Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică şi tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.

Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima grea

Mi-e inima grea, frântă de-atâtea cântece,
Cum fructele coapte-îndoaie pomul plin;
Dar ţie nu-ţi pot dărui niciunul,
Cântecele mele nu îmi aparţin.

Totuşi seara, la crepuscul,
Când moliile zboară-n ora gri,
Dacă fructul, prea copt, va fi căzut,
Culege-l – nimeni nu va şti.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]

Când voi muri şi-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristeţe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Şi pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniştită eu voi fi,
Decât eşti tu acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu mi-i

Greu mi-i, dragă, fără tine
Şi te chem de-atâtea ori -
Nu din zori şi până-n sară,
Ci din sară până-n zori...

antimetabolă epigramatică de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul îmi deschide pleoapele în zori

Aripi se învârt printre frunzele moarte,
Rotunjite maiestos în inimi încercate.

Zborul meu trece cu vântul în zare
Punând peste răni la aripi culoare.

Visul îmi deschide pleoapele în zori,
Din sânul tău sug lapte îngeri şi cocori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.
Iubirea moare, iarbă ofilită (cândva verde),
Iar noi, care am sărutat, înnoptăm în zâmbete de ger
Aproape-împăcaţi că vechea dragoste se pierde,
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie (II)

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.

Iubirea moare, iarbă ofilită, fostă-odată verde,
Iar noi – care am sărutat – înnoptăm în zâmbete de ger,
Aproape împăcaţi că vechea dragoste se pierde:
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de dragoste al lui Har Dyal

Singură pe-acoperişul ameninţător ca un eşafod,
Mă-ntorc şi privesc biciurile fulgerelor pe cerul gri –
Urmele fermecate-ale paşilor tăi acolo-n Nord.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Sub picioarele mele stă bazarul într-o linişte de moarte –
În ocolul lui cămilele trudite dorm în plină zi –
Dorm şi captivii din raidurile-n ţinuturile de departe.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Soţia tatei e bătrână, anii-au asprit-o, iar eu-s povară,
Cenuşăreasă-n casa care nu mă mai poate ocroti –
Beau lacrimi, iar pâinea pe care o mănânc i-amară.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

*Acest poem este inclus în naraţiunea lui Kipling DINCOLO DE CULOARE, o poveste tristă şi neîmplinită de dragoste dintre un englez, Christopher Trejago, şi Bisea, o tânără văduvă de religie hindusă. Titlul acestuia l-a inspirat pe T. S. Eliott, care a schimbat titlul unui celebru poem al său, astfel PRUFROCK PRINTRE FEMEI a devenit CÂNTECUL DE DRAGOSTE AL LUI K. J. PRUFROCK.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi câte ar mai fi de zis

revino să ne fugărim în holdele de grâu
răsare-soarele-răsare-apune
dragostea pe-obrajii tăi subţiri curgând lapte şi miere
revino să te strâng cu brâul cerului pictând
pe faţa ta de freamăt şi suspine
revino să cântăm din mandoline

şi chiar de brâul Maicii Domnului renaşte
brâu de Cosânzene
în părul tău cernând fulgi de culoare
revino să te strâng de buze
să-ţi suflu-n palme buburuze
a Făt-Frumosului mireasă

revino să ne fugărim în lanul de porumb
să fim din nou copii
cu brâul vântului să te opresc pentru o clipă
c-un sărut să te-nroşesc

şi câte ar mai fi de zis Lunii
ce ne privea mirată, mai ţii minte?
ne fugăream comete
prin lan de spice şi de stele
şi mă lăsai să intru-n lumea ta
de basme şi fantasme

revino să mă scald în lacrima ta
ce alternează între tristeţe şi iubire
fără margini

revino să ne depănăm gândurile tremurânde
şi să schimbăm regulile timpului
ce nu mai ştie să se-oprească
revino să ne fugărim în lanul de lucernă
galbene flori galbene
ursit în palma ta norocul

şi iar alerg şi iar te prind de rochia-Sfintei-tale-Marii
şi iar vii şi iar pleci şi vii şi morţi suntem
ca doi copii frânţi în miliarde de cuvinte amuţite
şi câte ar mai fi de zis, revino să ne bucurăm
de clipa ce ne-mpresoară cu amintiri fuginde
ce tot te uiţi la mine tu, oglindă?

am fost şi tânăr
nu pot privi în spate

şi câte ar mai fi de zis, dar cine să m-asculte...?
şi mă opresc, cuvintele-s prea multe

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesimţurile

Nu mai aud cocoşi cântând în zori.
În locul nopţii n-aş mai vrea să plec,
Suflet să fiu, nu mi-aş mai da fiori,
Floare de-o zi, n-aş vrea să mă petrec!

În satul necopilăriei mele
Cântau cocoşii, parcă murmurând:
– Neviaţa te va duce printre stele,
De unde nu se-aud cocoşi cântând!

Mi s-a făcut o linişte-n privire;
Dacă n-aud, măcar să gust, mi-am zis,
Nemoartea mirosind a nemurire,
Ca pipăitul unui orb în vis!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el şi eu, călcând aproape.

El flirtează cu-o graţie lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează faţa – bibelou pe etajeră.

Pentru el dragostea-i o artă, un meşteşug anume;
Aşa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune

O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu eşti ce caut, bun rămas."

Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopţii, subversiv
Urmăresc ocultaţiile farului peste mare,
Trecând din roşu-n alb, alternativ.

Râsul îmi răsună scrâşnit şi straniu în ureche,
De parcă-aş fi cineva care-abia trezit din somn
Nu-şi recunoaşte sunetele proprii, nepereche.

Dar dacă-un ton din vocea mea l-ar face să-înţeleagă
Că vorbele-mi ironice conţin o fraudă imensă?
Că buzele care râd pot tremura albe, fără vlagă?

Dacă mi-aş pierde puterea de-a minţi,
Iar el şi-ar auzi numele cântat-strigat de mine
Într-o şoaptă stinsă,-într-un oftat frânt – şi...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glaciatie

Iubirea in epoca noastra
Prezinta reflux.
Si a ramas numai o plaja glaciara
Unde scoicile, muribunde,
Sufera de tuberculoza,
Si pescarusii au guta.
Nisipul s-a ascuns,
Se-ncalzeste intre pietre
Si plaja insasi a migrat
Spre zone mai calde.
De ce?
Pentru ca m-am intors
Spre tine, iubit-o,
Sa-mi incalzesc inima
Si ai plecat trantind usa,
Asa de tare,
Ca s-au spart in mii de cioburi
Lacrimile mele
Acoperind plaja cu glaciatie
De scoici muribunde
Si de refluxul iubirii.

poezie de Dragoş Angelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi va păsa

Când voi fi moartă şi peste mine-n lumina lui april
Îşi va scutura cerul pletele de ploaie pline,
Deşi vei jeli lângă mormânt cu inima cernită,
Nu-mi va păsa deloc de tine.

Voi avea pace, pacea pe care-o au frunzele
Când ploaia-îndoaie ramurile tufelor de lângă drum;
Si-atunci voi fi mai tăcută şi mai rece
Decât eşti tu acum.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei...

O zi de vară ca oricare, doar vântul adia uşor,
Când doi ochi negri mă priviră-clipind din gene-ncetişor...

Doi ochi am zis? Să-mi ierteDomnul nechibzuinţa de-a grăi-
Două furtuni, două oceane ce-aleargă spre-a te nărui,
Două imense găuri negre ce te atrag nebănuit
Cum te atrage orizontul în pragul unui asfinţit;
Două abside ancestrale din care poţi zări pământul,
Dar privilegiul de-a le-atinge le au doar soarele şi vântul.

Mă pierd în marea de-ntuneric şi ruşinat cat o scăpare,
Uşor în jos lăsându-mi capul văd roşul buzelor în floare
Cărnoase, aprige, rebele, se modelează în cuvinte...

Aceste buze siderale -ce mă-nfior- mi-aduc aminte
De-orgiile nepământene, gustate-n plin în vechea Romă,
Unde bacantele lascive dădeau a vinului aromă
Şi unde pe ascuns creştinii se adunau în cimitire,
Şi ascultându-i pe apostoli, credeau -naivi- în nemurie,
La fel cum eu, răpit de vraja întunecimilor adânci,
Speram să pot pătrunde taina acelor două negre stânci,
Ce-ascund ca scoicile din hăuri, doar bogăţie şi... mister-
Surprins şi-n pânză lui Da Vinci şi în peniţa lui Flaubert-
Mister dublat de pofta oarbă de-a fi mereu recucerite,
Femei iubite de iubire şi-avide, iar, de-a fi iubite.

Trecu privirea, părul rumen îi mângâia umărul fin,
Întregul trup sculptat în rouă, părea un înger de rubin,
Care-mpodobit în roşul petalelor de trandafir
A coborât de sus, din ceruri, pe aripi line de zefir.

Înmărmurit de fericire, înghit cuvinte şi idei
Şi-aş da orice să pot atinge, cu mâna mea, făptura ei,
Dar mintea mea alambicată mă ţintuieşte de pământ,
Tăcerea grea ce ne desparte zdrobeşte-al inimilor cânt
Şi-ngroapă fără vreme urma unei posibile iubiri
Născută-n mine din sclipire unei demonice priviri.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să profit din plin de ceea ce viitorul îmi rezervă şi nu îmi va părea rău deloc după ceea ce las în trecut.

citat din Sara Teasdale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura mea avere sunt gândurile mele. Cu toate acestea, e suficient pentru mine.

citat din Sara Teasdale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!