Plopii
Împodobiți cu vată, păreau plopii,
Precum bradul bunicii de Crăciun,
Cu galbene gutui și mere roșii...
Dar toate au trecut precum un fum.
În amintire a rămas o umbră...
Văd dansul focului arzând în noapte
Simt dulcele miros de lemne arse
Și-aud în gând ale bunicii șoapte
Mă doare cu-aceeași melodie
Și-acelea dulci povești le-aud și-acum
Și simt cum pe genunchi încă mă ține,
Și-n sobă lemnele-s făcute scrum
Bunicu-i cu mustăți de promoroacă
Bunica e cu tâmplele-argintii
Dar mă trezesc din vis și dintr-o dată
M-apasă vise tandre în nopți târzii.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am și uitat
Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.
Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.
Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...
Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!
Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!
Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.
Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...
Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunicii
Bunicii vin din povești cu plete dalbe,
Din zâne pictate în vise cu salbe,
Din cete de îngeri pe raze stelare,
Vin mângâind și munte și mare.
Ne strâng la piept, ne plimbă de mână,
Inima lor caldă pe iubire-i stăpână,
Ne joacă de-a mânjii, ne poartă în spate,
Durerea de oase li-i ceasul de noapte.
Tot ei ne aduc pc-ul și noua tabletă,
Tehnologia ivită din știința recentă,
Sunt în stare bunicii oricând să ne fie
Sursa înțeleaptă de veșnică magie.
Bunicii vin din povești? E-o poveste!
Ei sunt trăinicia ce trece de creste,
Noi suntem stelele săltărețe în zori
Poposind în inima lor cu daruri și flori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Noapte cu lună
în camera bunicii
miros de gutui
haiku de Letiția Iubu din Pași pe nisip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La ușă vin și-mi bat colindători,
E zvon și zori de zi de sărbătoare.
La gura sobei galbene gutui
Se-nalță în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Și-n sufletu-mi e ger... Și gerul doare.
Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Și leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Și mă privesc cu lacrimi, în oglindă.
Mă-ntreb și eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Și noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.
Dar azi, doar tu îmi ești singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am lăcrimat în miez de noapte
E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar șoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai știu
și lăcrimez în miez de noapte.
La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu și gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
și lăcrimez în miez de noapte.
Nu te-nțeleg,
parcă nu-s om întreg
și vina dau pe vântu-n șoapte,
nu știu s-aleg,
misterul să-ți dezleg
și lăcrimez în miez de noapte.
Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.
Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma știu
să lăcrimez în miez de noapte!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul dintre vise
Te simt, iubire,-n somnul dintre vise,
te recunosc în freamătul din noapte
al gândurilor prefăcute-n șoapte
și-n mângâieri ce nu pot fi descrise.
În primul vis, am cunoscut iubirea,
în gesturi tremurânde și confuze,
în dansul ce-a-nceput să ne amuze,
și ne-a adus sărutul, fericirea.
Tu mă veghezi în somnul dintre vise,
eu îl aștept pe-acela ce-o să fie,
în care-aș vrea să stau o veșnicie,
în lumea faptelor demult decise,
a gândurilor calde și depline,
și-apoi să mă trezesc din vis... cu tine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aurul unui fulger
Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Și-n clipa aceea, urma i-am luat
Pășind în universul lui cu gândul.
Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Și-n întunericul din nori țesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Și viata mi-a părut mai minunată.
Sub curcubeu încă pășesc și-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranțe, flori și cântec
Și de dorință mă trezesc în zare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru casa bătrânească
Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin aș vrea.
Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.
Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.
Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot al durerii mute...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.
Și un copil să redevin aș vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculți pe drum de stele.
Și un copil să redevin aș vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenada
dormeau apusuri
galbene portocalii
pe cerul plin de stele gri,
un vuiet slab cu mugurii de vânt
îmi aduceau o noapte, neagră pe pământ
un felinar lucea precum un sfânt
la poarta casei tale
și câinii îmi lătrau în gând,
precum o simfonie de demult.
ieși iară tu, frumoasă fată
să îmi deschizi această poartă,
căci frigul ce îl simt în oase
s-a întrupat precum o oaste
între pereții albi, lăptoși,
de mucegai și pete roși.
poezie de Lucian Preda (6 februarie 2014)
Adăugat de Lucian Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simț
Te simt când te gândești la mine
Și din mândrie nu mă chemi
Te simt când îți e rău și bine
Te simt când dormi și când te temi
Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Și cum te chem din gând în gând
De te lovești cumva odată
Îți simt durerea pe-acel loc
Și încordat mă simt deodată
Și-mi simt același loc în foc
Te simt când te gândești la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ți ție
O simt curgându-mi și în somn
Să fie cerul legătura
O ață dură între noi
Să fie simțul o frântură
Să fie scris să fim în doi
Te simt mereu și-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Și te visez în nopți la rând
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul
Un bătrân pe gânduri dus,
Stă, pe-o lacrimă să scrie,
Ca pe-o coală de hârtie
Un destin de mult apus.
Sub sprâncenele stufoase
Vede cum trecut-au anii
Și visează clipe stranii
Trec pe-ntinderile albastre.
La mustăți cu promoroacă,
Pe genunchi cu nepoți
Poarc-o vede pe bunica,
Lacrimi grele-i curg în barbă.
Podul palmei fraged șterge
Rândurile răvășite
Veștede, pierdute-n lumea
Nerostitelor cuvinte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața... Sfârșit de septembrie... Frunzele copacilor păreau arse, dând culoare arămie acestei toamne târzii, încălzindu-ne retina cu nuanța ei roșiatică.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aud umbra...
dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm și să visez
să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit
să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău
dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit
ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu
dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri
dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram
una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea
se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind
dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ale prezentului...
În vremea în care trăim,
Noi pentru noi suferim...
Cei dragi sunt plecați prea depate,
Bunicii, părinții, în moarte...
În vremuri și timpuri apuse,
Trăim pentru clipele duse,
Apunem în traiectorii uitate
De naștere, viață, de moarte.
Nimic nu ne e amintire,
Iubind, din iubire-nvățăm
Aceeași tăcută iubire
Ce-n suflet și-n gând o păstrăm.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de singur
Mă simt atât de singur și de uitat de lume,
În mica mea odaie ce-aduce-a închisoare.
De pe pereți m-apasă tablouri sfidătoare,
De la strămoșii noștri, ce mi-au purtat cel nume.
Iar sufletu-mi se strânge, când ploaia bate-n geamuri,
M-afund într-un fotoliu, m-apasă gânduri negre,
Aducerile-aminte ce mi-au rămas integre,
Îmi bântuie prin mintea mea trează, ca vii flamuri.
Îmi cercetez statura în luciul din oglindă.
Mă uit cu nepăsare la fratele meu geamăn,
La fruntea lui brăzdată, privirea fără seamăn,
La umbra ce îmi ține de urât, până-n tindă.
Mă simt atât de singur, atât de gol mi-e pieptul.
Povara grea din anii-mi mai rău mă încovoaie.
Un gând hain îmi spune, prin picurii de ploaie,
Că poate-n vârsta-a treia, nu am călcat cu dreptul.
Mă simt atât de singur, ca un străin în noapte,
Pe drumuri neumblate, pe steiul 'nalt de munte,
Pe pietrele din râuri, pe șubreda lor punte.
Din vorba-mi răspicată, rămas-au numai șoapte.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă iernilor la sate
Visăm și azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm și noi la Plugușor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...
Visăm și azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La țuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Și la povești, la cozonac.
Ia țesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.
La postul mare de Crăciun,
Și-nmiresmatele odăi.
A cozonac, gutui și fum
Ce se revarsă peste noi.
Nămeți pe vechiul rezalit
Acopăr tainice istorii
Și-nsingurat precum un schit,
În ardere, făclii sunt zorii.
Un foc în sobă, ori ninsori
Frânturi de vis, copilărie,
Ne mai apar în timp, în zori
O amintire încă vie.
Urciorul într-un loc ciubit,
Postava, strachina din care
Bunicul supa și-a sorbit...
Masa din lemn, cu trei picioare...
Visăm la zarva de pe drum
Amnar și ceas, voal și făclie
Și în clepsidră totu-i scrum.
Decât o coală de hârtie
Pe care îngăimam povești.
Cuvântul lacrimă și clopot.
Copil, aici mă regăsești,
Sub clipele trecând în ropot.
Visăm și noi la Plugușor,
Visăm la "Iarna pe uliță".
Iar eu, să fiu colindător,
Să-ți bat, bunico, la portiță.
Visez să-mi dai colaci și nuci,
Ori mere, bani și cozonac...
Acum e satul cuib de cuci
Și vezi?! Nu îmi mai e pe plac.
La Steaua, la urări visăm...
Suntem la tâmple albi acum,
În sat ne-ntoarcem, așteptăm...
Și toți suntem stingheri... pe drum...
Sub storul sufletului meu
E plâns, dureri, amar și jale,
Se-aude clopotul vuind...
Bunico,-i glasul dumitale?
Când prunci, la mama în pridvor,
Aleargă s-o sărute,
De tine mamă plâng, mi-e dor
De tâmplele-ți cărunte...
Mi-e dor de sărutarea ta,
Oh, ce dor mi-e de tine!
Aș vrea să măicuța mea,
Aici, mereu, cu mine.
În poală pruncii ni-i culcăm
Un leagăn de iubire
Și către cer ne înălțăm
Crâmpei de fericire.
Ardentelor dorinți, copii,
Suntem flamura vieții,
Ascunși pe ceruri viorii,
Sub faldurile ceții.
În poală pruncii ni-i culcăm,
Când prunci, la mama în pridvor,
La Steaua, la urări visăm,
Visăm și noi la Plugușor.
Visăm la zarva de pe drum,
Un foc în sobă, ori ninsori,
La postul mare, la Crăciun,
Visăm și azi la sărbători...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!