Armistiţiu inexplicabil

Momente sublime sentimentul pişcă
când nici o frunză nu se mişcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
şi valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi şi noi despre floarea-Paştilor,
roza-vânturilor sau apa-morţilor...
Într-o clipă de pauză pescăruşii se ascund,
în crepuscul lumina şi-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor şi recenziilor
când peste conştiinţe se-aşază mantiile sfinţilor.
Pare că totul aşa trebuia să se întâmple,
probabil aşa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor şi a gândurilor...
Un armistiţiu inexplicabil
între corp, suflet şi destinul zilei implacabil,
doar o clipă înainte să ardă crâmpei
de pasiuni, iubire şi ură precum Pompei,
ce umplu orele de insomnie şi somn al nopţii,
porţi multicolore ale sorţii...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu inexplicabil

Momente sublime sentimentul pişcă
când nici o frunză nu se mişcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
şi valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi şi noi despre floarea-Paştilor,
roza-vânturilor sau apa-morţilor...
Într-o clipă de pauză pescăruşii se ascund,
în crepuscul lumina şi-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor şi recenziilor
când peste conştiinţe se-aşază mantiile sfinţilor.
Pare că aşa trebuia să se întâmple,
probabil aşa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor şi a gândurilor...
Un armistiţiu inexplicabil
între corp, suflet şi-al zilei destin implacabil,
doar o clipă înainte să ardă-ncrâmpei
pasiuni, iubire şi ură precum Pompei,
ce umplu orele de insomnie şi somn al nopţii,
porţi multicolore ale sorţii...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O încăpere poate să stea în întuneric mii de ani, dar, dacă aduci lumină în ea, întunericul va dispărea ca şi cum nici n-ar fi fost. La fel e şi atunci când lumina lui Dumnezeu luminează sufletul: Întunericul încarnărilor dispare într-o clipă. Să nu spui niciodată că eşti păcătos, declarându-ţi, astfel, limitele. Insistă, în schimb, asupra gândului că eşti făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu - că în sufletul tău, în adevăratul tău Sine, întunericul amăgirii nu poate să existe.

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ta

tu eşti lumina lămpii
care atrage fluturi
în jurul ei...
se rotesc într-un dans efemer
al destinului
şi cad istoviţi cu aripile arse
de lumina ta
în întunericul nopţii

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi lumina

În lumea ta rătăcitoare
Când paşii ţi se-mpleticesc,
Cheamă lumina călăuzitoare
Şi spune, Doamne, te iubesc!

Când ochii-ţi se-mpăienjenesc
De lacrimi gele-n suferinţă,
Spune doar, Doamne, te iubesc,
Şi vei vedea o luminiţă!

Când întunericul cel greu
De peste tot te copleşeşte,
Tu nu uita de Dumnezeu,
El e lumina care te iubeşte!

Cănd crezi că-i greu, c-ai pătimit,
Încearcă doar de-ţi aminteşte,
Că pentru noi S-a răstignit
Iisus, şi-atunci Îi mulţumeşte!

Când frică vei simţi şi groază
Venind din locu-ntunecat,
Lumina-ţi va veni pe-o rază
Căci azi Htistos a înviat!

Florentina Mitrică (19 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este lumina din fiecare clipă a vieţii. Trebuie doar să deschidem fereastra sufletului pentru a lăsa lumina să intre în el. - Maria Filipoiu/citat despre fericire

Maria Filipoiu în Despre fericire (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinoxul e un început

punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreţi, când lumina are aceeaşi putere cu întunericul
după care semnul egal dispare şi alunecăm într-o extremă
şi acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viaţa,
încât nici nu bagi de seamă când îţi ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
şi când tragi spaimă pe nas
te trezeşti, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îţi ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu naşterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni şi o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri şi tu nici măcar amintirile nu vor mai şti cine am fost
dar cât trăieşti, voi creşte în tine aşa cum şi unghiile mele cresc moarte fiind
şi lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinţi
şi nopţi insomniace.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub crucea-n care vidul putrezeşte

Se-ndepărtează umbra de lumină,
Şi ura de iubire şi dispreţ,
În suflet adevăru-i fără preţ,
Minciuna ne aduce în ruină.

Cuvântu-i de prisos dacă răneşte,
Gândul e un tuci înfierbântat
Pe care amintirea l-a uitat
Sub crucea-n care vidul putrezeşte.

În vis mai latră câinii întristării,
Întunericul se varsă-n vegetale
Când te ascunzi, nu-mi ieşi în cale,
Inima mi-am pus pe culmea zării,

Acolo îngerii cad în genunchi
Din zborul lor pornit între tornade,
Să vadă cum intrăm în canonade
Tăind lumina până în rărunchi.

Găsim în ea copite pofticioase
De-a călări şi vânturi dar şi ploi
Să te-aducă dulce înapoi –
Floare între florile frumoase.

Ne merităm o clipă de avânt
Între întuneric şi lumină
Şi-o mână de cenuşă de sulfină,
Sfântă amintire pe pământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rănit...

O insulă pustie
E sufletul meu,
Te invit să te plimbi
Atunci când dai de greu.

Urcă-te în luntre
Pe valuri navighează,
Şi vezi ce ascunde
Liniştea ce m-apasă.

O linişte profundă
Şi prea pătrunzătoare,
Întunericul te-afundă
Nu e loc pentru soare.

Te pierzi în umbra nopţii
Şi în a ei răcoare,
Pe cărările sorţii
Nu găseşti alinare.

Îţi place ce-ai făcut
Cu sufletul meu?
Nu sta aşa tăcut,
De vină nu sunt eu.

Când ai plecat grăbit
Pe mări îndepărtate,
Tu oare te-ai gândit
Ce ai lăsat în spate?

Acum pari obosit
Profund îndurerat,
Şi plângi necontenit
Şi ochii ţi-au secat...

Poţi să te duci, străine,
Oriunde vrei acum,
Nu-mi mai pasă de tine
Sufletul mi-e imun.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa învierii în iubire...

Nu mai e nimic de spus şi nici speranţa învierii în iubire
Am luminat pentru o zi, două-trei întunericul în care erai
Acum sunt singură, ating lumina prin înţelegerea viselor
În interpretarea lor nimic nu e hazard
Ci cifra magică am regăsit-o
Plătind în realitatea crudă indecizia unui vis...
Voi pleca să pot sorbi lumina...
Şi voi învia când voi muri definitiv
Şi inima nu va mai pulsa pasiune şi iubire
Când ochii nu vor fi surprinşi şi cerul neumblat
Când visul meu va lumina mai alb ca mâna unui mag
Iar flacăra va risipi sclipiri de viaţă
Tu-mi vei fi iarbă sfântă... pâine... vin
Iar eu pământ sau unguent de pus pe rană.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile cresc doar în lumina zilei, în întunericul umbrei de noapte trăiesc doar orci.

aforism de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

neînţeleasă de nimeni
nici măcar de orbul
care vede lumina zilei
după un veac petrecut
în întunericul surd
e trist să rămâi singur
când e vreme de iubit
ai vrea ca ploaia din jur
să aibă stropi de fericire
îţi doreşti să fii perechea ei
vrei ca totul să fie armonie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cauţi să ai o relaţie pentru a-ţi lumina întunericul din viaţă este ca şi cum ai căuta pe afară un întrerupător ca să aprinzi lumina în casă.

Sandra Anne Taylor în Secretele atracţiei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-ar sfârşi!

Lumina dragostei e una
Seamănă cu lumina din cer
Păsările sunt nepieritoare în zborul lor
E viaţă tot ce nu vezi se amestecă
Cu soarele cu ochii nostri
de cireş nu trece o sclipire printr-o clipă
Bogaţi am fi, săraci bogăţiei fără iubire
Totul s-ar sfârşi!
Comete ceruri, veşnicie şi lumea ar tembeliza
Aplauze şi frigul s-ar topi în asfinţit
Ierni şi primăveri ar fi talaze
O ploaie a verii fără răsărit
P. S. Am scris aceste poezii cu inima.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra de aur

Pentru Ştefan Aug. Doinaş

Vatră
Lumina îmi este.
(Şi întunericul la fel!)
Ah, razele dalbe-ale ei
Care-ndulcesc
Chipu-mi de salcie amară
Şi încălzesc piatra
Pe care se lasă mama
Trudită!
Şi suflarea ei aurie de sus,
Dezmorţind
Degeratele ramurii degete!
Ah, lama cuţitului ei
Cu-al cărei tăiş
Bucăţesc pâinea pe masă,
Cioplesc dulcele doinelor lemn!
Eu nu îngrădesc lumina,
Ci întunericul:
Taina mea.
Poţi intra, îţi îngădui,
În limpedea lumină ce-o am.
Dar nu şi în
Liniştea nopţii,
Lin legănându-se
Ca o trestie tristă.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuib de fericire

[soţului meu, cu dragoste]

fericirea mea vine de la stele
când pogoare lumina în ochii tăi
voi împărţi cu tine visele mele
în care nu pătrund timpii cei răi.

împarte cu mine bucuriile verzi
vreau să şţii că te am doar pe ţine
atunci când mă săruţi şi mă dezmierzi
simt că plutesc pe valuri cristaline.

noaptea mă cuibăresc la pieptul tău
ca o rândunică în cuib călduros
mă ţii departe de beznă de hău
cu şoapte de iubire mă înveleşti duios.

tu inima romantică mă faci fericită
în fiecare clipă mă simt împlinită.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un felinar în noapte

Ca un felinar în noapte, stau la ţărmul viselor
Marea bântuie tăcută, valuri poartă al meu dor.
Adieri, brize mi-aduce, astăzi veste de la tine,
Pescăruşii ţipă-n larg, soarele meu nu mai vine...

Bat cu aripa în val, timpul zic să nu-l mai pierd
Că iubirea mea-i plecată, astăzi sunt o amintire.
Şi pe cerul înnourat astăzi plânge lacrima,
Cu amintirile în braţe, eu te strig iubire acuma.

Mă ascund după un val, paşii să-ţi aud sunând
Pe nisipul ruginiu... peste cerul fără soare,
Pescarusii trec în zbor... ţipă, în valuri se aruncă
Şi o lacrimă căzută... înapoi vor să-mi aducă.

Eu privesc în noapte iară, nici un suflet nu zăresc,
Paşi-ţi drumu-au rătăcit, drumul vieţii e pustiu.
Doru-mi frânt într-o basma, îl leg bine să nu-l pierd
Şi în sân, la inimioară eu tăcută mi-l aşez.

Cerul este plin cu stele, fă-ţi cărare printre ele
Raze de argint în palme, bolta cerului-i albastră.
Ca aripa unui flutur, mângâie-mi fruntea uşor
Şi o clipă azi eternă, s-o păstrezi în al meu somn.

Departe, la ţărm de vise, ascunsă astăzi, eu plâng
Vântul îmi poartă în neştire rândurile ce le scriu.
Târziu... pâlpâie lumina, când vântul o poartă lin,
Felinar aprins în noapte, inima-mi bate-n pustiu.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb

lovit la rădăcină poemul a părut că geme
brusc s-a prăbuşit în palmele asudate
s-a lăsat frământat cu o ştiinţă a îndepărtării
de degete învăţate să mototolească cu sârg
pagini cu doar câteva
cuvinte scrise

se făcuse dimineaţă
parcă am zis ceva nu mai ştiu exact ce
mi-amintesc doar că le-am auzit
văd cum am pus mâna pe stilou şi le-am scris printre
cele câteva rânduri invizibile
cuvintele acelea de început
ce nu-s la-ndemână oricând
o clipă am avut curajul să mă aplec spre coşul cu hârtii
să ridic ultimul ghemotoc pagină albă la lumina zilei
sau poate mi s-a părut

în noaptea următoare am vrut să dorm
ceva nu mă lăsa în pace
parcă toate cele patru camere ale inimii deveniseră una
iar în ea se mutau locatari noi
abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singură
şi am bătut cu sfială la fiecare uşă
şi mi s-a deschis

ei bine de atunci de fiecare dată
am fost invitată cu bucurie înăuntru
într-o zi am primit de la noii locatari al doilea rând de chei
şi mă simt îndatorată
acum intru şi ies când doresc
şi nicio ordonanţă de urgenţă nu mă poate da afară

de atunci am început să cred că doar
anumite cuvinte inocente mă locuiesc
visând în locul meu poemul

apoi treaba mea să-l scriu la lumina zilei sau în întunericul nopţii
la licăririle focurilor lui Dumnezeu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!