Altar

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Şi-am stat o viaţ-acolo, să ascult
Ecoul ei şi să visez departe,

M-am răsfăţat în oaza lor duioasă
Şi m-am topit la razele de foc,
Am aşteptat, la ţărmul lor, sfioasă,
Să te învăţ să curgem la un loc,

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Şi-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Şi noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineţii, ce ne umple,
Şi-am înflorit atâtea primăveri...

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri şi culoare,
Mirarea mă cuprinde şi socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Şi-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Şi macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri şi cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec indiferent

Şi-am zis verde fir de piatră
S-a dus sîngele din vatră
Din palate ţigăneşti
Cîini metaliferi mă latră

Şi-am zis verde de granit
M-am ferit cît m-am ferit
Dar tot m-a lovit în creştet
Praful de meteorit

Şi-am zis verde mîţă neagră
O femeie să-nţeleagă
Demonii ce zac în mine
Mi-aş trăi viaţa întreagă

Şi-am zis verde pui de cioară
Nu e loc să nu mă doară
Şi cad frunze verzi din mine
Dar nu se grăbesc să moară

poezie de Liviu Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din amintiri

Cu miros de orhidee
Şi cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.

Nu ştiu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Şi asta nu întâmplător.

Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Şi prezent dar şi trecut.

Acum când eşti departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.

Aştept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecări

M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Şi nu mai ştiu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.

Veghează luna peste câmpuri
Şi îmi trezeşte visele,
Şi-mi răscoleşte câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.

E noaptea pe umeri lăsată
Şi o simt grea, de nepătruns,
E-o linişte ca o angoasă
Şi al ei calm îmi e de-ajuns.

Stau pe o bancă doar cu mine
Şi fulgeră pe cerul meu,
Şi-o ploaie rece am în vine
Şi cât de tristă sunt mereu.

M-am contopit cu cât e marea,
Cu valul ei m-am înfrăţit
Şi rugile îmi cheamă zarea
Cu liniştea ce-a înflorit.

E întunericul oriunde,
Împrăştiat e peste tot
Şi razele de lună plină
Mă luminează fără rost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am mutat din Ţara Galilor în Italia a fost exact ca şi cum m-aş fi mutat într-o altă ţară.

perlă de Ian Rush
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi eşti departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi-ţi cresc aripile, şi zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine,
Şi că pluteşti pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu cât eşti bine
Şi, doar de cine-ţi este dor.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsai

La o margine de lume
Unde ochii ţi-adăpai,
Un copac, ieşit din hume,
Te-a rugat să-i dai un nume.
- Eşti... bonsai!

-Bine, dar eu sunt afară,
Cresc de capul meu, nu vezi?
Duc o viaţă solitară
Unde alţii pot să moară,
Tu, ce crezi?

Dacă am coroana mică
-Pare tunsă, dar nu e!-
Zici că rasa mea-i pitică,
De ghiveci, la o adică,
Păi, de ce?

M-am luptat cu vânturi rele
Şi-am învins: am rezistat!
Nu din false temenele
Sunt mai strâmb la rămurele:
M-am forţat.

M-am opus la geruri crude
Şi-am rămas eu singur, vai!
Am scăpat de-atâtea trude!
Unde-s falnicele rude?
Eu... bonsai?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am regăsit

m-am regăsit într-un final
aceeaşi doină din caval
ce-a coborât demult din munţi
cu paşii umezi şi desculţi.
m-am regăsit în fir de iarbă
în ochii tăi ce stau să cadă
pe trupul meu incins de vară
scăldat în râul de la moară

m-am regăsit intr-un târziu
în bobul spicului de grâu
în macii înfloriţi in luncă
şi-n raza soarelui ce urcă
tot mai aprinsă spre zenit
şi-apoi coboară-n asfinţit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în şir indian

Lângă vocea ta
am prins curaj
şi m-am abandonat.

Tu nu ştiai,
eu nu-ndrăzneam să spun nimic.
Doar ascultam,
cuvintele în şir indian.

Şi ai tăcut.
M-am speriat
si n-am indrăznit
să mai deschid ochii.

Într-un târziu,
am inţeles
că ţi-era frică
chiar mai mult
decât mie.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!