Cântecul ploii
Aș vrea să pot să-ți cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se oprește
și soarele, în suflet, îmi zâmbește,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.
Nici tu nu poți. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, șiroaie.
Voi revărsa tristețea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
și nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ți apară.
Îți voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
așa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-și plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o așteaptă să-i alinte,
Căci știu că-ți vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-și doresc iubirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
1 leela valerica [din public] a spus pe 9 noiembrie 2019: |
| superba poezie...multa durere ... |