Conviețuiri
Arată-ți cinstea, nu te mai ascunde
De vorbe grele spuse-n vagi urzeli,
Căci au albit copacii de brumele arzânde
Ce-au despicat în suflet îndoieli.
M-am sinucis în propriile gânduri
De utopia schinjuirilor jerfite
Și totuși am trăit în litere amurguri
Abstractizând în cazne zeniturile mute.
O viață mai există, chiar nescriind istorii,
Pe umbre solitare, în vagabontul vânt,
Cu sufletul rebel în soare îmi scald norii
Și macin umilințe, ce ard pe-al meu veșmânt.
N-am să mă frâng de ieri, de cum respiră porii,
Iubiri conviețuiesc adânc în zăcământ!
sonet de Aurel Petre (4 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.