Cândva... călătorind
Călătorind departe, am uitat
Să cobor la timp în stație
Am adormit... sunt plictisit,
Iar trenul pleacă mai departe.
Afară soarele străluce
Aruncând în jur cu flăcări,
Sunt captiv în cuptorul prăfuit
Și ies aburi dintre scaune.
Am plecat pe hol în jos,
Să-mi dezmorțesc picioarele,
Privesc în jur fără interes
La cum fumează "Nașii".
"N-are rost să te opui, aprinde o țigare",
Îmi spun, stând proptit în tocul ușii,
Aruncând apoi destins si detașat
Țigarea pe-o multicoloră fustă.
poezie de Edmond Ioan Siladie (26 februarie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.