La Teiul

Închinare lui Eminescu

La Teiul Sfânt ce-şi cerne floarea,
Când se luminează Universul,
Cu dalbe raze-nfiorarea,
Ne cheamă să-i culegem versul.

E Teiul ce-a crescut cu timpul
De când a adormit poetul,
Care-a urcat prin el Olimpul
În veac, încetul cu încetul.

Şi-n liniştea nemărginită,
Încremenindu-i nemişcarea,
Trăiesc doar clipa infinită
Şi-mi arede-n suflet lin, chemarea.

Ascult sfios ca-n alte dăţi
Poemul ce îmi pare-a spune
În taina de singurătăţi
A timpului dimensiune.

La Teiul care floare-şi cerne
Nu-i nici o forţă dor să sfarme,
E vraja liniştii eterne,
Păşiţi încet. Poetul doarme.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teiul lui Eminescu

Plin de vers şi armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Şi-mi dă liniştea supremă.

Coborât, din vis, poetul,
Teiul îl îmbrăţişează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viaţa-mi luminează.

Un sonet cu vers de aur
Şi cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.

O muzică-nălţătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor, un rost,

Dragostei, fiinţa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credinţa bună
În iubirea de femeie,

Sufletului, mulţumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia şi iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce faci tu? de-atâta vreme
N-am mai rătăcit prin crânguri,
N-a-ncercat să te mai cheme
Dorul ca să fim iar singuri?....

Haide, fii copil cuminte
N-aştepta să vin la tine
Să te fac cu rugăminte
Să pricepi ce este bine.

De-ai şti tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic!...
Vino, crângu-o să ne culce
Pe-al lui pat de flori, sălbatic.

Şi-ochii tăi ca doi luceferi
Să-i lumine ca-n trecut.
Să te văd cum o să-i aperi,
Dacă-oi vrea să ţi-i sărut.

Pe poteca înfundată
Iarba deasă să ne-ascunză
S-ascultam ca şi-altădată
Freamatul duios de frunză.

Şi privind cum de povară
Teiul floarea-ncepe-aţi cerne
Să-nvăţăm pe din afară
Cântul dragostei eterne.

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cine înfloreşte teiul

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Şi-n
primul
rând
şi-n
fiecare
seară

Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeaşi

Regulă
de
aur

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineaţă

Când
poeţii
se
retrag
spre
cer

Cu
tot
cu
poeme

Şi
iubite
în
braţă

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor de frunze ruginite

Sfios, călcam pe frunze ruginite,
Ce este-al toamnei nesfârşit covor,
Trăiam în melancolicul decor,
Un timp ascuns în gânduri regăsite.

Se scurge vremea încet, pe nesimţite,
Iar clipele dansează-ameţitor,
Că noi simţim al toamnei drag fior
În inimile noastre răscolite.

Ca doi copii ne ţinem azi de mână
La fel cum am făcut şi-n alte dăţi,
Eşti vraja reîntâlnirii şi stăpână

Ce-alungi nelinişti şi singurătăţi.
Un murmur de izvor dintr-o fântână,
Cu setea de dorinţe, când mi te-arăţi!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem secat

Seceta ucide zice poetul
seceta nu-i bună la rană
murim încetul cu încetul
în poezia contemporană

Seceta nu-i bună la rană
seceta nu-i bună la nimic
un înger a rămas în pană
în poem la cer îl ridic

Seceta nu-i bună de nimic
murim încetul cu încetul
cu destinul negru în plic
seceta ucide scrie poetul

Seceta nu-i bună la rană
seceta-i condiţia umană

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teiul gonflabil

O să vă trezesc cu versul
pe pământ eu nu încap
şi mă joc de-a Eminescu
cu tăcerile din cap

Pe pământ eu nu încap
şi-s rănit de poezie
de toate se-alege praf
tăceri mai rămân o mie

Sunt rănit de poezie
şi mă joc de-a Eminescu
cât oi fi fir-ar să fie
o să vă trezesc cu versul

Pe pământ eu nu încap
numai cu teiul sub cap

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Eminescu

Din teiul eminescian am frânt un ram...
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot... şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire.

O lebădă pe lacul de argint
Plutea - un vis - deplină încântare!
Şi cerul pentru îngeri s-a deschis...
Concert... şi eminesciana mea chemare.

Ca nişte zâne sălcii îşi plecau
Chipul de îngerească strălucire...
Adolescente,-n visuri le chemau
Să-mpărtăşască tainele divine.

Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii,
Îşi risipeau eterna puritate,
Iar Eminescu ne putea privi
Din lumea sa de dincolo de moarte.

Din teiul prea devreme scuturat
Ne mai lăsa un gând firav în plamă,
Luceafăr ce spre cer s-a înălţat
Din laanuri sângerii. Amar... amară!

În limba românească plâng tăcut
Cuvintele... Şi-n stiluri literare
Pe care "teiul" nu le-a cunoscut
Se nasc poeme convenţionale.

Luceafăr viu, priveşte înapoi!
Dă ordinea firească limbii noastre!
Căci fără tine-n suflet suntem goi
Şi ne pândesc dureri, tristeţi, dezastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încetul cu încetul

Din melancolie întrupatu-s-a poetul

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (26 aprilie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea teilor

să-mi dai
iubito
flori din teiul
de sub sprânceana ta...

cu tine
am să rămân şi mâine noapte
iar cu polenul din stamine
îţi fac o aripă

plâng porii
pe coapsa ca o pantă lină
când o cobor

văd norii
în jocul nostru
ce-o să vină
şi-un strop din dulcea-ţi sevă
sfios
şi singur
se strecoară
pe ţărmul rotunjit de buze

de sus
sub gene
prin ecluze
se scurge noua primăvară

sunt fericit
e doar un capăt
cu pulberii aurii din teiul
de sub sprânceana ta

simt zorii
cum mă ucid
când flori mai galbene
ca părul tău
închid
în drumul lor
la început
cocorii

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur de înger

Răstignitu-s-a pe-un crin iată poetul
şi-a ajuns mireasmă încetul cu încetul

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (8 aprilie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nici în vis nu-i chip să ne desprindem

Am adormit cu gândul dus spre tine
În inimă arzând un foc nestins,
Din vraja amăgirii, te-ai desprins,
Ca să revii, din nou, în vis, la mine.

Balsamul dragostei ce-avea să-aline
Un dor înfrigurat, de mult aprins,
În jocul întâmplării noi ne-am prins
Şi-am dat uitării noastre, vechi suspine.

Încet, încet, se mişcă-al vieţii ceas,
Dar neîntrerupt şi noi cu el ne prindem,
Că niciodată noi nu am făcut popas

Şi nici în vis nu-i chip să ne desprindem
În marea trecere ne-om lua rămas
Când unul, de-altul, nu-o să mai depindem!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

ne sărutăm sub teiul
înflorit în graba noastră
de a ne săruta pătimaş

te-am luat de mână
şi-am fost impresionat
de fluxul nostru sanguin

noi doi ne-am retras
sub teiul nostru într-un sărut
care ne-a îmbătat de fericire

noi doi gonim în drum
spre floarea de tei
care ne vrăjeşte în sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!