Strigăt către Eminescu
Din teiul eminescian am frânt un ram...
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot... și eu, eram un psalm
Și era lumea imn de fericire.
O lebădă pe lacul de argint
Plutea - un vis - deplină încântare!
Și cerul pentru îngeri s-a deschis...
Concert... și eminesciana mea chemare.
Ca niște zâne sălcii își plecau
Chipul de îngerească strălucire...
Adolescente,-n visuri le chemau
Să-mpărtășască tainele divine.
Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii,
Își risipeau eterna puritate,
Iar Eminescu ne putea privi
Din lumea sa de dincolo de moarte.
Din teiul prea devreme scuturat
Ne mai lăsa un gând firav în plamă,
Luceafăr ce spre cer s-a înălțat
Din laanuri sângerii. Amar... amară!
În limba românească plâng tăcut
Cuvintele... Și-n stiluri literare
Pe care "teiul" nu le-a cunoscut
Se nasc poeme convenționale.
Luceafăr viu, privește înapoi!
Dă ordinea firească limbii noastre!
Căci fără tine-n suflet suntem goi
Și ne pândesc dureri, tristeți, dezastre...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Glossă pentru Eminescu
Sub teiul frunza-și tremurând,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Și pace peste-ntreg pământ...
Eminovici, la el acasă!
Adie-n triluri, pe poteci
De îngerească, sfântă floare...
Tu-ndrăgostitule, de treci,
La tâmpla vieții cu ninsoare,
Sub teiul frunza-și tremurând,
Cu Eminescu, vei privi
Păsări de aur din povești
Și paji din mari împărății.
Vei fii și tu, "Luceafăr blând"
Transcendental ducându-și țelul,
Un "Cătălin" trudind tăcut,
Iubirii dezlegând misterul.
Mireasmă dulce-n gând se lasă,
Pe creștet ninge teiul iar
Și Eminescu trece iarăși
Prin lumea noastră, triumfal.
Când "Somnoroase păsărele"
Își prind sub aripă căpșorul,
Sub puberi moi de praf de stele,
Plâng și suspin... Amar mi-e dorul!
Și pace peste-ntreg pământ...
O catedrală de lumini
Prin Dumnezeu și Duhul Sfânt
A prins în mine rădăcini.
În mine candele s-au stins,
Mi-e Eminescu somnul lin,
Lac tremurând de dor și vis,
Mir sufletului meu... Amin!
Eminovici la el acasă,
"Pe lângă plopii fără soț",
Duce în suflet har... La masă,
Având o vorbă pentru toți...
În versu-i - literă și lege,
-N scrisori, ca sângele curgea,
Căci "vreme vine, vreme trece"
Un vis la tâmplele de nea.
Adie-n triluri, pe poteci
Cuvântul... Și dac-ai să treci,
Cu Eminescu lângă tine,
Vei trece tu... Eu, știu prea bine,
În raze de luceafăr, blânde,
Iubirea lumii se ascunde,
Poteci de dor, poteci de vis,
Dorul de țară - foc nestins.
De îngerească, sfântă floare,
Un voal de fragedă ninsoare,
Cu "ochi" lucind ca două stele,
Cu plâns de dor, cu rugi-mărgele,
O "Cătălină" trece-n gând
Frumosul june căutând.
Și lacul tremură și tace...
Luna, povestea ei o toarce...
Tu,-ndrăgostitule, de treci,
Cu Eminescu la plimbare,
Pe auritele poteci
Sfințite-n lacrimile sale,
Ia gândul meu! Și vocea mea!
În rugi celeste dă-le lui!
Lumina-i să o pot avea
Și brațu-i, veșnic căpătâi.
La tâmpla vieții cu ninsoare,
Un înger, dintre noi plecat,
Zâmbește trist... Literatura,
Doamne, s-a metamorfozat!
Unde sunt iambii și troheii?!
Metafore pline de har?!
Doar versul alb cătându-și ritmu-
N abisuri stranii, iar și iar...
La tâmpla vieții cu ninsoare,
Tu, cititor, ades să treci,
Sub îngerească, sfântă floare
Adusă-n triluri, pe poteci...
Eminovici la el acasă
Și pace peste-ntreg pământ,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Sub teiul frunza-și tremurând.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă Luceafărului poeziei românești
Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.
Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniștit și sfânt,
Aleargă iambii și troheii
Cuvântul metamorfozând.
S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuți prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,
Se stinge... Candela uitării
Îl risipește în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.
Analfabeți, la colț de stradă,
Îi vezi cerșind. Un vers în dar
Să dați acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!
Nu știe litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viața nu-i fie în zadar!
Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt și literă și har!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem pentru Eminescu
Ți-e spiritul un înger vis și val...
Plutești tăcut pe lacul de cleștar,
Ești taina vieții, blând Luceafăr ești
Ivit în lumea noastră de povești.
Cu flori de tei ne-acoperi tâmpla ninsă,
De dorul tău, de lacrimă cuprinsă,
Cu Eminescu-n gând cutreieram
Și în lumină, îngeri, alergam.
Lin cânt în suflet... Ploi de flori de tei,
Cad - o ofrandă, iar, din ochii mei.
Zi sfântă-avem de-acum în calendar,
Căci s-a născut poet român cu har.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La umbra mormântului...
In memoriam Mihai Eminescu
Pe statuia învechită
Teiul crengile își apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veșnic viu, vine și pleacă.
Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmărește,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va crește.
Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.
Flori și lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Își astâmpără chemarea.
Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deșteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Și iubire mult visată.
poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Teiul
Închinare lui Eminescu
La Teiul Sfânt ce-și cerne floarea,
Când se luminează Universul,
Cu dalbe raze-nfiorarea,
Ne cheamă să-i culegem versul.
E Teiul ce-a crescut cu timpul
De când a adormit poetul,
Care-a urcat prin el Olimpul
În veac, încetul cu încetul.
Și-n liniștea nemărginită,
Încremenindu-i nemișcarea,
Trăiesc doar clipa infinită
Și-mi arede-n suflet lin, chemarea.
Ascult sfios ca-n alte dăți
Poemul ce îmi pare-a spune
În taina de singurătăți
A timpului dimensiune.
La Teiul care floare-și cerne
Nu-i nici o forță dor să sfarme,
E vraja liniștii eterne,
Pășiți încet. Poetul doarme.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre cine înflorește teiul
Despre tine
înflorește
teiul
iubito
Și-n
primul
rând
și-n
fiecare
seară
Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeași
Regulă
de
aur
Despre tine
înflorește
teiul
iubito
Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineață
Când
poeții
se
retrag
spre
cer
Cu
tot
cu
poeme
Și
iubite
în
brață
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ
Din Ipotești s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
și ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul și pământul.
Omenirii-i luminează
și calea, dar și cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei românești
în cultura mondială,
mereu să strălucești.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Dor de Eminescu
Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ți-ai clădit,
Prin literă și lege, alt timp în infinit.
Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Ești cânt și nemurire, ești lumea noastră toată!
Ești viers! Și-n măiestria-ți, virtute și lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.
Cad flori de tei... și lacrimi... și litere-lumină.
Ai devenit un astru, ți-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălțat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieții noastre, mereu vei lumina...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remember, 2019
La Steaua ce străluce, de-i zicem noi Luceafăr
Mă-închin în zi de iarnă, smerit, mărunt și teafăr...
Aștept să mi se spună, pe Lacul lunecos
Că sunt pierdut în toate, Luceafăr sus și jos...
Și vreau să știe lumea că Teiul mă inspiră
Copou-mi e aproape, cuvintele-mi răsfiră...
În vremuri pe când Luna de El știa anume
Eu nu eram aievea, eram pe altă lume...
Înfrigurat și singur, pe lângă plopi impari
Știam ades să sufăr, copil iubit, Cotnari...
Azi Bolta Rece-mi pare mai caldă ca nicicând
Nemuritor și rece, la pas ușor urcând...
Sunt amintiri pe care ca să le uita aș vrea
Nu pot, eu mă cutremur, privind în sus la Stea...
Aceste vorbe toate, cumplitele destine
Le-ar fi rostit în versuri chiar Eminescu-n sine!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ce suntem
Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.
Și-n cuvânt și în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.
M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălțat mereu mai sus,
Mai fericit.
Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.
Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.
Și m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!
În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru Sfintele Paști
S-au scuturat de floare caișii
Și lumea toată-i vis și cânt,
Sub umbra ochilor albaștrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căință vară...
Sunt fluture! Și taină sunt...
S-au scuturat de floare caișii
Iisuse blând, te-aștept să vii,
La umbra ochilor albaștrii
În plâns recad în nopți târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Și vine Paștele acum...
Și lumea toată-i numai cânt...
Și lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Și-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învățat ceva:
Să ne iubim și să iertăm.
Sub umbra ochilor albaștrii
Cad flori din ramură de stea
Și-n ceruri se întorc sihaștrii.
Trec cerșetori prin viața mea...
Oh, Ție, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îți slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.
În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii și Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri și chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greșala ființei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârșite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greșelile de-acum!
Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toții-avem același gând,
Dar drumul, câți n-am rătăcit?!
Îngenunchem altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greșim,
Căci suntem nesupuse cruci
Și timpul vieții-l irosim.
Mă nasc întru căință, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viața de amară!
Și drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ți fie mir!
Ștergem veninul de pe buze,
Din suflet și din gând! Amin!
Sunt fluture și taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi și închinare.
Oh, în zadar aș fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputința
De a mă naște an de an
Prin Tine, eu, cu toată ființa.
Sunt fluture și taină sunt,
Mă nasc întru căință vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaștrii
Și lumea toată-i vis și cânt.
s-au scuturat de floare caișii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
lumină lină
peste teiul singuratic -
luceafăr așteptând
haiku de Doina Maria Tudor (13 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doi
ne sărutăm sub teiul
înflorit în graba noastră
de a ne săruta pătimaș
te-am luat de mână
și-am fost impresionat
de fluxul nostru sanguin
noi doi ne-am retras
sub teiul nostru într-un sărut
care ne-a îmbătat de fericire
noi doi gonim în drum
spre floarea de tei
care ne vrăjește în sărut
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu catre Veronica
Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferința se vedea.
Am scris și despre teiul care
Știa toată povestea noastră,
Și despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.
Acum de-aș mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ți-aș scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te și-n veșnicie.
Știu că și tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ți-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ți-am fost departe.
În veșnicie am luat cu noi
A noastre clipe și iubirea,
Și-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.
Am îmbrăcat veșmântul veșnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce și tainic
Pe când eram de vânt bătut.
Mereu ai fost Crăiasa vieții mele
Și regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi ești Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.
Autor: Răzvan Isac 15-01-2015
poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luceafăr blând...
cât a trecut, mult sau puțin,
dar ești aici și te simțim,
ești printre frunze, ești în iarnă,
ești o dorință care cheamă
de sus din cer cobori lumină
și-acum ne e raza divină
și-n noapte ești Luceafăr blând,
ne mângâi cu un vers, pe rând
te doare totul pe pământ,
pământul României Sfânt,
privești plângând din ochii tăi,
te dor de-atâția derbedei
îi vezi câți sunt, sunt încă mulți,
sunt mulți și cei ce sunt desculți,
doar tu îi mângâi când și când,
cu poezia ta vorbind
ți-s versurile toate actuale,
nu s-a schimbat nimic și cât te doare,
dar vreau să știi că cei români,
citesc ce-ai scris și tu i-aduni
știu foarte mulți cum sună doina,
când te citesc le-aduci odihna
și îi trezești să se gândească,
la țara noastră românească
cât a trecut, puțin sau mult,
dar și-astăzi ești în noi un cult,
un cult ce nu se dă bătut
și cultul tău ne este scut
ți-am îngrijit teiul cu flori,
venim la el de-atâtea ori,
aici la umbra lui de-acum,
te recitim, poet român
te rechemăm și-n seri, și-n nopți
și când oftăm la câte porți,
unde ne chemi iubirile,
citindu-ți poeziile
Luceafăr blând, Luceafăr drag,
cum strălucești la noi pe prag,
cum te iubește România,
cu toată inima, cu toată glia.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub teiul meu
Sub teiul meu ce înflorește
Sunt nins de florile-i gălbui
Și inima spre boltă crește,
Miresme-albastre șoapta lui...
Sunt amintiri de neuitat,
Sub teiul meu îmbătrânit,
Sufletul mi-a fost plecat,
Dar totdeauna-a revenit.
Și anii au trecut mereu,
Sunt pe mare în catarg,
Acum își lasă Dumnezeu
Privirea către locu-I larg.
Prin crengile îngălbenite
Migrează dragostea - ecou,
Și visurile neîmplinite
Renasc în pacea din tablou.
poezie de Nicu Petria (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D
Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...
Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.
Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți să luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.
Atât cât încă vă e bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.
Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă mă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.
Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!
Dar azi, istoria, măicuță,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, nemuritor Luceafăr (omagiu)
O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-
O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te așteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!
Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-așteaptă-n asfințit!
Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!
Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori și doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristețea pusă-n ecouri!
Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doinește
și-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzește!
"Plopii fără soț" suspină
în foșnet lin și visător,
așteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.
Numai Tu, străin și rece
privești din Bolta cerească
sa vezi, viața cum le trece
în menire pământească!
În valuri vin generații,
sărută crucea la mormânt
și-n vers te cântă confrații
din flori îpletindu-ți veșmânt.
Maria Filipoiu
15 iunie 2014
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternitate
Spre veșnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...
Îngeri în negru, să ne-nalțe, vin...
Parcă am și uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Așa a fost să fie!
Miroase ceru-a smirnă și a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieții istovit se-apleacă.
Maiieri se înălța spre ceruri parcă.
A milă-și plâng copacul (azi - o umbră)
Și alți copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veșnicii...
Alt drum copacul vieții-și va croi.
Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă și lumină,
Prin vrerea și prin facerea divină.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor
Ies numai noaptea
cand teiul e in floare.
Ma strecor plutind usoara
sunt ca o aripa ce lin coboara
dintr-un vis.
E linistea ce vibreaza in jur,
ma-nvaluie tandru aerul pur
iar teiul se scutura lin
si ma imbata.
O noapte adanca ma-nfasoara,
ma-nalta-n sus de subtioara.
Ating cu mana galaxii,
te chem cu mine ca sa vii
sa ne iubim.
Acum te-nalti si tu grabit,
ti-aduci aminte c-am vorbit
ca noaptea teiul e fecund,
ne daruieste alb parfum
de-amor.
Suntem un corp sudat,
si maini si sold si gat udat
de roua.
Suntem o singura fiinta,
avem o unica dorinta
si-un unic spasm.
poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!