Mai urci din când în când...
Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc și verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.
Și-mi sorb din tine focul și vâltoarea
și-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira și glasuie chemarea!
Prin tine versuiesc fantasmul vieții,
și-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineții
din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceții
Și-mi rătăcești prin cer cu-al tău contur!
poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Elemente
Ești foc
Și-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenușă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Și vise de fum ridicate la cer
Și lemne și scrum.
Ești apă
Și inima mea ți-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii și al nopților senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece și proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranța alergând în valuri să înțepe uscatul.
Ești pământ,
M-ai clădit și mă-ntregești,
Din tine m-am născut și la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodești, înflorești și dai viață.
Ești aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă golești și mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial și mă sting încet.
Ești foc
Și-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenușă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Și vise de fum ridicate la cer
Și lemne și scrum.
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie

Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...
Prind sclipiri diamantine și în iriși și retine și din ochii mei, când vrei, poți albastrul să îl iei...
Marea este generoasă și să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare și-mi trimite doar o boare, cât s-o simt și s-o respir și albasrul să-i deșir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge și-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-așa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aș da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de octombrie
Octombrie! - îți lași iar - purpuriul
Și-adulmeci pe spinări de foc amarul;
Cu brațele-n sinapse umblă harul
Când tu mi-atingi obrajii goi cu viul.
Pășește-o amintire de-astă noapte,
Când mi-ai șoptit dorința-ți colorată,
Ducând pe curcubeu zărea-nstelată
Și-mi picuri sângerânde nestemate.
Amorul te subjugă neînfrânt;
Oftezi simțirea când visez cu tine, -
Cad frunze-n stăvilare cu suspine -
Din lâna norilor mă picuri cu frământ.
Întinde-ți, toamnă, mantia cea lungă
Și basme naște-n flori de crizanteme!! -
Azururi galbene și roșii să ne cheme,
Și scrumul tău cu cântec să se ungă!...
poezie de Aurel Petre (21 octombrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tril
Răsfrânge-mă în tine,
Minunea zilei mele,
Îmbată-mă de bine,
Ferește-mă de rele,
Și-mi ține noaptea vie
Alunecând prin seară,
Din drum, mai fă o vrie,
Iubește-mă, să doară!
Răstălmăcește dorul
De-a noastră primă clipă,
Când Cupidon-Amorul
Ne-a săgetat în pripă...
Și-mi dă acea privire
Să ți-o păstrez în suflet,
Când fluturi, în neștire,
Valsau prin zări de umblet!
Răsluminează ternul
Cu stele căzătoare,
Explozii în eternul
Unui plonjon în soare,
Și-mi rupe infinitul
În infinit de-aripe
În care-ți sunt finitul
De zbateri peste clipe!...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și-mi e să mai ning...
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec și ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare și-mi este descânt.
Îmi este durere și-mi este furtună.
Îmi este plecare și-mi este și vânt
Și alb... si nesomn, și mi-e lună.
Și mi-este departe de tine și frig.
Și mi-e amurg și pustiu.
Și mi-e curcubeu și-mi e să mai ning.
Și mi-e, unde ești, să mai știu.
Și sete îmi este și iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Și-mi este și spaimă... și-mi este și... nor
de ploi prea albastre plângând
poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47
Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Și reciproc își fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Și inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuiește;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruiește.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când ești plecat, rămâi mereu cu mine
Și-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.
Dar dacă doarme, ochiul meu privește
Al tău portret și inima-mi trezește.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de tine
Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neștire
Totuși, gura mi-i uscată,
Te aștept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Țin în mână strâns ulcioru,'
Și visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculți și goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ți dezmierde trupul, fată,
Trupu-ți alb, și mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrățișări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineața rece
Simt broboanele de mană,
Și mi-e frig... și-mi pun o haină.
poezie de Mihai Valentin (1 august 2014)
Adăugat de Mihai Valentin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul vieții
Mă-apropii de Viață și plâng
Sărutul cald al ierbii moale
Tăria lacrimii-n strop o strâng
Când roua se topește în iertare!
În jur, petale ard sub fluturi,
Razele mă-mbie la sărut...
Departe ești Iubire să te bucuri,
De-aproapele tot necunoscut!
Mă-apropii de Viață și plâng
Sărutul cald al ierbii moale
Tăria lacrimii-n strop o strâng
Când roua se topește în iertare!
În jur, seninul e vessel, necenzurat,
Cupele de dor sorbite sunt încă...
Departe ești Iubire și-i nu păcat
Că adierea ta e tot mai sfântă!
Mă-apropii de Viață și plâng
Sărutul cald al ierbii moale
Tăria lacrimii-n strop o strâng
Când roua se topește în iertare!
În jur, copiii fug prin vechi livezi,
Bătrânii ara îi mai ceartă...
Departe ești Iubire... nu mă mai vezi,
Nu mă mai știi de-altădată?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec deplin
Când deschid larg fereastra
Și mă uit înafară,
Doar pe tine te caut
Cu ochii...
Zorii zilei pătrund
În privirea-mi de fiară,
Atunci simt cum de mine
Te-apropii.
Când pământul se crapă
Prins în arșița verii,
Eu pe tine te-aud
Că pășești...
Pe timpan cald îmi plouă,
În livezi se coc merii
Și de aur sunt toți
Ca-n povești.
Goale, tălpile-mi trec
Prin a ierbii răcoare,
Parcă simt că te mângâi
Pe tine...
Fuga mea e un cântec
Ce se pierde în zare,
Iar eu - pradă iubirii
Depline.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri
E ziua mea și-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neștiută.
Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
și-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munți de fraze.
Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
și-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.
Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-și picură, rar, puful pe-o petală
și-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanța zenitală.
Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalță spre Lumină
și-mi dăruie, candid și cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.
E ziua mea și-mi ninge lin în suflet,
omătul se topește de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine
Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.
Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.
Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.
Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.
Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi vreau să plec de lângă tine,
Incertitudinile mă omoară!
Și-mi este rău și-mi este bine;
Prin asta trec a mia oară.
Și uneori în miez de noapte
Mă regăsesc nedefinit
Și gânduri multe mă încearcă
De te-am iubit, de m-ai iubit...
Azi vreau să plec de lângă tine,
În lumea mare să mă pierd.
Și-mi este rău și-mi este bine
Și uite, iarăși te dezmierd!
poezie de Ioana Voicilă Dobre (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară
Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Și-mi cresc nori de plumb pe umeri și pe aripi, vai de ele
Și de versul fără muză din poeme zbuciumate!
Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.
Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Și-a fugit cu flori și iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-așteptai, iubite-n rai cu două pașapoarte.
Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, știi, alabastru-acela verde,
Și să mi-l trimiți prin poștă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.
Vară, ți-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ți sunt străină.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers infinit... după cartea Cheile Secretului (Daniel Sévigny)
În anul nou care-a venit
Eu îmi urez un bun venit,
Cu sănătate și-mpliniri
Prin cheia unei mari iubiri
Și-mi mai urez admirativ
Să fiu din fire pozitiv,
Ceea ce sunt însufletit,
Prin universul infinit...
Sunt scenarist, producător
Al vieții mele de actor
Și-mi voi dicta cum îmi doresc
Căci îndeajuns eu mă iubesc...
Posed o forță mare, știu,
Mă simt din ce în ce mai viu,
Găndul duce în vibrații
Ia contur și intră-n grații...
Depărtat de îndoială
De negație și boală,
Îmi asum numai ce-i bine
Lege-atracției cu mine,
Și să fie și cu tine!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
când mă scoți cald și bun din tine
și mă lași singur, eu cu mine,
mă lași pe drum și-mi tocmești bine
drumul cel drept...
catren de Cezar Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-amăgesc precum poeții...
Mă-amăgesc precum poetii,-
Dulcele sărut al vieții
Sorb.
Pe al tău trup luciferic,
Rătăcesc prin întuneric
Orb.
Sărutări redeșteptate,
De pe buzele-ți uscate,
Sorb.
Gura mea pe al tău sân,
Nu te-mbună și dau în
Morb.
Chiar în clipa învierii,
Cupa plină a durerii
Sorb.
Zburând lin, peste himere,
Se strecoară în tăcere
Corb.
poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea-soarelui
Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.
Stau noaptea-ntreagă aplecat așa
Și numai când răsari tu dimineața,
Descătușând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine fața.
Sorb razele pe care le trimiți
Pe câmpul plin de-o harnică speranță,
Și simt, treptat, cum nervii mei trudiți
Se umplu de-o frenetică substanță.
Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Și-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc și leg
Cu toate florile ființei mele.
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării
De- aș mai fi rămas în satul meu
să-ți țin de cald, să-ți țin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...
Ne-am despărțit sub salcia pletoasă
și am pornit pe ale vieții valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu și pe la baluri.
Mă sfâșiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea și dorul după tine
și câte și mai câte-am îndurat...
N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineții n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.
Scriam scrisori ce nu-ți țineau de sete
iar peste noi s-a așternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ți-ai urmat destinul și cărarea.
Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se așterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ți-am mai scris poeme
și, încă, mă visez cu tine... uneori!
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
când nu-i vorbă să mă-aline / și nici somnul nu mai vine / mă apucă dor de tine
parcă-ți mai simt unduirea / dulce mi-era amăgirea / unde ți-ai ascuns iubirea
poate o fi luat-o valul / mare să-ți fi uitat malul / vezi că se sfârșește balul
fericirea-ți de pe chip / văd cum se preface-n nisip / geaba sper degeaba țip
frumos mai era odată / când tu o naivă fată / mă-așteptai timidă-n poartă
fiorii-ți în plină noapte / cântau peste zări deșarte: / "Nimica nu ne desparte!"
existență fără pată / viața de dor fermecată / te chema să îmi fii soartă
și eu plecat hăt departe /să ascult a tale șoapte / aș fi venit și din moarte
astăzi doar sărman gelos / zău asist neputincios / cum te joci incestuos
chiar surata-ți mândră muză / te sărută fără scuză / iar în locul meu pe buză
tare-s trist și-mi este greu / de-aia beau și beau mereu / sorb butoiul de la zeu
zadarnic cat printre rime / esența-n vorbe puține: / "Dor îmi e mi-e dor de tine!"
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua dimineții
Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ți sprîncene
Împrăștie-mă usor în două
Opreste-mă să curg din gene
Cu mâna ta să mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase
Tu să mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit
Tu să te scalzi în roua dimineții
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereți
Atunci când roua nu s-a dus
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!