Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi râd în soare

E prima zi din vară
Şi iarăşi am ieşit afară,
De după norii grei ai iernii
Se-arată soarele rotund al verii.

De multă vreme te aştept
Să-ţi spun, la tine mă gândesc
De vreme multă, însă iată:
Azi soarele pe cer se-arată.

Ştii, norii sunt, dar curg la vale
Nu stau ca să intunece-a ta cale,
Şi iată, stau de mult şi mă gândesc
La soare-ntruna-mi vine să zâmbesc.

Mi-ai spus c-am aşteptat prea mult,
Mi-ai spus chiar că şi tu ai vrut,
Acuma te opresc din drum
Căci foarte multe am să-ţi spun.

Încerc să-ncep prin a-mi găsi cuvinte,
Şi chiar incerc să îmi aduc aminte
Şi amintindu-mi mă opresc
La soare iar încep ca să zâmbesc.

Dar poate însăşi aşteptarea
Mă face ca să-mi amintesc
Ce poate face azi visarea…
Şi dintr-o dată iar încep ca să zâmbesc.

Rupând tăcerea, vreau să-ţi spun
Că n-aş fi aşteptat nicicum
De-aş fi ştiut că încercarea mea
Nu-ţi va schimba mentalitatea.

Un nor apare pe-a ta faţă
Întunecând seninul clar
Al ochilor intraţi în ceaţă
Iscând un sentiment bizar.

Dar cum ţi-am spus, un nor vine şi pleacă
Aşa, din nou apare-un soare pe-a ta faţă,
Căci am ştiut să îţi vorbesc acum
Când suntem la sfârşit de drum.

Şi multă vreme a trecut
Şi ştiu pre bine, te-am pierdut;
O lacrimă în ochi mi-apare
Acuma chiar că râd în soare…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: Mi-au luat tot ce eram. M-au folosit să ucid şi să distrug şi nu i-am putut opri. Ar fi trebuit să-i pot opri. Am încercat. Am încercat din răsputeri. Dar nu am fost destul de puternic. Nu am fost destul de bun. Ar fi trebuit să fiu capabil să-i opresc. Ar fi trebuit... Ar fi trebuit.
Robert Picard: Aşadar... fratele meu e o fiinţă umană până la urmă. Ai să-ţi aduci aminte de asta multă vreme, Jean Luc. Multă vreme.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Cerchez Elena-Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu există nicăieri

Dragostea nu există nicăieri
câtă vreme nu cazi nepregătit într-însa
ca într-un black-hall cosmic
care te absoarbe puternic pentru a te expulza
în alte dimensiuni spirituale
pe care le confunzi cu paradisul
deseori nefolositor ţie întru totul,
dar un bun salvator pe moment,
lăsându-ţi impresia că eşti acolo un biet cobai rătăcit
în capcanele mirajelor
ce zboară ameţitoare în jurul tău
spre a te convinge că ai fost un intrus atemporal
tolerat într-un spaţiu
care nu te aştepta neapărat pe tine...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu şi iubire

Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus,
Lacrima seacă pe cer se aşterne,
Aripa de albatros cade-n ictus.

Prea multă solitudine aţine
Nevoia de-mbrăţişare dentibus,
Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus.

Pentru a ajunge la un bun fine,
Din datorie făurim un bambus,
Sacrificiu-i acum pură-afecţiune,
Exitus-i departe, zorii făr'apus.

Prea multă linişte muşcă din carne...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe legitime

După atâta vreme,
de lupte şi de zbucium
mi-e dor să mai aud
un glas tainic de bucium.

De pe un deal să cheme
fiinţa mea retrasă,
spre culme s-o îndemne,
căci viaţa e frumoasă!

Şi linişte să-i dea
un cântec muntenesc,
cum şoapta gurii tale,
când spune,, te iubesc!,,

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...

Scumpa mea soţie,
tu eşti prietena meu eternă,
şi-ţi dăruiesc inima
împreună cu viaţa mea.

Salvează-mă din mocirla singurătăţi,
pe care o trăiesc singur şi plictisit
în cele două universuri.
Primeşte-mă şi fă din mine
un îndrăgostit adevărat.

Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.

Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păşi în afara timpului
... trăind acum şi aici...

De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiţionat de tine,
căci şi eu doresc
să te iubesc necondiţionat.

Căci nimeni nu ştie
de ce eu dau atâta importanţă dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.

Dar, fără să o cunosc bine,
nu poţ nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după tine

Alerg ca un nebun după tine,
Sau după umbra ta.
Fug după raza de lumină ce vine,
Să fiu mai aproape de inima ta.

Mă aflu într-o cursă nebună,
între umbra ta şi raza de lumină.
Gânduri şi vise sublime
Mai cred că pot ajunge la tine...

O umbră alergând
Spre o rază de lumină...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare aspect luminos al vieţii, are şi unul întunecat, care să compenseze şi să aducă echilibrul. Doar îmbrăţişarea întregului ne va duce spre adevăr, spre linişte sufletească şi spre înţelepciunea despre care au vorbit cei câţiva care au atins-o.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prea multă vreme...

Ţi-am deschis zăvorul porţii c-o dorinţă în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl aşteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ţi-am lăsat dorinţa-n poartă.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ţi-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l ţineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ţi-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.

Dorul, gândul şi dorinţa, toate-acum sunt pe sfârşite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece şi închisă...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, răul mizeriei şi răul aurului îl strică şi-l înrăieşte pe om deopotrivă. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aş putea să nu cred în schimbarea întregii colectivităţi? Nu ştiu din care parte trebuie stăruit pentru reuşită, dar ştiu că totul se va produce din nou numai prin intermediul omului. Eu am fost multă vreme singur împotriva hidrei răului, acum voi sunteţi o mulţime... Primiţi de la mine, voi tineri, cunoaşterea mea, dobândită la sfârşitul vieţii mele. Şi porniţi de la ultima mea cunoaştere spre o cunoaştere nouă. Aşa cum s-a schimbat lumea înaintea noastră, aşa se va schimba şi după noi. Dar pentru asta nu-i îndeajuns o singură pereche de mâini şi un singur creier. Iar voi fiţi acei ce vor croi lumii drumul schimbării în bine. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aş putea să nu cred în schimbarea colectivităţii... Chinuiţi-vă cu moştenirea pe care v-o las şi nu-l părăsiţi pe om.... Credeţi în el aşa cum cred şi eu.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistului îi trebuie - medalie dublă - fremătare şi linişte. Linişte care să nu-l întoarne de la ascultarea permanentă a freamătului, conştiinţă de sine, necesară pentru a nu fi oprit în drum de întrebările conştiinţei.

Hortensia Papadat-Bengescu în Autobiografie
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna ascultă-ţi instinctele şi află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile şi a le asculta. Găseşte ceva care îţi place să faci şi apoi trăieşte o viaţă care să dovedească acest lucru. Ţelurile tale ar trebui să ţâşnească din valorile tale, şi atunci munca ta va radia dorinţele inimii. Acest fapt te va opri de la toate acele distracţii prosteşti care nu fac altceva decât să-ţi risipească timpul – viaţa înseamnă timp – şi vei afla cât de mult poţi creşte în anii în care îţi sunt destinaţi.

Jack Canfield în Supă de pui pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

(poveste simplă despre efemer / efemeritate)

Ştiu
pare greu de crezut dar
despre mine s-au spus uneori şi vorbe de
bine -

după fiecare asemenea întâmplare drumul spre casă l-am
parcurs - de regulă - singur
pe jos
cu privirea în pământ
pe casa scărilor am păşit tăcut fără
să atrag atenţia
am deschis în linişte uşa apartamentului
în chipul cel mai
firesc mi-am îmbrăţişat soţia şi fiica
după care am trecut la ţinuta de casă şi nu
n-am dat radioul mai tare
am pus aspiratorul în priză - singurul
care a tulburat muzica universului - apoi am dus
gunoiul şi
gata -

am revenit la problemele cotidiene vecinii
n-au aflat nici atunci nici
astăzi
că unul de-al lor a fost "licurici" pentru o
secundă -
cam atât cât
ţine (şi) gloria fulgului de păpădie

poezie de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc la linişte

Vreau să devin bătaia inimii mele
Şi ţipătul sufletului să nu-l mai aud
Să-mi duc singurătatea în vacanţa mare
Şi visele de-acum să mi le urc în pod.

Boabe de minute sau o mulţime de ani
Momente suspendate în orele toate
Te privesc între fărămituri de timp sideral
Mă întorc spre gândurile mele uitate.

Mă-ntorc la liniştea silabelor nescrise
M-adun în jurul meu lipită de lumină
Cuvinte sap în râul care mă inundă
Descopăr curcubeul din mine ce înclină

Mă-ntorc la liniştea dintâi şi sper în tine
Lăsând doar timpu'-n urma lui, ce nu-i de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme în viaţă când, după ce ai făcut toate călătoriile, după ce ai isprăvit toate experienţele, n-ai altă plăcere mai mare decât să studiezi şi să adânceşti lucrurile pe care le ştii, să guşti ceea ce simţi, precum să vezi şi să revezi pe oamenii pe care îi iubeşti; limpezi delicii ale gustului şi ale inimii la vârsta maturităţii! Atunci gustul e copt, format şi definitiv; bunul simţ, dacă e de vină, s-a desăvârşit. Nu mai ai nici timp să încerci, nici poftă să porneşti în căutare. Te mulţumeşti cu prietenii pe care îi ai, cu cei pe care i-ai pus la încercare, vieţuind multă vreme cu ei împreună. Vin vechi, cărţi vechi şi prieteni vechi...

citat din Sainte-Beuve
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

Mă pierd, tăcând, înfăşurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ţi vinovată,
Şi-apoi scriu, plângând, poeme.

Şi fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O idee sau un principiu superior e de cele mai multe ori un sentiment pe care câteodată nu-l poţi defini decât după foarte multă vreme.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de lucy_ann
Comentează! | Votează! | Copiază!