Balada împăcării

De toate-avem prin sufletele noastre:
Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,
Mai cenuşii, mai albe, mai albastre,
Dar nici un fel de împăcare nu-i.

Şi alergăm bezmetici spre lumină,
În căutarea unei mici iubiri,
De parcă alta n-ar mai fi să vină,
La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri.

Izbindu-ne cu frunţile de stele,
Rănindu-ne cu tălpile de spini,
Furăm nisip, să mai clădim castele,
Furăm poveşti, să mai clădim grădini.

Aşa ne trece vremea, dintr-o dată,
Trezindu-ne bătrâni şi foarte reci,
Să-mbrăţişăm priveliştea ciudată,
Spre care-ndeamnă căile de veci.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă spăl de multele iubiri

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.

Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă

Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îţi plânge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deşi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrânşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La români

Cunoscută e formula,
Cum că ne furăm căciula,
Însă alta-i tragedia:
Ne furăm şi pălăria.

epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori calde de lumină

Picură din bolta clară
Un veşmânt cu flori de stele
Noi păşind iarăşi prin gară
Ne apropiem de ele

Şi în jocuri de lumină
Privirea ne-o îmbrăcăm
Aşteptând pe masa-I lină
Surâsul să le furăm

Stelele vin să ne arze
Cu zâmbetle-ntr-o ploaie
Şi pe-a-nchipuirii raze
Să ne ţină în şuvoaie

De flori calde de lumină
Ca pe palma-ntinsă-a nopţii
S-adormim fără de vină
Urmărind întinsul bolţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prelungeşti linia ce trece prin β, α şi γ din constelaţia Vulturul în sus, spre nord, la o mică depărtare dai peste una dintre cele mai mici constelaţii, Săgeata, care e alcătuită numai din stele mici, dar cari în adevăr formează o săgeată îndreptată spre stelele Vulpei Mici.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire nebună

Să fugim nebuni în noapte spre ţinuturi de tăcere,
Umbrele-n bătaia lunii să ne crească prin unghere,
Pe tărâmuri de-ntuneric să ne rătăcim smintiţi,
Focul rugului s-aprindem de iubire-mpătimiţi.

Să furăm praful din stele, s-alergăm să nu ne prindă,
Cu argint să vopsim luna, să ne privim în oglindă,
Cu ceva să-nvelim vremea să nu-i fie deloc rece,
Să lăsăm noaptea nebună în iubire să ne-*nece.

Timpului să-i punem piedici, să-l păstrăm închis sub lacăt,
Vâlvătaia să se-ntindă, nopţii să nu-i punem capăt
Iar cenuşa de sub ruguri s-o arunce-n patru zări
Doi nebuni scrântiţi la minte de-ale iubirii chemări.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii...
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical...
Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,
De-a curmezişul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un şir subţire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră

Te ascund printre picăturile de ploaie
Eşti dorul ce mă macină uşor,
Fragilă este iubirea, ca o floare
Te chem în suflet cu mult dor.

Dä-mi mâna şi hai să alergăm
Aşa cum făceam când eram copii,
Şi un sărut ştrengar, să mai furăm
Pe veci iubirea mea să rămâi.

Mă chemi mereu când ti-e dor
Şi spre tine paşi mă poartă,
As vrea să mă pot împotrivi
Dar tu eşti iubirea mea curată.

Sentimentele sunt mai mult decât noi
Inimile ştiu că noi suntem un întreg,
Îţi vreau iubirea, şi sărutul înapoi
Doar eu te iubesc, şi te înţeleg.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare...

Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arşi pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!

Cresc doruri după doruri pe-aceleaşi reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscoleşti simţirea prin orice loc când treci...

Tot mai pierdut ni-i glasul şi gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc şi ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,

Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i ştiu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ţi faci parte,
Trăind o viaţă-n tihnă, făr-a iubi deloc?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc vicios

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.
Aici ne ardem trupul
În pălălaie amară
Şi vânturăm nisipul,
Şi dragostea de Ţară.

Păcate vechi utilizăm,
Cu alte grele ne-nfrăţim,
Pe Dumnezeu mizăm
Când ne uităm sau ne iubim.

Aici clădim şi cercuri, vai!
Din bucurii, speranţe,
Crezând c-am nimerit în rai -
Sfidăm nişte balanţe.

La ce bun ne trebuiesc
Cântărite faptele toate,
Când vacarmul pământesc
E net superior faţă de moarte!

Că nu se ştie dincolo
Ce-s patimi grele şi aride.
Durerea cântă solo
Aici, la noi, şi, râde.

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta

Privesc pe cer
stele fără număr
plăpânde gânduri tresar
în albastre amurguri
pescăruşii îşi resfiră aripile
în briza îmbietoare
cu aromele-nserării
jur-împrejur razele lunii
sting conturul umbrei
din adâncuri
frumuseţea clipelor profunde
din lumină şi întuneric
tăceri din cercuri mari de ape
se prind în cunună
timpul, ca o plutire nefirească
îmi aminteşte de tine,
castele de nisip spulberate...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel marin

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare...
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător...
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine...
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.

Pe stânci de marmură spumată, în largul mărei luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde...
... o barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.

Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave...
... Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare...
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Iubirea şi-a-nălţat un zid
greu de pătruns şi depăşit
de gândurile ce ucid,
în suflete ce se deschid,
frumosul pur, neprihănit.
E-un zid puternic, neclintit.

Se-ntâmplă multe-n jurul lui:
tăceri şi lacrimi, rătăciri,
cuvinte dulci sau amărui,
săgeţi albastre sau căprui,
dar zidul unei mari iubiri
respinge-n trupul său, ciopliri.

E-n trupul nostru,-al tău şi-al meu,
de nepătruns, de netrecut,
uşor în noi şi-atât de greu
să îl împarţi în "tu" şi "eu"
când el s-a întrupat în lut
şi ne-a unit, şi-a tot crescut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai

Hai să ne ascundem în iubire,
Hai să ne ascundem în amor
Şi speranţe să-mpletim cu fire,
Dragostea s-o punem în ulcior.

Hai să inventăm o noapte lungă,
Hai să dezgolim... iubiri de foc,
Timpul... inocenţele să strângă,
În paharul fără de noroc.

Hai în târg a căuta credinţă,
Hai să vindem sufletul pierdut,
Făr-a aştepta... recunoştinţă,
Vulturii destinului i-am vrut.

Hai să alergăm înspre lumină,
Hai să alergăm... spre infinit,
Trupul ţi-e la fel ca o grădină
Şi mereu prin el m-am rătăcit.

Hai să aşteptăm luna să vină,
Hai să aşteptăm un curcubeu,
Nu cred că ceva o să-l reţină,
Hai să-l aşteptăm, nu este greu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!