Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]

Când voi muri şi-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristeţe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Şi pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniştită eu voi fi,
Decât eşti tu acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi va păsa

Când voi fi moartă şi peste mine-n lumina lui april
Îşi va scutura cerul pletele de ploaie pline,
Deşi vei jeli lângă mormânt cu inima cernită,
Nu-mi va păsa deloc de tine.

Voi avea pace, pacea pe care-o au frunzele
Când ploaia-îndoaie ramurile tufelor de lângă drum;
Si-atunci voi fi mai tăcută şi mai rece
Decât eşti tu acum.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea te-a stors, te-a epuizat, când ai urmat-o orbeşte toata viaţa, când nici măcar binecuvântatul somn nu mai vine la tine din cauza nesaţului ei, când eşti sleit şi de ultima picătură de energie, acum eşti cu adevărat pregătit să laşi mintea să moară înainte de a muri. Dacă nu faci asta Chiar Acum, daca nu laşi mintea să moară, ea nu te va lăsa să trăieşti. Când cu adevărat mintea moare cu tot cu "eu"-l ei infect, când ai ajuns la capătul minţii, în sfârşit, eşti liber ca libertatea. Eşti Liber ca viaţa şi nu ca un corp efemer prizonier în ea! Priveşte şi vezi chiar Acum, chiar în aceasta Clipă, tu eşti Viaţa etern liberă de gândul efemer ce apare chiar acum în ea şi încearcă, plănuieşte, zămisleşte şi speră până disperă să o ia în posesie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomii sunt verzi iar viaţa e scurtă

plouă
plouă mult şi plictisitor –
e vremea de numărat bani
sau de făcut copii

dar mai bine scriu

e adevărat
făcutul copiilor e mai plăcut
chiar decât scrisul
dar mai târziu poezia asta
nu-mi va cere mâncare şi
în general
nu-mi va cere să-mi dedic ei
toată viaţa

un fulger trece pe la fereastră
curios probabil să vadă ce fac

nu e curios să-mi viziteze
şi sângele şi să-mi numere
globulele albe
ca să vadă cum stau cu anemia

apare soarele dintre nori şi
mă opresc din scris

ca o Babă Cloanţă speriată
la apariţia lui Făt-Frumos
ploaia se retrage pe coclaurile
de unde a venit

pomii sunt verzi
iar viaţa e scurtă
ca şi fustele femeilor frumoase

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitara

Cu trecerea anilor inima mea s-a îmbogăţit,
Azi am mai puţină nevoie decât înainte
Să mă împart la fiecare intersecţie
Sau să dau formă gândurilor folosind cuvinte.
Totuna-i pentru mine dacă ei vin, se duc sau se prefac,
Dacă-s stăpână pe mine, decid şi nu mă las dusă de val,
Dacă am forţa de-a privi în noaptea de vară
Cum stelele se-adună puzderii pe creasta unui deal.
Lasă-i să credă că-i iubesc chiar mai mult decât o fac,
Lasă-i să creadă că-mi pasă, deşi merg spre-o altă soartă;
Despuiaţi de mândrie, ei nu există pentru mine,
Care-s completă-n sinea-mi, ca o floare sau ca o piatră.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie [Longing]

Nu-mi pare rău de suflet
Că pleacă-n tulburare,
Mai are vieţi în faţă
Eternitatea-i mare.

Nu-mi pare rău de suflet,
Dar trupul n-o să ştie
Când merge în ţărână
Ce-i aia bucurie.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune adio...

Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheaţă
Şi fulgii se aşează!

Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Şi greierii valsează!

Când înălţimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aştri
Chiar dacå plâng şi ele!

Trezeşte-mă, din iarnă
Şi strânge-mă în braţe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!

Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Şopteşte-i la ureche
Că iarna asta-i rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de tine...

De viaţă mă tem. Dară şi de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui şi m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.

Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

N-aş vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toţi ne-om împotmoli
Şi-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!

Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Şi noi nu vom şti iară unul de altul.
Priveşte cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!

Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îţi freamătă trupul, voinţa şi vrere
De neîmplinire şi nemângâieri.

Nevoia de tine îmi seacă chiar viaţă
(te văd cum din vise dispari uneori!).
Aş vrea să ridici cortina de ceaţă
Ca noi să vedem a lumii tumori!

Eu nu m-aş vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viaţă vom face o lege şi-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondenţă!

De viaţă mă tem şi-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.

Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei rugi

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputinţa mă seduce.

Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viaţa dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.

Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce —
Acum aştept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult mai rău să ai ceva şi să nu îţi dai seama ce ai decât să nu ai deloc, pentru că dacă nu ai deloc, îţi doresti şi, când vei avea, vei preţui acel lucru.

Florin Prunaru (1 noiembrie 2006)
Adăugat de Florin Prunaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

Nu voi mai vedea umbre,
Nu voi simţi ploaia;
Nu voi auzi privighetori
Cântându-şi triste aria:
Şi-astfel visând într-un amurg etern,
Fără zi sau noapte,
S-ar putea să-mi amintesc
Sau să uit de toate.

poezie clasică de Christina Georgina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A învăţa să mori...

Tristeţe lină, cum te cobori din mine...!
Aşa să fiu, ca luna în mister...
Plânge cu zâmbete saline,
Dragostea la care tot mai sper...

Durere dulce, ce te reverşi în soare,
De m-ai atinge, când nu am să mai fiu...
Să-mi las toate frustrările să zboare,
Ce mult suspin în cuget rubiniu!...

Şi ce aş vrea acum să-ţi fiu aproape!...
Dar, m-ai îndepărtat... deşi iubeşti...
Credinţa mea celestă să îngroape,
Orgoliul la care mult cerşeşti!...

Lumină neagră, în ziua cea albastră!...
M-ai contopit, rănind sufletul meu...
Viaţă nici pământeană, nici sihastră,
Am existat, înaintând mereu...

Mâhnire bipolară ce mă taie...
Aşa doream să mă primeşti la tine...!
În inima-ţi subţire ca o foaie,
Să fi iubit şi chiar ce nu-ţi convine!

Tristeţe lină, cum te cobori din mine...!
Am început încet să te ador...
Să văd şi strălucire în ruine,
Chiar dacă simt în fiecare zi că mor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învăţat cum să trăieşti cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai ştiut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când ştii că-ţi va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoţi cu neiubirea! Iubeşte, că-n iubire crezi!

Nu-ţi interzice fericirea, acum, când ştii s-o preţuieşti!
Nu te-nsoţi la drum cu-oricine, chiar dacă simţi că singur eşti!
Nu mai hrăni dorul de-o viaţă, când simţi că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce eşti singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îţi cruţa mărinimia, când întâlneşti suflet rănit!
Nu creiona necunoscuţi, că poate iese schiţa falsă!
Nu duşmăni, că te-otrăveşti... şi mori... şi nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au muşcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ţi căuta vinovăţie, că-ntreaga viaţă ai iubit!
Nu-ţi cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

Nu m-asculta, dacă nu vrei şi crezi că n-aş avea dreptate!
Nu vreau nimic! Ştiu că nu-ţi spun nici, cel puţin, o noutate!
Nu ţi-aş fi spus nimic din astea, dar, că ai vrea, mi s-a părut!
Nu ştiu, deloc, de ce-am făcut-o, că sfaturi, chiar nu mi-ai cerut!

Sufletul meu... fii liniştit! Dă-ţi, în sfârşit, întâietate!
Împacă-te cu tine,-acum, că dragoste ai pus în toate!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Michael: Ţi-ai aruncat florile.
Sara: Ţi-am mai spus, nu ţin mult.
Michael: Nu cred că sunt ofilite încă.
Sara: Nu-mi place să mă ataşez de lucruri dacă ştiu că nu vor dura.
Michael: De ce eşti atât de cinică?
Sara: Michael, cred ca poţi fi cinic, dar poţi fi şi realist.
Michael: Şi poţi fi deasemenea optimist? Poţi să speri? Să crezi?
Sara: Iar asta vine din partea unui om cu opt degete închis într-un penitenciar!
Michael: Se exagerează importanţa degetelor.
Sara: Mulţumesc pentru încercarea de a mă face să zâmbesc. Dar nu azi.
Michael: Nu se ştie niciodată.

replici din filmul serial Prison Break
Adăugat de Alexandra Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru o fată

Dacă cineva chiar merită să fie-al tău,
Nu-ţi va aparţine niciodată-n întregime;
Împacă-te cu asta în sufletul tău,
Fata mea dragă, şi nu mai fi furioasă.
Acest adevăr, acest dur şi greu rubin,
Păstrează-l pe obrajii tăi aprinşi,
Îţi va ascunde lacrimile când vei pretinde că nu-ţi pasă.
Păstrează-l când eşti singură
Ca pe un preţios cristal divin.
Scrutează-i depărtările de gheaţă-n anii care vin;
Vei fi fericită privind îndelung senina-i adâncime:
Dacă cineva chiar merită să fie-al tău,
Nu-ţi va aparţine niciodată-n întregime.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!