Aştepţi să te muşc şi eu tac (poem dedicat vieţii)

am devenit femeia de carton.
ochii tăi se agaţă de mine,
cu remuşcarea unui geniu ratat,
clopot cu limba in unghi, ca un fulger.
mă priveşti, te privesc... şi tac!

amurgul tropăie prin noi, în galopul copitelor de cristal.
mă înfioară gura timpului, îmi râde-n faţă sărutul palid cu dinţi retezaţi.
mă crezi o cârjă, vrei să te sprijin, dar sunt mai şchioapă decât tine.
îmi perforezi cu dinţii mâna... şi eu tac.

mimezi ceremonia dansului în doi, tentaţi în simţuri dereglate, versuri,
cuvinte zdrenţuite fac cangrenă.
învinsul delir!
o stea agăţată de noapte îmi cere o ţigară.
mai am două, ia tu una!

am devenit femeia de carton decupat,
saltimbanc, arlechin.
tu crezi că sunt jivină
aştepţi să te muşc, dar te privesc şi tac.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzunarul timpului de la piept

cu mâna la tâmplă preţuiesc o filă din carte
şi-i mulţumesc timpului ca esenţă a unei metafore
pentru femeia cu zâmbetul unui hotar
din colţul meu de cer

în patul verde cu dimineţi odihnite de îmbrăţişări
notez într-un caiet zilele seri şi nopţile zile
ce vor rămâne în urma noastră
memorabilă iubire

alt poem – aceeaşi femeie
cu fiecare vers mă cuprinde o superbă nostalgie
o necunoscută în ciclul ireversibil al întoarcerii
unui arc al ceasului celest

seninul dintr-o trecere fulgerătoare
o supremă delimitare ce este însăşi viaţa
o imagine trecută pe o invitaţie
la timpul prezent

am devenit aşteptându-te
nesomnul odihnit în decenţa puţinului timp rămas
legănându-mă-n cuvinte iarăşi scriu
cu emoţiile amintirilor iubesc şi tot scriu să nu tac

am rătăcit destul ca să înţeleg statornicia
lângă tine sunt reîntâlnirea cu mine
sunt răspunsul la ce sunt
în declinări de verbe am devenit trăirea prin cuvânt.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidit manolic

ai devenit o legendă a simţului ce râde
cu roi de guri ştirbe
însetate să bea lumina flăcărilor plete
ce se scurg pe umeri

noaptea freamătă acoperită de noi
ca de o glorie şi tu ...taci?!
este greu dincolo de alunecarea de tine însuţi
crezi în ancora din ochi lăsată spre mine
drept ţărm de debarcare

speri să răsădim flori de piatră la polii globului
căzuţi în abisuri mă priveşti nu scoţi un cuvânt
mă îngheţi în trecerea asta
peste pardoseala lumii

trupul de vârsta plină de muguri
doare cu lacrimi prelinse
în vremea marilor iubiri

nu îţi pot sădi cerul la rădăcină
aprind lumini ce te privesc surprinse
zâmbetul tău s-a îndrăgostit de mine
eu l-am zidit manolic

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt, cuvinte

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţa de mătase

aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
cu trupul orei sibilinice şi sâni decoltaţi
să pot fugi de spaimele magice
prin iarba adormită
peste cântecul greierilor
peste cuvinte înfrunzite-n copaci

aş vrea să fiu femeia cu picioare de pasăre
cântând nopţilor insomniace
într-o bodegă cu mult fum şi mese pătrate
goală ca mine în aşteptarea
altui răsărit cu mai mulţi sori

mă uit în oglindă
sunt Lucky maimuţa de mătase
umblu desculţă pe o lume de cioburi
încerc să ies din scheletul de piatră
dincolo de carne şi oase eşti tu
spargi noaptea în dinţi

sunt picătura de sânge căzută
pe trecerea spre realitatea
mută oarbă surdă nebună
femeia fără nimeni femeia fără nimic
cânt imnul tenebrelor
râd de căluţul de mare
de sirena care nechează

aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
dar nu sunt şi mă mint

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt Dumnezeiesc

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul

Din temple egiptene, tu apari...
Din depărtatele deşerturi
Al lumilor arabe,
Chipul tău nu vrei să ni-l arăţi
Crezi că noi avem păcate?
De îţi ascunzi faţa de toţi?

Îmi ieşi în cale, dar mă priveşti cu frică
Îţi pui vălul, de câte ori mă vezi
Şi crezi că nu am dreptul
Ca să privesc o clipă
Ochii fascinanţi, şi verzi.

Începi să râzi, eşti o enigmă
Nu ştii ce e amorul
Şi fugi, te-ntorci, zâmbeşti
Şi-ţi pui, pe chip, iar vălul.

Dă-ţi voalul la o parte,
Vreau să te văd mereu
Sau vrei ca să îmi porţi credinţă?
Dă-ţi vălul la o parte, din faţa mea,
Eu nu sunt Dumnezeu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drogul iubirii

mi-am aprins o ţigară
şi am tras cu sete din ea
nu am ştiut că în mijlocul ei
este plantat drogul iubirii
mi-am otrăvit gura cu dulceaţa
din floarea de salcâm
privesc în globul de cristal al vrăjitoarei
îmi văd timpul prins într-un tablou
iubirea cum îmi dârdâie
în ritmul unui clopot
am simţit o mână
care frământa frunza de trifoi
iar noi pluteam în cupa fericirii
dansam în ploaie de cuvinte
şi aveam ca martori
noaptea
ziua

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii de carton

nu poţi să scrii poezie bună decât
cât de cât
eşti pe moarte puţin
(?!) –
una bună se va trage cu tine
de şireturile pantofilor de carton de
unică-nmormântare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcat în faţa muzei

Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Şi inimile să se îndrăgostească.

Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să ştii că te plimbi prin mine,
Şi tu cu tocuri călcai peste.

Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Şi făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.

Sunt un haos, un dezastru,
Ţi se v-a spune cu nesimţire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai îngheţat cu a ta privire.

Sau poate-i doar un vis,
Dorinţa-mi e să nu mă mai trezesc,
Aş face acest compromis,
Ca să pot doar să te privesc.

Ce perversă-i fericirea,
Ne vrea cuminţi să stăm,
Dar ca să-şi îndeplinească menirea,
Regulile trebuie să le încălcăm.

Sau poate-i doar destinul,
Care ne-a adus în faţă,
Prezentându-ne tot chinul,
Ca să înţelegem cuvântul "viaţă".

Mi-ai alergat până în versuri,
Şi pe foi mi-ai picurat cerneală,
Mi-ai înnodat ale vieţii înţelesuri
Şi ai devenit muză intr-o seară.

Acum e timpul să rămâi,
Să faci ce vrei din mine,
Sunt soldatul cel din linia întâi,
Ce fără scut te vrea pe tine.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am indrăgostit

E zi de april astazi în calendar.
Singur merg pe drum şi te zăresc
Pasul tău încet, catifelat şi clar
Mă inundă în vis. M-opresc.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taina te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

Gingaş mă priveşti cu ochi de catifea
Şi păşeşti zburând cu dor nebun.
Mi-ai rămas în gând şi nu te pot uita.
Te iubesc, dar nu pot să-ţi spun.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taină te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele Celui Fără De Formă îi sunt relevate celui care priveşte dincolo de formă, căci locul din care priveşti îţi creează experienţa cu ceea ce priveşti. Dacă privirea ta transcende forma, vei zări Nevăzutul, iar dacă poţi vedea Nevăzutul, înseamnă că priveşti prin ochii Nevăzutului. Nevăzutul nu este văzut de cei care privesc, ci doar de cei ce văd ceea ce privesc, pentru că niciodată nu o să vezi Liniştea, dacă priveşti de la nivelul sunetului. Ochii prin care priveşti, determină ceea ce vezi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-adună anii

Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceaţa vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.

Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung să înţeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!

Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.

Parcă îl simt şi azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu fereastră...

pervaz
zidit
din praf de istorie.
sunt umbra colţului de cer
sprijinit de ochii tăi
şi-n verde de pictor flamand
pictat…
uite:
în glasul trecutului
împletind larg orizonturi
prin şuvoi ce ţine strună
cai negri de nori
ce tropăie în furtună
privesc din tabloul
unde stau întors în mine
urme străine de-afară
pervaz,
tu fereastră,
te sprijin,
trasparentă
deschizând veacuri
dinspre-năutru în afară,
din istorie şi trecut
prin tabloul înrămat,
peretele alb,
timp,
suntem,
eu pervaz,
tu ferestră...

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!