Balada împăcării
De toate-avem prin sufletele noastre:
Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,
Mai cenușii, mai albe, mai albastre,
Dar nici un fel de împăcare nu-i.
Și alergăm bezmetici spre lumină,
În căutarea unei mici iubiri,
De parcă alta n-ar mai fi să vină,
La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri.
Izbindu-ne cu frunțile de stele,
Rănindu-ne cu tălpile de spini,
Furăm nisip, să mai clădim castele,
Furăm povești, să mai clădim grădini.
Așa ne trece vremea, dintr-o dată,
Trezindu-ne bătrâni și foarte reci,
Să-mbrățișăm priveliștea ciudată,
Spre care-ndeamnă căile de veci.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.