Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce altă durere mai mare să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconaj cu moartea

e o linişte cu miros de sânge
în pădure
doar
în ochii mei şi ai cerului
nicio primejdie
moartea scufundată în legea ei
face prima victimă
întunericul apropie durerea
din lacrima strivită
între pleoape
iese
primul strigăt
apoi tăcere şi iarăşi durere

o durere ce tot creşte şi
tot creşte până la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din volumul de versuri Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul din umbră

nu cere ajutorul umbrei
te va privi ca pe un nimic
şi asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce ştii mai bine

nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme şi nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilităţi
când dorinţa devine
un cuib părăsit
de vrăbii
şi
ambele braţe îţi sunt amputate
de frică în interiorul tău creşte o umbră
singura cu ochii de piatră
ce creşte
tot creşte...

nu-i cere ajutorul
te va privi ca pe un nimic

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

mi-a numărat până şi bulele
din flaconul cu apă minerală şi cele
câteva înţepături de ţânţari de pe braţ
şi-n cele din urmă
a coborât
în mine
ca o muşiţă
în paharul cu vodcă a unui beţiv

apoi am suferit împreună

din rana adâncită în mlaştina neagră
nu va răsări nimic
nici măcar nimicul cicatrizat
pe respiraţia dintre ceea
ce am fost şi sunt

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, o execuţie lentă

Creşte în mine ca un aluat
nu-i bai zic
parcă asist la propria-mi execuţie
tristeţea măcinată mărunt
îmi intră prin piele

am răbdarea unui castor

cu degetele încărcate de cuvinte
scriu ultimul bilet şi
din când în când
dialoghez cu singurătatea

nu
nu mi-e frică de moarte ci
de neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost
simt cum umbra mi se scurge
pe lateralul feţei
transformându-mă
într-un canal de scurgere
a rezidurilor

nu mă priviţi
lăsaţi timpul să-şi vadă de treabă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea e ca un aluat, există şi creşte la căldură şi întuneric.

aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

lenea e ca un aluat, există şi creşte la căldură şi întuneric

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea e ca şi un aluat, există şi creşte la căldură şi întuneric.

aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea e ca şi un aluat, există şi creşte doar la căldură şi întuneric.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere mai mare decât povestea unei lacrimi ascunsă în suflet.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere mai mare decât cea din povestea lăcrimez pe care o ţii ascunsă în suflet.

aforism de Teodor Dume (26 noiembrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor în adâncuri

Mă chinui să mor în adâncuri
De tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vântul
Şi umblă tăios,
Şi ară prin mine brazdele lungi de durere.

Cu ochii închişi
Mă prefac că nu simt, că nu doare
Sudoarea îmi sapă pe faţă
Fântâni şi izvoare de sare
Mă prefac în cristale.

Şi iau întunericul nopţii şi-l sorb
Şi nimeni nu ştie că-n mine
În brazdele-adânci unde-am fost îngropat
Durerea îşi naşte urmaşii
Moartea produce izvoare şuvoi
Şi-mi creşte rodirea
Azi bob, mâine spic
Cu ochii închişi îmi numără creşterea paşii.

Ară în mine brazdele lungi de durere
Şi umblă tăios
Tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vânturi.
Moartea ’mi-omoară moartea ’n-adâncuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

Sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie s-a rătăcit prin mine...

Priveşte-mă în ochi! Deşi-mi zâmbeşte
Noiembrie-n rochiţă şi sandale,
În irişi frunza iar se veştejeşte
Şi-n calendare ninge cu vocale.

E ţipătul ce creşte iar în mine
Dintr-o tăcere-năbuşită-n oase,
Şi treci pe lângă mine iar, străine,
Deşi te-ating cu versu-mi de mătase.

Nu plouă, n-a plouat de-o veşnicie
Şi sete-mi e de-a cerului cascadă,
Dar ştiu că cerul plânge sine die
Şi nu îşi lasă rana să se vadă.

La fel ca el nici eu nu mă dezvălui
Şi râd când rana este mai adâncă.
În hohote durerea mi-o învălui
Şi-s mai puternică decât o stâncă.

Şi nu mă judecaţi de perfidie,
Şi nu vă luaţi nici după aparenţe!
În mine sângerează-o rapsodie
Pe-un portativ cu vechi reminiscenţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i poţi cere judecătorului să mintă, dar poţi să-i sugerezi.

citat din Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tigrule

Nu e nevoie să faci săritura cea mare.
E destul să mă priveşti cu ochi galbeni.
Oriunde mă duc, orice-aş face,
ochii tăi galbeni să-mi încremenească aproape,
să-i sorb în pahare, în fructe să-i muşc,
să-i văd pe coperta de carte,
în lună, pe coapsa mea stângă,
în somnul de sâmbătă noaptea şi-aşa mai departe.

De-atâţia ochi galbeni, să-mi pun
ochelarii de soare, să-mi trag peste cap
pătura neagră a mării –
dar tu, nu mişca. Doar atât:
să mă priveşti cu ochi galbeni.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!