Vântul de dimineaţă

S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.

Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
şi-a amintit ce-nseamnă zi senină,
şi zbor, şi fugă de singurătate.

S-a ridicat şi a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă şi se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.

În roua dimineţii le clăteşte,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubeşte
şi îşi aduce-aminte, dintre drumuri,

doar unul, unde îi plăcea să zburde,
şi unde, -odată, se simţea iubit,
trecând de munţii de idei absurde,
căci e, din nou, un vânt de răsărit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul dintre vise

Te simt, iubire,-n somnul dintre vise,
te recunosc în freamătul din noapte
al gândurilor prefăcute-n şoapte
şi-n mângâieri ce nu pot fi descrise.

În primul vis, am cunoscut iubirea,
în gesturi tremurânde şi confuze,
în dansul ce-a-nceput să ne amuze,
şi ne-a adus sărutul, fericirea.

Tu mă veghezi în somnul dintre vise,
eu îl aştept pe-acela ce-o să fie,
în care-aş vrea să stau o veşnicie,

în lumea faptelor demult decise,
a gândurilor calde şi depline,
şi-apoi să mă trezesc din vis... cu tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Luminii

Îşi rătăcise drumul şi-acum nu mai ştia
Nici unde-i este casa, părinţii, cine-i el,
De ce-i atât de singur şi cine e acel
De vină pentru toate şi unde l-ar afla.

Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurşi la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Şi-i răspundea la toate c-o linişte deplină.

Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Şi învăţa atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătăţii grele?

A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Şi a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a şters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Şi-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.

A înţeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Şi-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi noi

Albastru-n cer şi verde pe pământ -
Aşa-i acum, e-o primăvară caldă
Şi-n dansul nou, uitând de nori şi vânt,
În fluturi noi, privirile îşi scaldă.

Cuprinde-n ochii ei nemărginiri
Întinerite-n roua dimineţii
Odată cu-ale zorilor priviri
Ce-ndepărtează urmele tristeţii.

Şi râde înspre noaptea ce-a trecut,
Şi cântă fericită şi zglobie
În zborul ce-l mai are de făcut
Atât cât timpul ei va fi să fie.

Spre fluturi noi, trimite-acum salut,
Căci fluturii albaştri-au dispărut

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drumuri de iarbă crudă

O enigmă pe faţa acestor zile
surâsul privirii mirat,
c-un joc de culori şi umbre
încearcă să treacă prin ele
ploi de lumină.

Azi,
fluturii-n zbor de pe iile fetelor
mi-au lipit genele cu polen,
păsări de pradă au pus întuneric în ferestre,
eu caut prin vorbe nespuse,
să leg cuvintele de umerii dimineţii,
o lumina de aripa îngerilor
răsăritul.

Peste câteva ceasuri
în praful de vitraliu pe faţa oglinzii,
mă plimb grăbit către toamnă
într-o cabrioletă de aur
unde aşteaptă caii vântului
să le umplu ieslea
cu drumuri de iarbă crudă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În camera obscură

În camera obscură
Am ascuns sentimentele,
Să nu le poată zări îngerii cu aripile negre.
Am invocat iubirea, colorând cu vântul
Cu lacrima stelelor.
Şi aripi de lumină mi-au secţionat întunericul,
Pentru a putea merge
Pe drumul dintre două morţi.
Ploi de lumină au creat
Nimb şi altar...
Tu dormi, risipire de jar.
Am sădit în întuneric lumină,
Răspântie pentru mai târziu,
Când pacea divină,
Aşteaptă sfeşnic să-i fiu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu

Eu mă retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă să ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găseşti intrânduri
ce ar permite paşi spre compromis.

Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
şi-aştept ca prin eternele portaluri
distanţe de lumină să parcurg

Spre zorii unei vieţi ce dau putere
şi-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle şi genuni.

E zborul meu în clipe de tristeţe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumuseţe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitingiul la raport

S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim
Ar fi ridicol da-i sublim
Un lup purtând blană de oaie...

La el în piaţă ne hlizim
Ca el sunt mulţi mai sunt o droaie
S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim...

El e "cinstitul" om (de paie)
Nostalgic vechiului regim
O viaţă nouă construim
Într-un final... apă de ploaie...

S-a ridicat dintre gunoaie!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul durerii

Simţeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieşită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniştea adâncă.

Mă încleştasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un ţărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O linişte de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Şi eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urşii la vale
Să vadă asfinţitu-n creste;
Şi au ieşit din hibernare
Căci muntele, acum, cheleşte.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiţi de alergare,
Ce plâng şi doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori şi grauri venetici.

Din vizuine ies şi vulpi şirete
Cu nasu-n vânt şi cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre maşini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Şi-şi încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume (14 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans atipic

atât de trist, tăcut, timid
urc scări de fum
căci vreau s-ajung
acolo unde moare ura
răspântia dintre a fi
sau nu...

în noaptea asta te invit
la dansul stelelor pe apă
fuioare albăstrii din ceruri
sărută albul florilor de lotus
şi paşii tăi, şi paşii mei...

tu strigă-mă, iubite
din capătul opus al lumii
într-un fior de nebunie să dansăm
valsul frenetic
al apelor fără de suflet...

urmează-mi paşii
aşa cum ţi-i urmez şi eu

la congruenţa dintre lumi
invaţa-mă ce-nseamnă a iubi

acolo unde moare ura

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!