Mireasă pe alese

Nu prea-ncape ea pe uşă,
Nici deşteaptă nu-i deloc.
I-ar putea fi chiar mătuşă,
Însă e bogată... foc.

epigramă de Ioan Roşca din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat deştept nu-i oferă soţiei motive de supărare, însă o soţie deşteaptă nici n-are nevoie de ele, ca să se supere.

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu frumuseţea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Şi din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simţise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deşi părea că ea nu i-ar agrea deloc prezenţa lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susţinea cu tărie că nu-i plăcea caracterul şi felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-şi piardă calmul, sau obişnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era uşor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îşi aruncă cu mânie
Toate "cărţile în joc"
Şi îi sfârâie-n călcâie
Al neobrăzării foc,
Căci vrea cel dintâi să fie
Şi pufăie de furie
Să obţină întâiul loc!
Altă cale nu prea ştie
Nici nu i-ar plăcea... deloc!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Oryana Rusus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând o mină deşteaptă, nu-i deloc greu să nimereşti într-o situaţie prostească!

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se gândea la Hogwarts, mai mult decât orice altceva, mai mult chiar decât Vâjthaţ, îi era dor de prietenii lui cei mai buni, Ron Weasley şi Hermione Granger. Dar se părea că ei nu-i duceau dorul deloc... Nici unul dintre ei nu-i scrisese nici un rând toată vara, chiar dacă Ron îi promisese să-l invite la el.

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea de astăzi, nu doreşte oameni deştepţi(cu mai multe skill-uri, chiar şi în alte domenii) şi educaţi pentru că i-ar putea depăşi şi pune în dificultate pe angajatorii şi managerii de astăzi, lucru care i-ar pune într-o lumină proastă... adică diferenţa dintre ei şi angajaţi ar fi mult prea vizibilă... mai ales că nu-i prea pot manipula pe aceştia...!

Monica Iacobov în Sursa de inspiraţie- lumea înconjurătoare, Sursa de inspiraţie- lumea înconjurătoare
Adăugat de Monica Iacobov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl ştia,
Şi, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Şi s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu ştiu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Şi cerului i-a mulţumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus şi-a reuşit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peşteră nu i-ar fi frig,
Şi-ar fi, desigur, un câştig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Aşa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut uşor,
Şi-n peşteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetişor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase şi nu părea a se îndrepta în curând. Cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deşi nu doar în acel loc. Lia deja se simţea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate că Maria şi Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toţi evitau să discute cu ea, parcă până şi profesorul Manea... Toţi păreau mai distanţi. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admiraţie, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvinţel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horaţiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toţi îşi îndreptară curioşi privirile în direcţia trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădarea nu-i nici bogată, nu-i nici săracă, ea nu are miros, nu are culoare, ci se regăseşte în oameni fără onoare şi caracter!

Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Fiul tău... Nu mi-aş fi închipuit niciodată, deşi, practic, nu era greu de imaginat. Băiatul are cam aceleaşi înclinaţii şi trăsături, ca şi tine: Luci nu-i blond, iar de altfel, e matematician, ca tine, în timp ce domnul Enka nu suportă deloc matematica.
Traian: Te rog, nu-mi aminti de blondul acela acum; e ultima persoană despre care aş vrea să vorbesc.
Eugen: Te înţeleg. Îl urăşti?
Traian: Nu, deloc; n-aş avea motive. E un om bun, demn de toată admiraţia.
Eugen: Să ştii, chiar e.
Traian: Sigur, altfel nu l-aş fi lăsat pe Luci în preajma lui; aş fi luptat din răsputeri pentru el, să câştig tutela, dar n-a fost cazul... În alte împrejurări, mi-ar fi plăcut tare mult ca acest om blond să-mi fie prieten apropiat, dar în condiţiile de faţă nu e posibil. Prieteni sigur n-am putea fi, însă i-aş putea fi recunoscător pentru că i-a dat fiului meu o educaţie aleasă, l-a crescut cum trebuie, ba chiar l-a iubit ca pe propriul său fiu. Practic, nici n-am ce să-i reproşez acestui domn blond.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cofetărie serviră câteva prăjituri, plus răcoritoare. Evident, Nistor achită nota de plată a consumaţiei, doar era salariat, ba încă la Institut. Îi promisese tatălui Adelei că n-o va duce prin cine ştie ce localuri deocheate (nu pricepea ce înţelegea domnul Cristescu prin acest termen) şi nici nu intenţiona; de fapt, nici el nu frecventa asemenea locuri, chiar deloc. Cel mai des intra prin cofetării, patiserii şi cam atât, după cum era de aşteptat din partea lui. Dulciurile – dilema vieţii sale – nu se putea abţine de la ele. Erau mult prea bune şi se obişnuise astfel, să consume zilnic o cantitate care, pe alţii i-ar fi adus în prag de diabet, obezitate, sau, cel puţin, i-ar fi lăsat fără dantură, datorită cariilor. Dar el nu avea nimic, nu-l afecta acest consum exagerat; crescuse doar prea înalt. Oare din cauza dulciurilor? Nu-şi dădea seama, dar nici n-avea importanţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ar fi cineva chiar şi Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins; s-ar împiedica şi ar cădea.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi prostul se deşteaptă

Să v-o spun pe aia dreaptă:
Ştiu că prostu,-n plin tumult,
Dimineaţa, se deşteaptă!
- Însă nu prea-l ţine mult -

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ştii, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînţeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Şi ştiu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, credeam că deţin controlul absolut asupra situaţiei, însă m-am înşelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minţi, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Şi tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aş putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aş fi putut minţi, n-ar fi fost corect faţă de el; nu puteam să-i dau speranţe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Atunci, de ce nu faci aşa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ţinut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras şi ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ţi reproşăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcţie. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înţeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greşit, nu-i imposibil. Sunt şi eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunţă odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i aşa de simplu...
Maria: Şi atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greşit... Şi ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îţi permit.
Maria: De parcă aş putea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau şi mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficţiune?!
Când deodată se smuceşte,
Saltă, se rostogoleşte...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruţă, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nţeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai muşcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are şenaluri, şine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori şenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun şi-un claxon,
Vă iau pe toţi... în balon...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!