Cândva... călătorind

Călătorind departe, am uitat
Să cobor la timp în staţie
Am adormit... sunt plictisit,
Iar trenul pleacă mai departe.

Afară soarele străluce
Aruncând în jur cu flăcări,
Sunt captiv în cuptorul prăfuit
Şi ies aburi dintre scaune.

Am plecat pe hol în jos,
Să-mi dezmorţesc picioarele,
Privesc în jur fără interes
La cum fumează "Naşii".

"N-are rost să te opui, aprinde o ţigare",
Îmi spun, stând proptit în tocul uşii,
Aruncând apoi destins si detaşat
Ţigarea pe-o multicoloră fustă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (26 februarie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări...

Trenul vine, trenul pleacă
Impegatul rămâne adormit pe-o bancă.

Jos la smoală, gata de ducă
Mă mai ţine lanţul ce stă să se rupă.

Prind din aer adieri înmiresmate
Crinii regali îmi rămân în amintire.

Chiar şi acum, vecini-s surprinşi
Nu ştiu cum de-au pus "bila pe cinci".

Şi privesc cerul albastru, liniştit,
Am sufletul plin de lumină, sunt fericit.

poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Îngheţat

Pe lacul îngheţat,
Ce iarna rece îl desmiardă,
Se ceartă veseli porumbeii
Dansând pe pufoasa neauă.

Ninge-ncet cu fluturi albi
Pe gheaţa tare, în vis de iarnă
Cer şi lac, îngemănate
La orizont îmbrăţişate.

Ceaţa rece se ridică
De pe gheţuri aburindă,
De pe cer Luna pleacă...
Şi în loc, Soarele se ridică.

O nouă zi pe cer se-arată,
Pe cer Soarele triumfător străluce',
De sub gheaţa răcoroasă
Viaţa creşte, reînvie.

poezie pentru copii de Edmond Ioan Siladie (24 mai 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget Muncitoresc

Stând în camera umbrită,
De-o vatră rece încălzită,
Privesc pe geam, scriind de zor,
Afară munca robilor.

Din pomi cade uşor
O frunză veştedă-n ogor,
E noroi afară-n curtea cea săracă,
Ce-i şi de Dumnezeu uitată.

Robul "B" cară uimit
Un sac de frunze foarte plin,
Iar bărbiţa sa roşcată
Plină-i toată de mătreaţă.

Si cu ochii săi încercănaţi,
De miţoi îngreunaţi,
Priveşte leneş cine vine,
Se scobeşte-n nas fără ruşine...

Căci de muncă n-are chef,
Vrea timp liber berechet,
Gându-i zboară vrând-nevrând,
La sticla-i rece cu absint.

După ore lungi de chiulit,
Repede a şi fugit...
Restul zilei şi-o petrece
Păzindu-şi halba plină, rece.

Când e vară, stă pe-afară,
Si pe ploaie, cu ţeasta goală,
Transpirat, emană parfum...
De alcool şi de tutun.

Iar când mirosul e prea tare
Işi ia nasul la purtare,
Se udă tot cu apă
Si se usucă de îndată...
Cu hârtie creponată.

poezie satirică de Edmond Ioan Siladie (29 noiembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oras in Vis

Alergând de zor, în zbor,
Călătorind pe calea norilor,
Visul ne poartă foarte departe
Pe cărări demult uitate...

Norii plumburii se-adună, fremătând,
Deasupra oraşului posomorât,
Ingreunat de lume şi de fum,
In aer se simte deja al iernii parfum...

Peste blocurile cărămizii, falnice ruine...
Zăpada cade cu fulgi mari-stele fugitive,
Mantaua albă acoperă-ntreg oraşul,
Impodobind copacii, şi la fiecare pragul...

Ce bine că a venit iarna deja,
Bradul l-am împodobit cu spor,
Schiez în vis pe nori uşor,
Urmărind cărarea stelelor.

poezie de Edmond Ioan Siladie (13 decembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate?

Mă plimb încet, pe pasarelă
Gânditor, în densa beznă,
Cobor pe trepte, mă-ndrept spre casă
Liniştea din jur mă apasă.

Mă loveşte-un junghi, nu e de bine
Aleargă coşmare furioase după mine,
Dar îmi revin, mă calmez
Şi încep să reflectez.

Ajung acasă, sunt liniştit,
Am ajuns într-un sfârşit,
Beau din ceai, şi mă gândesc
Să adorm, sau să mă trezesc?

poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Unde-i dorul?
Sunt departe...
Pe sub pleoape
Pe sub...
Gene
Se tot scaldă-n cele vise
Dragi făpturi nepământene.
Lin se pierde-n nebunia
Focului
Ce n-are leac
Risipit....
Ca păpădia
Pe aripi de vânt pribeag.
Se tot duce
Şi tot vine
Inima să-mi chinuiască
Apoi pleacă
Şi mă uită
Cine să mă mai iubească??

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi ploioasă-n cimitir

Din groapă sare un harleţ
Urmat de o lopată,
Un cioclu trist stă rezemat
De pământul rece-n groapă.

Ploaia cade fără oprire,
Peste lespezile grele, negre,
În pomii goi se bat corbii de zor
Cântând cu ciorile în cor.

Şi tristul cioclu pleacă spre casă,
Copii pe drum îl tachinează...
El le doreste, fără a le purta pică
Acolo unde el lucră, acolo ei să se ducă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (2 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce şoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îţi spun că te iubesc.
Aş vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reuşesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îţi sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeiţa mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Şi eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi şi această noapte
Şi tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Şi soarele meu a apus.

poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.

Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...

Iar eu, sonoră graba pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miasme de Tutun

O îndelungată fremătare,
La biroul său, plin de valoare,
Unde domneşte arta provocatoare,
Răspândind parfumuri amestecate.

Mireasma tare, îmbătătoare,
Răzbate camere şi coridoare,
Plutesc aromele dulci în rotocoale
De fum gros, cu reflecţii multicolore.

De frământat şi amestecat
Tutunul ce aşteaptă să fie fumat,
A obosit tristul artist,
Acum şi-a luat... un aer plictisit...

De la zece pân'la două
Umple tabachere-nouă...
Povestind vrute şi ne-vrute
Cu indianul Talpă-Iute.

Vesel şi ştrengar,
Imbrăcat foarte precar,
Râde cu amicul său
De cutremură-ntregul birou.

Se spun glume multe,
Cu indianul Talpă-Iute,
Iar după ce acesta pleacă
Moşu bea încă-o cinzeacă.

Acum la trei după-amiază,
Munca este gata toată,
Se urcă agale pe trotinetă
Pe birou, lăsând scrumiera plină.

pamflet de Edmond Ioan Siladie (28 noiembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Azurie

Pe marea azurie
De culoarea bucuriei,
Stoluri mari de pescăruşi
Se întrec... sunt jucăuşi.

Nisipul cald şi moale
Încălzit, bătut de soare,
Ne primeşte, ne-nveseleşte
Peste auria pulbere noi creştem.

Iar în valurile mării
Ne scăldăm, săltăm voioşi,
Peştii tresaltă-n apă
Printre pietre se strecoară.

În larg se vede-o barcă
De pe-o insulă-i plecată,
În jurul ei rechinii dau târcoale
În ea doi tineri se prăjesc la soare.

poezie de Edmond Ioan Siladie (23 aprilie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictisit

De plictiseala scriu acum
N-am chef sa scriu, ci sa compun.
As vrea sa-mi vina multe-n minte
Sa scriu... o mie de cuvinte
Multe cuvinte plictisite
Dar cel mai plictisit cuvant
Sa fie....'plictisit'
Plictisit e pixul care scrie
Plictisita-i foaia ce-o manjesc
Sunt plictisit de plictiseala.
De plictiseala tot e mut.
Si aerul ce ma-nconjoara
Deasemeni este..... plictisit
In incheiere eu va spun
Ca plictisitele cuvinte.
Plicticoase-mi sunt.

poezie de Bogdan Manea (6 aprilie 2008)
Adăugat de Bogdan Manea
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's Land

S-a liniştit, a amuţit,
Noaptea-i aproape de sfârşit
Încă soarele n-a răsărit
Trupele stau, s-au liniştit.

Fasolea-i tare, se răceşte
Nu-i mai bună, se sleieşte
Stomacu-i doare, foamea-i mare
Nu-i mai apă... e teroare.

Cade-o bombă, apoi două
Groapa s-a umplut cu rouă,
Cad picuri cristalini în groapa nouă
Ce frumos este când plouă.

Răsăritul se face simţit,
Soarele-i incandescent, roşiatic,
Acum că ploaia s-a oprit
Se văd pe cer roiuri de licurici.

Dar nu sunt licurici
Sunt rachete, inamici
La orizont se văd duşmanii
Atacând mereu în raiduri.

Şi deja e dimineaţă,
Toată zona e sfărâmată,
E o dimineaţă obişnuită
În zona nimănui e doar rutină.

pamflet de Edmond Ioan Siladie (5 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între mine şi tristeţea lucrurilor există un suflet

De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu ştiam că există
şi că-l moştenesc de la tata)
ţin ochii larg deschişi cât să
încapă Dumnezeu
disecreţia
sentimentele şi iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agăţată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
îşi ascundea tristeţile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut şi nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă linişte în oftatul nopţii
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
şi îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca şi mâine să-mi pot aminti
de cei plecaţi...

ştiu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puţin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniştea din sat
ba o să mă certe şi mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos şi nu spun nimic

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat întâi că sunt nefericit, apoi am uitat că sunt îndrăgostit, şi aşa mai departe. E drept, mi-aduceam aminte că am iubit. Amănuntul aceasta nu l-am putut uita niciodată: că am cunoscut dragostea şi că toate aventurile în care mă implicam nu erau decât episoade trecătoare.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de em
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerul

Răcoarea mă cuprinde,
Mă cuprinde-n mantia ei de gheaţă,
Plimbându-mă pe străzile pustii
Acoperite de neaua sidefie.

Pe cerul negru, fără stele
Apare Luna, ca o monedă argintie
Luminând oraşul alb şi părăsit
De după norii cenuşii.

Îngheţat, împietrit, mă simt ca o statuie,
În suflet simt o arctică răcoare,
Mare şi întunecat gheţarul din mine creşte...
E ger afară... e ger şi-n mine.

poezie de Edmond Ioan Siladie (10 februarie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi mai spun...

întotdeauna mă gândeam ce spun
ca să nu spun la ce mă voi gândi
şi îmbrăcat în togă de tribun
şi dezbrăcat de verbul: "a iubi"

de la o vreme nu mă mai gândesc
de la o vreme spun aşa cum este
că sunt demult nebun şi că iubesc
sfârşitul la o tainică poveste

deobicei povestea se termină
cu noaptea nunţii când eroii pleacă
să pună punct pe "i" ce determină
şi rol de apa şi de piatră saca

povestea mea începe cu aluzii
povestea mea începe cu finaluri
cu ani la fundul mării de iluzii
cu maluri de abrupte idealuri

povestea mea începe de departe
povestea mea începe de la şcoală
povestea mea începe dintr-o carte
din care cineva a rupt o coală...

povestea mea ştiută pe de rost
povestea mea trăită fără rost
povestea-n care şi mereu ai fost
străină la streinu-ţi adăpost...

acum, ajuns în pragul veşniciei
cu trepte de abanos şi gorun
gândesc în termeni noi, de fantezie
ce nu ţi-am spus o veşnicie-nu-ţi mai spun...

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!