De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
și i-ai spus.

tu ești un tunel

în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.

împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.

*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.

*
niște fulgi
care

cad

și cad

atingând pământul moale și cald.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului

ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Everest

mă mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu

// mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul//

mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric

dar nu astăzi

când direcțiile se schimbă/ decupezi din cartoane
orașul și străzile lui

mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta

// ce să faci cu toate aceste cioburi //

ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă

nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aș lupta

când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit să supraviețuiască

și eu trec printre ei / am o boală

nu te întoarce înapoi să privești / nu vei vedea piscul

la ce bun să îl cucerești

două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade

așa că rămâi aici / în liniștea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaște dizolvându-se în ea. A. M: E tragic și până ce mulțimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înțelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc și exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum și cine le va anula frica? Doar un Moș, Ion Roata... A. M: Gândul și frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viața veșnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp și de aici frica, înțelegi? Dacă am putea vedea că suntem viața și nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem și care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă așa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu și mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viața veșnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viața pe care o ești rămâne liberă de persoana care pare că o ești. Acum tu unde ești, nu ești Aici? Toți suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înțelegi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Here she comes again

//
e o noapte senină și încă ascult roykscopp/

here she comes again / toate problemele acestea ale discriminării mă bântuie

ca și cum ar fi niște fantome

// trezeste-mă din coșmarul acesta adânc, fă din mine o papușă voodoo
căreia sa îi dai foc înainte să moară //

uneori nu mai suport țipetele păsărilor

care se întorc seara acasă
mă uimește coeziunea lor / felul cum știu să se adune și să spargă cerul
atunci cand el pare atât de senin

fă din ele niște păsări voodoo și lasă-le să zboare cât mai aproape de noi
cel mai aproape de mine sunt slăbiciunile mele/ pe ele vreau să le ard

//

solitudinea a devenit o capcană în care nu prinzi nimic
nici măcar gândurile tale
când te plimbi prin pădurile de la marginea orașului

cu căștile în urechi și alergi / un alergător de cursă lungă

asculți royksopp și știi

vine din nou ea / moartea sub forma unei femei frumoase pe care o iubești

ești o micuță lesbiană dar fără contact fizic

tot ce înseamnă mângâiere e în contrast cu frica de iubire

tot ce înseamnă discriminare

tinerețea acesta care nu va dura veșnic

e o păpușă pe care o strângi în mâini în momentele de anxietate

când se termină melodia / te întorci înapoi către casă

vezi trenul de navetiști cu o locomotivă albastră
vezi păpușile voodoo pe care ți le-ai imaginat
vezi ciorile pe liniile de telegraf
vezi moartea legată cu o funie de un gard ca un câine

și știi că ai ajuns în mometul în care chiar dacă vrei nu te mai poți întoarce

trebuie să accepți toate aceste discriminări.

// here she comes again.//

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Abandon

oboseală / sevraj / linii de tensiune

între corp și inima care a încetat să mai bată

aparent / mă simt învăluită de un frig tăios

acum când a început să ningă din nou în martie

// nu îmi folosesc la nimic hărțile care îmi arată doar drumul înspre ieșiri //

încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă

dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica

și scriu a b an d on

//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă

sunt detașata și calmă

în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând și ea de unul din cârligele groase pline de grăsime

mă lipesc de ea

și in loc de răceală simt caldură

așa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri și micile obișnuințe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise

trebuie doar să nu uit de unde am plecat

din acest oraș lăcuit ca o mare de gheață

am lăsat acolo totul

îmi aprind în vis o țigară în mijlocul unui bulevard

și îmi imaginez din nou blocurile de sticlă și metal din care am evadat

dar am adus cu mine tot

//așteptarea. frica. dominanța. înțelegerea.//

acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm

să visez un crater uriaș în care să mă prăbușesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie

alături de mama mea înghețată pentru eternitate.

și respir aerul rece cu plămânii sedați/ obosiți/ în sevraj /
mai trag un fum de țigară și totul dispare în fumul și ceața această crescândă a visului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Iepurească

Era lună plină și liniște,
banale și plictisitoare discuții
despre o moarte
care îmi părea frumoasă
și chiar așa era,
pentru că înșelase asimetria,
așa cum eu pe tine
cu un iepure,

primul dintre toți iepurii
pe care i-am întîlnit
mort și viteaz,
umbla cu pușca după vînător
și era grozav în convingerea lui
că mai trăiește,

dar tragedia acestei întîmplări,
nu a fost un iepure sau
o simplă moarte -
ci liniștea,
căci era lună plină și liniște,
liniștea aceea
care îți fură pepenii din grădină
și hoțul îți place.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...


Este un mare dar ca să poți vorbi,
Este o minune ca să poți zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranță,
Atunci când suntem la distanță!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înțeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aș vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aș vrea să aduc în viața ta,
Iubește și trăiește-ți prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aș vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aș vrea să știu dacă aș putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respirație simplă și vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraș
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă și moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerție
în drumurile noastre înspre soare și înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu mașini și noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporații au dat faliment
orașul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca niște rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu știm să ne mai mințim
migrația noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri și lipsiți de voință
ca să putem merge mai departe

ne așezăm pe scaunele înalte de bar / lumea își contractă plămânii
mângâindu-ne cu brațele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toți / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi și o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele orașului spre gurile noastre deschise

așteptând hrana.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Yann Martel

Frica, adevărata frică, cea care îți zdruncină temelia, cea care pune stăpânire pe tine când trebuie să-ți recunoști mortalitatea, se cuibărește în memoria ta ca o cangrenă: încearcă să strice totul, chiar și cuvintele pe care le folosești pentru a o exprima. Prin urmare, trebuie să te lupți ca să-i dai expresie. Ca să arunci strălucirea cuvintelor asupra ei. Pentru că, dacă n-o faci, dacă frica devine un întuneric inexprimabil pe care îl eviți, sau chiar reușești să-l uiți, te trezești în fața unor noi atacuri pentru care n-ai luptat niciodată împotriva adversarului care te-a învins.

în Viața lui Pi
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The High Mountains of Portugal" de Yann Martel este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -60.00- 25.99 lei.

Trebuie să merg la o plimbare

Și te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Și-ți văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Și tu te adâncești într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conștiinței tale?
E liniște... Câteodată aș zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
și o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Și toate au un singur țel,
Și apoi mă întorc spre liniște
și mă opresc spre a o asculta.
Și e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în brațe, ca un disperat:
SPERANȚĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme așa frumoasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simion Cozmescu

Liniște de iarnă

liniștea pășește prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
pornește din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuși iarnă vântul își lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopții

liniștea... acea liniște locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, și e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în șoaptă
să nu tulbure liniștea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te crezi gândul care apare în Liniște, și asta te face să te crezi o persoană, nu vezi că ești Liniștea neasociată vreunui gând. Acum fii atent: "Ce anume este personal în tine? Care dintre gândurile tale sunt "personale"? De exemplu, gândul: "Am nevoie de dragoste!?" Dar ce e personal la tine în el? Pentru că și eu am gândul ăsta, și mătușa Tamara, D-zeu s-o hodine, l-a avut, cu tot cu milionul ei de euro și Ștefan cel Mic, zis mare, toată lumea îl are la un moment dat. Așadar, care din gânduri este personal, al tău și eu nu-l am? Ce anume este individual în universal? Care este punctul în care ești desprins de un al doilea și, mai ales, care este punctul în care ești desprins de Dumnezeu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul există în Liniște. Dincolo de aparențele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniștea este fundamentul creației, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniștea nu cere, Liniștea nu condiționează, Liniștea nu așteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniștea se oferă pe Sine, se dăruiește în mod necondiționat și susține, fără efort, existența sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniștea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniștea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniștea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Liniște, iar această Liniște se îngrijește de buna funcționare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conștient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniștea nu face zgomot și nu cere atenția sunetului - tocmai de aceea este nesfârșită.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Inside

&

iarnă dependentă de vânt și zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îți crește în creier — un gheizer din
care țâșnește apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeași apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
și vei vedea cum prin fumul de țigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în niște filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniștea obsesivă ne va amorți
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârșitul e întotdeauna același,

lași corpul moale
să poată zbura / pentru că știi

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
și când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârșită îngropată
în zăpadă și vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Durerea apare când îți este luat ceva ce tu crezi că ai, însă... nu ai nimic, pentru că nu ești un sac în care să pui conținut - ești Însăși Viața care se exprimă prin conținut. Atașarea de o formă a conținutului, atrage suferința, pentru că orice formă se naște, se schimbă și se dizolvă. Orice sunet răsare din Oceanul de Liniște, călătorește la suprafața Oceanului de Liniște, după care se întoarce în Oceanul de Liniște. La naștere, forma este tăcută; pe parcursul vieții, forma vorbește limbajul sunetului, iar la dizolvarea formei, se așterne iarăși tăcerea, care anunță Liniștea.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Liniștea nu este păstrată de cei care vorbesc despre liniște, ci de cei care trăiesc în liniște.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

Foloasele fricii

Un măgar care învârte roata morii nu încearcă
Să scoată ulei din semințele de susan. El fuge de biciul
Care tocmai l-a lovit și speră să evite lovitura următoare.
Noi căutăm să ne ușurăm durerea, iar asta face ca civilizația
Să funcționeze. Frica este arhitectul aici.
Frica ne face să muncim lângă arcă.
Uneori frica, o convenție, e cea care
Ne ține aproape de prezent.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

Poem de dragoste

e ca și cum aș fi singură/ fluturii din stomac s-au înecat în propriul lor sânge
aceasta e distanța dintre mine și mine

am fața acoperită cu o burka
am ochii care văd limpede dezastrele

tocmai acum când trebuie să urc un munte

e liniște dar tot aud muzica unei viori stradivarius

sunetele de joasă frecvență
uitarea
mersul contorsionat până la magazin și înapoi

am nevoi controlate teleghidat de catre un dispozitiv
controlat de alt dispozitiv

și tot așa / îmi numesc fluturii cap de mort ceva straniu care să doară / care să miște
în interior ca și cum ai învârti un cuțit într-o rană

ceva crește riscul de apariție al nevrozelor
în camera goală înca mă aștept pe mine / distilând la maxim gândurile

fluturii mei zboară liber acum / am un stomac gol

prin care sângele curge liber

îmi dau jos burka și fac haine mici la păpuși care vor crește odată cu mine / niciodată nu te-am uitat

copilărie

acum trebuie să urci muntele și să plonjezi în gol / acolo sus pe platou e pustiu
și din nou tebuie să te întorci în camera ta / aici unde e adevărata supraviețuire/
cu gleznele legate cu lanțuri cu mâinile libere cu care să te mângâi pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărțire.
De atunci viața îmi pare o lamă de cuțit
Fără tine dulcea și gingașa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Și sufletul meu de durere e răvășit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranță!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheață.

poezie de (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook