Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutând despre sexul îngerilor

niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau şi mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
şi nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aş putea rezuma o discuţie care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
şi caută cu disperare răspunsuri?

retrăieşte trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
şi-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-şi porţia de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
şi duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul uşii
şi zâmbind, am lăsat să plutească o incertitudine:
îngerii nu au ce să facă cu el
priveşte mai bine Calea Lactee

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele s-au scurs...

Nu mai e nici o speranţă
Către mine, pentru noi,
Timpul nu e o balanţă,
Să se-ntoarcă înapoi.

Clipa căuta simţire!
A fost vie şi cerea
Sentimente de iubire
Între vremea mea şi ta.

Spui: cum aş putea vreodată?..
Zic: demult eu nu mai sunt!..
În zadar sunt astea toate,
Dorul tău a fost prea mut.

Da, iubeai cărări străine!
Da, eu moartă te-aşteptam!
Se usca inima-n mine,
Tu nimic nu observai.

Nu căta dovezi deşarte,
Prea târziu să faci bilanţ,
Vremea nu se mai întoarce,
Visele s-au scurs în lanţ.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

Simt cum prin mine se strecoară,
Ca o adiere de primăvară,
Un sentiment de mulţumire,
Pentru cel ce-l am lângă mine.

Simt cum se revarsă-n trup,
O energie binefăcătoare,
Care alungă norii de sub soare
Şi lasă urme vindecătoare.

Simt că trebuie s-aduc mulţam
Celor dragi pe care lângă mine îi am
Şi bucuria de a fi şi de- a iubi,
Dă sens vieţii ce-o am a trăi.

Simt că anii mai puţin contează,
Când scrii file de poveste,
Ce aduc în ochi acea slipire
Şi o miraculoasă a sufletului întinerire.

Simt acea dulce mângâiere,
A parfumului de floare,
A brizei mării-n răsărit, apus,
A frunzei-n zborul jucăuş
Şi a fulgilor albi de nea,
Ce la tâmple s-au depus.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis rătăcit

-Ce faci? Ştiu, ţi-am lipsit. Am fost plecat
Prin dimineţi lipsite de culoare,
Cu nori mânaţi prin lumea asta mare
De amintiri ce, iar, s-au răsculat

Şi, agăţat de franjuri stând să cadă,
Atent la ce spun ei, nu ce simt eu,
M-am transformat, un timp, în curcubeu
Trimis de cer cu ultima zăpadă.

Eram de un albastru-sângeriu,
Străpuns, din loc în loc, de câte-o rază
Din amintiri ce drumu-i fragmentează
Cu pete de un negru-cenuşiu.

Eram... nu eu, acela! - o nălucă
Ce-şi rătăcise paşii într-un vis
Şi-i îndrepta... nu înspre ce-a promis,
Ci pe alt drum, departe să îl ducă.

Am revenit. Ce faci? N-a fost uşor!
Mă mai iubeşti? Ţi-e teamă? Ţi-a fost dor?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea razelor de lună

Se-nalţă-n zare munţii... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald şi dorm
Şi gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup şi-n lume zbor.

Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peşana şi mă cheamă înapoi
Aş da tot ce-aş putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.

Oriunde-n lume aş pleca, pădurea
O simt şoptindu-mi numele şi plânge
O veşnicie aş trăi acolo
Şi nici atâtea clipe nu-mi ajung.

M-aş înfrăţi cu dealuri şi vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Şi mângâierea razelor de lună...

Şi să răsară-n suflet primăvara
În viaţă şi în gânduri şi în vise,
Pe câmp, în lan de grâu şi în Peşana
Şi-n toate amintirile nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt acasă între zi şi vis

Mă simt acasă între zi şi vis,
unde copiii-ncinşi de goană dormitează,
unde bătrânii-n jurul cinei se aşează
şi locu-i luminat de focu-aprins.

Mă simt acasă între zi şi vis,
unde-ale serii clopote-au sunat,
şi fete, prinse-n zvonul depărtat,
pierdut se-apleacă pe-al fântânii ghizd.

Şi într-un tei iubirea mi-am închis;
şi verile ce tac într-însul, toate, se mişcă iar,
în crengi nenumărate,
şi iar veghează între zi şi vis.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Mă strâng, îi simt cum mă sugrumă...
În groapă simt un miros de brumă,
Pereţi de pământ atinşi de ciumă
Mă strâng, îi simt cum mă sugrumă...

Mă uit la cer şi aştept o pană...
Aştept să cadă peste rană,
Să pot pune amintiri in ramă,
Mă uit la cer şi aştept o pană...

Corbul mă vede, mă plânge, mă simte...
Dorul, durerea şi frigul îl resimte,
Mă priveşte neputincios,
El e acolo sus, iar eu aici jos...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curand am sa renasc...

Eu Sunt aici,
Pe-aproape-mi eşti Lumină
Să îmi agăţi ghirlande pe oglindă
Şi să privesc..
E lumea de dincolo de mine.
Tăcută cresc pe-o aripă divină,
Mă simt redevenind în tihnă,
Pe drumul începutului-lumină.

Te iscodesc printre mulţime,
Şi-mi urmăresc dorul cum vine
Şi parcă simt miros de pâine.
Sunt la un pas de prag de casă.
Mă lepăd de toate câte-am fost
Acum, că înţeleg ce are rost.

EL e aici,
Şi este pentru mine.
Ajută-mă, să înţeleg trăind,
Înainte de-a învăţa murind!

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile s-au stins

Luminile s-au stins,
Încă e soare,
Cei ce simt
Nu au nevoie de foc...
Lacrimile nu au glas,
Sunt doar un nebun negru,
Ce se visează rege,
Pionii doar aplaudă
Glasurile lor nu au ecou.
Petele roşii dispar,
Motivele gri rămân.
Eu te ador şi dacă mă cerţi!
Dar la final,
E gol sau umbrele?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în întuneric

te poţi rătăci cum m-am ră
tăcit şi eu şi umbrele
umbrele care mă urmăreau
mă însoţeau peste tot
s-au pierdut în întuneric
nici ele nu vedeau
prin negură rătăcind
cu fricile noastre, cu te(a)ma
de necunoscut
s-au rătăcit de mine, s-au rătăcit
de ele
chem fericirea să mă scoată
din întuneric să mă inunde
să mă în
torc firul de unde
am fost rătăcind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De timp sunt flămând

Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înalţând între mine şi timp trainic zid.
De-o putere Divina să-l oprească-ar putea,
Să îl ţină pe loc, pentr-un secol să stea,
Aş avea timp destul cât să fac ce-am în gând:
Să cutez, să m-avânt, că de timp sunt flămând...
Toamna asta îmi dă încă-o lecţie-n plus;
Primăvara şi vara în neguri s-au dus.
Cât clipit-am din gene şi ochii-am deschis,
Au rămas toate-n urmă, frântură de vis.
De-aş putea să le strig doar pe nume 'napoi
Să se-ntorcă măcar pentru-o clipă la noi,
Dorul meu o să fie cu mult mai uşor
Până fac cale-ntoarsă cocorii în zbor.
Am sperat pentru-o clipă că nu-i prea tarziu,
Primăvară şi vară senină să fiu.
Paşii verii s-au şters de sub frunze ce cad
Toamna-şi sapă pe urmele slabe, nou vad.
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înălţând între mine şi timp trainic zid.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

s-a mai stins o iluzie, iar

s-au mai rupt nişte coarde nebune

din tristeţea mea pusă pe jar

şi coboară cu ele jenune

nu mai ştiu unde-i fundul la hău

nici pereţi nu mai simt în cădere

să străpung întunericul meu

dintr-o liberă, amplă tăcere...

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!