Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Leliana Rădulescu

Mă-ntreb

Stelele, oare, cum se înmulțesc?
Și cine le stinge dimineața?
Dar greierii, cum oare, se iubesc?
Și cârtița, de ce-și ascunde fața?
Luna, în ce o fi stând agățată?
Plasa de stele cum de n-o încurcă?
Dar în oceane, câte ființe-noată?
Și soarele-n ce fel de pat se culcă?
Când iarna risipește diamante,
Ingrați, noi credem că ni se cuvin;
Ușor cădem în păcate flagrante,
În palme și-n picioare le strivim.
Primăvara, dansând, ne-alungă gerul,
Cu ghiocei ne-ntoarce la candoare,
Cu păsări-zâmbete ne umple cerul!
Multicolore flori ne-aduc splendoare!
Vara-i bogată-n aurul de grâne,
În codri care-și cântă măreția,
Rodul sudorii și prinos de pâine,
Ce ne-amintește să ne iubim glia!
Tablou mirific ne aduce toamna,
Ce, generos, ne pune vin pe masă,
Muză a poeziei, ea e doamna,
Care ne-arată ce bine-i acasă!
Nu prețuim nimic din toate-acestea,
Naturii-n rău îi hotărâm detinul,
Noi nu știm decât să stricăm povestea,
Suntem făcuți să întinăm sublimul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vladimir Potlog

Să iubim pământul

Să iubim pământul care ne mai ține
Că este sfânt
Și bucățica cea de pâine,
Lucrată cu trudă de către țărani pe câmp.

Să iubim valul de mare
Și soarele care ne încălzește,
Să iubim și firul de iarbă
Care sub picioare crește.

Să iubim ființa dragă de lângă noi,
S-o iubim cu adevărat,
Căci atunci când ești în doi,
Durerea sau necazul este mai ușor de suportat.

Să iubim binele ce ne înconjoară
Și să nu iubim răul, care să naște în noi,
Să ascultăm cum cântă o vioară,
Ca să uităm de greutăți și nevoi.

Să iubim, oameni buni, pământul
Și viața care o trăim,
Căci este cu adevărat frumoasă
Numai atunci când o prețuim.

poezie de (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Unde? Când? De ce?

Unde se duc iubirile când pier
Și unde pleacă îngerii să doarmă?
Unde se-ascunde oare, primăvara
Și când dispare copilul din noi?
Cine ne-amână, iarna, răsăritul
Și ne scurtează zilele pe rând?
Suntem fire de praf într-o clepsidră,
Sau vajnici luptători cu un destin?
De ce ne este trupul vulnerabil,
De ce ni-i sufletul așa plăpând?
Unde-i Raiul, să mergem toți acolo,
De ce-așteptăm, mai întâi, să murim?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul șoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Și-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-amintește luna mai...
Îți amintești de maiul de demult,
Când totu-n viață ne era tumult
Și ne simțeam ca îngerii în Rai?

Așa e și acum, iubita mea,
Ca și atunci, iar frunzele-mi șoptesc
Același susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult și vor cădea,
Plutind ușor prin toamna ta și-a mea,
Cu-același foșnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflul dragostei

de-ai fi o stea te-aș căuta pe cer
ți-aș pune la picioare flori de peruzele
și te-aș veghea precum un grănicer
ți-aș umple sufletul cu poezele.

mă blestem să te iubesc cât voi trăi
dragostea sublimă mă face fericită
stand lângă tine nu mă voi înrăi
cămașa iubirii cu stele e croită.

noaptea și-a deschis aripile de vis
luna ne face cuib la pieptul ei
iubite tu ești destinul promis
pe-un verde ram suntem doi porumbei.

nu fac nimic din ce nu e permis
azi cânta și cerul în ochii mei.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Iar a venit toamna

Toamna dă cu frunze-n noi;
Ne-mpresoară, ne-amețește,
Ne-amintește de nevoi
Și că totul se plătește!

Toamna dă în noi cu ploi,
C-a dat vara prea mult soare
Și ne-mproașcă cu noroi
Pe gânduri și pe picioare...

Toamna dă cu brumă-n noi:
Feriți inimi, vise, flăcări;
Iar ne lasă pomii goi
Și de frunze și de păsări!

Toamna-are pică pe noi
Că e singură și tristă,
Nu știe pasul în doi:
Plânge și n-are batistă!

Toamna-și răzbună pe noi;
Dar lecția am învățat:
Când și-asmute vântu-n toi
Iubirea-mi pun la hibernat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Și când murim răpuși de cel mai strașnic val,
Noi suntem escortați pe țărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toți muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Și-avem o stea la pupa, și una la catarg.

Noi știm că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Și știm Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Și Crucea de la Sud ne ține loc de vele,
Și-n stele căzătoare noi știm ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieții și ai morții,
Și-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopții,
Avem o inimă la pupa și una la catarg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci și, drepți cum brazii din pădure
Și nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Și norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toți egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânțați,
Să ne hrănim de aceeași pâine și, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învățăm lăsați
De ambiții, toporași să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munți de agripăm să fim semeți, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Și, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiți, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Ghețari, rămânem mulți o viață, nu știm că și ghețarii plâng
Și se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viață, colorând ocheane...
Suntem orbiți de astrul zilei și nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, își flutură cosițe în spații
Și sori giganți nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitații?!

poezie de (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Pasat

Altfel de primăvară

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Parfum de flori și ploi mărunte
Prin pomi atârnă mărțișoare
Ce parcă vor să ne sărute.

E cam târziu, nu știu de tine
Să-ntreb aiurea, nu-ndrăznesc.
Oare cum ești? Ți-o fi mai bine?
Să știi oricum, că te iubesc!

Și-n zâmbet cald, scăldat de lună,
Gândesc să aflu tot, din toate.
Dar cine, ce, poate să-mi spună
Mai mult ca tine? Din păcate

Asta e viața, bat-o vina,
N-o facem noi după dorință,
Ne-acomodăm. Așa-i rutina.
Și suferim de neputință...

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Dar cine oare le mai vede?
Și primăvara asta doare
Mai mult decât putut-am crede!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când doi oameni se iubesc, se naște o stea, care se va transforma într-una căzătoare atunci când iubirea lor se stinge. Dar oare câți ochi rugători vor privi căderea acelei stele și își vor pune o dorință. Dorința unei iubiri, a unei noi iubiri care va da naștere la alte stele. Doar dragostea poate face să se ivească o stea, acea stea care iluminează acea dragoste. Când ne uităm la cer, ne uităm la iubire, și când doi îndrăgostiți număra stelele, realizează că nu sunt singuri.

(19 iulie 2010)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Versatul

Azi ești aici – suntem o inimă-mpărțită-n două,
Dar mâine iarăși pleci și mă scoți din minți;
Azi soare, ceru-i de cristal și totuși mâine plouă,
Versatilă primăvară, și tu minți!

Constant, ba mă-nflorești și ba mă scuturi;
Sunt azi Siberie, mâine Sahară,
Cum primăvara risipește fluturi,
Apoi cu lacrimi reci ne-mproșcă iară!

Știi să-mi umpli cu tandrețe preaînsetatul suflet,
Din nou mă lași s-aștept, înnebunind de dor;
Primăvara umple pomii de floare și de zumzet,
Inundă-apoi pământul cu lacrimile lor.

O zi trăiesc și-n alte zece simt că mă prăbușesc,-
Și pe nisip mișcător aș călca mai sigur!
Tu doar te joci, te-ascunzi, habar n-ai ce-nseamnă "te iubesc"
Eu simt, petală cu petală, cum mă scutur...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopților de vară
sau cine știe... chiar și-un gând

îmi este muză muntele și marea
și norii alergând pufoși,
îmi este muză dimineața, seara
și greierii îmi sunt cei luminoși
și totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lume pierdută

O lume de mistere și visuri ne-mplinite,
O lume de durere și lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăiește azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ține, ne știe și ne doare,
În care răsar stele și înflorește-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Și-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să știm,
În care totu-ngheață, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Și care-i rătăcită în noapte și-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-și cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n brațe strânsă,
Printre vise și-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Și parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colț de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna și ne ploua
Cu argint din așteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Pasat

Până când?

Geme țara-n sărăcie
Plâng bătrânele prin piață...
Ce te faci acu' c-o mie?
Oare este asta viață?

Sus se zbat de ceasul morții
Să mai dea câte un ban
Dar, lăsați în voia sorții
Așteptăm milă în van.

Miliarde se-mprumută
Un' se duc? Nu tre' să știm.
Vorbărie multă, multă,
Noi tot mai săraci murim.

Și tăcem. Oare de frică?
Sau ne-am săturat de vrut...
Țara noastră-i tot mai mică
Și pământul l-au văndut!

Unde-s patrioții oare?
La străini sunt ghiocei
Și ne calcă în picioare
Pentru a avea doar ei.

Ce-a fost țara si poporul
De atatea mii de ani,
Cum îsi apărau ogorul!
Nu-l vindeau pe la dușmani.

Până când vom plânge oare
Și cât vom mai suferi?
Poate Dumnezeu cel mare
De-l rugam, ne-o auzi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legenda Nemuritorului

Legendele povestesc despre cei nemuritori,
dar viața este scurtă.

Despre pasărea Phoenix se spune că și-a dat foc
și c-a înviat din propria cenușă,
deși n-ar fi trebuit să-și supraviețuiască.

Când privești un bătrân cal de luptă stând nemișcat în grajd,
îi poți bănui oare potențialul de-a străbate o mie de mile încă?

Când privești ridurile tăind adânc fața unui veteran,
poți bănui oare aspirația acestuia de-a îndeplini
mai mult decât credem noi c-"ar trebui?"

Noi credem în Dumnezeu,
dar mai presus de toate-ar trebui să credem în noi.

Putem învinge orice, dacă ne învingem pe noi înșine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

* * *

Eu ți-aș aduce în suflet Primăvara,
Ți-aș pune în cafea și ghiocei
Iar la desert, ți-aș servi Vara
Doar să privești adânc, în ochii mei!

De mână să mă iei, când vine Toamna
Să nu mă lași singură prin vânt și ploi,
Cu iubirea ta să mă învelești, când vine Iarna
Iubirea nu e simplă, dragul meu... și se împarte la doi!

poezie de (24 martie 2019)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odă Lunii... sau poveste despre dulciuri, ca să ne simțim ca acasă

Nu vă pot ascunde, că eu sunt omul negru,
dar nu-i corect spus, că disprețuiesc totul.
Disprețul e-o formă de neînțelegere.
În răbdarea mea mă cam enerva... Luna!
Știu! O să-mi amintiți acțiunile umanitare
de ecologizare a Lunii!
Elevii de la Casa Pionierilor etc.,
s-au dus să curețe Luna de:
pet-uri, chiștoace, cutii de bere.
Însă numai pe fața noastră a Lunii!?
Oare pe cine ar trebui să omor,
ca să aflu,
de ce Luna are doar o față, de zeci și sute de ani?
Adică sunt om, am și eu niște nevoi,
voiam să scriu cu pișu niște manifeste
sau ceva apocrife despre zeul Cronos.
Vă rog respectați-mi dreptul la intimitate,
vreau s-o fac pe partea întunecată!
Se zvonește că Zeul cel Puturos,
a operat Luna de organele interne,
găsindu-și tainicul lăcaș, biroul!
Este mărturia mea clară,
izolat între două casete de bere
și cu spatele în colțul neputinței.
Noi... chiar trebuie să credem
în iaurturile probiotice bifidus, bifidus,
cu gusturi și culori pentru fiecare copil!?
Eu prefer magiun pe pâine
și citind povestea măgarului!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?

Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Flori nemuritoare

Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunțile își descrețesc îndreptându-le spre soare.

Veșnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă și răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare.

Soarele coboară-ncet înroșind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu știm să prețuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costișa unui mal singuraticele flori.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gerul Bobotezei

Atârnă luna ca un cercel de aur,
Pe bolta întinsă și rece de granit,
Podoabă din al nopților tezaur,
În ierni năprasnice cu gerul oțelit.

Stelele înșirate ca niște diamante,
Sus, pe cupola infinitei catedrale,
Ard de ger cu străluciri vibrante,
Sub cerul ce crapă-n chinuri glaciale.

Ca o nălucă-n ger, stejarul trosnește,
Și-n sute de cioburi se sparge lacul,
Sub cizmele tari, zăpada scrâșnește,
Fulgii cad lin, albi și pufoși ca bumbacul.

poezie de din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook