Atât de singur

Mă simt atât de singur şi de uitat de lume,
În mica mea odaie ce-aduce-a închisoare.
De pe pereţi m-apasă tablouri sfidătoare,
De la strămoşii noştri, ce mi-au purtat cel nume.

Iar sufletu-mi se strânge, când ploaia bate-n geamuri,
M-afund într-un fotoliu, m-apasă gânduri negre,
Aducerile-aminte ce mi-au rămas integre,
Îmi bântuie prin mintea mea trează, ca vii flamuri.

Îmi cercetez statura în luciul din oglindă.
Mă uit cu nepăsare la fratele meu geamăn,
La fruntea lui brăzdată, privirea fără seamăn,
La umbra ce îmi ţine de urât, până-n tindă.

Mă simt atât de singur, atât de gol mi-e pieptul.
Povara grea din anii-mi mai rău mă încovoaie.
Un gând hain îmi spune, prin picurii de ploaie,
Că poate-n vârsta-a treia, nu am călcat cu dreptul.

Mă simt atât de singur, ca un străin în noapte,
Pe drumuri neumblate, pe steiul 'nalt de munte,
Pe pietrele din râuri, pe şubreda lor punte.
Din vorba-mi răspicată, rămas-au numai şoapte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi lipesc fruntea
De geamul rece,
Afară plouă
Şi s-a lăsat amurgul
Mă simt atât de singur...
Cu mine,
Nu mai e decât Bacovia,
Cu plumbul
Aripilor reci,
Sunt singur
În această lume...
Mă tot întreb,
Cine mai sunt
Şi ce rost
Am avut în lume,
Afară plouă
Şi sunt singur...
Un ultim pescăruş,
Pierdut pe cer,
Ce caută
Cu disperare
Un ţărm,
El zboară
Prin furtună...
Un simplu scriitor,
Fără talent
Ce scrie poezii
Fără înţeles,
Doar ploaie
Şi singurătate...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când ninge şi-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliţi clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi eşti pereche,
Şi-n munte ard vechi focuri şi plâng în ochii tăi.

Din mii şi mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Şi nu te ţese vremea prin nevăzute fire?!

Te-aş rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ş am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aş trezi cu tine, să-ţi dau al vieţii nume.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul steiului înalt

Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic;
Doar capre negre rătăcesc pe munte.
De-abia se văd, sunt mici cât un grăunte,
Când se adapă din izvor năvalnic.

Vreau peste culmi să-ntind robustă punte
Şi pe poteci m-avânt cu pasul grabnic.
Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic;
Doar capre negre rătăcesc pe munte.

Pădurile, ce-s plânse de-un vânt jalnic,
Viclenii lumii neputând să-nfrunte,
Par parcă secerate de-un pârdalnic,
Ce le-a-nsemnat hain, la amănunte.
Pe steiul 'nalt rămas-a cerul falnic...

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-apasă greu ...

M-apasă greu povara, mă-ncovoaie
Sub talpa timpului nepăsătoare
Şi din miresmele-i otrăvitoare,
Îmi ţese strai sub picurii de ploaie.

Mă rog cu fruntea-n glod şi strânse palme,
Ca ghearele strânsorii să se-ndure,
Să piară spulberate sub secure
Şi să se-ntoarne vremurile calme!

Dar a mea rugă în zadar se zbate,
Iar timpul, parcă vrând să-mi facă-n ciudă,
Tot rătăcind pe drumuri neumblate,

Târşindu-şi paşii-n trecerea lui crudă,
Curge nestingherit şi nu se-abate
Din drumul lui nepăsator de iudă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de noi

Mi-e dor de noi, atât de dor,
Mi-e dor să mai visăm în doi.
Sub grea povară mă-ncovoi,
M-apasă doru-ţi călător.

Tot frigul ce-l purtăm în noi
E-atât de crunt răvăşitor,
C-aud cum simţurile-mi mor
Sfârşind cu lacrima-n noroi.

Cât de departe eşti nu ştiu,
Dar nu-ncetez să te aştept,
Sperând s-ajungi într-un tarziu.

Cred că nimic n-ar fi mai drept,
Înger să-mi fi, demon să-ţi fiu,
Când m-oi culca la al tău piept.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt din ce în ce (şi din ce în ce) mai singur. Mă simt aproape la fel de singur ca la 20 de ani şi sigur la fel de singur ca la 40. Mi-e greu să mai trăiesc, să mă mai gândesc la vreun motiv pentru care aş mai respira, aş mai gândi şi-aş mai scrie. Viaţa mea se-nchide din nou, înconjurată de răceală şi nepăsare. Total justificate, de altfel. Tot ce fac acum, de dimineaţă până seara, e să mă palpez cum îşi palpează o femeie înspăimântată sânii: mai sunt eu? N-au apărut în trupul meu, sub piele, alţi bărbaţi îmbătrâniţi şi singuri?

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nopţi în care mă simt atât de singur încât, din milă, moartea mă ţine de mână.

citat din Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de emma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e searbădă sub paşi cărarea

Când nu îmi eşti, mi-e tare greu, mi-e rece, frig şi mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipseşte fericirea.
Simt cum m-afund şi cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăieşte, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic şi mă doare.
Simt că nu văd sub paşi cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăieşte... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi eşti, îmi moare timpul şi-i timpul fără existenţă,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri şi-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu şi mă-nconjor... cu penitenţă,
Orbecăi cum orbecăieşte... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub paşi cărarea, e drumul searbăd şi îngust.

poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-e atât de dor
de iarba copilăriei mele,
mi-e atât de sete de roua ei
că fulgeră cerul prin mine
şi simt cum îmi scârţâie o uşă în suflet:
Dumnezeu privindu-mă din ea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei incertitudini

Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat.
Prea multe într-un singur strat...
De evitat, sau de dorit?!

Îmi pare de nerefuzat,
Pe cât de greu de cucerit.
Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat...

Prin ea te simţi hipnotizat
Şi nu ştii de-ţi va fi sfârşit,
Sau paradisul mult visat.
Atât de crudă de păstrat,
Atât de coaptă de iubit.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ne căutăm mâinile în miez de noapte...
Ne căutăm prin vise...
soptim fericiri,
sfâşiem doruri...
sfărâmam ziduri peste lume
ne împletim sufletele,
născând răsuflare vie de viaţa...
Doar în Lumina iubirii invesmantandu-ne...
Atât de-n mine-ti simt pasii...
Atât de vie e în mine curgerea sângelui tau
De simt cum îmi topeşte orice urma de mine...
Una cu tine făcându-ma...
Bătăile tale de inima se împletesc parca în fiecare farama din fiinta mea...
şi te simt conturandu-mi tot ce sunt... tot ce am...
Fiind ca o prelungire a mea
din tine in mine curgând Cerul... Gustam fericirea...
răsuflare peste răsuflare
şoaptă peste şoaptă.
ruga lângă ruga..
Câţi paşi intre noi topindu-se...
cât freamat şi cât dor intr-un singur suspin tăcut...
ŞI câtă iubire... Sfânta iubire... Desăvârşită iubire...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.

Şi gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor paşi din vreo apropiere,
şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va şti dacă mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât sunt mai mulţi oameni, cu atât mă simt mai singur.

aforism de Tiberiu Petre (ianuarie 2011)
Adăugat de Tiberiu Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

E noapte şi plouă încet, plouă mărunt
Şi eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veţii mele
Care îmi luminezi sufletul şi întunecatul meu gând.

Te aştept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!