Pe ţărm

La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el şi eu, călcând aproape.

El flirtează cu-o graţie lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează faţa – bibelou pe etajeră.

Pentru el dragostea-i o artă, un meşteşug anume;
Aşa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune

O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu eşti ce caut, bun rămas."

Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopţii, subversiv
Urmăresc ocultaţiile farului peste mare,
Trecând din roşu-n alb, alternativ.

Râsul îmi răsună scrâşnit şi straniu în ureche,
De parcă-aş fi cineva care-abia trezit din somn
Nu-şi recunoaşte sunetele proprii, nepereche.

Dar dacă-un ton din vocea mea l-ar face să-înţeleagă
Că vorbele-mi ironice conţin o fraudă imensă?
Că buzele care râd pot tremura albe, fără vlagă?

Dacă mi-aş pierde puterea de-a minţi,
Iar el şi-ar auzi numele cântat-strigat de mine
Într-o şoaptă stinsă,-într-un oftat frânt – şi...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi luminezi

S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt şi-n taina nopţii
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtăşind...
doi paşi trecând indiferent
pe unul îl striveşte
în taina nopţii rămânând
doar dansul mut şi-o licărire
stinsă...

În ochii tăi tăcuţi ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
şi dacă gura mută îţi rămâne
şi genele plecate, tremurânde
tu – stea aprinsă-n taina nopţii
îmi răcoreşti suflarea
când iarăşi luminezi...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chanson un peu naïve

Care trup mai poate fi arat,
Semănat şi frânt an de an?
Dar ea nu va muri, a jurat,
Deşi-i aproape moartă, loc viran.
Cântă, inimioară, cântă;
Strigă, colindă-n noaptea de catran.

Şi, de vreme ce ea nu va putea muri,
Grijile-i vor deveni un tandru " noapte bună",
O peliculă de catifea vor fi
Peste ochii celor doi, care dorm împreună.
Zboară, cântecel, zboară,
Rupe lanţurile, răsună, răsună.

Astfel, din urma de vlagă de-altădată
Ea-şi face prilej să se dezmierde,
Devine câmpie brazda vindecată,
Iar ea-ţi poate cânta iar de frunză verde.
Plângi, cântecel, plângi,
Şi-ascultă cum plânsul tău se pierde.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi luminezi (Poem iubirii)

S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt şi-n taina nopţii
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtăşind...
doi paşi trecând indiferent
pe unul îl striveşte
în taina nopţii rămânând
doar dansul mut şi-o licărire
stinsă...

În ochii tăi tăcuţi ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
şi dacă gura mută îţi rămâne
şi genele plecate, tremurânde
tu – stea aprinsă-n taina nopţii
îmi răcoreşti suflarea
când iarăşi luminezi...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea Ta

Cu iubirea Ta mă înnoieşti în fiecare zi
Trecându-mă prin spinii lumii uşor
Să-mi cântăreşti tăria inimii în suferinţă
Şi smerenia sufletului cerută în zori.

Mă treci prin ulicioare strâmte cu câini
Din gurile cărora ies lătrături veninoase
Să-mi vezi stăpânirea de sine cum creşte
În ochii celor invidioşi pe haina bucuriei mele.

Mă treci prin surâsul florilor înlăcrimată
Să vezi dacă îmi ascund pupilele sub pleoape
Să-mi cercetezi gândul inimii în plâns
De poate trece pe flori cu irişii blânzi.

Mă treci prin valuri de-ocări şi durere
Prin ceasuri aducătoare de nedreptăţi
Să-mi vezi credinţa în tăcerea din gură
Cum îmi înnoadă limba în faţa tuturor.

Mă treci prin strălucirea aurului cu pupile
Şi prin bratele pline cu coşuri de bani
Doreşti să vezi de mă vând şi Te uit
Pentru toate deşertăciunile Pământului.

Cu iubirea şi dragostea Ta mă hrăneşti
Întărindu-mă ceas de ceas pentru toate
Şi mă îndemni să trăiesc şi să spun lumii;
M-am născut să nu mor niciodată în Hristos!

Mă treci, Doamne, prin faţa tuturor, acum,
Cu crucea pe umeri şi-un zâmbet pe gură
Şi simt cum unii se ţin după mine smeriţi
Iar alţii trecând pe-alăturea spun: Nu există
Dumnezeu!!!

Cu iubirea Ta... iartă Doamne nebunii, şi-al meu
suflet... de poţi!

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine, mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi, în păr, în linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-un alt oraş sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitara

Cu trecerea anilor inima mea s-a îmbogăţit,
Azi am mai puţină nevoie decât înainte
Să mă împart la fiecare intersecţie
Sau să dau formă gândurilor folosind cuvinte.
Totuna-i pentru mine dacă ei vin, se duc sau se prefac,
Dacă-s stăpână pe mine, decid şi nu mă las dusă de val,
Dacă am forţa de-a privi în noaptea de vară
Cum stelele se-adună puzderii pe creasta unui deal.
Lasă-i să credă că-i iubesc chiar mai mult decât o fac,
Lasă-i să creadă că-mi pasă, deşi merg spre-o altă soartă;
Despuiaţi de mândrie, ei nu există pentru mine,
Care-s completă-n sinea-mi, ca o floare sau ca o piatră.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul e cât de cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în faţa dorinţelor. N-are puterea să renunţe, cedează în faţa lor. Se apleacă spre izvor, fiindcă nu-şi poate stăpâni setea. Când face pe înţeleptul, gata. S-a terminat. Vedeţi prin urmare că n-am glumit spunând că bolile ne deschid ochii. Ascultaţi-mă pe mine, viaţa e un miracol ticălos de scurt.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂTE?

Câte toamne au trecut
Plouându-ne în vise,
Ori ierni ascunse-n zâmbet mut
Şi-n primăveri promise?
Câte tăceri au căptuşit
Odăi fără zăbrele,
Scâncind sub cerul răscolit
Şi ciuruit de stele?
Câte-aşteptări pot să încapă
Într-o tristeţe sură?
Ce rătăciri or să perceapă
A dorului măsură?
Ascult sudoarea frământând
O cocă neînţeleasă,
De mine unde mă ascund
Când bezna este deasă?
Care zefir a-mprăştiat
Dorinţa şi visarea,
Speranţa care-a mângâiat
Şi-a oţelit răbdarea?
Neisprăvit şi făr'de rost,
Un gând în agonie,
Rememorează cum a fost
Şi n-are să mai fie!

poezie de Mihaela Alina
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La plimbare

Bicicleta mea isteaţă
S-a trezit de dimineţă
Şi mă cheamă: "Hai afară,
Că-i frumoasă zi de vară."

Eu îi spun: "Cum să vin, oare,
Fără ochelari de soare,
Fără ca umbră să-mi ţie
O drăguţă pălărie?"

Bicicleta îmi vorbeşte
Şi o văd că se grăbeşte.
"Hai odată, că mi-e dor
Să-ntâlnesc un verişor

Cu numele Cărucior
Care are şi motor.
Vin cu noi şi cinci pisoi
Toţi cu triciclete noi."

Din grădină mama mea
Spune c-ar veni şi ea
Să ne-aducă o gustare
Şi un suc la fiecare.

Dacă vreţi, veniţi şi voi
Câte unul, câte doi,
Pe alei, în parcul mare
Unde jocul e în floare.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pe care o duc e tare păcătoasă. De doi ani încoace, evit să mă duc în lume, deoarece îţi închipui că nu le pot spune oamenilor: Sunt surd. Dacă aş fi avut altă meserie, încă ar mai fi mers; dar, cu meseria mea, sunt într-o situaţie îngrozitoare... La teatru, trebuie să-mi caut loc chiar lângă scenă, ca să înţeleg ce spun actorii. Dacă stau ceva mai departe, nu aud deloc sunetele înalte, fie că-i vorba de instrumente sau de voci. E de mirare că mai sunt oameni care, stând de vorbă cu mine, n-au observat încă beteşugul meu. Cum mi se întâmplă deseori să fiu distrat, totul e pus pe seama distracţiei mele. Când cineva vorbeşte încet, abia dacă-l aud; sunetele, ce-i drept, le disting, însă nu şi cuvintele; pe de altă parte, dacă cineva strigă, mă scoate din fire.

citat clasic din Ludwig van Beethoven
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu nu ai mai fi...

Dacă azi nu te-aş cunoaşte
Curcubeul ar fi gri,
Toate stelele albastre
Ar muri prin galaxii.

N-ar mai fi pe cer nici soare,
Ar fugi să se ascundă,
Timpul s-ar opri în mine,
Mi-ar fura orice secundă.

Dacă tu nu mi-ai mai spune
Într-o zi nici un cuvânt,
Aş fi rătăcit prin lume
N-aş mai şti nici cine sunt.

Te-aş păstra în mine însumi,
Aş fi numai tu în gând
Mi-ai fi zâmbet şi lumină
Peste ochii care plâng.

Dacă tu nu ai mai fi,
Azi te-aş creiona din îngeri
Şi mi-aş scrie în destin
Viaţa ca un zid de plângeri

Aş rescrie definiţii
Pentru tot ce-nseamnă dor
N-aş mai şti, n-aş înţelege
Ce semnifică amor.

Dacă n-ai mai vrea să vii
Pe-al meu toc, din calimară,
Aş rescrie-n amintiri
Chipul tău seară de seară.

Te-aş reda în stropi de vise
Printre rânduri, în poveşti
Şi-ar fi filele aprinse
Doar de-un gând, în care-mi eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon (când ceasul bate miezul nopţii): Ai auzit?
Ninotchka: E ora 12.
Leon: E miezul nopţii, uită-te la ceas! S-au întâlnit cele două şi se sărută. Nu e minunat?
Ninotchka: Aşa funcţionează un ceas. Ce e aşa de grozav în asta?
Leon: Ninotchka, e miezul nopţii. O jumătate de Paris face dragoste cu cealaltă jumătate.
Ninotchka: Chiar e nevoie să devii romantic ca să te simţi bine, observ.
Leon: Nu mă pot gândi la alt motiv.
Ninotchka: Sentimentalisme!
Leon: Tu analizezi lucrurile în afara lor. Cu mine ai face la fel! Dar n-o să te las. Iubirea nu e simplă, Ninotchka. Ninotchka, de ce crezi că porumbeii se giugiulesc? Sau de ce melcii, printre cele mai reci creaturi, sfârşesc prin a fi lipiţi unul de altul? De ce crezi că fluturii zboară sute de kilometri pentru a-şi găsi perechea? De ce florile îşi deschid uşor petalele? Ah, Ninotchka, Ninotchka, eşti sigură că nu simţi măcar un simptom al pasiunii divine? O căldură în palme, o greutate ciudată în întregul corp, o sete dar nu de apă, ci de altceva, de mii de ori mai ispititor care te face să jubilezi?
Ninotchka: Eşti tare vorbăreţ. (O sărută.)
Leon: Vorbăreţ?
Ninotchka: Nu, ai fost chiar tăcut. Din nou. (Încurajat, Leon o sărută din nou.) Mulţumesc.
Leon: Ah, Ninotchka mea tiranică! Imposibilă, neromantică, raţională! (Îl sărută ea.) Din nou.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Sunt singur pe plaja pustie,
Ascult croncănit de cormorani,
Privesc valul argintiu al mării,
Iar zarea îmi pare aproape,
Unde cerul coboară pe pământ.
Te vreau lângă mine, iubito!
Să ne plimbăm pe ţărm...
Din loc în loc să ne oprim,
Să ne prindem în braţe
Şi să ne sărutăm.
Pescăruşul zboară peste valuri,
Apoi loveşte-n mal,
Briza mării mă cuprinde,
Iar gândurile mele se răspândesc.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimul ceas?

O cortină asurzitoare cade
anunţând prin cei patru că foametea
a încetat,
iar totul e infinit.

Caut o lumină, dar culori amare
mă orbesc.
Bezna mă-nconjoară, ne cuprinde pe toti;
ochii nu-mi mai folosesc.
Mereu sunt două.

Caut un sunet, o şoaptă caldă
sau un strigăt.
Rugăciunile curg printre strigătele înălţătoare;
mă asurzesc.
Din nou două. Unde eşti?

Caut... ceva; nu ştiu ce caut,
dar încă simt. Îi simt
şi pe Ei şi pe ceilalţi.
Sufletele devin arginţi
pentru zămislirea unei noi lumi.
Conştiinţa mi-e amorţită. S-a ales.

Memoria moare trecând,
iar spiritul transcende.
Acum binele şi răul sunt doar una...
o târguiala repetată.

Ce urmează?
Trâmbiţele furate imi răsfrâng
gândurile deja îngheţate.
Unde ai dispărut?

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 septembrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!