Tu fereastră...

pervaz
zidit
din praf de istorie.
sunt umbra colţului de cer
sprijinit de ochii tăi
şi-n verde de pictor flamand
pictat…
uite:
în glasul trecutului
împletind larg orizonturi
prin şuvoi ce ţine strună
cai negri de nori
ce tropăie în furtună
privesc din tabloul
unde stau întors în mine
urme străine de-afară
pervaz,
tu fereastră,
te sprijin,
trasparentă
deschizând veacuri
dinspre-năutru în afară,
din istorie şi trecut
prin tabloul înrămat,
peretele alb,
timp,
suntem,
eu pervaz,
tu ferestră...

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde de pervaz

Uite că azi nu voi face risipă de mine
voi dansa cu uşa de la intrare
voi chema geamurile la spart
şi voi sări pe saltea până arcurile îmi vor cere
îndurare!
Uite că azi am chef de risipă!
Uite
eu am şi uitat
deja!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restaurare

Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
şi-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.

Când l-am pictat, am pus în el iubire
şi l-am păstrat – n-am vrut nicicum să-l dau –
iar apoi l-am privit cu mulţumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.

Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.

Culorile veneau din vechi poeme
şi se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.

E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o faţă urâţită
în timpul ce-a trecut, şi nu oricum.

Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.

Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiţă ca de gel.

Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuşi l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!

Aş vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
şi iată o idee –minunată!-
îl scot din ramă şi-l restaurez.

E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceaţă,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă faţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani lungi

A-mbătrânit şi ea, cabana noastră,
de-atâta aşteptare-n anii lungi,
iar lemnul ei e-acum uscat şi fungi
îmi pare că se-adună sub fereastră.

Era, pe vremuri, un pervaz acolo,
cu flori aprinse, vii, ce dau culoare
şi fac, din orice zi, o sărbătoare.
Era odată! Nu mai e! –Alo!

Eu am ajuns, tu unde eşti? Mai vii?
Te-aştept, desigur! Eşti, deja, pe drum?
Eu mă ocup de sobă, scoate fum,
şi-i praf pe toate de pe-aici, să ştii!

Voi încerca, pe rând, să le adun:
şi vasele, şi cărţile, iar patul
îl voi aerisi puţin. Canatul
de la fereastră nu mai este bun.

Ajungi diseară? Bine! Foarte bine!
Am timp destul, va fi curat pe-aici!
Să mergi încet, la cal să nu dai bici,
că e bătrân şi el! Ca noi, ca mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tabloul...

(lui Theodor Aman)

Privesc tabloul tău "Hora Unirii",
Din anu-acela cei cu el de-o seamă,
Când România, buna noastră mamă,
Purta pe frunte nimbul izbăvirii...

Mă răscoleşte umbra amintirii
Şi parcă-aud mulţimea cum aclamă,
Un Domnitor, doar unul se proclamă,
În ceasu-acela mare al înfrăţirii.

Tabloul tău cuvântă ca şi slova
Şi-atât de scumpă-mi este mie hora
Că cei de-aici, străbunii din Craiova,

De cum ştiură că sosise ora,
Cu Ţara Românească şi Moldova,
Un imn le înălţară, tuturora.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul Roşu: Neisprăviţilor! Caraghioşilor! Întoarceţi-vă cu faţa la mine. Paznic! Unde eşti? (Paznicul dă din umeri.) Vino aici! Ajută-mă să pun sus tabloul! (Paznicul vine. Se chinuie amândoi şi până la urmă reuşesc să agaţe tabloul. Îl privesc cu toţii câteva secunde. Tabloul cade iar.)
Tânărul: Li-ber-ta-te!
Omul Roşu: Vă mănâncă pielea.
Tânărul: Li-ber-ta-te!

replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis nocturn

Stau... privesc şi te ador,
Sunt pictor... penelul meu simt cum vibrează,
Mii de culori pe un tablou de amor,
Iar tu stai... goală... trează!

Privesc la păruţi despletit...
Ce lin ţi -alunecă pe umeri...
Un sân ascuns, e pedepsit,
Nu încerca să-l numeri.

A tresărit... e doar un sfârc...
Nu ii găseam culoarea,
Am obosit, sau ochiul stâng
Nu-mi înţelegea chemarea.

Amestecam, culori nebune
Ba roşu... grii, verde, grena...
Unde doamne le voi pune
Eşti goală, cum te voi picta?

Şi-am coborât, pe burtă în jos,
Şirag de perle albe, aurii...
Pielea... un galben catifelat, sfios,
Iar eu... vroiam tu să nu ştii.

Un negru... egoist... vopsea
Striga... am locul meu, pictează -mă
odată!
Şi am răspuns, munte grăbi... e rea,
Ea... nu-şi întoarce faţa... niciodată.

Doar trupul ei prindea contur,
Tablou pictat în miez de noapte
Culori de un albastru pur...
În jur... le-aş presăra pe toate.

Şi... m-ai privit... pe-ascuns bag seamă...
Că trupul tot l-ai dezvelit,
Mantia albă, te înconjoară
Doar pubisul ţi l-ai acoperit.

Pictam ca un nebun... culori fatale,
Sudoarea de pe frunte îmi cădea.
Şi îmi spuneam în gând, sunt lacrimile tale,
Căzute dintr-un chip, ce abia acuma îl pictam, durea!

Am desenat în jurul tău... pădurea, cerul,
Şi... patul pe care tu stăteai.
Şi nu-mi găseam doamne penelul
Cu care trupul gol pe pânză îl pictam.!

Atunci... cu măna înmuiată în vopsele,
Repar tabloul nu prea reuşit.
Te-am mângâiat vopsindu- ţi părul,
Şi sânul drept ascuns,... cel alintat.

Tabloul meu... prinsese viaţă,
Şi gura... mea ai sărutat.
Un trup pictat, pictat pe ceaţă
Dintr-un sărut, a înviat...!

Am adormit... cu şevaletul lăngă mine,
Când m-am trezit m-am speriat.
Erai în pat, aevia... ce minune?
N-a fost un vis... tabloul ce-am pictat.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ploaia batand in pervaz

o, sfântă a mea singurătate,
mână a lui Dumnezeu odihnindu-se pe umeri,
trup de-atata mers obosit aşează-te pe spate
şi începe să numeri...

numără încet, pe îndelete,
colindă până la treizeci şi trei şi hai înapoi,
nu râde, aranjează întâmplările în cete,
se uită cerul la noi!

fiecare clipă o sărută,
ne este dat de sus mersul ăsta prin lumea de jos,
uimirea strig-o tuturor, iar frica fă-o mută,
îngenunchează frumos,

ca un bunic aplecat peste iaz,
ca o bunică ce-şi sărută pe frunte nepotul...
vezi, e ca atunci când ploaia bate uşor în pervaz
şi se termină totul.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de burniţă –
firimituri pe pervaz
dar nici o pasăre

haiku de Letiţia Iubu din Paşi pe nisip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o secundă

Sunt un fir de praf
Ridicat de pasul sorţii în grabă,
Sunt un vierme
Care priveşte lumea prin gaura unui măr,
Sunt un licur
Zărit din adâncitura unei caverne,
Sunt un ol
Ce se sparge în colorit de emoţii,
Sunt un strop
Pierdut într-un ocean de vise,
Sunt niscaiva vorbe
Ce-aşteaptă universul să le-asculte,
Sunt o groapă
Săpată pentru a o umple cu amintiri,
Sunt un pervaz
Pe care stă cu coatele gândul,
Sunt ca o glumă
Aruncată în mijlocul slujbei de duminică...

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde iarna

ger la munte, ger la mare
şi cu el albă ninsoare
şi pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi

şi acum s-a repezit
cu vânt aprig şi-a-nflorit
flori de gheaţă în fereastră
ţurţuri albi în colţ de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?

mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem toţi aşa precum e zis
În stânci de piatră şi pe vechi izvoade:
Avem strămoşi, o limbă şi un scris
Şi un trecut de viitor ne leagă.

Să ne cunoaştem drumul înainte -
Pe urme de istorie păşim,
Prin tainicele şiruri de cuvinte
Cu drag de Ţară şi popor trăim.

Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toţii românescul nume,
Aşternem clipe dragi pentru vecii
Şi-un vis ne ţine demni pe astă lume.

poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de colivie

Florile de pervaz aburesc ferestre
Privind triste florile sub cerul liber,
Nu simt primăvara
Tinerete renăscută-n sărutul efemer de fluture
Vara cu doina zumzăită de albina indulcită
Toamna ce le adoarme de frigul iernii rece
Doar câte o imbrăţişare prin zăbreaua de sticlă
Efemeră simţire cu amăgirea
Anotimpului de colivie
Fără arzătoarea secetă ce naste
Scrisori rugi pentru ploaie-n
Trilul păsărilor insetate,
Totu-i e neschimbat
Un tablou de flori-n camere inrămat
Vesnic anotimp de colivie
Flori de pervaz privind pe geam...
Aidoma unor copii bolnavi
Cai inhămaţi pedepsiti de a lor stăpâni...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia cu lopeţi

Ea în chinurile facerii
presară păsări moarte pe pervaz.
Noi de jos o privim
feline flămânde
cu ochii acoperiţi de-al ei obraz.
Ploaia cu lopeţi
a trecut
printre şanţuri...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un tablou

cu hruşciov care coboară
din tabloul pictat de mine
şi-a luat pălăria de pe capul
unui taur obişnuit cu arene
şi coride
m-a întrebat dacă e tabloul meu
ţipa că nu-i plac picturile abstracte
că arta adevărată ar trebui să mobilizeze
individul şi să-l îndemne la acţiune
pe când tabloul meu e amoral
antisovietic, degradant şi
şi că
ar trebui să fiu trimis într-un gulag
la reeducarea
tranzistorul deschis transmitea
o conferinţă ţinută de hruşciov
acompaniată de un cântec
în spaniolă
iubirea mă arde
muzica se aude în noaptea de cristal
îmi promit că o să refac tabloul
pe hruşciov îl voi aşeza
pe un inorog cu învăţăturile
lui lenin în mâna dreaptă
aşezată pe o coapsă de femeie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

*******

sărută-mă
aprinde candela şi lasă o rugăciune pe pervaz
o pasăre în noaptea oarbă o va găsi

sarută-mă
închide ochii şi-ai să mă vezi din nou frumoasă
aşa cum mă ştiai şi cum mai sunt

dar ochii tăi de văzător mă uită
pot doar să sper

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se cred că nu mai sunt contemporani cu noi. Ei cred că deja sunt "istorie". O fi ce cred ei, dar sunt o "istorie" pe care nu o cunoaşte nimeni.

Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul bocancilor pe un pervaz

Bocancii soldaţilor aţipesc pe un pervaz,
Smuls din fereastra lumii boţite,
Cutreierând vise din macaz în macaz,
Descălţaţi de ei înşişi, şi fără cuvinte.

Bocancii aceia cu glod din infern,
Şi cu speranţa în pereţi, coşcovită,
Trăiesc moartea însăşi prin glonţul etern,
Şi viaţa întreagă ce-o să-i înghită.

Bocanci ai tranşeelor săpate -n cuvinte
Ce învârt în suflet mori de vânt,
Siberiilor ce vin să te alinte,
Când nici nu eşti înscris la cuvânt.

Bocancii aceia de dor şi baladă,
Ce-şi caută drum fără porunci,
Sunt obosiţi şi sătui să mai vadă
Cum omenirea doarme-n papuci...

Papuci ai trădării, aţipind liniştiţi
În pacea vândută sirului de călăi,
Continuu rozând călcâie de sfinţi,
Continuu cărând în ceruri noroi!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenie

Acolo unde se desfac mov toporaşii în lumină
Îmi voi face-o casă,-n poieniţa din pădurea de arin,
Unde-atinse de umbrele-nserării viorelele suspină,
Păsările ciripesc şi-n jur totul mi-e prieten, şi totul mi-e străin.

Mă voi odihni pe pat de rogoz tânăr tăiat din iaz,
Ascultând ce spune-ntunericul sticlos, împuns de licurici,
C-un felinar de pândă la fereastră, pe pervaz,
În vreme ce buha se va holba la mine cu ochii ei hipnotici.

Voi da foc casei când zorii-n aburi albi de lapte fierb,
Nu voi lăsa-n urmă decât cenuşă şi scrum în acea zi,
Şi voi înapoia poiana buhăi şi iezilor de cerb,
Atunci când luat de vânt se risipeşte fumul gri.

poezie de Robert Penn Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!