Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

A intrat deşertul în oraşe,
Pătrunde-n casă şi pătrunde-n noi
Dincolo de templele incaşe,
Se profilează chipuri de strigoi

La bursa neagră numai droguri, arme
Copiii lumii nu au calorii
La cârma vieţii noastre, alt jandarm e
Şi noi elaborăm doar teorii

Unul după altul, cataclisme
Mâine ce ne mai aşteaptă oare?
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restitutio in integrum

moto:
Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor dispare
--------------------------

V-am oferit un manuscris
Domnule profesor, spre lectură
Cu tot respectul, dacă-mi e permis:
Restituiţi-mi opera-n natură!

V-am crezut un tip de anvergură
Nefăcând cu nimeni compromis
Cu tot respectul, dacă-mi e permis:
Restituiţi-mi opera-n natură!

Nu mai amintesc că mi-aţi promis
Promovarea în literatură;
Drept că uneori şi cei mai mari's
Acuzaţi de câte-o impostură
Cu tot respectul, dacă-mi e permis...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul poeziei mai trebuiesc invitate-n literatură, neologisme autohtone. Neologisme, nu manelisme.

Cornel Stelian Popa (28 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l citiţi pe Eminescu

Dacă fruntea vi se-nchină
La pc-uri şi tablete
Şi nu-l citiţi pe Eminescu,
N-o s-aveţi nicicând regrete.

El are stele în sânge,
Are flori de tei în glas.
Asta e normalitatea
Viziunilor de azi?

Mai bine jocuri cu lupte,
Pokemoni, maimuţăreală
Decât versu-i ce te poartă
Într-o lume cerebrală.

Azi avem neologisme,
Suntem dârji europeni,
Ciugulim în limbi străine
Droguri de la buruieni.

Ştim ce e "căpşuniada",
Ştim ce-i munca fără bani,
Ştim ce-i darul social
Chiar dacă suntem sărmani...

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Are puţine scrisori,
De istorie vorbeşte-n
Poruncire uneori.

N-a prezis ce fi-va mâine,
Nici de astăzi n-a vorbit,
Să-l citim, să ne aline
Sufletul descumpănit?

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Nu vorbiţi de Floare-albastră,
Să uităm că România
Este mama, ţara noastră?

O, glumesc! Prin Eminescu,
Viaţa şi chiar Dumnezeu
Va-nflori-n sufletul lumii,
Să-l citiţi, vă rog, mereu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce poezie, marea mea iubire (poporului român)

Dulce limba românească
Tu-mi eşti alinare-n casă...
Te caut, dulce armonie
Să devii a mea mireasă.

Muzica unor suflete pribege,
Adesea plânge, suferă, respiră
nu e lumea noastră, ci conspiră
Suntem fiinţe betege?

Nici curajul nu mai avem
Trăim ca şi bulgării trişti şi grei
Ne întristăm adesea şi strigăm,
Suntem popor ales pentru încercări.

E limba noastră, mult iubită,
E limba noastră uitată uneori,
Suntem noi, românii, genii
Sau doar trudim pentru meritele lor?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti doar un grăunte de nisip

Nu-ţi mai duce degetul la tâmple
Lumea nu se termină cu noi
Tragedia oamenilor goi
Sacul suferinţelor îl umple

Cei de jos o duc întruna prost
La mijloc, o masă de manevră
Istoria de mâine face febră
Pe cei de sus nu-i ia nimeni la rost!

N-ai să schimbi nimic cu nici un chip
Conflictele se sting numai în stradă
Prostituţia se vinde la paradă
Tu eşti doar un grăunte de nisip!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzureşte, altul sărăceşte.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăţia?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândeşte bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare şi tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poţi îndrepta.
Că Tu poţi face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarţi dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace şi linişte în toate.
Doar Tu poţi să împarţi pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul ploaia

bate vântul ploaia, lăcrimează duzii
invocăm orbeşte harurile muzii
de o vreme-ncoace ninge şi ne plouă
pe umerii goi trandafiri de rouă
câte din principii nu ni ne supun
nod marinăresc, frânghie şi săpun
de la papagali până la egrete
noi suntem experţi în a da reţete
bune pentru alţii, bune pentru toţi
de la Arhimede până la iloţi;
noi am spart tipare, noi am spart oglinzi
umbrele pe care nu poţi să le prinzi
regimente stranii puse sub umbrele
lumea ce se umple noaptea de sechele
cine pentru toate poartă oare vina
medicul formal scumpeşte formalina
media din care nimeni nu ne scoate
medi-ana trage ponoasele toate
nimeni nu ne vede când muncim pe brânci
să urcăm orbeşte mările pe stânci:
dreptul la opinii este unul sacru
osteneala zilei, doar un simulacru!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

Limba mea-i freamat de stele,
E iubirea dintre frati,
E in versurile mele,
Si-n ecoul din Carpati.

Limba care ne aduna,
De la margini de pamant,
Limba mea, limba romana,
Va fi pururi graiu-mi sfant!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră e dulce
Ca fagurul de miere,
E măreaţă şi frumoasă
Ca luceafărul între stele.

E ca soarele care răsare,
Sus pe cer.
Limba noastră e plină
De taină, tandreţe şi mister.

Altă limbă mai frumoasă
Nicăieri nu mai găseşti,
Limba noastră cea română,
Limba gliei strămoşeşti!

Chiar şi sufletul şi dorul
Au şi ele limba lor,
Acesta este limba vechilor cazanii,
Limba Românilor!

poezie de Vladimir Potlog (31 august 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi trăim experienţa lumii noastre interioare şi doar credem că trăim experienţa lumii exterioare. Lumea în afară este, dar cel mai mult trăim experienţa propriei noastre minţi. Mintea noastră este lumea noastră.

citat din Swamini Supriyananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresmele au o forţă de convingere mai puternică decât aceea a cuvintelor, aparenţelor, emoţiilor ori voinţei. Ea nu poate fi respinsă, ne pătrunde-n plămâni ca aerul respirat, ne copleşeşte, ne umple întru totul. Nu există împotriva ei niciun leac.

Patrick Sueskind în Parfumul (1986)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima intalnire

Ai coborât si te apropii
încet încet prin multime
"Aproape… departe…" -
o ecuatie cu parsive necunoscute ne desparte
Nu vreau sa îti trimit o poza
ca sa ma vizualizezi
As dori sa simtim
- ca doi orbi cu ochi verzi -
inefabilul ce ne atrage în câmpul magnetic:
parfumul pe care încerci sa-l materializezi
Pasim unul spre altul -
sufletul tau lucid ia în calcul
parametrii care vor fi în ecuatii
necunoscuti, neiertatori
Cuvintele nu mai au sens
Ne simtim unul pe celalalt -
doua semne de întrebare
Oare când lumea din jur va dispare
ma voi trezi din vis cu tine alaturi?

poezie de Maricela Suciu-Murgeanu
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatricele vieţii [Life's scars]

Toţi spun că lumea e rotundă,
Însă eu cred că-i un pătrat,
Rănile mici mereu abundă,
Căci pe la colţuri au intrat.
Dar am aflat plecând de-acasă
Călătorind spre Occident –
Că rana cea mai dureroasă
Ne-o fac cei dragi, e evident.

Persoana rea, dispreţuită,
Te umple întruna de venin;
Şi inima-ţi va fi rănită
De tot ce face-acel străin;
Acestea-s lucruri trecătoare;
Dar e-un precept pe care-l ştim:
Ne fac răni mari, usturătoare,
Numai aceia ce-i iubim.

O haină şic, farmec aparte,
Pentru străini le etalăm,
Indiferenţă, chipuri moarte,
Pentru ai noştri le păstrăm.
Şi lăudăm necunoscuţii,
Iar musafirii ne priesc,
Însă lovim cu persecuţii
Pe cei ce sincer ne îndrăgesc.

Iubirea nu o poţi culege,
Inimi fidele n-au mijit.
Vai de acela ce înţelege
Numai atunci când a murit!
Căci într-o zi, din întâmplare,
De acest lucru ne întristăm:
Că cei ce ne rănesc mai tare
Sunt cei pe care-i adorăm.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt

cum nu ştiu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulţimi idioate de sinucigaşi anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când şi o floare de colţ
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mişcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârşire
cu un rost determinat
şi fără nicio părere de rău
.............................................
deşi ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrăţişare de mamă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă limbii române

în limba română zâmbeşte un pământ
când primăvara se umple de vlăstari
când codrul mirabil se leagănă în cânt
sub cerul ce-şi deschide porţile mari.

limba românească are mândru nume
câmpii de bucurie ce rodesc sub soare
grădina luminii mărturisită-n lume
cu speranţe ce răsar între munţi şi mare.

limba românească nu are-asemănare
grai dulce împletit cu mândre doine
vântul o îngână în întreaga zare
soarta tricoloră înzestrată cu taine.

limba românească împlineşte visuri
unită cu stele să curme abisuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!