Destin de toamnă

Boarea argintie freamătă în zări,
Toamna în destine pătrunde sihastră,
Putredele cânturi curg lin din viori,
Arde iar rugina, tu eşti mai albastră.

Nurii îţi sunt prinşi pe-al rugului gând,
Malu-a-nflorit în voal crizanteme,
Toamna în tăcere parfumează-n rând
Coamele de vise ce-adorm lumi boeme.

Stelele înalte ard tot mai subţire
Amurgul de sticlă, rănind trandafirii,
Valul clipei luptă-n seri peste privire,

Chipul tău din basm mi-e lamura firii.
Bolta iar colindă pleoapa în psaltire,
Zilele,-n poveşti, duc bruma iubirii!

sonet de Aurel Petre (27 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti pe firul ploii

pe firul ploii toamna rescrie poveşti
cu iubirile verii născute din boemi
ploaie albastră vreau să-mi limpezeşti
gândurile triste strecurate în vremi

în dansul ploii sufletu-mi liniştesc
are şi ea fantezie şi farmec divin
speranţa e un curcubeu ce îl nutresc
din beţia visării nu îmi mai revin

lacrimile cerului le trăiesc şi eu
ţâşnite din adâncuri picuri de necaz
doruri din inimă suspină din greu
trenul bătrâneţii să-l schimb la macaz

pe firul ploii toamna rescrie poveşti
din zvâcnirile clipei curg lacrimi cereşti

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie arămie

se aşează bruma pe zâmbete de crizanteme
tremurul arborilor îl resimt şi eu
îşi desfrunzesc treptat trăirile boeme
nostalgia arămie mă apasă din greu

toamna se strecoară şi-n conştiinţa mea
ceaţa persistentă acoperă zorii lucizi
am păstrat din vară mirări de catifea
zboruri şi avânturi de fluturi candizi

în parcuri trandafirii s-au veştejit
povestea lor mireană dăinuie în poeme
băncile sunt triste sub cerul cernit
cu moartea aproape învăţ a mă teme

entuziasmul scade ca lumina zilei
o romanţă răsare pe albul pur al filei

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipei

Oglinda îmi şopteşte prin firele albite
Că lupii vremii muşcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Şi tihna mi-o-nveleşte cu-a frunzelor paloare.

Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E şipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?

Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Îşi flutură penajul prin ceaţa-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna şi nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.

Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfăşoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară şi-a vieţii serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.

poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poartă toamna

Mă poartă toamna pe alei
Şi pe cărări ce curg încet,
Când pică frunzele-n scântei,
Iar vântu-i tandru şi discret.

Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Şi-aproape de nemărginire,
În amintiri... mă înfăşor.

Mă poartă toamna şi mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Şi strâng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.

Mă poartă toamna şi mă duce
Într-un iatac... ca un fior
Şi-n aşternuturi zăbăuce
În care-am învăţat... să zbor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrecere cu toamna

Prin hăţiş de gânduri s-aprinde-o scânteie,
Pe sub tâmpla stângă fulgeră-o idee...
Să mă-ntrec cu toamna în picturi pe pânză,
Cupru, fier şi aur să-ncrustez în frunză...

Întind şevaletul pe-un colţ de năframă
Şi din sfera dreaptă ţes covor de-aramă,
Pe rugina frunzei de tei şi de paltin
Cad stropii de aur din penel... când clatin...

De sub bolta albastră razele de soare
Ard prin crizanteme şi flori de cicoare,
Prin cireşi pun flăcări roşii cum e para
Când se-aprinde cerul la chindie, seara.

În livezi ard globuri de gutuie coaptă
Şi atârnă prunul şi mărul din poartă,
Brumării şi galbeni strugurii din vie
Se ascund sub frunza verde-ruginie...

Când mă-ntrec cu toamna şi brodez pastele
Mă înalţ în suflet până sus la stele...
Bat aripi cu negru-n cârduri de cocoare,
Frunze, om şi toamne... toate-s trecătoare...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna...

Un val de bruma argintie,
Se lasa peste campie...
Cerul plange cu amar,
Iar frunzele cad in zadar...

Florile stau intristate,
Iar copiii cu ochii in carte.
Copacii infrigurati,
Sunt de frunze dezbracati...

Pe geam stau si privesc...
Cum toti ne parasesc...
Doar singuratatea... si moartea...
Nimeni nu spune.. lucrurilor pe nume...
Dar toamna, infrigurata...
Se lasa de toti... uitata...

poezie de Alexandra Salomeea Filimon
Adăugat de Alexandra Salomeea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii înfloriţi în toamnă

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbeşte-un soare-obosit...

Şi vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit
În iarna ce vine, o doină a firii
Doini-va trist, sufletu-mi înflorit...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii înfloriţi în toamnă

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbeşte-un soare-obosit...

Vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit
Că-n iarna ce vine, o doină a firii
O va cânta trist, sufletul înflorit...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu rondel despre esenţă

Gusta-vom esenţa cea plină
din viile coapte-ale clipei
şi-om arde în zborul aripei
un gând sărutat de lumină.

Ne mângâie vremea dolină
în coapte poveşti peste file,
prin ochi cu văzduh de acvile
gusta-vom esenţa cea plină.

Purtaţi prin tunelul ispitei,
în minţi rătăcesc viziuni,
cumplit ne mai dor rugăciuni
din viile coapte-ale clipei.

În pori ne-om hrănii cu crâmpei
din dorul vărsat peste buze,
şi-n suflet vom bea rai de muze
şi-om arde în zborul aripei.

Primi-vom năluci fără vină,
fantome-n luciri palpitând,
şi nava ancora-va curând
Un gând sărutat de lumină.

Vom cerne din clocotul frunţii
altare chemate-n izbândă.
Când noaptea va fierbe flămândă,
din via cea coaptă-a virtuţii,
Gusta-vom esenţa...

rondel de Aurel Petre (19 martie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor de toamnă

Toamna a coborât, de amor e flămândă
Ca zâmbetul tău pe sărutul de seară,
Vibrând trupu-ţi nud în voal de sfială
Gust strugurii dulci ce gura-ţi inundă.

În basmul ruginei ai sacrul în iarbă,
Foşnind sfâşii timpul cu pleata bălaie,
Pe buze vibrezi cu litere-n ploaie,
Iubirea-n alb-negru pe foaie să fiarbă.

Luceşte mătasea aurie-n icoană
Pe rama ei cresc crizanteme-n alai,
Când noaptea oftează pe trupul tău, doamnă,

În plete miroşi ca gutuia din rai.
Visează iar toamna şi-n gând ne condamnă,
În vers este scrum, iar în noi mucegai.

poezie de Aurel Petre (23 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străluceşte toamna bobilor de brumă

Ceru-i limpede şi marea tot aceiaşi ca în poveşti
Pescaruşii aud chemarea inimii ce lacrimează
Poartă salbe licuricii, când prin iarbă se aude trupul tău
Cum trece apa, colorându-se în secunde
Şi cum stăm privind apusul,
Răsăritul tot răsare luna - pare o întâmplare
Stelele sunt chipul tău
Tot mă doare o nemişcare între apă şi sărut
Chipul tău atât de alb al luminii de început
Se trezesc în flori de cireşi
Vântul în mlădiţe.
Sumă în zăpadă
Străluceşte toamna bobilor de brumă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna iscă bruma

Când toamna iscă bruma, deci când se-ngroaşă şaga,
Când norii peste suflet pun straturi de beton,
Păi n-o să-mi cat resurse de sprijin la Malaga,
Când eu mai am în hrubă molan autohton.

epigramă de Gheorghe Azap din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă toamna prin livezi

Cu voalul împletit din brumă
Aleargă toamna prin livezi,
Strivind, în treacăt, frunze verzi,
Sub un călcâi ce le sugrumă.

S-a abătut mult prea devreme,
Trăgând de trenele-i gălbui;
Mi-ntinde coşuri cu gutui,
Pe-al ei covor de crizanteme.

Îmi mai aduce-ntr-o desagă
Şi-n poală, struguri rubinii
Culeşi în drum, trecând prin vii,
Ce i-au împrumutat din vlagă.

Gătită-n strai de sărbatoare,
Privea cu ochi străini şi goi
Grădini, ponoare şi-un zăvoi,
Ştiindu-şi starea schimbătoare.

Chemă şi vântul fără milă,
Vreo câţiva nori cu chip de plumb
Şi ploaia fără niciun bumb
La strâmta-i bluză de dalilă.

Suspină cerul, plâng şi merii,
Curg lacrimi pe obraji de glii,
Până ce glas de ciocârlii,
Vesti-vor boarea primăverii.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

vara se sfârşeşte în cântec de harpe
arborii au obosit de-atâta freamăt
toamna se iveşte în terne horoscoape
în codru de vise se stinge un geamăt.

rapsodia timpului ţine cugetul treaz
în vii struguri mustesc cu dulce licoare
lumina nostalgică se-aşează pe obraz
adânc în suflet vrea să se strecoare.

vântul îngenunchiază lângă crizanteme
să nu mai vuiască nebun ca o furtună
vesteşte ploaia blândă cu picături boeme
aprodul toamnei mele slove dragi adună.

mă umplu de emoţii indiferent de vreme
iubiri freamătă la nunţi cu raze în cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!