Sonetul 60

Aşa cum valuri vin peste prundişuri
La fel minute se grăbesc să treacă
Şi curg la vale ca în repezişuri
Trudindu-se cât pot să se întreacă.
Un nou-născut ce iese la lumină
Se-ndreaptă încet spre-a lui maturitate
Eclipse rele soarta i-o domină
Şi Timpul, care-a dat, îi va lua toate,
Căci va păli a tinereţii floare
Şi riduri va săpa pe mândra frunte
Hrănindu-se cu lucruri trecătoare
Ce coasa lui nu pot să o înfrunte.

Şi totuşi versul meu timpul sfidează
Căci te slăvesc, când el te ruinează.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realităţi româneşti

Îmi iese mândra mea în cale,
Se duce-încetişor la vale,
Că-n ţara asta, din păcate,
Încet se duc la vale toate.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 126

O, drag băiat, ce Timpul îl supui
Sfidând şi coasa şi clepsidra lui;
El e o roată, nu poţi s-o opreşti,
Iubiţii tăi se trec, tu înfloreşti.
Dar dacă Firea, ce n-o controlezi,
Te trage-n spate când înaintezi,
Ea face asta, nu că i-ar păsa,
Ci sfidând timpul şi puterea sa.
Tu să te temi, eşti jucăria ei!
Te poate ţine, însă nu cât vrei,
Căci la final şi ea te va jertfi,
Că legea-i lege, n-o poţi ocoli.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urşii la vale
Să vadă asfinţitu-n creste;
Şi au ieşit din hibernare
Căci muntele, acum, cheleşte.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiţi de alergare,
Ce plâng şi doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori şi grauri venetici.

Din vizuine ies şi vulpi şirete
Cu nasu-n vânt şi cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre maşini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Şi-şi încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71

Nu mă jeli când eu voi fi murit
Şi clopotul cel trist va anunţa
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă ştii,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuşi vrei ca să citeşti
Când eu ţărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ţi-l aminteşti,
Lasă-ţi iubirea să se facă scrum,

Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini şi eu sunt mort.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa să treacă timpul, amânările au finaluri periculoase.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit timpul...

a sosit timpul...
timpul meu, timpul tău, timpul soarelui.
e încă ziuă... de ce atât de repede?...

să mă grăbesc
căci altul aşteaptă în locul meu
să intre-n mulţime.
îl va chema la fel?... va avea acelaşi suflet,
acelaşi vis neatins, acelaşi plâns necurmat
îi va uda locul strâmt din mulţime?...

e apus de soare,
e apus de om
şi nimeni n-a observat
ultimul meu zbor
în cădere

poezie de Horaţiu Aurelian
Adăugat de Horaţiu Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 123

Nu, Timp, nu te făli că îmbătrânesc,
Că piramide noi ce s-au făcut
Nu-mi par a fi altfel, nu mă uimesc;
Ele imită lucruri din trecut.
Trăim puţin, de-aceea admirăm
Lucruri mai vechi, dar tu ne-ai amăgit;
Şi credem azi că noi le ridicăm
Uitând că de-al lor nume-am auzit.
Eu te desfid cu tot ce-ai consemnat,
Nu venerez prezent şi nici trecut,
Căci ce vedem şi tot ce ai păstrat
Sunt doar minciuni ce-n grabă le-ai ţesut.

Eu jur că-n veci voi fi adevărat;
Cu coasa ta nu pot să fiu tăiat.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 58

Ferească Dumnezeu, ce ţie m-a înrobit,
Să nu-mi treacă prin cap să-ţi stric plăcerea
Ori să îţi cer să-mi dai în scris ce-ai plănuit,
Căci sunt al tău vasal şi-ţi respect vrerea.
Şi trebuie să-ndur, că-s la cheremul tău
Şi-s prizonierul libertăţii tale,
Răbdare îmi doresc, căci eşti ca un călău
Dar nu te-acuz că m-ai umplut de jale.
Şi-ai privilegii mari, poţi merge unde vrei
Tu hotărăşti cum vei petrece timpul
Şi orice îţi doreşti, îndată poţi să iei
Iertându-ţi îndrăzneala şi tertipul.

Eu trebuie s-aştept, iar aşteptarea-i grea
Plăcerea nu-ţi condamn, de-i bună sau e rea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorească

Când pleoapa nopţii săruta pe frunte clopoţeii,
În vârf de brazi vântul cânta, ca să-şi adoarmă mieii.
Crăiasa nopţii se ivise într-un alai de stele,
Luceafărul o însoţea mai mândru decât ele.
Când ciobăneii în cojoace torceau visând departe,
Îi gâdilau în piepturi doruri şi oftate grele-n noapte.
Treziţi de dorul de acasă şi de lătrat de câini,
La drum porneau cântând cu jale, trecând munţii bătrâni.
Cu feţe roşii ca bujorii şi flori în pălărie,
La vale coborau ciobanii mânaţi de steaua voii.
Pe plai de Mioriţă mânau turma de oi şi spre izvoare clare,
Din fluiere cântau cu jale, ca-n Mărginime pe la noi.
Cu gândul la mândra din sat lăsată plânsă-n poartă,
Plângeau din fluiere cu foc, rugând timpul să treacă.
Doar năfrămuţa din şerpar le mai stingea din doruri,
Căci poartă-n ea parfum de flori şi prafuri de la horă.

poezie de Valeria Mahok (5 martie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu întotdeauna ba e trist
ba-i numai jale
versul meu în care ba exist
ba curg la vale

versul meu e todeauna ba alint
ba ideal
versul meu în care ba te mint
ba fug la deal

versul meu e todeauna ba destin
ba nenoroc
versul meu în care ba eşti chin
ba stai pe loc...

poezie de Iurie Osoianu (17 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 44

Dac-aş avea un trup din gânduri fine
Nu m-ar reţine crunta depărtare
Şi-aş fi purtat prin spaţiu către tine
De la hotarele aflate-n zare.
Şi unde-mi stă piciorul nu contează,
Chiar dac-aş fi la alt capăt de lume,
Căci gândul peste mări şi ţări planează
Când vrea s-ajungă undeva anume.
Dar eu nu-s gând şi-acest gând mă omoară,
Cât trebuie să zbor s-ajung la tine,
Căci sunt pământ udat cu apă chioară,
Iar timpul face ce vrea el cu mine.

Că am primit doar elemente dense
Şi-am lacrimi grele şi tristeţi imense.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 64

Când am văzut cum pietre funerare
Din vremuri vechi, distruse sunt de vreme;
Cum la pământ zac turnuri lucitoare,
Iar bronzul veşnic de teroare geme;
Când am văzut oceanul cum râvneşte
Ca ţărmul cel uscat să-l cucerească
Cum apa peste el se năpusteşte
Şi-l roade rău, dar el o să renască;
Când am văzut schimbările depline
Şi că ce-i sus precis se prăbuşeşte,
Ruina m-a învăţat să cuget bine
La Timpul ce iubitul îmi răpeşte.

Acest gând, mie, ca o moarte-mi pare
Şi plâng de teamă, căci voi pierde tare.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!