Centenar
A adormit poporul proletar
și s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
și astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
și nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranța unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănțuită pe podele,
iar viața biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate șubredă ne-așteaptă,
căci educația e-n vacanță de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moș-așteaptă"
ne-amintește că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă și de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
și-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
și-o cheie ce rotește-un ceas,
pe arealul sorții din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieții e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.
poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre România
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre vacanță
- poezii despre timp
- poezii despre sănătate
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Rugăciune-n tricolor
Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Și-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste șoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliți această țară
Și acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Și nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranța
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea își omoară-ncet speranța
Și astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputințe,
Iar mintea-n trup nu-și are loc,
Căci este plin de suferințe.
Constant se crește energia
În corpul istovit și gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Și ne așază lespedea pe ii.
Legați de brațe peste timp
Am reușit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Și-al nost' popor nemuritor.
Rămâneți fraților uniți
Aici în lanțul Carpatin,
Nu-i mai slujiți pe ipocriți,
Istoria este chingă de satin.
Roșu... 15 ianuarie 2022
poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viziune
- poezii despre suferință
- poezii despre seară
- poezii despre roșu
- poezii despre prostie
- poezii despre prezent
- poezii despre istorie
- poezii despre fățărnicie
Vorbește-mi despre țara mea
Vorbește-mi despre țara mea
Al meu țăran cu mâini crăpate,
Vorbește-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Și vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Și cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toți trufași
Peste coline călătoare
Și toți zâmbesc lângă borfași
Ce strâng și colbul din picioare.
Hai povestește cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci știm: țăranul nu e prost
Și nu se-nclină pentru bani.
El are doar o țară-n piept
Și sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ține drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povestește-al meu țăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendași strigau în van
Și scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este țara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deșteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Și să renasc din auster...
poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre țărani, poezii despre sat, poezii despre țări, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre tăcere sau poezii despre păduri

Poem
poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape și o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care strălucește ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeași bolnavă mintal
căci am iarăși
praf stelar pe buze și sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
și mă vor aștepta până când îmi voi mima căderea
de jos
în sus
în sus
în sus
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre întuneric, poezii despre pelerinaj, poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre minute, poezii despre medicamente sau poezii despre lemn
Un cuget neîntinat
Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăiește
E ferice acum de el căci viața o primește
Cine dar azi se hrănește din al Domnului Cuvânt
El trăiește în lumină și merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu și Scriptura o trăiește
În viața lui de aici tot mai mult se curățește
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi și noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Și aleargă-n sfințenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieții cine-l caută acum
E pe-a vieții vii cărare și Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieții prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viață fără pată
Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruință căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăție Tu Isuse să domnești
Să ne fii stăpân în viață odată să ne primești
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ți slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îți fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre sfinți, poezii despre lumină, poezii despre creștinism, poezii despre iubire, poezii despre cuvinte, poezii despre religie sau poezii despre prima iubire
O clipă în pocal
Și te-ai stins ușor, maestre,
Cu durere ai pierit,
Iar a noastre țeluri-zestre,
Tot adânc au adormit.
Ne curtează falnic morții,
Cu-ale laurilor spini,
Căci am fost frumoșii sorții,
Peste glie și vecini.
Nu se-mpotrivește nimeni,
Vântul bate în aval,
Clipa luptă peste semeni,
Să păstreze un pocal.
Și se scurg în taină clipe,
Cu amar și dor de ducă,
Peste țara cu aripe,
Macinată de nălucă.
Mă-nfioară gânduri multe
Și-ale lacrimilor chin.
Căci răspunsurile-ți culte
Sunt acum postum, declin.
Tu ești sus,
Noi suntem morți.
Iară țara a apus,
Cu luceferi printre sorți.
poezie de Liviu Reti (15 iunie 2014)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre durere
E viu Hristos
În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
și noaptea
stă să treacă
femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul
dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
și-al vieții Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat
a înviat Isus
mormântul Lui e gol
și nu mai este Domnul
un trup
de viață gol
e viu Isus
a înviat
mergeți dar
și spuneți ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucurați-vă
căci El e cheia
vieții
de pe acest pământ
unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea și Viața
și Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia
a-nviat
și nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol
o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
și pur
aveți credință-n Dumnezeu
și aveți credință-n Mine
căci voi sunteți
poporul Său
trăiți dar viața
așa cum se cuvine
căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
și soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat
e viu Hristos
e sărbătoare
îl veți vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
și Iudeea
că-n veci Isuse viu și nu mai moare
e viu cu adevărat
o ploaie de lumină
plouă
să ai și tu inima nouă
și orișice
ființă
ce-l vrea pe Domnul
prin credință
Hristos a înviat
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre ploaie, poezii despre adevăr, poezii despre vinovăție sau poezii despre sărbători
Din amonte în aval
S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.
Au coborât urșii la vale
Să vadă asfințitu-n creste;
Și au ieșit din hibernare
Căci muntele, acum, chelește.
În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiți de alergare,
Ce plâng și doar iertare cer.
În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori și grauri venetici.
Din vizuine ies și vulpi șirete
Cu nasu-n vânt și cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre mașini cochete
Ce se arată printre case.
Doar lupii se opresc pe dealuri
Și-și încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...
poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre urși, poezii despre păsări sau poezii despre plâns
Doar Hristos este Viața
Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Și-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu
Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viața și cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt
Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Și mi-arată doar iubirea
Ca Ființa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ
Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar de Hristos
Numai El e mângăiere
Numai El e bogăția
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ține azi ființa
Și ne dăruie credința
Prin Hristos și doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieții sfinte Miel
Ne e scop și ne e țel
El ne e înviorare
Și în veci de veci salvare
Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Și de asemeni izbăvirea
Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veșnicia
Viața noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Și e raiul armonia
Numai El azi ne oferă
A vieții cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Și spre El duhu se avântă
Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Și viața ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată
De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt
El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui brațe să o țină
Fiind dar fără de vină
Tatășlui s-o-ncredințeze
Și-n ceruri să o așeze
Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susțină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Și că el e o lumină
Că nu are nicio vină
Eu sunt Viața și-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca și Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus
Noi venim să-ți mulțumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ți dăruim
Mire scump și minunat
Să-ți dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre suflet, poezii despre muzică sau poezii despre curățenie
Sănii pierdute-n decembrie
Ne apropiem de sărbători
în ritm de strigăt cadențat
și timpurile ne transmit fiori
pe timpul ăsta înghețat.
Lumina-n felinare pâlpâie mocnit
pe străzile încinse-n vâlvătaie
și doar iluzia locului nemărginit
ne ține-acuma în odaie.
Se-aude frigul la ferești
amplificat de vântul care bate
și ceasul îmi trimite vești
despre bătaia inimii stigmate.
Fuiorul timpului se-nvârte
în cercul zilelor trecute,
când moșul pătrundea în curte
cu nerăbdarea viselor pierdute.
Magia fericirii de decembrie
ne răscolește ne-ncetat
și zilele făr' de simbrie,
când râsul nu era forțat.
Plimbări cu sania-n zăpadă
sunt tot mai rare de pe-acum,
căci caii drumul n-o să-l vadă
și câinii urlă către scrum.
Spre târguri de Crăciun ne-ndrumă pașii,
al nostru gând plecat de-acasă,
dar atmosfera și vrăjmașii
așteaptă liniștiți cu sabia scoasă.
Copii am fost și vom fi pururi
pe linia vieții fără de hotar,
acum, avem doar vise aruncate-n ciururi
și un miraj de care nu avem habar.
Rămânem azi, doar cu privirea obosită
către mirajul iernii de afară,
căci mintea nu creează odihnită
și se sucombă-n prag de seară.
Adio, clinchet mic de zurgălăi!
Adio, sanie cu dulăi!
Noi, astazi, stingem sufletu-n văpăi
și visu-n colțul mic de la odăi...
poezie de Liviu Reti (10 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre săniuș sau poezii despre zăpadă
Făgadă pentru viitor...
Nu plângeți copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morții cruzi
Și familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este tăgadă acum,
Faceți tot ce puteți,
Timpul urlă-n postum
Peste trupuri și vieți.
"Adevăr și dreptate" spun toți,
Doar minciună-i în șoapte
Și ne-arată pe hoți,
Ce se pierd iar în noapte.
Bunătatea-i pierdută,
Regăsește-o de vrei
Să trăiești ani o sută
Printre semenii mei.
Luptă zilnic cu tine pe ceas
Și gândește-te acum,
Când pronunți nume dragi fără glas,
Ce-au plecat pe un altfel de drum...
poezie de Liviu Reti (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre stele sau poezii despre noapte
Nu acum
ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi
ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde
ar fi trebui s-aștep
dar nu acum
căci nu am loc
ar fi trebuit să-ți fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu
ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puțin
ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi
ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte
ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat
ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc
ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit
ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă
Sângele voinicului...
E floarea ce răsare tot mai rar,
Căci sângele, acum, renaște în zadar.
Și doar voinicii din istorie o cunosc,
Căci cei de azi bravează în anost.
Pe culmi și piscuri ea răsare,
În locuri adormite de uitare
Și săgetează vârfuri ancestrale,
Cu sânge de minuni normale.
Minune renăscută printre noi
Revino blând, ne scapă de nevoi
Și crește astă floare peste țară,
Căci suntem la răscruce abisală...
poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre uitare, poezii despre prăpăstii, poezii despre cunoaștere sau poezii despre creștere
Colindați
Colindați munții cei pietroși și falnici
Din Făgăraș, jos pân-la București
Și amintiți oamenilor politici
Căci doar prin Isus poți să reușești.
Colindați apele ce curg învolburate
Unite-n Dunăre și slobozite-n Mare
Și amintiți celor deștepți, cu carte
Căci fără Isus știința-i în eroare.
Colindați holdele-nfrățite-n Soare,
Ce cresc hrănind o țară 'liberată
Și amintiți poporului cu stare
Căci fără Isus viața e ratată.
Colindați catedrale și capele,
Altare vii 'nălțate la zenit
Și amintiți Crăciunul, țării mele
Căci doar Isus e Cel sărbătorit.
poezie de Nelu Roșu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre politică, poezii despre patrie, poezii despre munți, poezii despre inteligență, poezii despre greșeli sau poezii despre cărți
Israel și Adevărul
Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă
Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să își țeasă a lui mers
Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate
Cel mai scump dintre popoare
Mai ales mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat
El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor
Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat
Moartea crudă răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt nevinovat
Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii
Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape numai el
Morții Isus a fost dat
Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea
Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce
Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală
De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură
Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia și-ntreagă firea
Noi suntem cei vinovați
Noi întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea
Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare
Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat
A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat
Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit
Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară
Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da
Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară
Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele
Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Israel sau poezii despre înțelepciune

Ochiul din deșert
Se scurgea nisipul clipelor în valuri
Și pluteau prin timpul mării din eter
Fără de odihnă-n ape fără maluri,
Fără grija vieții dincolo de cer.
Și-mi pluteau albastre clipele trecute,
Și-mi cântau ferice-n fiece apus,
Fără vreo tristețe, făr-a fi pierdute,
Doar cu dor de zorii care le-au adus.
Fiecare clipă îmi era din aur
Și-mi erai în toate micul filigran,
Încrustat cu grijă de un tainic faur,
Care îmblânzește clipele din an.
Peste marea calmă, vânturi nemiloase
Au adus furtuna, negre vijelii
Ce-au făcut ca-n locul apelor retrase
Să rămână lumea clipelor nevii.
Aspră și uscată, cimitir de-apus,
Lume în ruină, peisaj inert,
Fără vreo speranță și nimic de spus,
Cu durere-n suflet și, în ochi, deșert.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre peisaje, poezii despre nisip, poezii despre negru sau poezii despre deșert
În Hristos am fost aleși
În Hristos ne e ascunsă
Și viața și ființa
El e taina nepătrunsă
Și de oameni neștiută
Ce ne oferă azi credința
Prin credință ni s-a dat
Noi viața s-o primim
Printr-un suflet nou curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim
Și-n Hristos am fost aleși
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nențeleși
Dar de Isus noi culeși
Ca să fim prin îndurare
Viața noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veșnicia
Noi în El am fost ascunși
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unși
Și doar Lui predați supuși
Trăind doar în sfântul har
Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nțelege
Sfințenia o să ne lege
Doar de El victorios
Pentru Lege suntem morți
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieții sfinte sorți
E Hristos pentru noi toți
Mirele din Empireu
Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Și privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire
Avem altă viață dar
Prin Isus Hristos Mesia
Și trăim prin al Său har
Viața nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veșnicia
Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e țintă și cărare
Prin Isus intrăm în Rai
În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne țină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios
Căci Isus așa ne-nvață
Eu cu Tatăl suntem una
Și dăm omului viață
Să fie curat la față
Părăsind pe veci minciuna
Și cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Și oiță-n a Mea turmă
Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toți aleșii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânțeleșii
Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar a ars fierbinte
Mire să le fiu și Dumnezeu
17-11-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre legi, poezii despre înălțime sau poezii despre victorie

Treziți-vă, români!
Tristețea se revarsă înlăcrimând pământul,
Cu lacrima ce-o plânge un cer însingurat,
Căci am uitat iubirea și am uitat cuvântul
Ce ne-mplinea simțirea și ca frați ne-a legat.
Se-agită marea, munții, râuri doinesc a jale,
Pădurea-i despletită, câmpia s-a uscat
Căci mâinile unite nu mai găsesc o cale,
Să rămână-mpreună, la fel ca altă dat'...
Se răsucesc străbunii sub glia-nsângerată,
Că le-am uitat povața, lăsându-ne-nvrăjbiți,
Și-o mâna pe-alta ceartă, uitând că altădată
Cu dragoste s-au strâns, ținându-ne uniți.
De ce lăsăm minciuna să șadă între noi?
Și cu-a lor vorbe hoții, să ne învrăjbească?
De ce răbdăm tăcuți zbătându-ne-n nevoi
Ca alții-a noastră soartă să ne-o hotărască!?
Haideți cu toți astăzi, cât încă mai e vreme,
Să ne luăm de mână și-n suflete uniți,
Să ne alegem soarta, făcând a noastră vrere
Să scuturăm povara ce ne ține-adormiți!
Ridică-te române, precum ai tăi străbuni!
În dragostea de frate sădită e tăria,
Alungă din spinare o șleată de nebuni
Și apără-ți pământul cu nume ROMÂNIA!
O țară-avem, doar una! Ne-o deteră străbunii,
Cu munți, păduri și ape, s-o ducem mai departe
Cu Dunăre, și mare, că nu-i doar pentru unii!
Treziți-vă, români, să facem azi dreptate!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi sau poezii despre râuri

Noi vorbim o limbă sfântă
Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Și vorbim o limbă sfântă.
Și nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.
Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingașă și frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrățit poporul dac cu cel roman!
Limba noastră, e o limbă divină.
Așa a fost și va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar și de bunul Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre apicultură, poezii despre naștere, poezii despre miere sau poezii despre limba maternă
Trădătorilor
Flămânzi și goi, fără cuvânt,
Încovoiați pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi și - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi ați tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Și îmbătați de amăgiri,
Ne-ați zâdărât!
Și vom striga toți într-un glas,
Căci viața - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-ați vândut,
Străinilor ne-ați dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi și în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranței ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Plutește-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar țara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre trecut, poezii despre pâine sau poezii despre promisiuni

Visul din umbră
Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.
-De ce ești trist? m-ai întrebat
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.
-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.
-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.
Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri