
Am înflorit din vise...
M-am recompus din coji infime de speranță
Și jur... Nicicând n-o să mai las vreun mărăcine,
Să mă înțepe cu-a durerilor substanță,
Atunci când se frâng doruri printre ghilotine.
Am înflorit zâmbind, petale de narcise,
În șoapte de amor pe un altar de stele,
Iar cerul mi-a vândut buchete mari de vise,
În care să m-ascund când gândurile-s grele.
Am aruncat degrabă pe-al zorilor sărut
Și-n câmpul pîrjolit de disperări tăcute,
Toată amărăciunea și tot ce m-a durut,
Cănd în tăceri de spin, plângeam cu lacrimi mute.
Am presărat stamine cu muguri albi de vis,
Pe ploaia de suspin ce răpăia la geamuri
Și cu seninu-n suflet m-am dus spre Paradis
Cu brațul încărcat de verdele din ramuri.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Muguri de speranță
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vis din astral
înălțați spre azur nu știu de discrepanță
sorb seva luminii pe arbori de cristal.
privesc numai spre soare cu cutezanță
fremătând sub piele dorul ancestral
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rădăcini de gânduri cu augustă substanță
se unesc cu glia la modul ideal
doina sângelui în sublimă nuanță
am cules-o cu ardoare din noaptea de opal.
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi, fluturi și-un destin
Zâmbesc amar și-apoi privesc
Spre viața mea, dar nu zăresc,
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.
Și cu-amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.
Dar să le ud, nu îndrăznesc,
Și plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.
Și-n gara vieții mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abțin,
Deși de dorul lor suspin.
În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin,
Când prin ciulini mă poticnesc,
Și pierd, tot ce-i Dumnezeiesc!
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor
Ți-am pus în decor petale de trandafir,
Gura ta să miroase a roze.
Idealuri sidefii ți-am pus la picioare
Și în privire culoare...
Lumi paralele mi-au înfiat identitatea
Și m-am ascuns în spatele oglinzilor
Să-ți pândesc dragostea.
Jarul iubirii l-am împărțit la doi
Și când lumina s-a ascuns răpusă de somn,
Am devenit eu luna plină
Care te îmbrățișa cu razele
De pace și vrajă.
M-am desprins de cer și m-am întors în brațele tale,
Ți-am devenit pleoapă și lacrimă
Și spiritul morții mi-a îngenunchiat blând.
Atunci am desenat îngerii,
Spre a ți-i oferi în dar,
Ca semn al iubirii mele.
Pe mormintele morților vii,
Petale de iubire se vor risipi,
Căci ura din jur
Va brăzda cerul și tăcerea își va da regretatul sărut...
Ascultă cum tună și nu te întoarce spre ieri!
Fii de acum, altar de plăceri!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de îngeri
La malul unui gând corăbii-au ancorat,
Cu vise, amintiri, regretul ne-ntâmplării,
Suspin de mac suav, în taină m-a chemat,
Cu șoapte de petale, în portu-nchipuirii.
Sunt un Pescar de vise, țes stele de iubire,
Cu fire aurite-mpletite-n trei nuanțe,
Credință, prietenie, magii de bucurie,
Îngemănând buchete din raiul cu speranțe.
Frâng umbre și neliniști, opreliști blestemate,
Tai sforile sortite să țină-n noduri vise,
Iubesc fără tăgadă și dincolo de moarte,
Înving canoane-absurde și legi de nimeni scrise.
Când înrobiți de dor, confuzii și destin,
Îndoliați de toamne, în ploi de amăgire,
Înfrânți de câte-o vină, de-o aripă te țin,
Risipă fac de lacrimi, iubindu-te-n neștire!
Iar dacă-n nopți târzii, de dor, simți că te stingi,
Îngroapă agonia tristeții, fără rost
Și cu parfum de îngeri, crini albi să mă atingi,
Promite să ne fim, ce încă nu ne-am fost!
poezie de Ines Vanda Popa (2 aprilie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii
Albul cald al strălucirii
Se răsfață la fereastră
Întregind jocul iubirii
Cu o șansonetă-albastră.
Doar pădurea se oftică
De atâta fericire
Când o frunză care pică
Cu-n sărut îi dă de știre
Că-n alai de crizanteme
Și petale de narcise,
Peste pătura cea verde,
Dragostea-și clădește vise.
Violete parfumate
Cu ambrozie cerească
Se apleacă-ngândurate
Când fiorul dă să crească.
Și-ntr-o strânsă-mbrățișare
Care nu se mai termină,
Vine scuza de iertare:
- Primăvara e de vină!..
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viața mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleași lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut și azi și ieri și alaltăieri.
Ioan Slavici în Declarația sa din timpul procesului, fiind arestat pentru înaltă trădare, ianuarie 1919
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Feerie
Sub bolțile de trandafiri,
Am îngropat tristeți trecute,
În ochi mi-am înflorit uimiri
Și în priviri iubiri tăcute.
Sub tot seninul prins în ramuri,
Magia verdelui urzește,
Făcându-i inimii balsamuri
În clipa care frunzărește.
Sub cer senin miroase-a cânt,
Pământu-și cântă simfonia,
Beau aerul curat din vânt
Și-n palme curge armonia.
Când viața trece și rănește,
Din verde crud eu scot zvâcnirea,
Iar când privirea-mi ofilește,
Prin trandafiri găsesc iubirea.
Sub bolta verde de smarald,
Mă regăsesc printre petale
Și-, n suflet, fiecare fald
Croiește drum printre vocale.
În liniștea din raza blândă,
Ascult tăceri, văd mări de visuri
Și-n viața aspră și flămândă
Pun versuri calde-n paradisuri.
poezie de Mirela Grigore din Pelerin pe cărările iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de brațele mamei mele.
Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut că zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea
A bătut ușor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înțeleg de ce
Și a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Și m-am ascuns după un geam
Deși doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greșesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea își vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o știam.
Dar visul s-a sfârșit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viață-ntreagă
Când fericirea e aproape
Și-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....
Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...
Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ție,
Să-ți fiu hrană de șoapte
Și sângele-ți să mă adape...
Sub unghiul credinței și al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Și farmec și joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Și m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ți-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ți spun...
Adio-ți spun, acum când lacrima mă doare
Și mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreț m-au ars, m-au pârjolit!
Adio-ți spun, acum când ard în patimi
Și frigul peste suflet e-un viscol nesfârșit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Și mor și te iubesc, deși m-ai amăgit!
Adio-ți spun și-ascund dorul în șoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârșit!
Adio-ți spun și plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te știu,
Te rog numai să uiți cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!
poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor...
Trăiesc mereu același chin
Și mor precum pasărea Spin
Deși copacii de pe-alei
Sărută florile de tei.
Și nu te am și nu mă știi
Când nopțile-s reci și pustii
Iar ochii tăi din nou mă dor
De-atâta dor, de-atâta dor.
Și din albastrul unui vis
Mai am numai un manuscris,
Ascuns de coama norilor
Pe geana disperărilor.
Cer înstelat și-mbrățișari,
Vor merge înspre alte zări
Cu dragostea ce-a asfințit
Și nu știu cum de n-am simțit
Că ne apropiem ușor
De câmpul mărăcinilor,
Unde iubirea s-a rănit
În spini și s-a îmbolnăvit.
Și te iubesc dar nu-ndrăznesc
Din drumul tău să te opresc,
Când tot ce pot să îți ofer
E doar himeră și mister
Deși furtuni de te-ador
Se zbat în plânsul zorilor
Și zilnic fac câte-un popas
Prin amintiri care prind glas.
Și nu zăresc vreun curcubeu
În ploaia din sufletul meu
Ce în tăcere m-a cuprins,
Când despărțirea a învins.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânzienele...
În noaptea de Sanziene
Drăgaicele se adună
Și dansând printre poiene
Vor s-aducă voie bună
Fetelor nemăritate
Ce oftează înspre lună
Și se doresc sărutate
Purtând peste păr cunună.
Cerul dragostei se-aprinde
Totul pare o poveste
Jocul ielelor se-ntinde
Dând fecioarelor de veste.
Bucuria strălucește
Si cuprinde toată zarea
Prințul vieții se ivește
Uitând toată depărtarea
În buchet de fericire
Florile zâmbesc pe ramuri,
Stelele cu-a lor lucire
Luminează pe la geamuri.
În ziua de Sânziene
Nu uitați că-i sărbătoare,
Și vor deveni hiene,
De nu le dați ascultare...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre stele mii, comete
Voi când o să-mi duceți dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!
Voi când o să-mi simțiți lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.
Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstrați vie ca și iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.
O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Și de o iubire sățioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.
poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioburi de vise
Aseară, am aruncat cu pietre în cer
și am spart cateva stele.
Au căzut cioburi de vise peste mine
și m-am taiat!
Erau și visele tale printre ele,
visele ce nu le-ai trăit
și le-ai ascuns printre alte vise.
Umplusei cerul cu ele,
le ascunsesei de teamă,
teamă că ai fi putut să le trăiești.
M-am pansat
cu urmele palmelor tale,
au rămas de când
încă zâmbeam pentru doi.
Știu,
nu o să mă mai vindec niciodată,
dar aș arunca
oricând cu alte pietre în cer,
teama însă îmi este
că nu o să mai fie stele de spart
și urmele palmelor tale
or să se usuce între timp!
poezie de Mihail Coandă (4 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de orgoliu
m-am născut ca să ofer iubire
dar n-am primit ce-am dăruit
iar îngerii mei se ceartă
și trag de mine
când în sus când în jos
mă rog să câștige cel alb
deși cel negru se joacă cu inima mea
amețită de falsa credință din jur
printre impusele tăceri
se ascund viori plângând
la colțul lașității
o aripă se desprinde
deși se mai zbate încă
să mă ocrotească dar...
sângele roșu colorează urmele pașilor pierduți în nămolul dezamăgirii
acum doar masca urii se hlizește peste chipul scăldat în lacrimi de orgoliu
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Proteza de vise
M-am rezemat de semețul stejar,
Purta și purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor șoapte.
Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărișul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde și soarele frumos.
Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălța o melodie nouă.
Partitura era proteza de vise
Și cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătușate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului
Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai știut de truda din suflet când le-am scos
Și mi-a rămas cărarea pustie de folos.
M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Și-am așteptat să treacă zăpada și să sper
Că-ți vei dori urcușul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ți-au fost neprimitori.
Și-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ți fiu răcoare, să-ncerc să-ți fiu pe plac.",
Dar pașii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ți-am croit.
Mi te-am dorit aproape și m-am topit în vânt,
Să-ți vin pe neștiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr și numai eu să știu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem
Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.
Și-n cuvânt și în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.
M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălțat mereu mai sus,
Mai fericit.
Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.
Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.
Și m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!
În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Un poet m-a luat odată cu el
mi-a arătat colțuri de stele
picuri de ploaie
și câteva petale
niște degete lungi, albe
și cărți învelite
în fâșii mari
de singurătate
când m-am întors
m-am simțit ca în copilărie
când mergeam la bunici
și găseam cireșii înfloriți
și pe bunicul
încălzind în mâini
puii abia ieșiți din ou.
poezie de Anca Elisei
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!