Toamna mea

M-aş face-un râu şi cursul lin mi l-aş întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Să simt aproape stânca ce lacrimă îşi stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl şi să mă pierd în mare.

M-aş face-un pom întors la seva de-nceputuri
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-aşternuturi,
Să fiu în primăvară cu ramul înflorit.

Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc în vremuri de-nceput oricât aş vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am împăcat cu gândul

M-aş face-un râu şi cursul lin mi l-aş întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Stânca s-o simt aproape când lacrimă îşi stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl şi să mă pierd în mare.

M-aş face-un pom întors la seva de-începuturi
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-aşternuturi,
Să fiu în primăvară când ramul mi-e-nflorit.

Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc la vremuri de-nceput oricât aş vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă jur, l-am iubit!

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru femeile îndrăgostite

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

Vă jur, l-am iubit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul toamnei

Foşneşte toamna din marama-i zdrenţuită,
Franjuri jerpeliţi, rupţi de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze îşi dau duhul... Grea povară...

Foşneşte toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuţă-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aş putea
Să trecem peste iarna rece împreună.

Foşneşte toamna şi frunzele la uşă-mi bat,
În odăiţa mea tristeţile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copacilor...

toamna copacii nu mor...
tristeţile tale
sau poate tăcerea
îi doare...
în taină
îşi merg somnoroşi
înflorirea acasă
cu fruntea
lipită
pe clipe de frunze
adorm
şi visează frumos...
până la tine...
apoi
târziu sau devreme
e iar primăvară...

poezie de Ioana Matei
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine, mie, redă-mă

dacă aş fi om, m-aş arăta oglinzilor rugându-le să mă descojească de uscăciune
să mă desferece de minciună şi să mă redea curat ca pruncul
unei alte lumi în care să-înfloresc

dacă aş fi cuvânt m-aş scoate din toate dicţionarele
m-aş curăţa de toate sensurile nedorite
şi m-aş întoarce-n lume primenit şi lămurit

dacă aş fi gând m-aş ghemui strângându-mă până la nefiinţare
m-aş arunca în nemărginirea iubirii şi curăţat
m-aş întoarce printre celelalte gânduri

dar Doamne, ce să facă un om neom, cuvânt necuvântat şi gând negândit?
Quo vadis Domine?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Discul vânăt împinge jarul spre apus.
Ard zările suflând în spuza timpului.
Nisipul din clepsidra zilei s-a tot scurs
Şi s-au deschis zăvoarele amurgului.

Lumina palidă mai face-un pas minuscul.
Ar vrea să ardă, resurse nu mai are.
Se mătuieşte-n gheare de crepuscul,
În ultim licăr clipeşte-apoi dispare.

Încrâncenată-i lupta-ngemănării...!
Amurgul piere înghiţit de noapte.
Pe cer se-aprinde candela-nserării.
Nimic nu mişcă, e linişte în toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnele zdrelite

Toamna mi-a cărat în cârcă verile înspre apus,
Că sunt multe sau puţine... să decidă Cel de sus;
Prin înnegurarea zilei şi prin nopţi prelungi şi oarbe,
Şi le-ascunde în rugină şi din energii le soarbe.

Uite că le-a vlăguit! Resemnate în paloare,
Azi mă caută cu patos, doar să-mi dea niscai culoare,
Însă m-au pierdut prin frunze, brume şi vârtejuri fade,
Ce mă învelesc în toamne şi-mi plâng ochii în cascade.

Mă debarasez de frunze ce-mi acoperă din chip,
Şi văd numai zile reci, nu mă sperii şi nu ţip,
Le ador ca pe copiii ce-ar fi vrut să le fiu mamă,
Da mă cert că am doar unul şi-aş putea să scriu o dramă...

Toamna mi-a cărat hoţeşte sufletul ce-i ciopârţit,
Nu s-a mai întors fărâme... o fi singur şi sluţit,
Şi l-aş mângâia, l-aş coase şi pansa în taină mare,
Însă l-am găsit în mine, oscilând, da în picioare.

Şi îl mângâi ca o mamă ce-ar fi vrut copii, un lot,
Da în toamnele zdrelite e târziu şi nu mai pot...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te întorci la mine!

N-ai să mă laşi de tine să m-apropii,
Blândă-i tristeţea din a ta privire,
De supărare freamătă şi plopii,
Pornit e vântul, şi-a ieşit din fire.

Mă-ndepărtezi, nu vrei să-ţi cer iertare,
De ce-o să se întâmple-mi este teamă,
Nu m-am gândit vreodată la plecare,
Greşeli banale ai luat în seamă.

Iar m-aş întoarce la vremea de-nceput,
La fericita clip-a întâlnirii,
O veşnicie să ţină aş fi vrut
Ferindu-ne de mreaja despărţirii.

Cât m-am rugat să te întorci la mine!
Am pus şi busuioc pe la icoane,
Ai să mă ierţi gândindu-te mai bine,
Că viaţa are uneori şi toane.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taină

m-aş întoarce acasă
târâş
pe sub talpa copacilor
pe sub prispă
să nu mă simtă iasomia
şi salcâmii schimonosiţi
de tristeţe

m-aş întoarce acasă
tiptil
pe dedesubtul pietrelor
să nu mă latre câinii
să nu mă vadă infinitul bătrânilor
cu faţa la rădăcini
cu gâtul sugrumat
de jale

m-aş întoarce acasă
în taină
să mă recunosc într-o apă
într-o fântână de ulm
în căpiţele de fân
în căpestrele cailor

m-aş întoarce acasă în genunchi
tânjind după mine
toată copilăria

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi un ram cu frunze

Dac-aş fi un ram cu frunze şi-ar cânta toamna în mine,
Nu m-aş scutura de toate, le-aş lăsa când iarna vine
Cu zăpada viscolită, să îmi ţină de urât,
Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât...

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite nemurire,
Nici dacă m-ar duce-n iaduri, peste flăcări, biciuire,
Ci le-aş ţine lângă mine şi le-aş legăna uşor,
De mai pică câte una mă voi tângui sonor.

Dac-aş fi un ram cu frunze botezate în aramă,
Eu le-aş înveli în noapte, cum o face orice mamă,
Şi le-aş săruta fiorul, spaimele din nopţi adânci,
Şi de vrea Muma Pădurii să le fure, i-aş da brânci.

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite tinereţea,
Le-aş păstra că-s pruncii mei, vreau să le transmit nobleţea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe deal

Toamna pe deal culorile mă-mbată,
Toamna pe deal am cunoscut o fată,
În privirea ei vedeam cerul senin...
Glasul ei... vânt lin şi-un tainic suspin.

Mi-a zâmbit frumos, pentru prima oară,
În paşi de dans, pe acorduri de chitară,
Iarba se culca, se clătina în vânt...
M-am îmbătat, de frumosul ei cânt!

Mă simţeam într-o lume de paradis,
O dragoste imensă, imediat m-a cuprins,
Focul iubirii fără să vreau s-a aprins...
Dar a sunat ceasul şi m-am trezit din vis!

poezie de Toth Arpad (15 octombrie 2021)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste-al timpului astâmpăr

Ce mi-s nori zăcuţi pe umeri şi potop de gri în ochi,
Inculpări cu care iarna cearcă-a-ncătuşa răbdarea,
Cu un dor nebun de soare secer recele-i deochi,
Cu un curcubeu în floare îi acopăr disperarea.

Arogante, noi cărări cer, în tălpi, adăpostire,
Când în oase geme-astâmpăr, apatia a-mi trezi
Şi o noapte ascuţită îmi vrea somnul vămuire
Pentru îndoit frământul, ce mă fierbe-a dezrobi.

Dar deznod clipei aripa, strivind oase ruginite
Grijilor, ce nopţi adastă cu, al insomniei, rost,
Ca o barcă norocoasă, sparg plămezile ispite
Şi la ţărmul de cuvinte ancorez în adăpost.

Melancolică-s pe timpul ce îmi uită rugăciune,
Iert al rătăcirii spor, binecuvântând speranţa,
Din metafore împletesc scară până la minune,
Denigrată de regrete, urc în vis cu siguranţa...

Când se-încaieră în mine dorul care m-ar topi
Şi de suflet iarna prinde solilocul său, de gri,
M-aş face-un curcubeu şi prin geam m-aş nărui,
Inima s-o culc în palma-Ţi... câte vieţi ne vor primi...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie tristă

Dragă-mi este toamna asta,
Bucuria ei m-a molipsit!
Nu există nicio îndoială
Doamne, iarăşi m-am îndrăgostit!

Soare calm îmi mângâie fiinţa-
Parcă m-aş afla în primăvară!-
Doamne, câtă bucurie-mi picuri
Printre raze, ca întâia oară!

Eu rămân o frunză căzătoare
Iar el, prinţul lunecând pe-alei...
Doamne, toamna asta rău mă doare,
Doare verdele din ochii săi!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pătimaş

e seară,
toamna îşi priponeşte
toţi mânjii în livezi.

cu ceară
pică o crizantemă
peste dovleci obezi.

o moară
trage pe roata mare
un vraf de stele verzi.

în gheară
buha agaţă ramul
în lună plâng trei iezi.

treci iară
şi-n astă-nverşunare
cu sângele-mi dansezi!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş face frunză

de m-aş face frunză sa imbrac copacii
şi din lacrimi neaua sa le fiu vesmant
aş pali-n lumina zorilor cu bruma
veşnica mireasa, toamna pe pamant.

şi m-as face dor, busuioc in roua
să inmiresmez izvoarele curgand
pe sub crengi ascunse schiopatand in murmur
un lastar de vreme cu trenele de vant.

îmbaind cu soapte scoartele dorminde
şi cu noi monturi le-as impodobi
să-nfloresc in iarna prin feresti tacute
din manunchi de ploi, muguri argintii.

câtă gingasie-n palmele intinse
se resafata-n tihna ochilor de jad
ca într-un balet frunzele se-alinta
în pastel de toamna, cu ele si eu cad.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten devotat

Când Dumnezeu mi-a dat un bun amic,
M-am bucurat că El mi l-a ales
Să-l preţuiesc, iubirea îmi dă ghes,
Şi nu i-aş face-un rău, oricât de mic
Dar consternat am fost şi nu un pic,
Când constatând, din ce în ce mai des,
Cum suferă cumplit de-al meu succes,
Vreau totuşi gestul său să mi-l explic.
Că-i pizmă, eu cu gândul nu mă-mpac,
Ci la duşmani cred, le-a făcut pe plac.
În explicaţii nu ţin să insist,
Că-n viaţă drumul este foarte greu.
Privesc amicul, văd că-i foarte trist
Şi-amarnic sufăr de succesul meu.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!