Convieţuiri

Arată-ţi cinstea, nu te mai ascunde
De vorbe grele spuse-n vagi urzeli,
Căci au albit copacii de brumele arzânde
Ce-au despicat în suflet îndoieli.

M-am sinucis în propriile gânduri
De utopia schinjuirilor jerfite
Şi totuşi am trăit în litere amurguri
Abstractizând în cazne zeniturile mute.

O viaţă mai există, chiar nescriind istorii,
Pe umbre solitare, în vagabontul vânt,
Cu sufletul rebel în soare îmi scald norii

Şi macin umilinţe, ce ard pe-al meu veşmânt.
N-am să mă frâng de ieri, de cum respiră porii,
Iubiri convieţuiesc adânc în zăcământ!

sonet de Aurel Petre (4 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări (II)

Nu-ţi arăta mustrarea când sufletul respiră,
De-ai lacrima o pană ursită-n traiu-ţi scris;
Nu-ţi arunca amarul, de-ai zborul interzis, –
Arată doar ce dărui din naşterea-ţi umilă.

De-i copleşirea trează în patimi tunătoare,
Nu răzbuna, ci crede în fumegarea-adâncă,
Istorii se pătrund prin praf şi colţi de stâncă,
Dar, tu, nu fii stafia orbecăind la soare.

Să ai doar zbor de gânduri din gene aurite
Şi să zâmbeşti durerii din oase şi din pietre.
Frumoase îţi sunt stele ce-au arderi inerente,
Dar n-au lumini din hornuri ce-au fumegat acrite.

De simţi singurătate, când rătăceşti privirea,
Aruncă-ţi rătăcirea şi-arată doar iubirea!!!

poezie de Aurel Petre (22 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci iubirea nu e simplă

E atât de înspăimântător
Ce un zâmbet poate ascunde,
Un suflet trist şi plin de dor
Ce vieţii nu îi mai răspunde.

E-nchis în sine şi oftează
După amoruri ce-a pierdut,
Nimic nu-l mai interesează
Şi vrea să piară nevăzut.

Se-ascunde-n scrierile sale,
Plămădeşte gânduri noi...
-Se plimbau cândva agale
Şi împărţeau dragoste-n doi.

Azi acele vechi istorii
Nasc în suflet numai patimi,
Şi plâng pentru el şi norii,
Cerul varsă a sale lacrimi.

Nu de puţine ori se-ntâmplă
Să ne-ascundem după zâmbet,
Căci iubirea nu e simplă,
Lasă-un gol adânc în suflet.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnuri

Au albit cireşii-n zările-absolute,
Cerul în retină îşi scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aştern în noapte roadele visării.

Se lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,
În străfund cuvinte se privesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuş de vioară
Şi-n mirosul verde rapsodia zboară!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de toamnă

E obosită frunza şi cerul cade-n vale.
În bronzuri cresc rubine din flăcări nemiloase.
S-au limpezit hotare prinse-n refluxuri goale,
Ce-aştern în părul brumei refaceri tămâioase.

A adormit pădurea-n căinţa argintie.
În ceaţa liniştită ispitele sunt vraci,
Căci umblă bucuria în toamna sihăstrie,
Colind de tinereţe în somnuri de copaci.

Şi azi a mai trecut un ieri de altădată,
Iar mâine va veni din petece de timp;
Cărările-au a trezit suspine pe la poartă,
Pe-acele unde-n care mai trece-un anotimp.

Amarul şi-adânceşte în ram a sa dorinţă;
Îşi pierde din parfumuri mătasea sunătoare.
Se duc smaralde umbre în vânt de pocăinţă
Şi friguri despuiate se-aşeză-n geam la soare.

E obosită frunza prinsă-n tristeţea rece.
Şi-au umezit tăcerea, prin moarte, vii culori;
Mănăncă din verzi file rugina ce petrece,
Căci a urcat iar basmul de toamnă-n trecători.

În aşteptări de nouri pică cu ploi simţirea.
Nutresc zilele-n gânduri un dor de clopoţel;
Veni-va iarăşi iarna călcând alb omenirea,
Iar eu mă voi aşterne, uitat, pe-al ei inel!

poezie de Aurel Petre (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai gândi

În spatele oricărei îndoieli
există o teamă de necunoscut.
În spatele fricii se află un trecut,
ce a fost trăit sau a fost un vis.
În spatele unui trecut,
există remuşcările unui trecut regretat.
În spatele regretelor şi în spatele remuşcărilor,
totuşi, există îndoieli că putea fi mai bine.
Fă-ţi călătoria şi nu te mai gândi,
altfel vei fi turist intr-o viaţă
pe care nu o simţi a ta.

poezie de Eugenia Calancea (16 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de ziua ta

În salba anilor de aur,
S-adaugi veşnic daruri.
Cărări de fericire
Să calci ades în viaţă,
La gât să îţi atârne numai lauri.

Şi braţul tău puternic
Să înoate în torentul vieţii
Tot mai bine,
În casa ta să lumineze,
Doar faruri înţelepte
Şi iubiri creştine.

Când poposeşti pe-al vieţii prag,
De bătrâneţe lungă,
Cu litere de aur
Istorii despre tine să citeşti,
De care să fi mândră,
Că n-ai trecut prin viaţă,
Fără să laşi în urma ta ecouri.

poezie de Valeria Mahok (6 septembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înflorit din vise...

M-am recompus din coji infime de speranţă
Şi jur... Nicicând n-o să mai las vreun mărăcine,
Să mă înţepe cu-a durerilor substanţă,
Atunci când se frâng doruri printre ghilotine.

Am înflorit zâmbind, petale de narcise,
În şoapte de amor pe un altar de stele,
Iar cerul mi-a vândut buchete mari de vise,
În care să m-ascund când gândurile-s grele.

Am aruncat degrabă pe-al zorilor sărut
Şi-n câmpul pîrjolit de disperări tăcute,
Toată amărăciunea şi tot ce m-a durut,
Cănd în tăceri de spin, plângeam cu lacrimi mute.

Am presărat stamine cu muguri albi de vis,
Pe ploaia de suspin ce răpăia la geamuri
Şi cu seninu-n suflet m-am dus spre Paradis
Cu braţul încărcat de verdele din ramuri.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deşi, e soare mult
Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult,
Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.

Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef
De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aş vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Şi ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.

Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... şi în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost,
M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns...
Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul face bogăţia trupului. Aşa cum soarele străluceşte prin norii întunecaţi, cinstea iese la iveală prin cel mai sărac veşmânt.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

Nu ştiu-aceste gânduri sumbre
De unde şi de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Şi tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viaţa mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârşit
Şi am simţit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deşi, adesea-am şi urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte şi în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun –
Dar ştiu că asta nu se poate...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi este primăvară-n noi...

Azi m-am trezit cu primăvara-n vis,
Şi am crezut c-am înflorit deodat'
Dar, cerul era un adânc abis
Şi norii se plimbau, nevinovat...

Am ridicat sprânceana a regret,
O-njurătură am şoptit în gând
Dar, norii îşi vedeau de menuet,
Schimbându-şi partenerele pe rând...

Şi mi-am prins fruntea-n mâini, scâncind a ploi,
Cu lacrimi m-am fardat, privind în jos,
Un fir anemic, verde de şiboi
Mi-a glăsuit din seva lui, duios...

Şi am uitat că soare nu-i şi-i frig
( E totuşi primăvară-n calendar),
Dregându-mi glasu-am început să strig
-Hai, primăvară, dă-mi iubirea-n dar!

De sub coroana unui nuc, un cuc
A început să cânte-n do major,
Sărea din ram în ram ca un năuc
Şi arunca în mine câte-un dor...

Şi nu-mi mai pasă că e înnorat,
În mine înfloresc poeme noi
Şi versu-n rogvaiv s-a colorat
Din curcubeul răsărit din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satisfacţii multiple

sunt mulţumită cu-al meu suflet de femeie
totul în viaţă am trăit căci mult am iubit
m-am frământat şi m-am aprins ca o scânteie
scumpă e lumina ce mă urcă în infinit.

am trăit miracolul dintre bune şi rele
m-am simţit o prinţesă într-un castel de vis
mult am fost iubită până sus la stele
tot destinul meu în versuri l-am transcris.

mă contopesc şi azi cu un amor nebun
iubesc până la soare cât pământul întreg
natura mi-e aproape cu marele tribun
Cristos al mântuirii de tine eu mă leg.

n-aş fi putut să am un spirit mai bun
blândă romanţioasă de amar mă dezleg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Grai adânc se pierde în tăcute umbre,
Biciuind pământu-n ochii grei de piatră,
Încolţesc grăunţe din îngheţuri sumbre,
Somnuri se afundă-n firea idolatră.

Amintirea ninge, din adânci crevase,
Sentimente vechi în miezuri de străzi,
Ieri mai pâlpâiau stele-n vis de şanse,
Astăzi dau târcoale vulturi ce văd prăzi.

Nostalgii flămânde ni se tot invocă,
Ziduri ridicând şi zări condamnate,
Dragostea se-afundă în altă epocă,
Iar din mituri vechi se zidesc palate.

Vinovat de toate este-o ceaţa cruntă,
Suflet oropsit, - noaptea te inundă!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Şi-am stat o viaţ-acolo, să ascult
Ecoul ei şi să visez departe,

M-am răsfăţat în oaza lor duioasă
Şi m-am topit la razele de foc,
Am aşteptat, la ţărmul lor, sfioasă,
Să te învăţ să curgem la un loc,

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Şi-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Şi noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineţii, ce ne umple,
Şi-am înflorit atâtea primăveri...

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri şi culoare,
Mirarea mă cuprinde şi socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Şi-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Şi macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri şi cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile înălţimi nu sunt fără viaţă. Ele pulsează şi respiră prin vânt şi zăpadă, prin soare şi întunericul nopţii. Ele sclipesc în lumină sau trosnesc de ger. Acolo sus există o viaţă intensă, dar secretă şi eu o simt cu toată fiinţa mea.

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!