Ciuperca blestemată

O sărmană ciupercuţă, blestemată de-o mătuşă,
a crescut în întuneric, într-o casă părăsită,
după uşă.

Doi gândaci îi dau târcoale, istoviţi de căutare...
îşi dreg glasul şi o-ntreabă dacă a găsit prin preajmă
de mâncare.

Ciupercuţa le răspunde că ea nu poate să meargă.
şi stă-n loc de când se ştie şi crede c-aşa rămâne
viaţa-ntreagă.

Gândăceii o ascultă, neînţelegând ce are,
de nu poate să se mişte... c-ar fi vrut să o invite
la plimbare.

Cel mai mic se-ndrăgosteşte de piciorul ei fragil,
îi admiră pălăria roşioară, ce îi dă mult
sexapil.

Stă lângă ea ziua-ntreagă, spunându-i că-i minunată,
prea frumoasă şi deşteaptă şi-ar vrea să-i fie mireasă,
de îndată.

Ciupercuţa, fericită că-n sfârşit iese la soare,
se apleacă, îl sărută... însă e otrăvitoare
şi... el moare...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu, poate... DA!

Oare, voi învăţa,
într-o viaţă de om,
de la muguri de pom?!
Poate nu, poate... DA!

Viaţa vie-ncepu
c-un sfârşit creştinesc?!...
Oare mă amăgesc?!...
Poate... DA, poate... NU!

Dacă voi încerca
să zâmbesc, la dureri,
voi afla şi plăceri?
Poate nu, poate... DA!

O să-mi uiţi zâmbetu',
dacă-n braţele-i reci
ai vrea mâine să pleci?...
Poate da, poate... NU!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată deşteaptă sărută, dar nu iubeşte, ascultă, dar nu crede şi părăseşte înainte să fie părăsită.

citat din Marilyn Monroe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
şi ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roşie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiţi o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânţi un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
şi-atunci când amintirea îţi va păşi în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ţi aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
şi tot ce-ţi rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i uşor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
şi braţul te roagă să-i poţi măsura
petala prea albă din tâmpla albastră

poştaşul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragil

Gingăşie... de copil...
ni se caţără, tiptil,
prin lumina timpului,
în adâncul trupului.

Vorba, nelalocul ei,
dacă-i este aruncată,
o încruntă, cu temei,
şi se-ascunde supărată.

Zi de zi, răni sângerânde
se adună în fragil
şi nimeni nu ia aminte
la cel bun şi drag copil,
când coboară în adânc,
rătăcindu-se de el,
depărtându-se, oftând,
neînţelegând, defel,
răutatea şi urâtul
ăstei lumi, împotrivite
Frumuseţii-ascunse-n lutul
cu-aparenţe ipocrite...

Sub pojghiţa croşetată,
etalată elegant,
stă la pandă şi aşteaptă,
să se-arate, fascinant,
aşa cum a fost croit,
când venea în astă lume,
în care, doar... a iubit,
neavând voie a spune.

Acest scump, gingaş copil,
stă ascuns... dar, în tăcere,
ne şopteşte ce fragil
este omul, la durere,
că-i bărbat sau că-i "muiere"...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Am coborât în întuneric, gândind că te găsesc.
Cu gândul îndoielnic, spre lumină mă grăbesc.
Te caut în raza de soare, o zi întreagă, pe lumină.
Dar şi-aici, speranţa moare, viaţa îmi este haină.
Întreb vântul, poate-mi spune că te-a văzut alergând,
Răspunsul lui mă răpune şi mă lasă tot oftând.
Ma opresc pe malul mării, poate marea te ascunde,
Dau strigăt în largul zării, însă marea nu-mi răspunde.
Obosit de căutare închid ochii şi visez
că-n adâncurile mării, lângă tine mă aşez.
Spre nefericirea noastră, visul meu s-a împlinit,
În imensa mare-albastră, amândoi ne-am întâlnit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e ca o pisică albă

Iubirea e ca o pisică albă
Ce şade liniştită pe saltea
Şi chiar de-ai mângâia-o ziua-ntreagă
Ea face pur şi simplu ce vrea ea.
Pleacă şi vine după cum pofteşte
Indiferent ce-i zici sau ce îi faci
Şi chiar de sufletul tău o doreşte
La tine nu ai cum să o atragi.
Însă când mulţumit te simţi şi stai la soare
Cu fruntea sprijinită într-un cot
Iese din casă, parcă temătoare
Că ai putea să uiţi de ea de tot.
Şi-n braţe-ţi sare şi parcă ar vrea
S-o mângâi mult şi să te joci cu ea.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crede orice, a fi neselectiv, este acelaşi lucru, după mine, cu a nu crede în absolut nimic. Eu unul nu ştiu dacă, la acest sfârşit de mileniu, civilizaţia noastrăeste blestemată de prea multă sau de prea puţină credinţă, dacă problemele sunt provocate de cei de teapa lui Bernard şi June sau de oameni ca mine. Mi-aş denatura însă, experienţa personală, dacă nu m-aş declara convins că iubirea are puterea de a transforma şi reabilita o viaţă.

Ian McEwan în Câinii negri
Adăugat de La dame en noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

Se mistuie, revine şi umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniştea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deşteptul.

Deschide ochii minţii, s-alunge toropeala
şi simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, ştie ce vrea să-i facă
şi o cuprinde-n braţe, de dorul ei să zacă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoare

Lună... nuferi... lac... şi stele...
Şi-o femeie printre ele
Ce-şi aruncă hainele,
Să-şi afle ursitele.

De o vreme, nu mai ştie
Ce-i real, ce-i poezie...
Dragostea îi dă târcoale
Şi ea se topeşte-n soare.

Plânge, cântă şi dansează,
Nu mai ştie de e trează.
Se trezeşte-n Răsărit
Şi visează la iubit...

Are doruri multe, -o mie...
Şi visează că e... VIE!!!
Îşi doreşte întâlnire
Pe un nufăr de IUBIRE,
În argintul lacului,
La cântul brotacului...

În noaptea de catifea
Cu El se va bucura
De-a dragostei fericire,
Împletită cu uimire
Şi tumultul de simţiri,
Ce nasc jaruri în priviri...

Cu sufletul îl îmbracă
Şi-l iubeşte şi dezmiardă...
Cu săruturi nesfârşite
Şi cu doruri împlinite...
Alintându-l până-n zori,
Învelindu-se cu nori...

Când visa, aşa, pe iarbă,
El soseşte şi o-ntreabă:
"Aici eşti, iubită dragă?!!!
Te caut de-o viaţă-ntreagă!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i bineţe, cu umor,
şi, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nţeles.
S-ar putea să-ţi dea de toate,
poate-ţi dă vieţii un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviţi la masă,
poate că te va plăcea...

-Ştii, m-am întâlnit cu soarta
şi-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

Mai spre seară, pe răcoare,
am invitat-o la masă,
am turnat vin în pahare
şi am dat "noroc!", dar ea,
ştii ce mi-a răspuns?! C-ar vrea
ca nimeni să n-o descoasă!
(Devenise arţăgoasă!)

Văzând cum bolborosea,
trist, mi-am zis în sinea mea:
"Voi trăi şi... voi vedea!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Am căutat
Am căutat adevărul pierdut în întuneric
Şi l-am găsit
Pe punţile albastre ale iubirii
Printre zeiţe şi nimfe uitate de vreme
L- am găsit
Bechetuind cu muze-n văluri transparente
Mângâind supărător
La-ntâmplare picioare şi pântec
Sărutând buze ochi
Fără să-i pese
L-am găsit
Mângâind plete blonde sau brune
Ameţit de.... mătăsuri
Strângea în braţe..... dulcile... fecioare
Fără să-i pese
De urmare
Am înţeles...(şi-am înţeles)
Că iubirea e doar o căutare
O căutare imensă până la fericire
Şi poate o căutare.... infinită

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat
să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc...
că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil
şi numai dorul de copilul acela te invocă
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur
.
ascultă, mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând
.
iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere.
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care
poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc... că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil,
şi numai dorul de copilul acela te invocă,
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur

ascultă mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele,
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând

iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere �
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă pe alese

Nu prea-ncape ea pe uşă,
Nici deşteaptă nu-i deloc.
I-ar putea fi chiar mătuşă,
Însă e bogată... foc.

epigramă de Ioan Roşca din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini în noapte

Străine obosit, nu te lega la cap
cu oameni prefăcuţi! Îţi vor veni de hac!
De pribegeşti prin lume, nu te încrede-n ei!
Fără de nicio miză-ţi vor da otrăvi să bei!

Să nu te pierzi de tine! În mici sau mari dureri,
să îţi aduci aminte că eşti tot cel de ieri!
Iubeşte-te mai mult, numai tu o poţi face!
EL stă-n inima ta, chiar de nu-L vezi, şi tace.

Alegerile vechi să nu te înconjoare!
În arşiţă de foc, gândeşte că-i răcoare,
atunci când flămânzeşti, mănâncă rădăcini,
nu-nnopta la bogaţi, că-n perne-au mărăcini!

În pâinea ta uscată e vie dragostea
ce-a pus-o, toată, mama, când frământa la ea...
Ai luat-o-n buzunare, pornind spre-al tău Noroc
rătăcit în pustie, 'n trifoi sau cărţi de joc.

Da, l-ai găsit, uitat, în colţu-ăsta de lume...
Demult a ostenit, nu-i mai arde de glume.
Te-atinge, te priveşte, ar vrea să-ţi dea în dar
tot ce gândeşti să-i ceri - nimicul din zadar...

E-ngândurat, se pare... eşti frânt... la cap de drum...
Nu poate să te-alinte, că sufletul ţi-e scrum...
Un gram şi nu un dram de ar sufla spre tine,
te-ai risipi în timp şi ai muri, ştii bine!

Îndreaptă-te spre mine şi uită de Noroc!
Cu balsamul IUBIRII-ţi fac sufletul la loc!
Dă-mi mâna ta, străine, eşti tot ce îmi doresc!
Noroc, cu Veşnicie, vreau să înlocuiesc!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!