Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!