cercuri, schilodita, teatrul şi palma

ferăstrău înapoi trage umbra

tragismul nu-i în mişcare, nici în dinte
sensul nu va trece conic
măştile între ele sunt duşmane –
umbra n-o să le împace, pentru că
nu ştie să surâdă
nici măcar amar

ascult soarta «nădejdii» trecute
prin amestecate încercări din pricina mea
îmi cere un aparat auditiv – la ce-ţi trebuie
o întreb –
să aud ţăcănitul bastonului alb, îmi răspunde – aha!

în buzunarul de la piept am
sămânţă nouă, ţin palma acolo neîntrerupt
să germineze un alt glas –
altă închipuire va căpăta
speranţa
de umbre cui îi va păsa?!
mâine nu există încă şi dacă ar fi
astăzi-ul cu repeziciune l-ar muta aiurea
în urmă iată ferăstrăul l-am surprins!
să nu surâdă nimeni
tragismul nu-i în mişcare şi nici în dinte…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

toate acestea într-un flash

tare aş vrea să ştiu cu ce viteză trece
viaţa prin mine astăzi!

cantitatea de întâmplări surprinse şi nu bănuite
la care-mi participă atomii sau taină să cântăresc?!

Arme şi scuturi au toţi şi
ce apăra sau râvni cu ele însă puţini
refuză vanităţii traiectorii!

libertatea nu-i măsură tălpii – undeva
o chestiune la «cutia de viteze» a morţii
câteva rugăciuni rătăcind cine ştie pe unde şi
experienţele pe care le face Lumina cu noi
mutându-ne cu repeziciune punctul care uneşte
umbra cu trupul iată… la urmă, la urmă de tot
şi Speranţa cu iluziile ei evoluând pieziş
ştiu sigur că «Tema ei de doctorat» nu va fi
niciodată «Astăzi» alege mereu alungirea
ecoului
când ni se izbeşte ţeasta de piatră, protagonistă
nefiind nici piatra şi nici ţeasta, ci
unghiul, atât, nu vă mire!

rolul precis al acestui moment nu-i
să scriu, să scriu bâiguieli, cioburi din înţelesuri
coşcogeamitea poemul pluteşte în nimic –
voi spuneţi Univers…

stau pe holul vieţii şi mă holbez la pietre
şi, Doamne, iute mai trece astăzi-ul
prin mine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic transit

I

Acolo, unde nu-i nimeni,
Nici umbre,
Unde se duc
Mulţime de ani,
Şi zgomotul zilei,
Şi tăcerea nopţii...
Unde toate sunt ştiute...
Acolo, spun călătorii,
Că numai rafale de foc
Se denunţă
Lugubru, metalic,
Din minut în minut.
Acolo, unde nu-i nimeni,
Şi nu mai trebuie
Nici un cuvânt.

II

Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.
Poveşti...
De muncă,
Lene,
Banchetul din umbră,
Sau timp de fericire.
Şi, iată, ne-a surprins seara,
Peste zi nefiind nimic.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Acum, bătrân, am mult mai multă minte
Şi nu mai sunt răzbunător, deci, dacă
Mi se va cere "Dinte pentru dinte"
Eu voi răspunde: "Placă pentru placă"!

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

joc… în oglindă

Am învăţat cu adevărat
ce-nseamnă dor – rod chircit culege inima

drept vedeam departele
cu ochi de cal – lac amar izvorăşte azi din ei

cu uşurinţă petreceam secundarul
nefăcând vreodată caz – zac la umbra lui nemaisfiindu-l

prietenii neştiindu-i le trecusem
fiecăruia alt rol – lor le datorez răbdarea

şi nu doar ci şi iubirea, înţelesul
de încercări adus – suda(u) la cald inimile noastre

dintre toate gusturile ştie acum
gura mea pe cel amar – rama neputinţelor mă strânge

ce-mi rămâne centrifugându-mi sufletul
atât vă las în dar – rad tot ce-i rău şi arunc pustiului

măsura o ţineam nu cu fapta ci
cu ziua, cu anul – luna culesului a venit iată

sunt norocos, chiar dacă tristeţea
nouă mă are – era şi mai rău neştiind-o

Nu-i doar un joc, vă asigur că
nu visam – masiv atomii îmi cresc înfipţi în realitate

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului

Luminişul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminişul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece iute toate

Cum trece iute toate ce-n lume-acum le vezi
Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi
Mai mici sunt ca nimica, chiar cei ce par mai tari
Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.
Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum
Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum
Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt
Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu
Că vine grabnic moartea, să vi la Dumnezeu
Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti
Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carasul (Carassius gibelio)

E-ntâlnit, de multe veacuri,
În canale, iazuri, lacuri,
Râuri cu mişcare lentă,
Unde specia-i prezentă.

Colorat în argintiu,
Uneori slab auriu,
Sau oranj, uşor verzui,
După mediul dumnealui,

Peştele numit caras
Nu-i nici slab, dar nu-i nici gras,
Nu-i nici mare, nici prea mic,
Însă este foarte şic.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt, între consilierii mei, cei mai plăcuţi, pentru că nici teama, nici speranţa nu-i împiedică să-mi spună ceea ce trebuie să fac.

citat din Alfonso al V-lea al Aragonului
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

răsucire

celor cu adevărat puternici
nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă
niciodată să plângă pentru
sfârşitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt

dacă nu tragi cu arma
nu înseamnă că acestea nu există
dacă nu intri într-o grădină zoologică – unde
şi animalele sunt în puşcărie, nu înseamnă
că acestea nu există – chestia cu grădina m-a pus
pe gânduri…

celor cu adevărat puternici le dedic
strofa a doua… şi a treia
nici laptele, nici focul nu sunt ale lor
frunze le vor sfârşi cândva din carne, iar vântul
îi va muta în pasăre până la urmă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

cred în miracole

nu
nu sunt copil, măcar de-aş fi – şi nici naiv
cred în miracole
veţi spune că acestea sunt deseori doar la alţii…
iată sunt viu
iată iubesc
iată o cumpănă rea m-a scos din conul alteia
şi mai rea – anii trecuţi, Nedorita mă căuta ca o umbră
multe semne în ultima vreme
se aşează lucrurile în jur ca de la sine
o concentrare aş spune, în calea mea, de lumini
alb-sidef
speranţa s-a aciuat la ceafă şi mă saltă
toate părându-mi dintr-o dată mai lesne de înţeles
iată, simplitatea acestor rânduri
nici măcar nu ar părea poezie
mărturisire mai degrabă

Nu-mi hrănesc iluzii sau obsesii din
căuşul palmelor, pur văd cu vedere nouă
curândul
îmbrăţişându-vă
îmbrăţişându-mă în oglinda unui lac – undeva
există

de-mi puneţi pe seama religiozităţii…
nu, nu veţi greşi – deşi n-a atins «bobul de mazăre»
rotundul sufletului credincios!
vă spun… ceva se întâmplă. veţi vedea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralelismul absolut nu există, nici măcar în teorie! Două entităţi care merg în aceeaşi direcţie dar nu se întâlnesc niciodată reprezintă tragismul suprem, pe care omul nu e capabil să şi-l imagineze!

Mihail Mataringa (7 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată Omul!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
— Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu...
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ţi pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ţi sunt!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

A-nceput demult să cadă
Câte-un fir, acum a stat,
Parcă s-a mai luminat
Şi în casă şi pe stradă
Pe-nnoptat,

Ziua însă, mândru' Soare
Se reflectă cu respect.....
De atâta intelect
Umbrele-mi cresc pe picioare
Şi pe piept;

Urâcios, mă tot priveşte
Când mai ies prin cartier,
Rece ca al iernii ger,
Chelios şi el, fireşte,
Un frizer;

Vântului, mereu de z'gură,
Câte-o-njurătură-i scap....
S-o lipesc aş vrea cu pap,
Băscălia mi-o tot fură
De pe cap,

Singurul care zâmbeşte
Către mine, cu amar,
E un pieptene-n sertar....
Nici un dinte nu-i lipseşte,
Pensionar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!