Respirări (II)

Nu-ți arăta mustrarea când sufletul respiră,
De-ai lacrima o pană ursită-n traiu-ți scris;
Nu-ți arunca amarul, de-ai zborul interzis, –
Arată doar ce dărui din nașterea-ți umilă.

De-i copleșirea trează în patimi tunătoare,
Nu răzbuna, ci crede în fumegarea-adâncă,
Istorii se pătrund prin praf și colți de stâncă,
Dar, tu, nu fii stafia orbecăind la soare.

Să ai doar zbor de gânduri din gene aurite
Și să zâmbești durerii din oase și din pietre.
Frumoase îți sunt stele ce-au arderi inerente,
Dar n-au lumini din hornuri ce-au fumegat acrite.

De simți singurătate, când rătăcești privirea,
Aruncă-ți rătăcirea și-arată doar iubirea!!!

poezie de (22 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adina-Cristinela Ghinescu

Să-mi spui, iubito!

Înfiorat m-atingi cu gânduri
Și știu... tu te gândești la mine...
Să mă ții strâns prin multe doruri,
A ta să fiu, doar pentru tine.

De n-aș putea să mă scufund
În mintea ce spumegă malul,
În ochii tăi să mă afund
Să ne unim gonind amarul.

Așa de simplu mă alint,
Cum mă privești și bați din gene...
Tot ce-am dorit prin tine simt
Dragostea-mi curge iar în vene.

Ridic o mână înspre tine,
Și ce te-aș strânge acum iubite!
Într-ale mele vieți marine
Venite-n timp și ispășite.

Un paradis dintr-un infern,
O, tu iubite, n-ai avut!
Și mi-aș dori să simți etern
Iubirea ce n-ai cunoscut.

Am adunat momente tandre
Să le întind când nu te-aștepți...
Pe ale tale gânduri copilandre
Ce doar iubind poți să înveți.

Am fost în pături de culoare,
O, tu iubite de-ai veni!
Ne-am înălța noi doi spre soare
Și peste timp vom dăinui!

Roua prin clipele de jar,
Din dragoste în dragoste-am pășit...
Sufletul mi-e verde, sihastru și stelar,
Dar el te iubește știind că l-ai iubit.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Violetta Petre

Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară

E încă august și-ncă este vară,
Dar eu nu văd decât cum plâng cocorii,
Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară
Și mă îmbracă ploile și norii.

Mi-s brațele mai goale și inerte,
Îmbrățișări nu știu să mai adune,
Viorile-s orfane de concerte,
O lacrimă se tânguie pe strune.

Nu-ți mai găsesc prin gânduri nicio vină,
Chiar de-ai luat cu tine-albastra clipă,
Mai am un pic de cer la rădăcină
Și-un rest de zbor pe-o singură aripă.

Sunt nopțile mai lungi și mai flămânde
Și niciun vis nu te mai recunoaște,
Doar amintirea verii te ascunde
În toamna ce, în mine, iar se naște.

Să te mai caut nu mai știu pe unde,
Și să te strig la tine nu ajunge
Ecoul petrecutelor secunde,
În care doar uitarea pumnii-și frânge.

Și de-ai ales să fugi ca o nălucă
Și urmele să-ți ștergi, să nu te caut,
Singurătățile să te aducă
'N poemul meu pe muzică de flaut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Ene Meteleu

Când te-ntâlnesc...

Când te-ntâlnesc, de ce-ți cobori privirea,
Doar n-am în ochi săgeți otrăvitoare?!
Pe fața ta citesc neprihănirea,
Iar trupul tău, e-un lujer crud de floare!

În ochii verzi, știu că ascunzi iubirea,
Dar poate-aștepți un înger să coboare,
Când te-ntâlnesc, nu-ți mai feri privirea,
Căci n-am în ochi săgeți otrăvitoare.

Vreau să-ți arăt ce-nseamnă fericirea,
Pe chipul tău, aș vrea să văd doar soare!
Alungă teama și nedumerirea
Din ochii tăi ca două pietre rare!

Când te-ntâlnesc, vreau să-ți ridici privirea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conviețuiri

Arată-ți cinstea, nu te mai ascunde
De vorbe grele spuse-n vagi urzeli,
Căci au albit copacii de brumele arzânde
Ce-au despicat în suflet îndoieli.

M-am sinucis în propriile gânduri
De utopia schinjuirilor jerfite
Și totuși am trăit în litere amurguri
Abstractizând în cazne zeniturile mute.

O viață mai există, chiar nescriind istorii,
Pe umbre solitare, în vagabontul vânt,
Cu sufletul rebel în soare îmi scald norii

Și macin umilințe, ce ard pe-al meu veșmânt.
N-am să mă frâng de ieri, de cum respiră porii,
Iubiri conviețuiesc adânc în zăcământ!

sonet de (4 august 2017)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

De-ai sta în dreapta mea...

te iubesc și vreau să-mi stai în palme,
să te feresc de frig și nor,
să îți șoptesc în sunete pe game,
un cântec minunat, al florilor

de-ai sta în dreapta mea, în zi, în noapte,
de-ai sta mereu de mâna mea,
aș răscoli prin flori uscate,
le-aș pune apă și le-aș învia

aș lua din flori apoi frumoasele petale,
doar cele cad pe jos ca un covor,
și ți le-aș așeza pe patul moale,
să te îmbeți în dor de al meu dor

n-aș rupe florile să-ți pun în vază,
mă doare dacă viața le-o omor,
ți-aș dărui doar flori în glastră,
să te iubească ziua și în noaptea lor

de te-ai cuprinde tresărind în mine,
de-ai inspira iubirea ce îți port,
ți-aș face toate zilele senine,
să ne zâmbească florile de busuioc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai fi tu...

De-ai fi un răsărit de soare,
într-un vânt cald, m-aș transforma
și-aș goni cu-nverșunare
toți norii din calea ta...

De-ai fi o pasăre în zbor,
eu într-un cuib m-aș transforma
și te-aș chema nerăbdător
să mi te-așezi în palma mea...

De-ai fi un murmur de izvor
cu apă limpede și rece,
din apa ta aș bea de dor
și dorul meu, atunci va trece...

De-ai fi tu un salcâm în floare,
într-o albină m-aș transforma
și ți-aș sorbi c-o sărutare
nectarul din gurița ta...

Un câmp cu mii de floricele
frumoase și înmiresmate,
de-ai fi tu, transformat în ele,
cu drag, le-aș săruta pe toate...

poezie de (7 mai 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Violetta Petre

Și să-mi zâmbești... (poezie adamică)

Îți torn venin pe rană sângerândă,
Să-nveți durerea cum se ține-n frâu.
Atunci, simți-voi, cât ești de flămândă,
Iubita mea, cu freamăt de pârâu.

Când te iubeam cuminte, doar cu gândul,
Îți înfloream, sub piele, trandafiri.
Să te miros, în vis, făceam cu rândul
De pază la speranța de-a fi miri.

Veneau călări din țări îndepărtate,
Să îți sărute glezna, prinți de soi;
Doar eu căram iubiri și dor în spate
Și-mi sângerau, sub arșiți, pașii goi.

Nu mă vedeai și cu privirea-ți rece
Mă țintuiai o clipă, cu dispreț.
Îți torn venin, dar nu-ți arăt cum trece,
Sau, de mă-ndupleci, să mă-ntrebi de preț.

Nu-ți cer, decât, pe jar să îmi dansezi,
Cu talpa goală și să strângi din dinți,
Să te privesc, iubito, cum valsezi
Și să-mi zâmbești, durerea, când o simți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Măi, frate

Când nu-i ceva de capul tău,
Și când mai binelui duci dorul,
Nu trâmbița că "totu-i rău",
Și nu îți înjosi poporul,

Întâi, privește-asupra ta,
Și te întreabă de-ai făcut,
Din bine mult, ce exista,
Atâta cât s-ar fi putut?

De-ai rupt cumva destule straie,
Pe ale școlii bănci, în coate?
Și, din a neputinței claie,
L-ai biruit pe "nu se poate"?

De-ai dat bravada tinereții,
Pe vrerea dârză de a face?
Un gând, să-i fi stăpân vieții,
De nu-ți dă o secundă pace?

Chiar dacă adevărul doare,
Să îți șoptești încetișor,
Că țara nu îți e datoare,
Doar, țării, tu îi ești dator...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tinerețe

Ochii tăi, culoare-n gene,
boabe de cafea le coci,
geme sufletul în vene,
spadele, când le provoci.

Simțăminte răstignite
țipă-n liniștea din poză,
calci cu zborul pe redute,
cu pastelul tău de roză.

Râd luminile din soare,
când tabloul îți sărută,
cu privirea arzătoare

Primăvara chipu-ți cântă.
Și îți duci, mireasă,-n zare,
Anii, mărturii pe tâmplă.

sonet de (29 aprilie 2018)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău și este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopțile târzii când dorul doare
Și când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îți scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubește grădinarul.
Și c-aș dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aș uita amarul.

Pe unde ești? Și pe ce valuri?...
Te poartă viața asta blestemată,
Aș vrea să știu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărțirii
Și nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina OmotaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Mângâieri de seară

S-a înserat și felinare razele-și arată.
Se duc gânduri timide sub ramuri somnoroase;
Plâng vechile dureri prin urbea colorată,
Când ploaia șovăielnic lin seara o miroase.

Cu mâinile alunec prin aer simțul dulce,
Ce migălește moale prin ochii tăi de noapte;
Tiptil vise pășesc sub pași ușori să culce,
Sub nuanțe ce întuneci cu clipe frunze coapte.

Așează timpul foi prin orele căderii,
Comori sfințite-n arderi pătrunse-n fantezie;
Se simte dinlăuntru când duci tihna durerii,
În pribegia toamnei și-n piept de poezie!

poezie de (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viață fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munți nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea ușor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubești,
Prin mii de versuri mi-ai șoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbești,
Că nu-ți voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aș război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ți fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simți?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi ești în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Și-mi ești doar vis?

De ce totuși mai mă simți
Când vrei să mă alungi!
De ce-ți mai pasă....
İnimă înghețată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi ești... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ți mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai ști

De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ți-ai strânge râsul în pahare
Și le-ai sorbi pe fiecare
Când rele zile ar veni.

Și băutura, fermecată
Te-ar ajuta să treci iar hopul.
Dac-ai mai bea încă o dată
O joacă ți s-ar părea totul.

De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ai rupe zilnic câte o floare
Și le-ai iubi pe fiecare
Ca singur tu să nu mai fii.

Și-atunci când copilașu-ți plânge
După bomboane, lucruri, jucării,
Mai bine tu la piept l-ai strânge
De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...

De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ce soartă viața –ți hărăzește,
Cum, după soare, te pândește
S-aducă norii plumburii,

De-ai ști, oh, multe dac-ai ști...!
Ți-ai înșira clipe-n mărgele
Împodobindu-te cu ele
Și multumind în pace ai viețui.

poezie de
Adăugat de Mariana BendouSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Georgeta Radu

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învățat cum să trăiești cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai știut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când știi că-ți va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoți cu neiubirea! Iubește, că-n iubire crezi!

Nu-ți interzice fericirea, acum, când știi s-o prețuiești!
Nu te-nsoți la drum cu-oricine, chiar dacă simți că singur ești!
Nu mai hrăni dorul de-o viață, când simți că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce ești singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îți cruța mărinimia, când întâlnești suflet rănit!
Nu creiona necunoscuți, că poate iese schița falsă!
Nu dușmăni, că te-otrăvești... și mori... și nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au mușcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ți căuta vinovăție, că-ntreaga viață ai iubit!
Nu-ți cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

Nu m-asculta, dacă nu vrei și crezi că n-aș avea dreptate!
Nu vreau nimic! Știu că nu-ți spun nici, cel puțin, o noutate!
Nu ți-aș fi spus nimic din astea, dar, că ai vrea, mi s-a părut!
Nu știu, deloc, de ce-am făcut-o, că sfaturi, chiar nu mi-ai cerut!

Sufletul meu... fii liniștit! Dă-ți, în sfârșit, întâietate!
Împacă-te cu tine,-acum, că dragoste ai pus în toate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Arheologia sentimentului

nu-ți simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidității
ca un înger pe chindie,
nu-ți simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
și amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ți simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita și mugetul de cerb în rut
și ploaia albind sufletul tău
și inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
și nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului și-o strig
și coapsele-nflorite în primăveri
și odiseea sânilor-un film vualat mut-
și părul ca o metaforă vie crescând
doar trupul cu toate-armele în pârg
îți colora privirea flămândă și viața de cuc
copila timidă se tot privea femeie
în fața oglinzii-dumnezee
își despletea în valuri părul, cădea rochia-șuie
se tot gândea la tine în nopți cu lună mlădioasă
când dorul îi tot zidea câte o coastă
și nopțile foșneau ca o mireasmă
prin sânii ei pulsa și primăvara-n muguri
la tine valsa doar vara, incandescente țeste
povestea noastră azi n- o mai poți scrie
lovește ploaia rece prin ferestre.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Petre Prioteasa

Sunt doar trist...

Când îți spun că te iubesc,
Simt, am aripi și plutesc,
Nepăsarea ți-e izvorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Dacă-ți spun că vin la tine,
Faci nazuri că nu-ți convine,
Însă te usucă dorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Când îți spun că fantezia
Îmi provoacă poezia,
Zici că muza mi-e zăporul
Care-mi potolește zborul.

Dacă-ți spun că fără tine
Nu pot trăi nici trei zile,
Văzul mi-l umbrești cu norul
Care-mi întunecă zborul.

Când îți spun că sunt doar trist
Și că degeaba insist,
Dezlegi drum, ispititorul,
Către tine să-mi iau zborul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înțeleg și numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În fața Lui și 'n fața ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc și mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubești
și simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinți și clopote 'ngerești aud
sunt însetat și nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aș fi dorit să înțeleg țărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ți dărui, dor al meu, pe piele apa în șiroaie
și-abisul dezbrăcat și vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
așa cum e mișcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
așa cum vreau și știu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu PendefundaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Luminatorii timpului" de Liviu Pendefunda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -75.14- 60.99 lei.

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.

Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...

poezie de (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Dacă doar azi...

Dacă nu-ți pierzi mințile, nu ești îndrăgostit,
dacă nu-ți ia mințile, nu e cea care să te
completeze, dacă nu-i cedezi ei timpul, e doar
un simplu anotimp, dacă nu o simți în toate
anotimpurile, a fost doar vreme trecătoare!

Dacă îți amintești doar azi de ea, nu ea a fost,
e și va fi iubirea ta, dacă doar azi îi dăruiești o
floare, un sărut sau cine mai știe ce, nu ea e
persoana ce îți domină timpul și viața, dacă
doar azi îi vorbești... nu ea e și va fi versul tău!

O singură zi dintr-un calendar rătăcit nu poate
cuprinde rătăcirea ta, cu o singură zi dintr-un
an nu poți recupera anii trecuți... anii pierduți, o
simplă zi... dacă nu-ți amintești ce iubești, ce
te-a făcut Om, în fiecare clipă și zi, nu e iubire!

O singură zi... poate fi ziua în care imităm ori
jucăm un rol în care credem că suntem
îndrăgostiți ori iubiți și suntem... iubiți la
comandă dar nu îndrăgostiți, iubirea și Omul,
femeia și iubirea nu are zi, toate acestea...

Toate acestea au timpul, ziua devine un veac
și veacul devine o zi, toate depind de prima și
singura clipă în care s-a născut iubirea dintre
un El și o Ea, la multă iubire... și anii nu-i
pomeniți, iubirea nu are ani și nici,, trecere"!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook