Amurg

Discul vânăt împinge jarul spre apus.
Ard zările suflând în spuza timpului.
Nisipul din clepsidra zilei s-a tot scurs
Şi s-au deschis zăvoarele amurgului.

Lumina palidă mai face-un pas minuscul.
Ar vrea să ardă, resurse nu mai are.
Se mătuieşte-n gheare de crepuscul,
În ultim licăr clipeşte-apoi dispare.

Încrâncenată-i lupta-ngemănării...!
Amurgul piere înghiţit de noapte.
Pe cer se-aprinde candela-nserării.
Nimic nu mişcă, e linişte în toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne afundăm în anotimpuri

M-a luat în braţe timpul şi nebun cu mine fuge,
Clipa nu vrea să mă ierte, spulberă şi mă străpunge,
Un popas nu vrea să facă, trage spre vremelnicie,
Se opreşte dăruindu-mi fărâma de veşnicie.

Înotăm spre ţărm de ape cu ieşire la limanuri,
Colindăm cerşindu-i vieţii visuri, idealuri, planuri,
Într-o lume răvăşită, de incertitudini plină,
Soarele nu se arată, bolta nu-i aşa senină.

Am să-i umezesc nisipul, să-l opresc să nu mai curgă,
Din clepsidra lui avară anii să nu se mai scurgă,
Ne-afundăm în anotimpuri, amurgul ne smulge zile,
Ne vom duce în tăcere cătând cioburi de argile.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne afundăm în anotimpuri

M-a luat în braţe timpul şi nebun cu mine fuge,
Clipa nu vrea să mă ierte, spulberă şi mă străpunge,
Un popas nu vrea să facă, trage spre vremelnicie,
Se opreşte dăruindu-mi fărâma de veşnicie.

Înotăm spre ţărm de ape cu ieşire la limanuri,
Colindăm cerşindu-i vieţii visuri, idealuri, planuri,
Într-o lume răvăşită, de incertitudini plină,
Soarele nu se arată, bolta nu-i aşa senină.

Am să-i umezesc nisipul, să-l opresc să nu mai curgă,
În clepsidra lui avară anii să nu se mai scurgă,
Ne-afundăm în anotimpuri, amurgul ne smulge zile,
Ne vom duce în tăcere cătând cioburi de argile.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacovia viscolul şi eu

Te uită cum ninge Bacovia
din carte aruncă tot jarul
şi dacă se-aprinde vreo stea
de ciudă să-ţi sară muştarul

Şi mână şi iarna spre sobă
copacii să-ţi bată în geam
să dea cea din urmă probă
şi iar să tragă ziua în ham

Ascultă toţi lupii cum urlă
şi lumea în versuri dispare
dar cucuveaua ucisă în turlă
se-aude în moarte mai tare

Iată căldură mă ţine în ger
de dragoste iarăşi m-aprind
te uită cum ninge Bacovia
să scrie din moarte un rând

Şi Doamne ce noapte de vis
aprind lumânarea-grenadă
un ochi în piept s-a deschis
dar luna din ochi o să cadă

Şi altă tăcere zău că nu am
doar stele pe jos şi în suflet
şi-un înger c-o floare în geam
să ardă în lume ce-i putred

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (19 noiembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

M-aş face-un râu şi cursul lin mi l-aş întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Să simt aproape stânca ce lacrimă îşi stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl şi să mă pierd în mare.

M-aş face-un pom întors la seva de-nceputuri
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-aşternuturi,
Să fiu în primăvară cu ramul înflorit.

Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc în vremuri de-nceput oricât aş vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând departe

Azi dimineaţă se şoşotea că vom pleca într-o barcă,
numai tu şi cu mine, şi că niciun suflet nu trebuie să ştie
de călătoria noastră spre nicio ţară şi spre niciun liman.

În acel ocean nesfârşit,
la surâsul tău atent, cântecele mele vor deveni mai melodioase,
libere ca valurile, libere de toate legăturile cu lumea.

Nu a sosit încă momentul?
Mai sunt unele lucruri de făcut?
Iată, peste faleză se lasă seara
şi-n lumina palidă păsările mării revin la cuiburile lor.

Cine ştie când parâmele vor fi molate
şi barca, asemeni unui ultim licăr al asfinţitului,
va dispărea în noapte.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra tornadelor din noi

cu ce-am rămas?
timpul scurs din trinitate şi
spaţiul ce umple clepsidra tornadelor din noi...

toate ne sunt măsurate-
visuri pieziş,
zboruri-zboruri mereu amânate,
izvoare–lacrimi,
lacrimi prelinse printre pleoape amorţite-n aşteptări,
tristeţi în octave,
dureri ce nu mai dor...

cu atât am rămas
cu holograma timpului scurs din trinitate şi spaţiul
ce umple clepsidra tornadelor în noi.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenuşa-ntunecării,
Dulci adieri spre zările roşcate
Trimite vântu-n suflul alinării.

Cocorii obosiţi se vaită-n şoapte,
Pribeag mai este dorul depărtării,
Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenuşa-ntunecării.

Se spală luna în apa înserării
Şi stelele de praf sunt măturate,
Desprinse, frunze-n pragul disperării
Veştede-adorm în liniştea uitării,

Amurgul arămiu din aripi bate...

sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am împăcat cu gândul

M-aş face-un râu şi cursul lin mi l-aş întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Stânca s-o simt aproape când lacrimă îşi stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl şi să mă pierd în mare.

M-aş face-un pom întors la seva de-începuturi
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-aşternuturi,
Să fiu în primăvară când ramul mi-e-nflorit.

Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc la vremuri de-nceput oricât aş vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa cu coviltir

Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir,
Pe mal de râu, oprind din nesfârşitul drum,
Au poposit căruţele cu coviltir.

Necaz, nevoi, tristeţi sunt prefăcute-n scrum,
Cântă ţiganii, fuste se rotesc în şir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir.

Sunt fericiţi, se-nveselesc mai abitir,
Speranţa-n licăr nu se spulberă nicicum,
O ţigăncuşă-şi prinde-n păr un trandafir,
Doru-i vrăjit se unduie pe-al apei fir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe osia timpului adoarme clepsidra

Noaptea legănată în vise de stele
Aşează zâmbete în icoana iubirii,
Pe osia timpului adoarme clepsidra
Cu inima-n nisipul despărţirii.

Pictez în cer fereastra de departe
Prin ea să trec, conturul să-ţi ating,
În mintea mea doar vânturile bat
Luminând ecoul jertfei ce o strig.

Aleargă lumea-n jur, o viperă vicleană,
Pe iarba nopţii visată rând pe rând,
Ar vrea să rupă osul aripilor teşite
De-atâta cuib făcut la mine-n gând.

Ne prindem în sărut ca o clepsidră,
Nisipul nostru e iubirea pură,
Osia timpului e clipa fericirii
Unde tandreţea o lacrimă ne fură!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coboară seara peste râu

Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruş,
O salcie îşi plânge părul încurcat.

Lăstuni cuminţi se-ntorc în maluri, în culcuş,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat.

Coboară seara peste râu şi peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuş,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuş,
Steluţe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu inexplicabil

Momente sublime sentimentul pişcă
când nici o frunză nu se mişcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
şi valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi şi noi despre floarea-Paştilor,
roza-vânturilor sau apa-morţilor...
Într-o clipă de pauză pescăruşii se ascund,
în crepuscul lumina şi-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor şi recenziilor
când peste conştiinţe se-aşază mantiile sfinţilor.
Pare că totul aşa trebuia să se întâmple,
probabil aşa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor şi a gândurilor...
Un armistiţiu inexplicabil
între corp, suflet şi destinul zilei implacabil,
doar o clipă înainte să ardă crâmpei
de pasiuni, iubire şi ură precum Pompei,
ce umplu orele de insomnie şi somn al nopţii,
porţi multicolore ale sorţii...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul amurgului

clepsidra plânge peste amurg
cu iz de toamnă încărunţită
fluturii albi, stele de gheaţă
arzând cu limbi de foc
în uscăciunea ruginită
a amforei cu gânduri sure
stârnesc valuri de coşmar.
ninsoarea de poveri tăvălugite
seceră tufănelele cu flori cernite,
atunci când ploile hălăduiesc,
plesnind peste lumina zilei
cu bice de argint.
prin hornul casei dorului
fumegă plânsul amurgului.

poezie de Ana Hâncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace de ceasornic

Apăsătoare, grele ace de ceasornic,
Sparg vadul timpului, nisipul îl risipă,
Târându-se spre prund se-afundă-n mâlul spornic,
Secunda veşnică se pierde într-o clipă.

Pavate-i sunt cărările cu lungi tic-tacuri,
Sub pasu-i apăsat se crapă o pavelă,
Minutele ar vrea să-mbrace faste fracuri,
Nu le-a găsit, sunt aruncate la pubelă.

Lungeşte cu nesaţ greaua singurătate,
O luptă se sfârşeşte-n marea evadare,
Trecute aventuri sunt orele plecate,
Trăite-n drumurile lumii viitoare.

În frământări adânci, prin izolate spaţii,
Cadranele-obosite aţipesc în şoapte,
Din somnul timpului se nasc noi constelaţii,
La moara lui se macină şi zi şi noapte.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Suspin de vreme
ce naste regrete...
Nepasarea trece,
vindecand urmele zilei ce moare,
in apus de fiinta
sangerand a seara.
Talpa fierbinte
a nerostirii
apasa nisipul albastru
al cimitirelor de ganduri.
Si-n urma-i,
pauza de a fi.

poezie de Sinziana Hliboceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte în a mea iarnă

E linişte în a mea iarnă,
Noaptea-i pustie şi-i prea lungă,
Un nor răzleţ ar vrea să cearnă,
Nu-l lasă vântul, îl alungă.

Sfârşeşte-o frunză în pământ,
Îngroapă-ncet dorul de vară,
Luceafăru-i de neînfrânt,
Întemniţat nu vrea să moară.

Acoperiţi de-aceeaşi umbră
Privim absenţi la norii grei,
Ne-ndepărtăm de lumea sumbră,
Te simt aproape... Ştiu ce vrei...

Mi-e dor de ale tale şoapte,
Aşteptăm neaua să se-aştearnă,
De-mi iei neliniştea din noapte
E linişte în a mea iarnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul liliacului

Într-o linişte discretă
I s-a împlinit sorocul,
În coroana lui cochetă
Vineţiu se-aprinde focul.

Arde iubirea secretă,
În jur se sfinţeşte locul,
Într-o linişte discretă
I s-a împlinit sorocul.

Fetele-îşi cheamă ghiocul
Şi-n emoţie completă
Caută din plin norocul
Scris în floarea violetă,
Într-o linişte discretă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!