Rostul transei
rostul transei a murit la fiecare întâlnire
golul clocotind și-a vărsat lava
pe hârtia de scris
cuvintele au devenit cărămizi zidind ziua
pentru supunerea față de lucruri
am plecat stângace dintre pereții falși
și gesturi letargice
unde firimiturile de soare au încheiat ziua
în palma deschisă mișună eonii
ca niște plumbi
purtători de scoarță de copac
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.