După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După dragoste

A dispărut magia ca un fum,
Ne întâlnim acum ca fitecine;
Pentru mine-ai încetat să fii miracol,
Cum nici eu nu mai sunt pentru tine.
Ai fost vântul, iar eu am fost marea—
Dar acum stelele s-au stins în dimineaţă,
Am devenit surdă ca piscina
De lângă ţărmul înrămat în ceaţă.
Dar deşi piscina de furtuni e ocolită
Şi nici mareei tribut nu îi plăteşte,
În sinea-i zi de zi tot mai amară,
Iar pacea-i mai rece ca un ochi de peşte.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu m-am pierdut în tine
Nu m-am pierdut, deşi mi-aş fi dorit
Cum candela-n amiază nu se mai vede bine
Şi cum un fulg de nea în mare s-a topit.

Tu mă iubeşti şi-aş şti să te dezmierd
Că ai o fire bună, iubitoare
Dar eu sunt eu şi vreau ca să mă pierd
Ca o lumină ce se pierde-n soare.

Hai, nu mai sta, scufundă-mă-n iubire
Să nu mai văd, să n-aud un cuvânt
Furtuna dragostei să bată făr' oprire
Să fiu o lumânare prinsă-n vânt.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Am sperat că-într-o zi mă va iubi,
Iar el tocmai mi-a dăruit primul sărut;
Şi-acum sunt ca pasărea bolnavă
Care şi-a pierdut direcţia spre sud.
Pentru că deşi ştiu că mă iubeşte,
În seara asta inima mi-e grea;
Sărutul lui n-a fost atât de dulce
Cum l-am visat atâtea nopţi în mintea mea.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş regăsi

Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...

Nu mă mai regăsesc conştiinţă
Să întreb, nu mai am nicio cunoştinţă,
Nu mai am nicio idee...
Nu ştiu cum tot o să se-ncheie.

Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.

Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.

Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!

Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandreţe...
N-am îndeajuns tupeu, frumuseţe.

Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinereţe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândeţe.

Sunt depăşit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulţit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...

... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinţii mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...

... Audienţele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...

Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.

Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...

Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Şi n-am niciun drept la evlavie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi marea e agitată, dar ea are un ţărm, un sfârşit. Dorul meu n-are nici un sfârşit, nici un ţărm, are numai iluzii şi deziluzii.

citat din Kazi Nazrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cel care voi veni sau cel care nici nu am fost?
cel care va clipi sau cel care nici n-a deschis vreodată
ochii asupra frumuseţilor lumii?
cine sunt eu
dacă nu cumva... dumnezeul prea obosit, mulţumit
de o versiune în mic a puterilor sale cândva absolute? –
până să aflu
voi continua să-mi ascund bucuria nătângă
să-mi caut
plăcerea în arderea de tot a manuscriselor de la marea
moartă-n durerile
facerii de valuri cu cap de copil răsfăţat!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ascuns în suflet

Te-am ascuns în suflet,
să nu te rănească nici o bătaie de inimă.
Buimace, te caută visele mele
plânse în ploile toamnei.
Te-am ascuns în suflet,
să nu te plângă nicio lacrimă.
Obosit de-atâta foşnet,
ai adormit pe-un zâmbet.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă marină

Nicio rezoluţie n-a trecut dincolo de prezidiu şi de ciocănel;
Nu există niciun omagiu, vot, pledoarie sau relatare;
Nu există voci care să se ridice şi să-i laude-n vreun fel,
Care să ofere jumătate de justiţie celor care trudesc pe mare.

Nici ochelari care să sesizeze dansul nuanţelor pe ape-n zori;
Graţia pescăruşilor în zbor planat n-a fost desluşită îndeajuns;
Nu-i artist în lume care să descrie realitatea, de care te-înfiori,
Din vortexul unui taifun, să picteze bezna unei nopţi de nepătruns.

Nu putem trăi acele senzaţii pe-o mare de cerneală şi de tuş,
Nici simţi muşcătura stropilor salini sau vedea furia furtunii;
Creionul care desenează marea îi mimează doar tragediile, jucăuş;
Că durerile omului şi tornadele încap pe o hârtie cred doar nebunii.

poezie de Burt Franklin Jenness, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost
Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,
Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea în furtună

Gândurile mele
călătoresc pe valuri
şi aud cum strigă marea
în braţele furtunii.
Încerc să mângâi vântul
cu privirile,
cu vorbe de dragoste,
cu sufletul bun,
dar furtuna nu se opreşte.
Îmi trăiesc singurătatea,
devorată de zgomote,
că pot atinge abisul
cu degetele.
Răsare Luna
şi aduce refluxul,
ce împinge spre mal
neliniştea mea.
Pe nisipul fierbinte,
urme de mare
căutând pacea...

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2015)
Adăugat de iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!