În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul cu efecte de miere

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbeneşte privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa sunt vremurile, nu poţi să fii moral, fără să fii în acelaşi timp imoral. Şi nu poţi să-ţi satisfaci vanităţile, fără să te umileşti din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate. Căci totul e atins de duplicitate azi. N-a mai rămas nimic curat...

citat clasic din Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima rămâne poetică

jocul de şah acaparează jumătate din ce eşti
în jumătatea cealaltă
eşti invitat să înveţi hulubi să meargă pe jos
îţi place totuşi să grădinăreşti ai proiecte frumoase
chiar dacă nu sunt de niciun folos

în fond mi se pare că înţelegi cum stau lucrurile
caloriile citadine (pe toate planurile) fac rău
au secat toate fântânile
orice caz vechi e doar un oribil coşmar
altfel noi toate şi vechi toate dacă nu începe să plouă
aş citi ceva din Faust

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

adu-ţi aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce ştie foarte bine cine trebuie iubit

aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte porneşte
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale aşa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuşi
supărător de strălucitor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila de albine

Polenul a uitat sa se inchine,
e luat de mic din fel de fel de flori,
si prefacut in miere, de albine,
si pus in faguri incercuitori.

Nimic despre polen, decat ca este
albinelor si matcii de folos,
ca el urmeaza tragica poveste
a tuturor jertfitilor de jos.

Polenul este lumea fara ranguri,
polenul este lumea si atat,
sub varste si sub bice si sub tancuri
tinand la steagul ei necoborat.

Polenul leaga treptele- ntre ele
si pune mot gradinii, la rascruci,
polenul face sa miroasa-a stele
si matcile si trantorii nauci.

Dar nu e prost si nu e fara carte,
asa precum il cred cei care-l vand,
ci este puritatea fara moarte
si este geniul omului de rand.

Cum tuturor lucrarea le convine
si de aceea nici n-o intrerup,
polenul nu mai poate sa se-nchine,
dar simte ca-i e mila de albine
si leaga dulce zborul lor de stup.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe jumătate de culoar

doi ochi pe un obraz într-o jumătate de mirare
nu-şi permite niciunul să se întoarcă
o întrebare se strecoară în mulţimea trecătorilor
nu mai e timp de luat peste picior
ferestrele au case care plâng în gări
cu jumătăţi de spaimă
vinovaţi oamenii vin şi pleacă tiptil pe străzi lăturalnice
câte unuia inexplicabilul
e dispus să-i dea un răspuns
pe jumătate lipseşte corpul delict cel puţin aşa se crede
maşinal cu un cuţit
e desfăcut pachetul de cafea apa bolboroseşte
o altă zi este de o jumătate de zi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola nu-i de vină

O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii şi ar muri de ruşine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citeşte nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăţi numai nordul?
De ce nu sudul, muşchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băţ la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?

Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă reţea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.

Nu m-am dezvaţat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veşnică iarnă, cum şi ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuşi, fără torţă în mână.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea neagră, când e vorba despre îmbrăcăminte, este o culoare modestă şi arogantă în acelaşi timp, leneşă şi uşoară - dar întotdeauna misterioasă. Dar, mai presus de toate, această culoare spune: "Nu te deranjeaz - nu mă bate la cap."

citat din Yohji Yamamoto
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe jumătate de coridor

doi ochi pe un obraz
într-o jumătate de mirare
întorc toţi capul nu-şi permite niciunul
o întrebare se strecoară
în mulţimea trecătorilor
nu mai e timp de luat peste picior
ferestrele au case care plâng în gări
cu jumătăţi de spaimă oamenii vin şi pleacă tiptil
prudenţi pe străzi lăturalnice câte unuia inexplicabilul
vinovat e dispus să-i dea un răspuns
pe jumătate lipseşte corpul delict cel puţin aşa se crede maşinal
cu un cuţit e desfăcut pachetul de cafea
apa bolboroseşte este o altă zi
de o jumătate de oră

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe fruntea zilei
luminile curg până dincolo de ani
în zi de
azi (totdeauna posibil)

ce senin sună numele Tău
rostindu-L

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, cu picioarele Sale sfinte El deschide poteci pe pământ. Când descoperi că Dumnezeu nu te lasă singur şi ai preţ în ochii Lui, nu te mai temi de răul ce s-ar putea întâmpla.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!