Altfel de primăvară

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Parfum de flori şi ploi mărunte
Prin pomi atârnă mărţişoare
Ce parcă vor să ne sărute.

E cam târziu, nu ştiu de tine
Să-ntreb aiurea, nu-ndrăznesc.
Oare cum eşti? Ţi-o fi mai bine?
Să ştii oricum, că te iubesc!

Şi-n zâmbet cald, scăldat de lună,
Gândesc să aflu tot, din toate.
Dar cine, ce, poate să-mi spună
Mai mult ca tine? Din păcate

Asta e viaţa, bat-o vina,
N-o facem noi după dorinţă,
Ne-acomodăm. Aşa-i rutina.
Şi suferim de neputinţă...

Mătăsuri verzi se-ntind la soare
Dar cine oare le mai vede?
Şi primăvara asta doare
Mai mult decât putut-am crede!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Te iubesc de-atâta vreme,
Te iubesc, da, te iubesc,
Nici nu ştiu pe câte teme
"Te iubesc" îţi tot şoptesc.

Nu auzi, nu vezi cuvântul
Ce-l trimit cu scrisul meu?
Nu auzi în doruri gândul,
Chinul meu de chipul tău.

Eşti un bulgăre de ceaţă,
Eşti ca versul nerostit,
Eşti o lacrimă sărată
Îngheţată, când te strig.

Nu mai ştiu nimic de tine,
Te ascunzi şi te fereşti,
Poate ştie nu ştiu cine
Dacă alta o iubeşti.

Asta e, aşa se pare,
Asta-mi e marea durere,
Doar al meu, aşa e oare?
Îi spun inimii să spere.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai zâmbit...

poate ai zâmbit sau poate nu,
pe faţa ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aş vrea să îl citesc. Ce spune oare?

în braţe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine şi mă doare,
dar ştiu că-mi mulţumeşti de mii de ori,
că zâmbet vor aduce şi nu ţi-e oarecare

aş vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
şi printre mult, privirea-mi arzătoare,
aş vrea cu faptele să-ţi ocrotesc,
tot ce-ţi loveşte sufletul cu întristare

sunt simplu om şi am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ţi luminez drumul ca stea

mă iartă şi din când în când mă ceartă,
aşa eu simt, ce mult te mai iubesc,
aşa voi şti de îmi greşeşti vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe sângele

Când la tine, când la mine,
Facem planu-a ne iubi
Prin mătăsuri opaline,
Nimeni să nu poată şti.
În privire... arde dorul
Ochilor, ca un cuvânt
Ce atinge-ncet piciorul
La o palmă de pământ.

Fierbe sângele, eretic,
Netezind sacre minuni,
Aşezate mult prea etic
Între fluturi şi lăstuni.
Fără a stârni... regrete
Şi-a huli pe nu ştiu cine,
Nu vom pune etichete
Nici la mine, nici la tine

Din prea plinul de ispite
Vom alege doar puţinul
De păcate ne-mplinite,
Ce au gustul ca pelinul.
Şi-n iubirea de-o noapte
Abia-ncinsă... de rubine
Pică mir de ţâţe coapte
Ahhh!!!... ce bine!

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne moare dragostea asta minunată şi nu ştiu ce să fac. Nu mai ştiu cine să fiu ca să-ţi plac. Nu ştiu să iubesc ca-ntr-o iubire defectă şi şchioapă, unde inerţia te duce oricât de departe şi obişnuinţa te închide într-o fiinţă mult mai puţin performantă şi mai bună decât eşti de fapt. Şi mult mai puţin frumoasă... Nu mai ştiu cum ar fi să trăiesc fără tine şi fără ce simt pentru tine. Nu mai ştiu cum ar arăta ochii mei, dimineaţa, când n-ar da de tine pe perna cealaltă.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Martie

Vis de fluture albastru
Ghiocei din alabastru
Firişoare verzi plăpânde
Aripi de cocoare blânde
Miei cârlionţaţi să pască
Muguri gata să plesnească
Mâţişori cu puf de scrum
Astăzi vreau să le adun
Le-oi lega toate cu soare
Şi vă dărui mărţişoare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de mult?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe în fapte...

Frumoaso te întoarce cu braţele spre mine
Şi gându-ţi deasemeni să fie înspre bine;

Eşti mult, mult mai frumoasă decât pot eu contura
Şi mult, mult năzuieşte inima-mi să stea cu-a ta;

Trupul să ţi-l învelesc cu desfătări diverse
Indifferent că-i luna, chiar soare sau averse;

Ţin totuşi să te-asigur de zâmbet să n-ai lipsă
Căci te iubesc tot timpul şi după-apocalipsă;

Nimic n-o să-mi lipsească, nimic n-o să m-atragă
De-am fi un cerc prin lume, să-mi fi iubită dragă;

Tu eşti izvorul rece şi al pâinii coptul miez,
Somnul lin al nopţii eşti şi al suflului meu crez;

Floarea vieţii din folclor, un tezaur eşti, un cult,
Ştiu că fapta pune preţ ceea ce contează mult,

Nu vreau gargariseală dar ce scriu e cum gândesc
Simplu cred eu c-ar mai fi şi mai bine mă grăbesc

Să ajung în faţa ta să-ţi spun sincer:-Te iubesc!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (21 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –
Se stinse-atunci lumina angoasă
Şi noapte-adâncă flutură prin casă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contează mai mult cine devii, decât cine eşti! Contează mai mult ce faci, decât ce ai! Contează mai mult cum te vezi tu pe tine, decât cum te văd ceilalţi! Contează mai mult ce laşi în urmă, decât ce vrei să obţii! Contează mai mult să fii tu, decât să fii cum vor ceilalţi! Contează mai mult azi, decât ieri! Contezi TU! PS: legătura dintre verbul "a conta" şi substantivul "cont" îmi spune că indiferent ce contează pentru tine - se plăteşte. Ai un cont pe care îl creşti, sau îl scazi. Şi doar tu poţi să controlezi asta. Doar tu alegi ce contează.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de liliac

În crenguţe verzi la poartă
Liliacul a-nflorit
Şi-un parfum răzbate-n casă
Prin fereastra ce-am deschis

Dar aud o ceartă-n frunze
Flori mărunte fac scandal
Nu vor in buchet sa fie
Un buchet de liliac!

Fiecare vrea in faţă
Să fie la singular
Admirată si frumoasă
Floare alba-n liliac!

Hei.. gândi frumosul arbust
Oare cum o să le-mpac?
- Vino soare si sarută
Floare alba-n liliac!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de liliac

În crenguţe verzi la poartă
Liliacul a-nflorit,
Si-un parfum răzbate-n casă
Prin fereastra ce-am deschis.
Dar aud o ceartă-n frunze,
Flori mărunte fac scandal
Nu vor in buchet sa fie,
Un buchet de liliac!

Fiecare vrea in faţă
Să fie la singular,
Admirată si frumoasă
Floare albă-n liliac!
Hei... gândi frumosul arbust,
Oare cum o să le-mpac?
-Vino soare si sărută
Floare albă-n liliac!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură dorinţă

De când eu te-am văzut pe tine,
Viaţa mea s-a schimbat,
Nu ştiu de rău, ori de bine
Sufletul mi-i tulburat.

Căci tu eşti unica fiinţă
În lumea asta care moare,
Tu îmi dai putere şi credinţă
Iubita mea cu chip de floare!

Mai am o singură dorinţă,
A te mai vedea odată,
Dar asta e cu neputinţă,
Îngerul meu cu chip de fată!

poezie de Vladimir Potlog (18 iunie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego sum

dumneata ce hram porţi?
care va să zică crezi că eşti om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoşti?
cum dovedeşti că tu eşti om, dar Dumnezeu nu există?

şi de unde ştiu eu că nu eşti robot?
de ce înoţi în apă dacă nu eşti peşte?
de ce zbori dacă nu eşti vultur?
ori unde-ţi zboară mintea de te caţeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puţin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ţi-a dat pofte şi sentimente?
ori poate viaţa altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia şi să-ţi aperi femeia şi copiii

spui că îţi plac mai mult fluturii, berzele, lupii şi chiar şi viermii
că te încîntă mult iarba şi florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simţi ceva mai mult,
ceva ce numai tu simţi şi că te doare
cînd vezi că alt om suferă şi plînge
şi de aceea, neapărat de aceea, eşti om
dar ştii tu oare ce e artificial şi ce e natural?
şi oare nu pot exista roboţi şi pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?

că roboţii gîndesc la fel, aşa crezi tu,
şi faţă de cele vii
şi faţă de cele moarte,
faţă de oameni şi faţă de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertaţii
şi tot ceea ce ţie îţi place
că ei nu au sentimente şi morală
mai mult decît poţi tu avea, mai mult decît tu le poţi împrumuta,
mai mult decît poţi tu lega în funiile sufletului tău,
dar ţie cine ţi le-a dat, eşti sigur că numai tu eşti cel adevărat?
tu, care funcţionezi ca un robot îngrijit de alţi roboţi,
roboţi care îţi umezesc şi încălzesc aerul
atît cît să-ţi aminteşti de briza mării din tinereţe,
tu, cu sentimentele selectate şi accesate prin plăci neuromotorii,
prin forţe magnetice şi electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu că vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndeşti
dacă tu ai amorţit în degete,
roboţi care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ţi calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minţii tale, după focul iubirilor tale,
să-ţi măsoare hemoglobina şi să-ţi netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea să trăieşti
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrenţuită în buzunar,
tu, un robot al roboţilor

şi de unde ştiu eu că nu eşti Dumnezeu?
fiindcă mă cheamă om în dicţionar, răspunzi tu,
logic

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de tine

Sub lună plină cântă prepeliţa
Şi prazul creşte parcă răsfăţat,
Până şi curcile s-au ridicat
Crezând că soare este luminiţa.

Să scriu de greieri îngerii decid,
Şi-au început concertul de cu seară,
Mă simt un pic închis pe dinafară,
Miroase-a flori ce noaptea se deschid.

Mi-e dor de tine, dar nu ştiu de ce,
Şi nici nu ştiu de cine sau de când,
Îndrăgostit sau poate doar crezând,
Sufletul meu ceva de tine e.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!