Abandon

oboseală / sevraj / linii de tensiune

între corp şi inima care a încetat să mai bată

aparent / mă simt învăluită de un frig tăios

acum când a început să ningă din nou în martie

// nu îmi folosesc la nimic hărţile care îmi arată doar drumul înspre ieşiri //

încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă

dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica

şi scriu a b an d on

//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă

sunt detaşata şi calmă

în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând şi ea de unul din cârligele groase pline de grăsime

mă lipesc de ea

şi in loc de răceală simt caldură

aşa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri şi micile obişnuinţe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise

trebuie doar să nu uit de unde am plecat

din acest oraş lăcuit ca o mare de gheaţă

am lăsat acolo totul

îmi aprind în vis o ţigară în mijlocul unui bulevard

şi îmi imaginez din nou blocurile de sticlă şi metal din care am evadat

dar am adus cu mine tot

//aşteptarea. frica. dominanţa. înţelegerea.//

acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm

să visez un crater uriaş în care să mă prăbuşesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie

alături de mama mea îngheţată pentru eternitate.

şi respir aerul rece cu plămânii sedaţi/ obosiţi/ în sevraj /
mai trag un fum de ţigară şi totul dispare în fumul şi ceaţa această crescândă a visului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Free solo

E soarele blând jucându-se
pe liniile fine de pe chipul mamei care mă-nfrânge,
un cântec de doliu plutind
printre casele albe,
punctuleţe pe piele, pernuţa înfiptă cu ace şi mi-e frică sau frig
sau de amândouă.

Trec printre oameni ca printr-un hol plin de manechine, forme lucioase şi reci, unisex.
În mintea mea luminiţele se sparg pe rând,
îmi mor micile fericiri.
Nu-i aproape nimic rămas aici de care să mă agăţ,
fac free solo pe un perete aproape drept, caut micile crăpături de pe inima ta unde să strecor o frânghie de susţinere.

Oraşul în care am crescut nu va fi acelaşi
în care o să trec
de partea cealaltă a ceea ce nu cunosc şi mă sperie,
îmi promit, în autobuzul de seară,
cât totul se întunecă din mers, se cutremură un pic şi mă sfidează.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

am înghiţit pastila roşie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează

pe planşetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung şi în capătul lui
o uşă

// mi-au spus că o singură dată în viaţă pot deschide această uşă//

cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în şir iar eu să stau pe băncuţa din mansarda cu flori/ să desenez

la sfârşit toţi au deschis uşa şi au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului

era vară şi afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid şi eu uşa
era timpul ca şi eu să visez/ să dorm / să visez

//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului şi mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă uşă niciodată

m-am aşezat la masă înpoi la planşetă & am desenat înăuntru un oraş mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă aşteptau

să intru în lumea lor ciudată şi strălucitoare

//
am rămas aşa mult timp cu telefonul pe silent
până uşa s-a deschis singură / am vomitat pastila roşie şi eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de maşini albastre care se unduiau pe un bulevard. şi totul părea
ca la început / atât de real.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiroshima night

moment de eroziune:
naşterea zilei în care liniştea cuprinde
spaţiul & aerul se dilată încet ca o sticlă de gheaţă.

în plămânii tăi ninge,
ca după o explozie nucleară.

momentul în care nu mai contează nimic:
urmează o iarnă lungă,
uitată pe uliţele unui sat bătrân.

în corpul tău,
lupii adulmecănd mirosul sângelui.
mergi pe străzi lungi unde deoparte şi de alta
sunt aceste indicatoare cu semnele şterse.
pe străzile lungi unde înoţi în uraniu.

încet,
descompunerea are loc / particule
de iubire & tristeţe desăvârşesc ziua.

soarele are miros de var.
soarele a nins cenuşa
peste oraşul decadent / feţele noastre s-au lipit de ziduri
ţesăturile ne-au intrat în piele: dragostea, nu.
un fetus neexpulzat rămânând în camera lui
caldă şi întunecoasă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de casă

oraşul e o himeră,
îmi spui, arya.
blocurile aşezate frumos unul lângă altul
ca nişte cutii de carton.
deasupra noastră a început să ningă.

când mă uit în urmă văd puii de ciori
zburătăcind pe câmpuri. îi iau în braţe ca pe nişte
copilaşi.

&
aceasta e demenţa zilelor scurte de iarnă - îmi spui, arya.
nu, oraşul nu e o himeră.

e camera în care mă joc cu jucăriile mele
găsite pe marginea drumului. murdare şi vechi.

maşinile huruie neîncetat.
e semnul că trebuie să mă trezesc/ să mă duc în cămară,

dar mi-e frică. tot ce a fost pus acolo la păstrare
e posibil să se fi transform

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

şi din el curg raze, aşteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca nişte roboţei.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniştea albastră, o linişte turbulentă,
o linişte sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
şi i-ai spus.

tu eşti un tunel

în care mă zbat chiar şi atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculeţele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea şi mă încarc.

împreună am construit un corp şi o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanţii munţilor.
urmează avalanşa. o gaură în tine / care nu are capăt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

găsesc două linii de tren şi merg pe ele o sublimă salvare
apoi merg în pet shop şi cumpăr pungi de mâncare pentru
toate vrăbiile roşii pe care le văd în imaginaţia mea

deschid ferestrele larg

şi ele intră înăuntru

mama s-ar putea sa mai fie în viaţă ca o undă o pală de vânt ce mişcă perdeaua
la fel şi copiii mei s-ar putea sa fie aici lângă mine

îmi lipseşte doar contactul real de a-i strânge în braţe pentru că
nu sunt o mamă bună am lăsat frica să îmi controleze toate sentimentele

şi acum ele se năpustesc asupra mea

toate aceste vrăbii care se agaţă de inima mea şi muşcă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H e a t

aştept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână şi trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
şi dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar aşa îmi simt trupul tânjind
inima se opreşte o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai uşor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalţă din ce în ce mai mult
ca nişte dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei şi astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morţi care au existat
cândva şi acum sunt doar nişte fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Martie

Cică primăvara înseamnă doar martie, aprilie şi mai,
iar micile atenţii se dau doar de 1 şi 8 martie.
Dar ţine minte că atunci când faci un bine,
aduci primăvară, chiar dacă afară temperaturile sunt pe minus
iar zăpada e cât casa. De fiecare dată când alegi
să păşeşti în lumină, înfloreşti,
iar căldura din suflet va desface
petalele inimii tale.
Fii o primăvară zilnic pentru cei din jur şi pentru tine,
chiar dacă unii poartă viscol şi vara! Creşti, stând în lumină
şi alegând să răspunzi urii cu dragoste, întotdeauna!
Îţi garantez că nu vei pica de fraier!
Îţi doresc numai primăvară, chiar şi în ploi,
în ger, în momente pe care nu le înţelegi!
Răspândeşte parfumul ceresc indiferent de anotimp
şi împrejurare!
Pe unde treci tu, Dumnezeu să aducă viaţă!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Syria

acum o să scrii despre drumurile şerpuitoare
pe care merg ambulanţele înspre locul accidentelor
// tot ce faci tu cu dorinţele tale te priveşte //
există momente mai puţin cunoscute despre care istoricii nu vorbesc / asta ca sa nu ne înspăimânte
prea mult dorinţele noastre obsesive de a fi bine /dar nu este bine
îngerii nu ţi-au spus niciodata asta
în zonele controlate de armată nu e bine să intri
acolo doar copii nevinovaţi ai syriei îşi pleacă piepturile lor
mici de pasăre / dar simţi şi tu jugul foamei şi al trădării
camera este goală

//
dragostea a dispărut din ea / ieri a fost ziua scrisului de mână
şi ai scris cu ambele mâini: nu există dreptate - acest truism
pe care istoricii încearcă să-l ascundă în cărţile lor mari şi groase
mâinile le-ai unit apoi învârtind starea de nelinişte într-un carusel
acolo toţi morţii te aşteaptă să le spui: aşa va fi în viitor
aici unde oraşele lumii continuă să urce în trepte
ca şi cum ar fi animalele grase şi multe dintr-o ierarhie bătându-se pentru o halcă de carne în care
nimeni
//
nici măcar tu nu ai vreun cuvânt de spus

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

One time song

cred că tu eşti cel mai frumos chip
pe care l-a luat somnul vreodată
mi-e frică întotdeauna când dormi
mi se pare că eşti plecată undeva
foarte departe şi
ceva neprevăzut ţi s-ar putea întâmpla
pe drumul tău înapoi
dar nu aş schimba nimic din peisaj
această noapte translucidă
micile decoraţiuni care însufleţesc
peretele rece şi
o luminare electrică care-şi aruncă lumina
ca o plasă peste lucruri e
ca şi cum aş asculta melodia preferată
doar o singură dată e
ca o a doua şansă la aceeaşi
deziluzie
totul este acolo unde trebuie să fie
pentru ca neputinţa de a salva ceva
să fie completă

poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de casă...

Oraş frumos, Bucureşti,
Capitala ţării eşti.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăţi, îmi faci sufletu'.

Şi când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu eşti ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viaţă, ceva să realizez.

De părinţi, mi se face dor
Şi atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galaţi, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiţionat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulţi, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraş mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumez o ţigară

ticăloasă şi fierbinte ce-mi ucide
viaţa foc cu foc
ţigară cu ţigară
este popasul intoxicării
pe care mi-l permit
impertinent cum am devenit
fumul îţi sărută coapsa
peste cadavrul meu
scriu finalul cu ultima ţigară
fumată pe ascuns
sunt un şcolar fugit
care a dat de prima iubire
fumată la un picnic
cu erată pe pachetul mototolit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiastră

o pasăre îmi stă mereu în preajmă
devreme ce o pot gândi neîncetat se-aşează
pe ciolanele strămoşilor, pe capul meu
de miel frumos în somn şi-n măduva
spinării când fac dragoste

o scot cu ghiarde-ncleştate
pe marginea căldării
din fântâna îngheţată
când beau o simt zvâcnind
cum viscoleşte până-n creier
şi uneori e aerul ce-1 trag în piept
înăbuşindu-mi surd plămânii
ou un vârtej uscat de pene
îi fulgeră pe pliscul ascuţit
de câte ori încep să scriu
şi când pe frunte îmi plezneşte
cu zgomot înfundat vre-o vână
din carne îi culege
ea şarpele-otrăvit

o-mpuşcă-acele de muguri şi
cade-n câmp pe linia ferată
toamna pe muşuroaiele de grâu e
partea neagră a clepsidrei bate cu
furie şi-mprăştie orgolioasă
carapacea armărilor cu miezul
stafidit îşi face cuibu-ntr-un pian
când ies din casă îi simt penajul
moale-ncurcat între canaturi

mă poartă-n zbor
şi-o amăgesc
dându-i din mine partea grea
de apă şi de sare
şi când ajung
ţărmul de sus
în soarele torid
scheletul ei împrăştiat
din aripi tot mai bate

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escape room

vii de pe teritorii necunoscute / continente care s-au scufundat deja
în apa oceanului blocurile se clatină / la parter locuiesc eu

în fiecare zi încerc să ies la suprafaţă cu mâini care nu pot înota
cu picioare care nu se pot mişca

încerc sa ajung în lumea reală/ dar toate visele mă trag înapoi / ştii cum curge sângele în apa? ca o cerneală se împrăştie încet şi construieşte baraje în lupta cu el însuşi/

m-am tăiat în dreptul inimii în semn de preluare a controlului
privesc prin hublouri d e pr a va rea

şi mi-e dor de castelele de nisip pe care le făceam când eram mică

pe teritorii cunoscute
marea de nisip se întinde până dincolo de orizont

de acolo văd un bătrân venind încet

// oasele mă dor tot corpul mă doare rana din inimă sângerează //

cred că m-am întâlnit cu dumnezeu
dar un val înalt îl acoperă şi dispare

fac un castel de nisp cu ferestre largi şi dormitoare în care să ascund toate viciile mele

rămân în umbră pentru o perioada de timp / nu ştiu ce se întamplă
dar soarele izbucneşte dintr-odată / deasupra mării pare foarte mare

privesc prin aerul liber / t ris te ţea

salcâmii îşi scutură florile uriaşe şi mă îngroapă în mirosul lor / decid să fiu propriul meu soare
să te caut / să te atrag aici pe teritoriile mele necunoscute

sa mă tai din nou în dreptul inimii ca de acolo să ţăşnească bu cu ria /

sunt doar o hologramă / asa cum a spus patrick suskind
când te apropii de tine ca de o gaură neagră / cei din afară te vor vedea pentru totdeauna cum le faci cu mâna în semn de la revedere dar niciodata nu te vor vedea coborând în ea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!