Paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
şi ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roşie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiţi o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânţi un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
şi-atunci când amintirea îţi va păşi în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ţi aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
şi tot ce-ţi rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i uşor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
şi braţul te roagă să-i poţi măsura
petala prea albă din tâmpla albastră

poştaşul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a intrat primăvara în casă

Am răsturnat ceaşca de cafea
Şi o splendoare de parfumuri m-a năpădit,
Iar nările fremătânde din nou s-au trezit,
Să-şi ia energia din ea...

O mulţime de culori de primăvară
Mi-au pictat faţa de masă albă ca neaua,
Eu nu ştiam că-i aşa de colorată cafeaua,
Dar fluturi se ridică si zboară...

Florile toate din gradina din vis, înverzită,
Au curs ca nişte lacrimi de bucurie,
Ca motivele florale descusute din ie,
Primenite de roua smerită..

Curgeau pe masa mea de cafea, una câte una,
Roşii, albastre, galbene, violete,
Culori de primăvară prinse-n palete,
Risipite în aer când trece furtuna...

Mi-a intrat primăvara în casă cântând
Şi bucuria de a trăi regasită în flori...
Imaginare flori, culese dimineaţa, în zori
Şi din ceaşca albastră, zburând!

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de cer

Pe un colţ de cer voi scrie poeme
Cu pana unui pegas prins la jar mâncând,
Voi rescrie iubirea cuprinsă de vreme
Pentru tine Dragoste, să te văd zâmbind.

Verdele tău crud îmi va fi lumină
În nopţile ploioase ce în ferestre bat,
Îţi voi recita sonete ce sufletul alină
Scrise pe colţul meu de cer, unde te-am gravat.

Un pahar cu vin îmi este călimară
Rămas pe masă lângă colţul meu de cer,
Cuvinte se preling uşor şi se presară
Pe hârtia albă, învelind un trup de înger.

Şi nu-mi ajunge veacul, nici chiar era
Să scriu ce simt pe colţul meu de cer,
Am scris, voi scrie ce viaţa îmi oferă
Te iubesc pentru că eşti, semn de reper.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul îmi aduce aminte

Nucul şi-a făcut căciuli din albine,
Bâzâie cerul în frunzele verzi,
Soarele pune în ochi raze senine,
Să-l prind într-o clipă visez.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Tremură vântul în sângele meu,
Aducându-mi de tine aminte –
De dragostea ta dăruită mereu.

Albinele vin la roiniţa prinsă
Pe-o creangă din curcubeul întins,
De inima ta se lasă cuprinsă
Partitura reginei cântată în vis.

Polen de lumină adun, amintire,
Pentru cupa inimii dusă la vraci
Să tămăduiască vechea iubire
Din cuvintele spuse când taci.

Trăsneşte şi focul se-ntinde,
Nucu-i lumânare aprinsă în noapte,
Braţul Cenuşăresei mă cuprinde,
Am rămas văduv de a ta dreptate.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Timpul se răneşte-n nisip,
Roiul din nuc îmi aduce aminte:
Iubirea e jertfă în propriul ei chip!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că spune-mi Eva

eşti un tânăr adormit invers
care vede viaţa ca pe ceva bun
eşti decis să nu fii indecis în planurile tale de viitor
şi chiar dacă mă priveşti mirat
cu un pahar de vin pus pe jumătate
tot nu-ţi voi spune numele meu
pentru că eu nu am să-ţi spun cuvinte pe bază de săruri marine

cina o servesc la aceeaşi masă veche
acoperită cu o muşama tăiată pe alocuri
în mijlocul căreia arde o lumânare
drumurile mele sunt aceleaşi în fiecare zi
şi paharul din care beau a rămas mai mic
datoria de la pub s-a mărit
vânzătorul de ziare se face că nu mă vede
oricum în centrul oraşului se dă Metro Eirean pe gratis
şi fericirea aia de care-mi scrii cu atâta lejeritate
o găsesc fără să o caut
şi fără scrupule
iar dacă spui un thanks mai primeşti şi zâmbete
tot pe gratis

vezi tu bătrâne ofiţer de paradigme
dacă laşi gândacul să te asocieze cu un nume
s-ar putea să devii un filosof fără amante
aşa că spune-mi Eva
cea care ţi-a intrat în buzunare să-ţi scormonească idealurile
şi să-ţi numere aerul chinuit din declaraţiile de dragoste

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuperca blestemată

O sărmană ciupercuţă, blestemată de-o mătuşă,
a crescut în întuneric, într-o casă părăsită,
după uşă.

Doi gândaci îi dau târcoale, istoviţi de căutare...
îşi dreg glasul şi o-ntreabă dacă a găsit prin preajmă
de mâncare.

Ciupercuţa le răspunde că ea nu poate să meargă.
şi stă-n loc de când se ştie şi crede c-aşa rămâne
viaţa-ntreagă.

Gândăceii o ascultă, neînţelegând ce are,
de nu poate să se mişte... c-ar fi vrut să o invite
la plimbare.

Cel mai mic se-ndrăgosteşte de piciorul ei fragil,
îi admiră pălăria roşioară, ce îi dă mult
sexapil.

Stă lângă ea ziua-ntreagă, spunându-i că-i minunată,
prea frumoasă şi deşteaptă şi-ar vrea să-i fie mireasă,
de îndată.

Ciupercuţa, fericită că-n sfârşit iese la soare,
se apleacă, îl sărută... însă e otrăvitoare
şi... el moare...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

ploua în cer
era târziu şi era frig
privirea se pierdea printre rânduri
crestam gânduri în noaptea aceea
plângeam şi rătăceam în lumea intunecată
a celor de aici de mult plecaţi
mă desprindeam de dureri, de tăceri
de azi şi de ieri
lăsasem mâinile libere
pentru a-L primi în casă
vinul era roşu
sânge ce curgea dintr-un suflet
clopote bat iarăşi pe deal, toaca plânge în vale
nu ştiam ce roşu era sângele azi
pe cer aşezasem un semn
pentru cei ce trec pe aici
pe masă, o pâine de casă
bucăţi din trup răstignit...
pe o coală albă
un cuvânt şi o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene nevăzute

Când a plecat trântind uşa în spatele lui,
iubirea mea a fugit ca o nebună după el,
dar s-a zdrobit de tocul uşii, oprită de o mână nevăzută Durerea,
apoi a căzut în genunchi într-o baltă de lacrimi şi suspine,
a rănit-o rău, dar nu a murit,
doar a strigat în gând la Dumnezeu întrebându-l de ce? de ce?
încet s-a ridicat târându-se până în casă,
rănile sufletului îi sângerau puternic,
s-a aşezat la masă cu capul între mâini
aşteptând o minune să-i panseze durerile sfâşietoare din piept,
apoi a înălţat rugăciuni pentru viitoarea lor înmormântare,
aprinzând lumânări pe altarul Credinţei.

Când se aştepta mai puţin,
la uşa iubirii mele bătu linguşitoare Ura
despletită, cu ochii sticloşi ca moartea rânjind fericită
că va mai racola o victimă,
şi învârtindu-se în jurul iubirii
a invitat-o să se răzbune pentru durerile suferite.
Iubirea pioasă i-a simţit imediat otrava firii
şi a scoso repede afară din casă.

Aşteptând cu multă răbdare pe pragul uşii,
Uitarea, gândind că e momentul potrivit,
a intrat şi ea în casa iubirii mele.
Ce vrei de la mine? a întrebat suspicioasă iubirea,
pleacă, pleacă...
nu vreau nimic, am venit doar să-ţi dau un sfat bun, zise Uitarea,
rănile aproape ţi s-au cicatrizat,
ai de gând să mai înoţi mult în oceanul apatiei?
uită dragă, apusul iubirii tale,
timpul nu se mai întoarce înapoi, doar amintirile lui,
aminteşte-ţi doar ce a fost frumos între voi,
altfel dai hrană gratuită Neâncrederii,
care cu tentaculele ei de caracatiţă te va sufoca
şi nu va fi bine pentru tine în viitor.
Timpul şi Dumnezeu au hotărât soarta ta motivată nu tu.
Iubirea mea a ridicat încet capul
şi s-a scăldat lung în ochii Uitării,
promiţâmdu-i bâlbâit că-i va urma sfatul.

Dar la uşa iubirii mele mai aştepta nerăbdătoare cineva,
vesela şi tonica Speranţă.
Ce mai faci? a întrebat-o zâmbind,
iubirea a ridicat apatic din umeri în loc să-i răspundă.
Hai cu mine la geam, îi spuse Speranţa să îţi arăt ceva...
vezi acolo pe trotuar bărbatul acela frumos,
e fostul tău iubit,
stă nepăsător cu mâna în buzunar aşteptând o altă femeie.
După cine regreţi? te-a uitat de mult vânătorul de fuste,
mâine, ea va fi cea rănită.
Mulţi oameni se joacă uşor cu sentimentele altora,
dar habar n-au ce taxă scumpă plătesc în viitor.
Sper că te-am vindecat oarecum...
acum poţi merge mai departe în viaţă,
atâtea lucruri frumoase te aşteaptă,
dacă vrei cu adevărat,
hai, capul sus zise Speranţa
şi ţine-te bine de braţul meu
în scurt timp ai să-mi mulţumeşti...
bucurăte că ai avut norocul să iubeşti
şi nu ai trecut prin viaţă degeaba ca mulţi nefericiţi,
acum înţelepţeşte-te...
fără durere nu ai cunoaşte bucuria lipsei ei.

poezie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambianţa

O şampanie pe masă,
Pe perete – un tablou;
Lângă mine-i o "frumoasă",
N-o ating, că-i bibelou.

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşti târzii

Îmi loveşte vântu-n geamuri,
Cu un zgomot sec şi dur,
Învârtindu-se prin ramuri,
Prin copacii din-mprejur.
Vrea să-mi spună despre tine,
Cum că de departe-mi vii,
Să te-aştept cum se cuvine,
Ca-mi aduci doar bucurii.
Numai că-i... târziu acum...
Aşteptând ani în neştire,
Îmi ajungi când scriu postum,
În romanul scris "IUBIRE"!
Te-aşteptasem viaţa toată,
La fereastră pe furiş,
Cu privirea-nrourată,
Să-ţi văd paşii pe prundiş!
A trecut atâta vreme...
Nopţi şi zile de-aşteptare...
Fără nimeni să mă cheme,
Dintr-a vieţii resemnare!
Şi nimic nu-mi mai e verde
Nici chiar ziua nu-mi străluce!
Noaptea, luna-n nori se pierde,
Muguri, floare n-or s-apuce!
Să te-aştept, parcă n-am vrere...
Obosit-am în vedenii...
Ochii mei fără putere,
Zac pe vise, sumedenii!
Spune-i vânt să se întoarcă,
Spune-i să rămâie-n pace!
Vraja nopţilor să-mi toarcă,
Şi-ntr-o stea mă voi preface!
Spune-i să nu fie trist,
Ci să-şi vadă-n faţă mersul,
C-om purta în suflet CRIST
Şi pe aripi Universul...

poezie de Anna-Nora Rotaru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare,
Curaţi ca de mărgăritar,
Te-au aşteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au aşteptat, sărmane flori,
În liniştea mea moartă,
Şi,-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foşnea un pas la poartă.
Amurgul vineţiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca nişte lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.

Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.

Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.

Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.

Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.

Tu nu poţi să fi declin
nici într-un pahar cu vin,
decât al iubirii chin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte! (Memento!)

Uşor e-n fericire să uiţi de Dumnezeu,
Dar îţi aduci aminte atunci când dai de greu.
Tu, omule, nu merge pe căile greşite,
Te roagă şi cinsteşte-L şi-n clipe fericite!

poezie de George Budoi din Poezii (28 mai 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de casă...

Oraş frumos, Bucureşti,
Capitala ţării eşti.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăţi, îmi faci sufletu'.

Şi când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu eşti ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viaţă, ceva să realizez.

De părinţi, mi se face dor
Şi atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galaţi, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiţionat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulţi, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraş mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!