Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul cu efecte de miere

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbeneşte privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe fruntea zilei
luminile curg până dincolo de ani
în zi de
azi (totdeauna posibil)

ce senin sună numele Tău
rostindu-L

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidar şi solitar

înserarea asta răcoroasă
are ceva tandru în ea
un fel de emoţie umedă a ochiului înlăcrimat
privind un apus oranj sub un cer prea albastru,
ca-n copilăria mea.

am văzut la asfinţit cum soarele îşi rememora traseul şi sincopele avute:
- un gând negru noros de la oamenii
cufundaţi în criza lor de timp şi fără să mai vadă răsăritul
gonind cu 50 mile pe oră să ajungă urgent la joburi;
- o îndepărtare de comtemplare, o apropiere de acumulare,
- şi-o întunecare friguroasă a inimiilor
când căldura zilei a cuprins oraşul...

însoţeam soarele în toate fazele şi răsucirile zilei
solidar şi solitar îi povesteam şi eu traseele vieţii
cântând, visând şi derulând în minte locuri şi clipe

şi ca să nu se simtă singur, când răsare în cealaltă jumătate a lumii,
şi ca să nu mă simt singur, când adorm în jumătatea mea de lume,
las geamul deschis ca visurile mele să se strecoare afară şi să-i însoţească mersul
iar razele lui, imperceptibile, să-mi invadeze feeriile

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stropite cu umbra zilei

ne-au înflorit cuvintele
pe
degetele zilei
când umbra e-o floare
superâvnită de atâţi

umblu
printre cuvinte
stropite
cu umbra zilei şi
freamătul vântului de abia aşteptat
printre frunze
să mai aducă răcoarea atât de râvnită

pe
degetele zilei
m-am aşezat la
umbra ochilor tăi
colorându-mi tăcerea printre cuvinte
stropite
cu însăşi surâsul tău

a
mai rămas puţin
şi vara-i pe ducă
de aceea
căldura toridă îmi sapă fiinţa
cu paşii zilei înflorindu-mi ploaia de simţuri
până la nori în floare-mpletiţi
pe aripa vântului

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 august 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima rămâne poetică

jocul de şah acaparează jumătate din ce eşti
în jumătatea cealaltă
eşti invitat să înveţi hulubi să meargă pe jos
îţi place totuşi să grădinăreşti ai proiecte frumoase
chiar dacă nu sunt de niciun folos

în fond mi se pare că înţelegi cum stau lucrurile
caloriile citadine (pe toate planurile) fac rău
au secat toate fântânile
orice caz vechi e doar un oribil coşmar
altfel noi toate şi vechi toate dacă nu începe să plouă
aş citi ceva din Faust

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

adu-ţi aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce ştie foarte bine cine trebuie iubit

aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte porneşte
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale aşa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuşi
supărător de strălucitor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa sunt vremurile, nu poţi să fii moral, fără să fii în acelaşi timp imoral. Şi nu poţi să-ţi satisfaci vanităţile, fără să te umileşti din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate. Căci totul e atins de duplicitate azi. N-a mai rămas nimic curat...

citat clasic din Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, cu picioarele Sale sfinte El deschide poteci pe pământ. Când descoperi că Dumnezeu nu te lasă singur şi ai preţ în ochii Lui, nu te mai temi de răul ce s-ar putea întâmpla.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe jumătate de culoar

doi ochi pe un obraz într-o jumătate de mirare
nu-şi permite niciunul să se întoarcă
o întrebare se strecoară în mulţimea trecătorilor
nu mai e timp de luat peste picior
ferestrele au case care plâng în gări
cu jumătăţi de spaimă
vinovaţi oamenii vin şi pleacă tiptil pe străzi lăturalnice
câte unuia inexplicabilul
e dispus să-i dea un răspuns
pe jumătate lipseşte corpul delict cel puţin aşa se crede
maşinal cu un cuţit
e desfăcut pachetul de cafea apa bolboroseşte
o altă zi este de o jumătate de zi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia orizontului

adevărata poezie este când roşul devine
maci înfloriţi şi căldura soarelui se preface în grâu copt
amestec de lumini să bucure ciocârliile
ce mă privesc
ca şi cum m-ar înţelege

geloasă este linia orizontului ce se îndepărtează
mă linguşeşte mă desmiardă
apoi fuge mai departe
cât de aproape era altădată
se întâmpla în miezul zilei
doar întindeam braţul şi gata
eram pregătită s-o ajung

acum leg un vis plăcut
de amprenta ei
incendiată de o nouă şi adevărată lumină
ce nu mă lasă singură
în irespirabilul zilei ţesut din vise şi himere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinerea armei

Acest blând şi plin de spirit popor,
nu-şi ţine arma pentru omor

Această inimă de foc şi de miere
nu-şi ţine sabia pentru tăiere

Această privire plină de vis
nu-şi ţine glonţul pentru ucis

Aşa cum marea cea mare, ehei,
îşi ţine tărmurile ei

Aşa cum lumina din rază
îşi ţine un ochi
ca s-o vază

Aşa cum cuvântul din vers
îşi ţine şieşi
un înţeles

Acest blând şi plin de spirit popor
arma şi-o ţine
scut pentru viitor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe jumătate de coridor

doi ochi pe un obraz
într-o jumătate de mirare
întorc toţi capul nu-şi permite niciunul
o întrebare se strecoară
în mulţimea trecătorilor
nu mai e timp de luat peste picior
ferestrele au case care plâng în gări
cu jumătăţi de spaimă oamenii vin şi pleacă tiptil
prudenţi pe străzi lăturalnice câte unuia inexplicabilul
vinovat e dispus să-i dea un răspuns
pe jumătate lipseşte corpul delict cel puţin aşa se crede maşinal
cu un cuţit e desfăcut pachetul de cafea
apa bolboroseşte este o altă zi
de o jumătate de oră

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!