De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

şi din el curg raze, aşteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca nişte roboţei.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniştea albastră, o linişte turbulentă,
o linişte sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
şi i-ai spus.

tu eşti un tunel

în care mă zbat chiar şi atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculeţele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea şi mă încarc.

împreună am construit un corp şi o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanţii munţilor.
urmează avalanşa. o gaură în tine / care nu are capăt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!