Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau tristeţile cadou

Dintr-o mie de-nceputuri şi o mie de-ntrebări,
Eu am pus speranţe gri într-un glas fără ecou,
Ca să fac punte cu ele peste văi şi peste mari,
Să mă rog la zei domestici, să-ţi dau tristeţile cadou!

În odaia răcoroasă, moartea naşte altă moarte,
Iar pe creştet îi cresc flori să le pună pe cavou,
Unde pomii se urăsc şi se războiesc în noapte,
Cu-al meu suflet dezbinat, că-ţi dau tristeţile cadou.

Tu joci teatru-n alte lumi şi te-acoperi cu lumină,
Ca să fii în ochi la demoni adorat ca un erou.
Aventura vieţii tale este plină de rugină,
De aceea scriu în cărti, că-ţi dau tristeţile cadou.

Sunt un urlet de durere când te văd pe la vecini,
Cum pictezi o zeitate şi cum te avânţi din nou,
Spre înaltul cer albastru ce se-nchide în lumini,
Şi se întristează parcă, că-ţi dau tristeţile cadou.

Fă-mă liberă de tine şi mă lasă pentr-o clipă,
În mâna lui Dumnezeu ca să par un bibelou,
Ca să uit ce e mândria şi să uit că-mi este frică
Să te mai privesc o dată, şi sa-ţi dau tristeţile cadou!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche este cineva care are încuietori potrivite cheilor tale şi chei ce se potrivesc încuietorilor tale. Atunci când ne simţim îndeajuns de siguri încât să deschidem încuietorile, sufletele noastre autentice păşesc în faţă şi putem fi întru totul şi cu toată onestitatea cine suntem; putem fi iubiţi pentru ce suntem şi nu pentru ceea ce pretindem că suntem. Fiecare dintre cei doi scoate la iveală cea mai bună parte a celuilalt. Indiferent ce alt lucru merge prost în jurul nostru, cu acea persoană ne simţim în siguranţă în propriul nostru paradis.

citat din Richard Bach
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim cum să fim noi

ne pasă de sufletele noastre
spunem minciuni doar pe jumătate,
în lumea în care onestitatea e un viciu,
faima o virtute.

ne îmbracăm în haine albe
să ne ascundem slăbiciunile,
vorbim mult crezând că avem ceva de spus,
ascultăm puţin
iar atunci când pretindem că ascultăm
ne gândim de fapt la următoarea replică.

nu ne place liniştea,
vrem mereu cineva să ne cânte
să nu ne mai auzim toate gândurile.

am ucis 123 de vise,
mai mult de atât nu putem,
amitirea unui om contează mai mult decât omul în sine.

ţintim bine dar nu atingem ţinta,
ne tremură picioarele când trebuie să demonstrăm cine suntem cu adevărat,

tragediile eului nu le putem depăşi,
cerem ajutor unui Dumnezeu în care nu mai credem
dar sperăm o iertare târzie,
căci nu am ştiut cum să fim noi înşine...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc vicios

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.
Aici ne ardem trupul
În pălălaie amară
Şi vânturăm nisipul,
Şi dragostea de Ţară.

Păcate vechi utilizăm,
Cu alte grele ne-nfrăţim,
Pe Dumnezeu mizăm
Când ne uităm sau ne iubim.

Aici clădim şi cercuri, vai!
Din bucurii, speranţe,
Crezând c-am nimerit în rai -
Sfidăm nişte balanţe.

La ce bun ne trebuiesc
Cântărite faptele toate,
Când vacarmul pământesc
E net superior faţă de moarte!

Că nu se ştie dincolo
Ce-s patimi grele şi aride.
Durerea cântă solo
Aici, la noi, şi, râde.

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creativitatea este sursa centrală de sens în vieţile noastre şi atunci când suntem cuprinşi de creativitate, simţim că trăim mai din plin ca în tot restul vieţii noastre.

citat din Mihaly Csikszentmihalyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc fereastra
dincolo de ea tăcerea
se lungeşte ca umbra în apus

de la un timp nici avioane nu mai trec
obişnuiam să le număr
să văd câte gânduri încap
între un zbor şi altul
dimineţile îmi ieşeau cu număr par
după amiezile vorbeam cu tine
şi rămânem mereu cu gustul amar
al depărtării pe buze
iar numărătoarea îmi ieşea fără soţ

nici pescăruşii nu mai taie ceaţa
nici telefonul nu mai sună
deşi nu mi-am schimbat numărul

mai opreşte câteodată maşina de gunoi
dar nu suntem dispusi
să renunţăm la balastul din viaţa noastră
şi ne miram de ce ne sunt paşii atât de grei
iar picioarele de plumb
par că prind rădăcini
în lutul din care am ieşit

mă întreb dacă am fi fost
doi pomi într-o grădină
depărtarea ar fi avut acelaşi gust amar
sau rădăcinile noastre s-ar fi împletit
şi fructele noastre ar fi avut aceeaşi culoare

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se mai poate întâmpla nimic

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

|

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem norocoşi: Suntem în viaţă; bunăstarea civilizaţiei şi a speciei noastre este în mâinile noastre. Dacă noi nu vorbim în numele Pământului, cine o va face? Dacă noi nu suntem devotaţi supravieţuirii noastre, cine va fi?

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne pierdem în nimicuri şi căutăm nefericirea
De ce în sufletele noastre reci păleşte strălucirea
De ce ne pervertim în lume şi ne golim de vise
Speranţe şi dorinţe vii atât de agresiv ucise?

Suntem doar fire de nisip pe plajele uitate
Perfecţi în lăcomii şi pofte, crudă infirmitate,
A neputinţelor lumeşti şi-a zilelor sordide
A slăbiciunilor cumplite şi-a vitejiilor stupide.

De ce ne ţinem dinţii strânşi când ura ne-mpresoară
Şi ne crucificăm voit pacea interioară
De ce ne credem mai frumoşi, mereu strălucitori
Când ştim, de fapt, atât de bine că suntem muritori?

Suntem fărâme-n Univers, suntem mici siluete
Umbre-neant ce trec grăbit prin căi şi prin comete
Nici n-apucăm să ne aprindem ca o scânteie vie
Că ne şi stingem imediat încă din temelie.

De ce ne amăgim amarnic în ţarcul nostru mic, meschin
Crezând că totul e sclipire şi viaţa toată un festin
De ce-am uitat să fim gingaşi, să dăruim iubire
Şi am fugit de slăbiciuni, sporind în risipire?

Atât de multe întrebări şi tot atâtea remuşcări
În ale noastre clipe rare de palide-ncercări
Să ne răspundem cu blândeţe şi cu înţelepciune
Că viaţa noastră toată e simplă deşertăciune.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterne căutări

nu ştim cine suntem
de ce am venit aici
unde ne ducem
construim nimicuri apoi trecem mai departe
mai hotărâţi să facem nimic
într-un zbor etern către nicăieri
poate azi, poate ieri
căutăm fără speranţă un loc
în care vom zidi fericirea
meşteri mari, lăsăm la fiecare colţ
o biserică neterminată
În care am zidit fiecare femeia
ne temeam să privim drumul
străbatem aiurea mări, ne întoarcem înapoi
fără a şti de am plecat, de ce am mai venit
în zid, inima ei a plâns, apoi a tăcut
turlele s-au prăbuşit în vânt
în palme port ţărâna sufletului
alteori aruncăm ancore în timp
opriri provizorii în lumi derizorii
destructurăm alte gânduri cu sufletele noastre
căutând un loc în inima Lui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de mici

Când priveşti pământul de la mii de ani lumină
Suntem atât de mici, atât de nimeni
Aici totul pare esenţial în tragedia vitală
Încăieraţi într-un ghem de şerpi supravieţuitori
Ai propriilor noastre muşcături prietenesc veninoase
Gata să ne dăm viaţa unică pentru un rest de ideal
Scăpat din buzunar de vre'un lunatic bărbos
Suntem un destin dintr-un munte de ţeste meschine
Urcând sau coborând pe scări şi trepte de fum
Încrâncenaţi luptăm ca pentru ultima clipă de lumină
La ce bun toată acestă echilibristică deasupra abisului
Pe cine interesează sau impresionează scremetele noastre
De sus cineva se prăpădeşte de râs la baletul nostru
Din lojă se vede atât de penibil jocul actorilor
Şi nici măcar nu ne plăteşte nimeni pentru spectacol
Ce vedem nu există în realitate iar realitatea care există
Noi nu o vedem

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ce-au fost...

Îmi place să cred că iubirile
nu mor...
sunt doar puse la păstrare
în cutiuţe ale sufletului;
aurite,
căptuşite cu vise
şi parfumate cu dor.
Din când în când le deschidem
atunci cand simţim nevoia
de primenire.
Le mângâiem cu tandreţe
şi le stropim cu lacrimi
să nu se usuce.
Presărăm flori de nu mă uita
şi le acoperim cu grijă
să nu le strivim prin închidere.
Cred că ne dorim să nu moară
până ce nu vom trece dincolo
şi nici atunci...
căci sunt ale noastre

şi vrem să le păstrăm
pentru eternitate.

poezie de Angelina Nădejde (7 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Po-Prof)

Ne deranjează poltronii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e poltron...
Ne deranjează ponegritorii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e ponegritor...
Ne deranjează porcăriile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează porcii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e porc...
Ne deranjează oamenii porcoşi, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e porcos...
Ne deranjează oamenii posaci, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e posac...
Ne deranjează potlogarii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e potlogar...
Ne deranjează pramatiile, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e pramatie...
Ne deranjează prădătorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e prădător...
Ne deranjează prefăcătoria altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează prejudecăţile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează primitivismul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...
Ne deranjează procesomanii, când le suntem victime; dar pe niciunul că el e procesoman...
Ne deranjează procleţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e proclet...
Ne deranjează profitorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un profitor...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!