Zidit manolic

ai devenit o legendă a simţului ce râde
cu roi de guri ştirbe
însetate să bea lumina flăcărilor plete
ce se scurg pe umeri

noaptea freamătă acoperită de noi
ca de o glorie şi tu ...taci?!
este greu dincolo de alunecarea de tine însuţi
crezi în ancora din ochi lăsată spre mine
drept ţărm de debarcare

speri să răsădim flori de piatră la polii globului
căzuţi în abisuri mă priveşti nu scoţi un cuvânt
mă îngheţi în trecerea asta
peste pardoseala lumii

trupul de vârsta plină de muguri
doare cu lacrimi prelinse
în vremea marilor iubiri

nu îţi pot sădi cerul la rădăcină
aprind lumini ce te privesc surprinse
zâmbetul tău s-a îndrăgostit de mine
eu l-am zidit manolic

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşti în mine, ca într-un acvariu

priveşti în mine, ca într-un acvariu
dezbrăcat de imaginaţia prezentului rănit.
viaţa se schimbă singură, baby.
viaţa pictează cu buzele,
cuvintele înoată, dincolo de realizarea
discretului umor şi a unei fine ironii.

priveşti în mine, sprijinit pe iluzii
surprinse de inocenţa acvariului zidit manolic
pianul cântă, acompaniat de o orchestră.
te invit la o cafea.
ne vom cunoaşte mai bine
sub cerul pătat de incertitudini.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am indrăgostit

E zi de april astazi în calendar.
Singur merg pe drum şi te zăresc
Pasul tău încet, catifelat şi clar
Mă inundă în vis. M-opresc.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taina te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

Gingaş mă priveşti cu ochi de catifea
Şi păşeşti zburând cu dor nebun.
Mi-ai rămas în gând şi nu te pot uita.
Te iubesc, dar nu pot să-ţi spun.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taină te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Sunt la vârsta marilor culori
şi-a marilor uşi
care anunţă neantul,
dar pe care nu voi a le deschide
decât din mine şi cu mine
cum vreau.

sunt la vârsta marilor muzici
şi-a marilor acorduri
cre anunţă un ţipăt
dar pe care nu voi a-l auzi
din mine,
decât dincolo de mine.

sunt la vârsta marilor irişi
şi-a marilor unde
care anunţă eclipsa totală de culoare
dar eu nu vreau s-o văd, încă

din mine se deschid uşi cu strigăte de fericire

poezie de Corina Plesa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doare...

E greu, când te doare şi taci
E greu dar nu ai ce să faci
Şi taci, şi te opreşti să nu strigi
Şi-atunci, te-nchizi în tine... şi plângi!

Cei dragi îţi spun că tu poţi
C-ai mai trecut şi ştii să suporţi
Şi strângi din dinţi, şi te faci că e bine
Şi ţii durerea adânc, închisă în tine.

Va trece şi asta, iţi spui optimistă
Şi inima mea nu va mai fi tristă
Apoi râzi, şi arăţi că nu-ţi pasă
Vedeţi dragii mei, că sunt curajoasă?

O altă durerea pe mine mă apasă
E dorul de voi, să fiţi toţi acasă
La piept să vă ţin, cu mine aici
Ochii să-nchid, să fiţi iarăşi mici!

poezie de Elena Bulancea (2 februarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata Lunii

Luna veghetoare pleoapele-şi ridică
lumina solară îi încălzeşte chipul
sufletul meu un poem îi dedică
sub aripile nopţii visează şi Timpul.

un vis mă poartă până la Lună
în înaltul cerului împodobit cu stele
iubirea-i mă îndeamnă să fiu mai bună
aşează peste mine mătăsoase dantele.

străbate cerul printre vise măreţe
şterge lacrimi pe obraji de îngeri
este regina lumii plină de nobleţe
destramă abisuri a nopţii plângeri.

cerne peste mine înţelepte poveţe
electromagnetism să nu cred în înfrângeri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să te muşc şi eu tac (poem dedicat vieţii)

am devenit femeia de carton.
ochii tăi se agaţă de mine,
cu remuşcarea unui geniu ratat,
clopot cu limba in unghi, ca un fulger.
mă priveşti, te privesc... şi tac!

amurgul tropăie prin noi, în galopul copitelor de cristal.
mă înfioară gura timpului, îmi râde-n faţă sărutul palid cu dinţi retezaţi.
mă crezi o cârjă, vrei să te sprijin, dar sunt mai şchioapă decât tine.
îmi perforezi cu dinţii mâna... şi eu tac.

mimezi ceremonia dansului în doi, tentaţi în simţuri dereglate, versuri,
cuvinte zdrenţuite fac cangrenă.
învinsul delir!
o stea agăţată de noapte îmi cere o ţigară.
mai am două, ia tu una!

am devenit femeia de carton decupat,
saltimbanc, arlechin.
tu crezi că sunt jivină
aştepţi să te muşc, dar te privesc şi tac.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul pescăruşului

Un pescăruş
în albul zbor
a poposit în visul meu
o noapte
şi-a zămislit iubirea
prin sfânta lui zidire.
S-a întors
spre mare
şi plânge-n mine
noaptea aceea albastră
din facerea lumii
măsură vie
a timpului trecut.
Se aprind lumini fugare
peste doruri regăsite
luna îşi revarsă
razele palide
peste pământ
ochii privesc
depărtarea nesfârşită
a zării.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umila speranţă

neagră e noaptea
în care aţi ucis lumina
din mine, din tine
e tragic şi nu e bine
în noaptea asta
chema-voi la masă
animale flămânde
să smulgă fâşii dintr-un trup
răstignit pe o cruce la răscruce de vânt
pe masă voi pune o inimă
mi-aţi smuls-o din piept
într-o clipă nebună
ochii mi-s uzi şi lacrimi curg
se scurg din mine pe străzi amputate
mă dărui vouă în noaptea cea nouă
eu nu mai am ce să mai fac astăzi cu mine
în astă cloacă, murdară, urâtă şi hâdă
vino Doamne să vezi ce a mai rămas din lume

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi eu

Privesc muntele cerului
Cu plete dalbe
Curgînd spre purificarea planetei.
Privesc colona infinitului,
Seamănă cu cea a lui Brâncuşi,
Dar nu-i făcută de mână de om.
Este celestă şi măsoară viaţa Pămîntului!
Privesc pe cer şi admir copacii vieţii
Ce se agită-n frunze aurii
Lăsînd să izvorască-n zare
Lumina divină a Soarelui.
Privesc pe cer cum zboară îngerii
Cu chinuri şi lacrimi de dor,
Culeg izvorul tinereţii
Ca să o arunce pe Pămînt,
Privesc cerul şi văd oceanul
Ce se inchină-n faţa divină
Şi lasă să-i smulgă un strop de apă-Lumină
Pe care o pulverizează pe Pămînt
Lăsînd să rodească viaţa
În suflete pline de lumini.
Vor străluci valorile benefice
Pe straiele planetei-Pământ
Şi pacostea de maleficitate
Se diminuează pînă-n sfîrşit.
Privesc pe cer lumina Lunii
Care se ascunde de mine
Şi o intreb:"De ce te ascunzi de oameni?"
Şi ea imi raspunde: "Aşa este scris!
Ca să salvez viaţa pe Terra, Eu, Luna,
fratele meu cel mai mare, Soarele,
Şi îngerii Domnului suntem veniţi să salvăm acest Pămînt!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţa de mătase

aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
cu trupul orei sibilinice şi sâni decoltaţi
să pot fugi de spaimele magice
prin iarba adormită
peste cântecul greierilor
peste cuvinte înfrunzite-n copaci

aş vrea să fiu femeia cu picioare de pasăre
cântând nopţilor insomniace
într-o bodegă cu mult fum şi mese pătrate
goală ca mine în aşteptarea
altui răsărit cu mai mulţi sori

mă uit în oglindă
sunt Lucky maimuţa de mătase
umblu desculţă pe o lume de cioburi
încerc să ies din scheletul de piatră
dincolo de carne şi oase eşti tu
spargi noaptea în dinţi

sunt picătura de sânge căzută
pe trecerea spre realitatea
mută oarbă surdă nebună
femeia fără nimeni femeia fără nimic
cânt imnul tenebrelor
râd de căluţul de mare
de sirena care nechează

aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
dar nu sunt şi mă mint

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

La picioarele sufletului

scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deşarte, tăcută şi rece'i aşteptarea
foşnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deşert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă caţăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopţii
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste ţărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineţii în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraş adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute şoapta se înalţă
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă aşez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămaşa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori

scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deşarte, tăcută şi rece'i aşteptarea
foşnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deşert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă caţăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopţii
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste ţărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineţii în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraş adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute şoapta se înalţă
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă aşez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămaşa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru asta am devenit cer

Fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiau umbrele alungite...
Stelele cădeau din înalt
Şi se stingeau pe asfalt.
Cioburile clepsidrei evadaseră
Dincolo de secunde,
Se aşezaseră ciorchine
Pe braţele ude.
Creşteau în mine copaci de lumini
Şi stelele în carenea-mi, prindeau rădăcini.

Pentru asta am devenit cer!
Şi ploi de cuvinte cădeau din mine,
Lacrimi şi suferinţe...
Non-sens. Un palmares de îngeri.
Un ţinut al renaşterii
Când fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiesc umbrele alungite.
Iluzii... Şi vis de poet...
Pentru asta am devenit cer
Şi am fost dată la amanet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect nou

trăiesc o nouă stare încep un nou proiect
sap în mine adânc ca într-o fântână
n-am în suflet ură sau vre-un gând abject
turma mea de vise stă în magica stână.

izvoresc în mine iubiri fermecate
îmi e drag pământul ticsit cu splendori
îmi e drag şi cerul cu sfere înstelate
îmi e dragă lumea plină de candori.

vreau să se oglindească Luna-n mine
ca într-o mare plină cu valuri limpezi
în noaptea albastră când gânduri senine
asaltează cerul cu aripile repezi.

sunt plină de lacrimi dar totuşi mi-e bine
colind cu bucuria printre mândre zăpezi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te zidesc

printre lacrimi şi cărămizi
rugăciune în templul eu-lui
mă supun dorinţei de înalt
privesc cu genunchii întorşi
lumina din ochii tăi
şi-mi rup bucăţi din inimă
le aşez în cele patru zări
închinare lacrimii tale
izvor tămăduitor

îţi privesc uimirea
te acopăr cu vise
şi tu mi te supui cărămidă
în mâinile mele aspre
de căutare
de nesfârşit

te amestec cu nemărginirea
cerul mă fulgeră
pământul mă roagă să-i fiu rădăcină
şi eu zbor
spre adâncul dureri din mine
spre înaltul iubirii din tine

între cer şi pământ
tu fântănă
eu o sete de neoprit

tu
o Ană
eu
un dor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am zărit

l-am zărit
se vorbea pe stradă de mine
l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri
trist rătăcit speriat de lume
cu ploaia şiroindu-i pe ochi pe gură
cu mersul nesigur de om rănit
răpus de coarne de fier
şi târât de învingătorii
în straie de lână şi coifuri în glumă
în urma lui doar ură
cui îi pasă zic,
apoi urlu cu lupii la strungă,
cui?

prin mine
trec trenuri de umbră
batalioane desuete-n furtună
rupe crivăţul din mine hălci de sânge
treci şi tu iubito strada pe urmă
ca o nălucă fulgerând
glodul şi cioburi de lună

în cerul gurii
am senzaţia de tine
îţi zic
încă îţi mai simt
respiraţia lipită de mine
îmi e cald şi atât îmi e de bine
încât am uitat deja
că de fapt sunt singur
şi aproape de moarte
şi atât de departe de lume

e trupul lui s-a sinucis
uite, l-au aruncat în uitare
acolo unde luna
întretaie lumina cu umbra
şopteşte ferit de mine strada într-una

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc şi mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad şi plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Şi o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Şi-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toţi ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Şi timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Şi emisfere se divid,
Este aceeaşi luptă crudă
În întunericul perfid.
Şi se succed război şi pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Şi în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un şevalet
Şi prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sângerează fiinţa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele şi-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Şi în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de şoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Şi sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Gheţari şi în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Şi cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Şi trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Şi-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăşi "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu nu vii

Când tu nu vii mă doare primăvara
Nu mai întrezăresc a florilor lumină
Crengile se încovoaie de povara
Mugurilor cu inima de dor plină.

Când tu nu vii rău mă plânge cerul
Cu lacrimi gustate de lună-n taină
Mă scaldă anotimpuri reci cu dorul
Şi mă îmbrac cu durerea, a iernii haină.

Când tu nu vii mă locuieşte pustiul
Cu buruieni mirosind a blestem
Mă rog să înflorească-n mine Raiul
În veri târzii noi doi să ne revedem.

Când tu nu vii îmi reproşez (ne)uitarea
Că am lăsat amintiri pe un ţărm de cuvânt
Au venit valuri hapsâne şi mi-au dus iubirea,
Dar nu-i nimic pierdut, cât timp ştiu cine sunt.

poezie de Lavinia Elena Niculicea (28 martie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!