Mă-ntreb

Stelele, oare, cum se înmulţesc?
Şi cine le stinge dimineaţa?
Dar greierii, cum oare, se iubesc?
Şi cârtiţa, de ce-şi ascunde faţa?
Luna, în ce o fi stând agăţată?
Plasa de stele cum de n-o încurcă?
Dar în oceane, câte fiinţe-noată?
Şi soarele-n ce fel de pat se culcă?
Când iarna risipeşte diamante,
Ingraţi, noi credem că ni se cuvin;
Uşor cădem în păcate flagrante,
În palme şi-n picioare le strivim.
Primăvara, dansând, ne-alungă gerul,
Cu ghiocei ne-ntoarce la candoare,
Cu păsări-zâmbete ne umple cerul!
Multicolore flori ne-aduc splendoare!
Vara-i bogată-n aurul de grâne,
În codri care-şi cântă măreţia,
Rodul sudorii şi prinos de pâine,
Ce ne-aminteşte să ne iubim glia!
Tablou mirific ne aduce toamna,
Ce, generos, ne pune vin pe masă,
Muză a poeziei, ea e doamna,
Care ne-arată ce bine-i acasă!
Nu preţuim nimic din toate-acestea,
Naturii-n rău îi hotărâm detinul,
Noi nu ştim decât să stricăm povestea,
Suntem făcuţi să întinăm sublimul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim pământul

Să iubim pământul care ne mai ţine
Că este sfânt
Şi bucăţica cea de pâine,
Lucrată cu trudă de către ţărani pe câmp.

Să iubim valul de mare
Şi soarele care ne încălzeşte,
Să iubim şi firul de iarbă
Care sub picioare creşte.

Să iubim fiinţa dragă de lângă noi,
S-o iubim cu adevărat,
Căci atunci când eşti în doi,
Durerea sau necazul este mai uşor de suportat.

Să iubim binele ce ne înconjoară
Şi să nu iubim răul, care să naşte în noi,
Să ascultăm cum cântă o vioară,
Ca să uităm de greutăţi şi nevoi.

Să iubim, oameni buni, pământul
Şi viaţa care o trăim,
Căci este cu adevărat frumoasă
Numai atunci când o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde? Când? De ce?

Unde se duc iubirile când pier
Şi unde pleacă îngerii să doarmă?
Unde se-ascunde oare, primăvara
Şi când dispare copilul din noi?
Cine ne-amână, iarna, răsăritul
Şi ne scurtează zilele pe rând?
Suntem fire de praf într-o clepsidră,
Sau vajnici luptători cu un destin?
De ce ne este trupul vulnerabil,
De ce ni-i sufletul aşa plăpând?
Unde-i Raiul, să mergem toţi acolo,
De ce-aşteptăm, mai întâi, să murim?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul şoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-aminteşte luna mai...
Îţi aminteşti de maiul de demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?

Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul dragostei

de-ai fi o stea te-aş căuta pe cer
ţi-aş pune la picioare flori de peruzele
şi te-aş veghea precum un grănicer
ţi-aş umple sufletul cu poezele.

mă blestem să te iubesc cât voi trăi
dragostea sublimă mă face fericită
stand lângă tine nu mă voi înrăi
cămaşa iubirii cu stele e croită.

noaptea şi-a deschis aripile de vis
luna ne face cuib la pieptul ei
iubite tu eşti destinul promis
pe-un verde ram suntem doi porumbei.

nu fac nimic din ce nu e permis
azi cânta şi cerul în ochii mei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar a venit toamna

Toamna dă cu frunze-n noi;
Ne-mpresoară, ne-ameţeşte,
Ne-aminteşte de nevoi
Şi că totul se plăteşte!

Toamna dă în noi cu ploi,
C-a dat vara prea mult soare
Şi ne-mproaşcă cu noroi
Pe gânduri şi pe picioare...

Toamna dă cu brumă-n noi:
Feriţi inimi, vise, flăcări;
Iar ne lasă pomii goi
Şi de frunze şi de păsări!

Toamna-are pică pe noi
Că e singură şi tristă,
Nu ştie pasul în doi:
Plânge şi n-are batistă!

Toamna-şi răzbună pe noi;
Dar lecţia am învăţat:
Când şi-asmute vântu-n toi
Iubirea-mi pun la hibernat!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de primăvară

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Parfum de flori şi ploi mărunte
Prin pomi atârnă mărţişoare
Ce parcă vor să ne sărute.

E cam târziu, nu ştiu de tine
Să-ntreb aiurea, nu-ndrăznesc.
Oare cum eşti? Ţi-o fi mai bine?
Să ştii oricum, că te iubesc!

Şi-n zâmbet cald, scăldat de lună,
Gândesc să aflu tot, din toate.
Dar cine, ce, poate să-mi spună
Mai mult ca tine? Din păcate

Asta e viaţa, bat-o vina,
N-o facem noi după dorinţă,
Ne-acomodăm. Aşa-i rutina.
Şi suferim de neputinţă...

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Dar cine oare le mai vede?
Şi primăvara asta doare
Mai mult decât putut-am crede!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi oameni se iubesc, se naşte o stea, care se va transforma într-una căzătoare atunci când iubirea lor se stinge. Dar oare câţi ochi rugători vor privi căderea acelei stele şi îşi vor pune o dorinţă. Dorinţa unei iubiri, a unei noi iubiri care va da naştere la alte stele. Doar dragostea poate face să se ivească o stea, acea stea care iluminează acea dragoste. Când ne uităm la cer, ne uităm la iubire, şi când doi îndrăgostiţi număra stelele, realizează că nu sunt singuri.

Lusiana Drăguşin (19 iulie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatul

Azi eşti aici – suntem o inimă-mpărţită-n două,
Dar mâine iarăşi pleci şi mă scoţi din minţi;
Azi soare, ceru-i de cristal şi totuşi mâine plouă,
Versatilă primăvară, şi tu minţi!

Constant, ba mă-nfloreşti şi ba mă scuturi;
Sunt azi Siberie, mâine Sahară,
Cum primăvara risipeşte fluturi,
Apoi cu lacrimi reci ne-mproşcă iară!

Ştii să-mi umpli cu tandreţe preaînsetatul suflet,
Din nou mă laşi s-aştept, înnebunind de dor;
Primăvara umple pomii de floare şi de zumzet,
Inundă-apoi pământul cu lacrimile lor.

O zi trăiesc şi-n alte zece simt că mă prăbuşesc,-
Şi pe nisip mişcător aş călca mai sigur!
Tu doar te joci, te-ascunzi, habar n-ai ce-nseamnă "te iubesc"
Eu simt, petală cu petală, cum mă scutur...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopţilor de vară
sau cine ştie... chiar şi-un gând

îmi este muză muntele şi marea
şi norii alergând pufoşi,
îmi este muză dimineaţa, seara
şi greierii îmi sunt cei luminoşi
şi totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-şi cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n braţe strânsă,
Printre vise şi-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Şi parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colţ de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna şi ne ploua
Cu argint din aşteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Geme ţara-n sărăcie
Plâng bătrânele prin piaţă...
Ce te faci acu' c-o mie?
Oare este asta viaţă?

Sus se zbat de ceasul morţii
Să mai dea câte un ban
Dar, lăsaţi în voia sorţii
Aşteptăm milă în van.

Miliarde se-mprumută
Un' se duc? Nu tre' să ştim.
Vorbărie multă, multă,
Noi tot mai săraci murim.

Şi tăcem. Oare de frică?
Sau ne-am săturat de vrut...
Ţara noastră-i tot mai mică
Şi pământul l-au văndut!

Unde-s patrioţii oare?
La străini sunt ghiocei
Şi ne calcă în picioare
Pentru a avea doar ei.

Ce-a fost ţara si poporul
De atatea mii de ani,
Cum îsi apărau ogorul!
Nu-l vindeau pe la duşmani.

Până când vom plânge oare
Şi cât vom mai suferi?
Poate Dumnezeu cel mare
De-l rugam, ne-o auzi!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda Nemuritorului

Legendele povestesc despre cei nemuritori,
dar viaţa este scurtă.

Despre pasărea Phoenix se spune că şi-a dat foc
şi c-a înviat din propria cenuşă,
deşi n-ar fi trebuit să-şi supravieţuiască.

Când priveşti un bătrân cal de luptă stând nemişcat în grajd,
îi poţi bănui oare potenţialul de-a străbate o mie de mile încă?

Când priveşti ridurile tăind adânc faţa unui veteran,
poţi bănui oare aspiraţia acestuia de-a îndeplini
mai mult decât credem noi c-"ar trebui?"

Noi credem în Dumnezeu,
dar mai presus de toate-ar trebui să credem în noi.

Putem învinge orice, dacă ne învingem pe noi înşine.

poezie de Cao-Cao, 155 – 220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu ţi-aş aduce în suflet Primăvara,
Ţi-aş pune în cafea şi ghiocei
Iar la desert, ţi-aş servi Vara
Doar să priveşti adânc, în ochii mei!

De mână să mă iei, când vine Toamna
Să nu mă laşi singură prin vânt şi ploi,
Cu iubirea ta să mă înveleşti, când vine Iarna
Iubirea nu e simplă, dragul meu... şi se împarte la doi!

poezie de Elena Bulancea (24 martie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Lunii... sau poveste despre dulciuri, ca să ne simţim ca acasă

Nu vă pot ascunde, că eu sunt omul negru,
dar nu-i corect spus, că dispreţuiesc totul.
Dispreţul e-o formă de neînţelegere.
În răbdarea mea mă cam enerva... Luna!
Ştiu! O să-mi amintiţi acţiunile umanitare
de ecologizare a Lunii!
Elevii de la Casa Pionierilor etc.,
s-au dus să cureţe Luna de:
pet-uri, chiştoace, cutii de bere.
Însă numai pe faţa noastră a Lunii!?
Oare pe cine ar trebui să omor,
ca să aflu,
de ce Luna are doar o faţă, de zeci şi sute de ani?
Adică sunt om, am şi eu nişte nevoi,
voiam să scriu cu pişu nişte manifeste
sau ceva apocrife despre zeul Cronos.
Vă rog respectaţi-mi dreptul la intimitate,
vreau s-o fac pe partea întunecată!
Se zvoneşte că Zeul cel Puturos,
a operat Luna de organele interne,
găsindu-şi tainicul lăcaş, biroul!
Este mărturia mea clară,
izolat între două casete de bere
şi cu spatele în colţul neputinţei.
Noi... chiar trebuie să credem
în iaurturile probiotice bifidus, bifidus,
cu gusturi şi culori pentru fiecare copil!?
Eu prefer magiun pe pâine
şi citind povestea măgarului!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori nemuritoare

Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunţile îşi descreţesc îndreptându-le spre soare.

Veşnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă şi răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare.

Soarele coboară-ncet înroşind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu ştim să preţuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costişa unui mal singuraticele flori.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerul Bobotezei

Atârnă luna ca un cercel de aur,
Pe bolta întinsă şi rece de granit,
Podoabă din al nopţilor tezaur,
În ierni năprasnice cu gerul oţelit.

Stelele înşirate ca nişte diamante,
Sus, pe cupola infinitei catedrale,
Ard de ger cu străluciri vibrante,
Sub cerul ce crapă-n chinuri glaciale.

Ca o nălucă-n ger, stejarul trosneşte,
Şi-n sute de cioburi se sparge lacul,
Sub cizmele tari, zăpada scrâşneşte,
Fulgii cad lin, albi şi pufoşi ca bumbacul.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!