Remember
Ți-aș încondeia cuvântul ca elegie, doamnă,
Câte dileme-au norii, cei plumbuiți și reci,
Câte frământă cerul în zâmbetul de toamnă,
Câte frunzișuri dor aleilor pe veci?
Culori pe stropi de iarbă, cu simțul încă viu,
Povestea-și sparg pe chipul privirii-n care sânger,
Se rătăcesc cuvinte-n suspinul tău târziu,
Cad basmele grădinii din trupu-ți ars de cer.
Adună-mi umbra dusă-n culori încovoiate,
Pe gură mă prelinge, pe nuri ca un veșmânt,
Dă-mi verdea găzduire din ramurile-ți nalte,
Pe pulpe unduioase prelinse-n fânul frânt.
Ți-aș aduna doar toamne în decolteu, și șoapte,
Pe țărmuri vechi, străfunde, sărutul tău înfrânt!
poezie de Aurel Petre (21 noiembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.