Întuneric

E încă noapte şi-i atât de rece
Şi nu ştiu azi dac-o să se lumine
Căci întunericul de fapt e-n mine
Şi sufletul încearcă să mi-l sece.

Bunătatea cu-amar mi-o otrăveşte
Bucuriilor le dă să bea venin
Durerii-apoi îi pune de-un festin
Pe inima ce-n pumnu-i o striveşte.

Şi nu mai reuşesc să simt căldura
Căci nu mai am în mine nimic sfânt

Iubirilor le-a luat firimitura
Dispreţul risipindu-le în vânt.

Tot ce-a rămas în urmă e doar ura
Ş-un greu blestem ce-mi cade din cuvânt...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu şoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Şi somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri şi vise, ce speri...
Şi scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduţi în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipeşte,
De cine acum te iubeşte,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Şi somnul mi-e greu şi-i târziu...
Mai spune-mi că nu mai uitat!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur mine

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde un singur mine
Ce rămâne fericit.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul, de mal, cu unda-i rece,
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie,
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase,
Şi florile din plete în vânt se scuturau...
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie,
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare:
- Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul de mal cu unda-i rece
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase
Şi florile din plete în vânt se scuturau
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare
Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt dureri ce strând inima-n pumn închizând cuvintele-n ea... şi-i atât de greu să le înveţi din nou să murmure...

citat din Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Veneai cândva şi tu cu dimineaţa,
În gara cu plecările vândute;
Când se topea pe iarbă-n rouă ceaţa
Iar soarele venea să le sărute.
Când ceştile nu cuprindeau amorul,
În picătura de cafea sorbit,
Şi dam speranţele la schimb pe dorul
Ce ochii tăi în mine l-au sădit...
Azi... nu-şi anunţă nici un tren venirea
Că-n două-i frântă linia ferată;
Încă mai taie-n inima privirea
O rană ce-a rămas nevindecată...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (6)

Un aer rece vine aşa
dinspre cuvinte
iar tu eşti mai posac ca o zi de toamna
ceva mai aproape ca moartea
şi mai departe ca viaţa...

Şi mă dezbrac de mângâierile tale
ca de o haină prea largă
şi mă încalţ
cu papucii pe care mi i-ai dat
şi pornesc prin viaţa
asta ca un fum ce-a părăsit focul
şi mi-e rece
din ce în ce mai rece

Cu cât ajung la cuprinsul acestei carţi
pe care nu ştiu cine
a numit-o atât de absurd "noi"..

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţa iubirii

Prin neguri de timp
străbate spre mine,
un glas tremurat
înecat în suspine.
Rostogolire nebună
ca o pală de vânt,
o umbră desculţă
fantomatic cuvânt
Străbătând din neant
a tăcerilor vale...
Mă cheamă duios
mă cheamă cu jale.

- Ai iubire să-mi dai,
ori un strop de alint?
fericirea din nou
vreau s-o ştiu,
vreau s-o simt.
Vreau din nou să trăiesc,
nu vreau doar să exist.
Să învăţ să zâmbesc,
să dezbrac tot ce-i trist.
Să mă iert de uitare,
să accept că sunt viu.
Să strivesc ce mă doare
şi ce-am fost iar să fiu!

- Ce vrei tu nu găseşti
nicăieri pe pământ
Trebuie-ntâi să-l sădeşti
ca pe-un sâmbure sfânt
În al inimi lut,
şi să-l laşi a-nflori...
Nu să ceri împrumut
ce nu poţi dărui!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, străino?

Cine eşti tu, străino?
Oare ce vrei de mă priveşti
cu ochii tăi de vânt?
Ocupi oglinda-n care anii mei
îşi torc tăcut
amarul lor cuvânt...

Cine eşti tu?
Şi ce vrei de la mine?
Nu te cunosc!
Ori... poate te-am uitat?
Pe sticla rece fantomatic vine
o umbră peste chipul meu ridat.

Cine eşti tu?
Şi fata unde este,
ce altă dată spre mine surâdea?
A-mbătrânit oglinda
şi-o ceaţă trece peste
imaginea ce se reflectă-n ea...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o boală-n mine!

M-am îmbolnăvit, grav, de România
Ca de-o boală sfântă dată din bătrâni,
Carnea mea-i e lutul şi îi port câmpia,
Iar în vene-mi curge apa din fântâni.

Bat în mine doruri - lanuri în furtună
Codrul meu de pâine are gust amar,
Sărăcia oful satelor îngână
În doinirea blând-a frunzei de stejar.

Vănturată cade, frântă sub blesteme
Bătută de piatră, luată-n viitură.
Ţara mea în mine disperată geme
Şi-ale ei jelanii-n suflet mi-s arsură.

Plânge-n mine crucea codrului când moare,
Apele ce matca nu şi-o mai găsesc;
Când se surpă stânca inima mă doare
Şi de-această boală simt că mă sfârşesc!

Mă-nvelesc cu cerul - pătură de stele,
Şi privesc spre mâine cu ochi de pământ;
Am o boală-n mine - plânsul ţării mele
Şi-l doinesc cu jalea închisă în cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Şi văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat şi nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Şi-atâta renunţare în privire
Că nu mai ştiu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ţi-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbeşti cu cei plecati şi, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ţi-e glasul stins, vorbeşti mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

Te-ndepărtezi puţin câte puţin.
Alegi cu moartea să te însoţeşti
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei şi nu te-mpotriveşti.

Te pierd... şi nu ştiu cum să te opresc
Să mai rămâi un timp în lumea mea
Să pot să-ti spun că încă te iubesc
Şi să-ţi arat ce-nseamnă dragostea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniţi

Tu eşti cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărţim.

Tu creşti în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" eşti "eu"!

Ştiu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îţi scriu dorul meu.

Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciţi
Goniţi din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniţi!

poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul de cuvinte

Şi îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolţea în versul tău femeia,
Invidioşi că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Şi-au coborât cu toţii pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un şold sculptat în rime!
Şi-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Şi te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Căci poate că stupida plictiseală
Ne-a strecurat în suflete venin.

În veacul strâmb şi plin de umilinţe
Şi ros de piedici şi-ncercări groteşti,
Lipsit de sensuri, taine şi credinţe –
E tot mai greu şi tragic să iubeşti.

Şi totuşi, plin mi-e sufletul de tine
Iar inima mea bate-n pieptul tău...
Dar nu mai ştiu de asta-i rău sau bine –
Şi tot mai des mă simt meschin şi rău.

Mă arde-n noapte aspra întrebare
De-i dragoste-ntre noi sau doar un joc...
De nu cumva ne minţim cu ardoare –
Şi-i aşteptăm sfârşitului soroc.

Ce trist ar fi să fie doar minciună
Să fim doar jalnici şi banali bufoni!
În lumea asta – plină de ranchiună –
Pe tabla ei de şah să fim pioni.

... Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Dar poate-i doar o simplă bănuială –
Căci dragostea-i şi miere şi pelin...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simte inima mea

Iar mă cuprinde dimineaţa
Încă o noapte n-am dormit,
Zorile îmi spală faţa
Sufletul mi-e răvăşit.

Iar visez la mângâiere
Şi că ochii îmi săruti,
Iar m-apasă o durere
Simt cum cad şi nu m-ajuţi.

Niciodată cu cuvinte
N-am să pot ca să-ţi explic,
Tot ce inima mea simte
Şi ce greu e să te implic.

Totu-n jur este prea rece
Rece e-n inima mea,
Singură şi nu-mi mai trece
Din minte figura ta.

Dar eu cu sufletul imimos
Păstrez o vagă amintire
A unui chip frumos
Ce-a însemnat iubire.

poezie de Eugenia Calancea (12 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora când...

E ora când se scutură castanii,
Când se trezesc dorinţele târzii,
În ochii tăi să vii să-mi stâmpăr anii
Şi dorul risipit în poezii.
E ora-n care sunt cuprins de teamă,
De nostalgii ce-s dureros de dulci,
Ascultă depărtarea cum te cheamă
La pieptul tău dorinţa să mi-o culci,
M-aş pierde-n tine aşa... ca într-o vară,
Când timpul curge greu şi obosit,
Un greiere ce scârţâie-o vioară
În grâul copt ce trebuie cosit.
Ca ochii umezi, blânzi, de caprioară
În adâncimea verde-a codrului,
Că te doresc, la fel ca prima oară,
Când mi-ai dat foc c-o şoaptă visului...
E ora când ademeneşte noaptea
Fantasmele ce-n mine trec râzând,
De după colţ, atent, pândeşte moartea
Indiferent îi spun să stea la rând,
Mai am încă în mine-un dor ascuns,
Ce gându-mi chinuie la ora când
Chemări aşteaptă doar să-mi răspuns
Hălăduind prin sufletul flămând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!