Suflul dragostei
de-ai fi o stea te-aș căuta pe cer
ți-aș pune la picioare flori de peruzele
și te-aș veghea precum un grănicer
ți-aș umple sufletul cu poezele.
mă blestem să te iubesc cât voi trăi
dragostea sublimă mă face fericită
stand lângă tine nu mă voi înrăi
cămașa iubirii cu stele e croită.
noaptea și-a deschis aripile de vis
luna ne face cuib la pieptul ei
iubite tu ești destinul promis
pe-un verde ram suntem doi porumbei.
nu fac nimic din ce nu e permis
azi cânta și cerul în ochii mei.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre porumbei
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Mierea mea, amarul meu
Dacă prin capcana sorții
Te-ar zdrobi un curcubeu,
Dragul meu, tu, chinul meu,
Aș jeli în poala morții.
Dacă m-ar goni pizmașa,
Și m-ar vinde unui rug,
Eu în lacrimi care curg
Ți-aș spăla de dor, cămașa.
Apoi aș porni bolnavă,
Dragul meu, tu, chin dulceag,
Să te-adun din lut beteag,
Aș trudi precum o sclavă.
Te-aș clădi printre pustiuri,
Raiul meu, destinul meu,
Și ți-aș săruta mereu
Peticelele în râuri...
Ți-aș reda privirea verde,
Te-aș restrânge din bucăți,
Aș ciopli cu șapte dălți,
Mâna mea să te dezmierde.
Ți-aș face proiect de suflet,
Dragul meu, croitul meu,
Cu forță de semizeu;
Da urgent, într-un răsuflet.
Ai fi gata prin răsfrângeri,
Dragul meu, suspinul meu,
Te-aș iubi cum știu doar eu,
Sub aripile de îngeri.
Și de-ai mai pleca, în fine...
Mierea mea, amarul meu,
Printr-un tainic procedeu
Te voi zămisli din mine.
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre sărut, poezii despre sclavie, poezii despre râuri, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre mâini

* * *
Te-aș lua în lumea... mea,
Ți-aș dărui nemurirea!
Te-aș scoate din pământ,
Te-aș face ceva sfânt!
La rădăcini ți-aș planta
Ramuri din inima... mea!
Și te-aș uda cu-o lacrimă
Cu dor și patimă!
Și te-aș crește cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!
Și te-aș face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!
Și m-aș pierde în...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre plante, poezii despre inimă sau poezii despre dorințe

* * *
Te-aș lua în lumea mea,
Ți-aș dărui nemurirea!
Te-aș scoate din pământ,
Te-aș face ceva sfânt!
La rădăcini ți-aș planta
O ramură din inima mea!
Și te-aș uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!
Și te-aș crește cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!
Și te-aș face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!
Și m-aș pierde...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge alb, iubita mea...
Ninge alb, iubita mea, din cer,
cu lacrimi înghețate, uneori pufoase,
și norii plâng, iubita mea, dar sper,
c-o să le treacă starea lacrimilor stoarse
e-atât de alb pe jos și împrejur,
nu văd nimic de strălucirea albă a iernii,
până și pomii fură albul, mult, prea pur,
se-ascund sub mantia de pufuri a zăpezii
privesc tăcut spre cerul plini de nori,
și mă gândesc cu dragoste la tine,
de-ai fi aici ți-aș prinde multe zări,
te-aș îmbrăca în brațe, te-aș reține
ninge și fulgii în căderea lor dansează,
un dans nebun de vrajă, amețitor,
ți-aș face flori din ei, iubita mea cea dragă,
să ți le-aștern în fața ta ca un covor
e-atât de alb și albul fură noaptea,
pe jos albeața caută, surdă pașii tăi,
din negura de noapte fuge tristă moartea,
de-atâta alb de stele o dor ochii săi
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre dans
- poezii despre alb
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre stele
Te-aș...
Te-aș purta cu mine prin lume,
Și te-aș strânge adesea la piept,
Ți-aș evidenția cele bune,
Dar nu mai rezist să aștept.
Te-aș face să îți știi menirea,
Să știi să alegi limpezită,
Să simți întru totul iubirea,
Să simți cât de mult ești iubită.
Te-aș privi o viață întreagă,
Te-aș privi și o sută de vieți,
Păcat că nimic nu se leagă,
Și-n suflet port numai tristeți.
Te-aș alinta așa cum știu eu,
Și ți-aș scoate din suflet amarul,
Sălbatic aș fi ca un leu,
Domestic aș fi cum e calul.
Te-aș uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci știu că de mult m-ai uitat.
poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre pace, poezii despre gânduri sau poezii despre cai
Comoara mea
Ce ți-aș face de te-aș prinde,
De te-aș prinde, te voi vinde
Dar tot eu te-aș cumpăra,
Să fii tu comoara mea!
Iubită-mi vei fi ani de zile,
Vom merge la Rio și în Chile,
Departe de lumea asta rea,
Să fii tu comoara mea!
Noi mereu dragoste am face,
La cât am stat eu pe ace,
Și-am râvnit la tine, stea,
Să fii tu comoara mea!
poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comori
Numai tu
De câte ori te văd, mă rog
Să fi a mea măcar o dată
Și-apoi să-ți fiu într-una drog...
Ca-n visul de femeie, fată.
Mă doare când te văd de mână
Cu altul și-aș pica-n genunchi;
Încovoiat în semilună
Ți-aș face stelele mănunchi.
În șoapte -să m-auzi doar tu-
În poezii, sufletu-aș pune...
Aș și uita cuvântul "nu"
La tot ce-mi ceri... Doar tu mi-ești nume!
Te-aș stânge-n brațe zi de zi
Și nopțile ți-aș face zbor!
Ți-aș fi culori de colibri
Și-n înger te-aș purta... amor!
Mi-aș da o viață; ca să știu
Că-i numai una ca și tine...
M-aș vrea mereul tău vis viu;
Să mă strivești în rugăciune...
... Să mă cobor din supernove
Să-ți explodez lângă picioare!
În palme să mă citești slove
Și să m-arunci... dacă te doare!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre supernove sau poezii despre poezie
De-aș putea...
De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!
De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat
De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar
De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!
De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!
De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!
poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gură, poezii despre flori sau poezii despre schimbare

Poem necrolog
Ți-aș mai muri din când în când pe prag
Sculptându-te în palma mea femeie,
Ți-aș mai picta pe pleoape curcubeie,
Culcuș ți-aș face-n scorbură de fag.
Ți-aș mai cânta ca un ieșit din minți
Cu un sărut pecetluindu-ți tâmpla,
Și-aș învia în zori de zi la simpla
Atingere a sânilor fierbinți.
Te-aș nemuri în versul meu olog
Oximoroni arzând pe-un rug albastru,
Din șoapte ți-aș zidi pe ape castru
Dorințele punându-le zălog
Și-n timp ce-ți fluturi zâmbetul ca steag
Te-aș răstigni plângând pe-al nopții prag.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre versuri, poezii despre sâni, poezii despre pictură sau poezii despre muzică
Să fii tu comoara mea
Ce ți-aș face de te-aș prinde
De te-aș prinde, te voi vinde,
De-ndată, tot eu te voi cumpăra,
Să fii tu comoara mea!
Iubită-mi vei fi ani de zile,
Am merge la Rio și în Chile
Departe de lumea aceasta rea,
Că tu ești comoara mea!
Și mereu dragoste am face
La cât am stat eu pe ace,
Râvnindu-te pe tine stea,
Să fii tu comoara mea!
poezie de Alex Dospian (4 august 2021)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alex Dospian despre timp sau citate de Alex Dospian despre iubire
Dacă ai fi o floare
Precum un fluture m-aș tot roti,
În jurul tău ca să te văd mai bine,
În liniște te-aș venera și ocroti,
Cu ritual pentru făpturi divine.
Și bobi de rouă ca niște cristale,
La răsărit de soare ți-aș aduce,
Și-n liniște așezându-i pe petale,
Te-aș săruta și apoi m-aș duce.
Te-aș privi tainic cum ai înflori,
Așa cum înfloresc în vară calele,
Ți-aș mirosi parfumul zi de zi,
Și în liniște ți-aș săruta petalele.
poezie de Paul Aelenei din Vise târzii, vol. III (2017)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre protecție, poezii despre ocrotire, poezii despre fluturi sau poezii despre Soare
Dacă ai fi...
Dacă tu ai fi cuvânt
Ca pe-o rugă te-aș rosti,
Și mi-ai fi mereu în gând
Versul ce mi l-aș dori.
Aș preface în ruine
Ziduri triste de orgolii,
Ți-aș împodobi în versuri
Irișii, doar cu magnolii.
Dacă tu ai fi o floare
Încrustată-n a mea vină,
N-aș lăsa lacrimi amare
Să atingă-a ta tulpină,
Te-aș uda cu lacrimi calde
Izvorâte din iubire,
Și aș strecura-n petale
Doar parfum de fericire.
Dacă-ai fi doar o cometă
Rătăcind prin galaxii,
Ți-aș crea decor din stele
Prinse-n pletele-argintii,
Te-aș urma prin căi lactee,
Spațiu ți-aș crea din unde,
Ți-aș aduce numai soare
Printre genele plăpânde.
Dacă-ai fi marea albastră
Ce îmi lacrimă prin gene
Ți-aș aduce-n dar corăbii
Doar cu dorurile mele.
Dacă-ai fi o clipă tandră
Petrecută-n al meu vis
Aș crea din spațiu, timpul
Viitorului promis,
Aș preface-acea secundă
În eterne, calde șoapte,
Mângâiere ce-ți alintă
Roua strânsă printre pleoape.
De-ai fi gândul ce se zbate
Între dor și neputință,
Ce aduce-n suflet lacrimi
Prins de-a inimii dorință
Ți-aș găsi azi fericirea
Într-o lacrimă de stea,
Te-aș lăsa să-mi iei lumina,
Să o strângi.. în palma ta...
poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre vinovăție sau poezii despre viitor
De m-ai lăsa...
De m-ai lăsa să te iubesc
Covor ți-aș fi, să calci, să zbori,
Alei-n câmpii să-ți-mpletesc...
M-aș face tot parfum de flori.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș fi pe veci străjer, alai,
De tot să mă-nvinovățesc;
Să-ți fiu erata, griji să n-ai.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș fi eu somnul de odihnă;
Cu zâmbet să te-nveselesc
La infinit, să fii o tihnă.
De m-ai lăsa să te iubesc
Fuior de patimi m-aș fi scurs;
Eu ți-aș fi ceas să te trezesc...
Rezervă d-inimă aș fi, puls.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș cumpăra toți ani ce vin
Din contu-mi să te-mpodobesc;
Să scoți visări, să depui chin.
De m-ai lăsa să te iubesc
M-aș face sticla-ți, eprubetă;
Să-ncânți întregul Univers...
Ti-aș fi-n periplu o cometă.
De m-ai lăsa să te iubesc
Te-aș preschimba în chip de zână;
Planeta s-o înebunesc...
Să fii pe veci, a mea cadână!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre planete, poezii despre infinit sau poezii despre declarații de dragoste
De ziua ta
De ziua ta, iubita mea,
Eu ți-aș da luna de pe cer,
Însă pe lângă slava ta
Va fi doar un cadou mizer.
Aș face stelele șirag
De pus la gâtul tău divin
Și ți l-aș dărui cu drag,
Deși mă tem că-i prea puțin.
Ți-aș face un veșmânt de flori,
Cu crini frumoși și trandafiri,
Dar fiindcă-s prea îmbătători,
Nu ai putea să mai respiri.
Te-aș duce-n locuri de povești
Pe unde nimeni n-a călcat
Însă n-aș vrea să obosești
De-atâta amar de preumblat.
Ți-aș scrie versuri mii și mii,
Deși întruna mă gândesc
Că poate nu le vei citi
Și n-aș vrea să te plictisesc.
De-aceea cred că e mai bine
Să-ți dau în dar inima mea
S-o ții de-acum mereu la tine
Și să o pui lângă a ta.
poezie de Octavian Cocoș (8 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre trandafiri sau poezii despre lectură

Alungarea din mine
Te-aș alunga din mine ca pe-o necesitate
Ți-aș face-ngropăciune cu popi și parastase.
În gând ți-aș da pomană din viețile rămase,
Și-ntreaga veșnicie ți-aș umple-o de păcate.
Sau te-aș schimba la târguri pe voaluri de mătase,
Sau amanet în vamă pentru eternitate,
Urându-ți toate cele de neam și sănătate.
Să nu mai știu de tine, pe-un vis de șase șase,
Să-mi fii cea mai iubire uitată dintre toate.
Tu cea mai grea povară și cea mai neagră cruce
Să nu te pot încape, să nu te mai pot duce;
Să te mai las o viață fără identitate,
La margine de drumuri sub cerul în răscruce
Te-aș alunga din mine (măcar pe jumătate).
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre uitare, poezii despre sănătate, poezii despre negru sau poezii despre cruce

Menestrelul
Iubita mea, eu ți-aș cânta balade
și te-aș pupa de te-aș albi, nu alta,
de-ai fi, cu vinul tău, mai cumsecade,
și mi-ai mai da... c-altfel mă duc la alta.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin
Dacă aș avea puterea
Dacă aș avea puterea
Domnului de sus din cer
Ți-aș da toată mângâierea
Îngerilor ce nu pier.
Ți-aș da fericire-n suflet
Că să nu fi trist nicicând
Ți-aș trimite bucurie
În al tău orșice gând.
Dacă aș avea puterea
Celui care ne-a creat
Ți-aș pecetlui iubirea
În pieptul tău nemângâiat.
Sărutându-ți umbra ștearsă
De pe fiecare floare
Ți-aș îmbrățișa privirea
Și-aș face-o nemuritoare.
Dacă aș avea puterea
Dumnezeului din Rai
Ți-aș da ție frumusețea
Florilor din luna Mai.
Venerându-ți astfel chipul
Te-aș păzi de orice rău
Mi-aș vinde și nemurirea
Unicului Dumnezeu.
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe

Dac-aș fi
De-aș fi soare ți-aș atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ți-aș topi pe gene sau ți-aș împleti-o-n pleată,
De-aș fi luna de pe cer, te-aș pupa noaptea cu raza
Și-n deșertu-ntins și aspru ți-aș fi-n însetare oaza
De verdeață, de răcoare, de popas și alinare
Și ți-aș săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aș fi cer ți-aș plânge-n pleoape ploile de neputință
Și ți-aș inunda cu lacrimi fiecare por din ființă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună și nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viață trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, și lut, și tină
Sunt mirarea mea că ești, zborul meu către lumină.
De-aș fi stea pe bolta lumii te-aș chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeți în reverie.
Și de-aș fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aș una din culori să ți-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care știu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine și... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciți cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Știe Dumnezeu, înaltul...
poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre reverie sau poezii despre plâns
De-ai vrea
Ți-aș da sufletul din mine
De-ai vrea,
Să faci din el viori și strune,
De-ai putea...
Ți-aș da și viață, și iubire,
De-ai vrea,
Speranță, vise, fericire,
Să faci din ele nemarginire,
De-ai putea...
Ți-aș da dorul de tine
De-ai vrea,
Să faci din el un cântec
Să-mi aline dragostea
De-ai putea...
rondel de Elena Vlădescu (26 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară sau poezii despre dor
Un om simplu
Dac-aș fi un pictor
Știu că zi de zi
Te-aș picta pe tine
Doar în culori vii.
Dac-aș fi un sculptor
Cu mâna sprințară
Ți-aș face statuie
Dintr-o piatră rară.
Dac-aș fi un meșter
Aplecat pe roată
Ți-aș frământa trupul
Ziulica toată.
Dac-aș fi un înger
Coborât din slavă
Ți-aș da nemurirea
Fără de zăbavă.
Dar sunt un om simplu,
Nu mă amăgesc,
Tot ce pot să fac
E să te iubesc.
poezie de Octavian Cocoș (13 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arte plastice, poezii despre sculptură, poezii despre meșteri sau poezii despre culori